KorAP: Find »[drukola/base=glas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...925 926 927 ...973 >

24,310 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

se umflă Toader cu mândrie. Mai am doi ficiori! Ca brazii! Tace, înghite și urmează încetișor, mai moale: Călin... la Lipnic... s-o dus cu fiu' hanului de gât... s-o dus în afundul Nistrului. Ăl mare, Bogdan... continuă cu glas înăbușit, se zâce că la Baia el ar fi slobozât săgeata ceea ce o rușinat dosul Măritului rege Mateiaș... L-or sfârtecat cu cleștele înroșit, abia șoptește și întoarce capul: desigur, i-a intrat o zgaibă în ochi... Gheorghiță bolborosește niște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în mine?!?! Ai?!?!... Știi?!?!"... Scrâșneam, înjuram, plângeam și puneam foc. Am ridicat-o din pulbere; era cârpă, nici glas nu mai avea. Am aruncat-o în căruță, peste boarfe, peste copchii, și-am dat bice! Mă ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu', numa bice dădeam... Și... și ce-am bătut caii atuncea!... Ce i-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
murdară, cu o cruce din două bețe încrucișate bălăngănindu-se pe piept. Cine-i arătarea aiasta? se crucește Gheorghiță. Cum, nu știi? se închină Toader. E "Sfântu". Propovăduiește... Sfântul, îngenunchiat, cu ochi pierduți, cu brațele către cer, în extaz, cu glas de tunet: Vai! Vai vouă! Sânge! Hoituri! Jaf! Moarte! Puterea și setea vărsătorilor de sânge nu mai are margini nici rușâne! Și-aveau putere de la diavol, să ia pacea de pe pământ și să pună în loc, moartea, și foametea, și molima

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vorbește încetișor și vocea lui e caldă și blândă: Gheorghiță-tată... Să vii în sat la noi când înfloresc pe dealuri prunii... Hiii, băieții-taichii! Hiii!... Aburește pământu'... Ce bine miroase pământu' răsturnat în brazdă... Tresare. Se uită la Gheorghiță cu teamă. Glasul bătrânului se frânge: Așa ne-o fost vorba, Gheorghiță a Marandei? O luași singurel la chișior, cătinel-cătinel... Te-ai stins cum ai sufla într-o lumânare: ești bun la Dumnezău. Își șterge o lacrimă... Îi mângâie fruntea... Îi închide ochii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
era Măria-ta, se aruncă Mihail înflăcărat, nu știu zău... De nu erați voi! Toți! arată Ștefan spre câmpul de bătălie și spune cu voce gâtuită: De nu erau ei!... Și... și bătălia nu s-a sfârșit! urmează el cu glas aspru. Pornim spre Dunăre să le luăm urma! Să n-apuce trecerea! Să-i terminăm! Pe cai, vitejilor! La Dunăre! Pe cai!! La Dunăre!! La Dunăre! strigă vitejii Măriei sale îndemnând spre cai. Mă mir că n-am sforăit câteva cuvinte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
izvodi în letopiseți: "Marți, ghenarie, 10, anul Domnului văleat 6983 de la Zidire, la Vaslui, în locul de-i spune Podul Înalt, Vodă Ștefan a lovit cu mare război Împărăția turcească și cu voia lui Dumnezeu moldovenii au izbândit!". Dar, continuă cu glas scăzut, nicăieri nu va scrie cât de greu, cât de greu ne-a fost... și cât de scump am plătit pentru aiastă "Strălucită izbândă!"... Tace. Tăutu îndrăznește încetișor arătând spre câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
său de "Mare și prim sfetnic de taină" și, ridicându-se bătrânește, lungan, de parcă nu se mai termina -, legănându-se ca un plop, fluturându-și barba albă, închină solemn ulcica ridicată: Trăiască! Boierii, curtenii, cu ulcelele înălțate către Domnul, cu glas mare: Să ne trăiești întru mulți ani, Măria ta!! răcnesc ei și, de prea mult foc, zidurile cetății se scutură mai dihai ca pe vremea când erau bătute cu pușcile cele mari de vrăjmași. În spătăria Cetății Suceava, o sală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
blond, cu ochi albaștri, copie și vlăstar din flori al Domnului Ștefan. Unde vezi tu, frumusețe, băiete? îl dezumflă Ștefan. Războiul e o afacere murdară, în care cei mai buni, pier... Desigur, fără aiasta nu se poate, adaugă el cu glas scăzut. Coroana alunecă pe-o ureche. O scoate cu amândouă mâinile, o contemplă; își ciocănește fruntea: "O coroană prea mare pentru un cap atât de mic", spune și o cântărește în mâini. Ce de-a săbii aș prețălui cu aurul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Maria, ești "Doamna țării"! șoptește Ștefan cu reproș. Ești "Doamna lor". Trebuie să înveți odată să devii "prima moldoveancă a țării". Știu. Trebuie. Mi-ai mai spus-o... Când intri în horă, joci Doamnă, joci, spune Ștefan cu iritare în glas. Am obosit, Ștefane. Mă doare capul... E ora mea de rugăciune. Îngăduie să mă retrag. Și se ridică, urmată de Sora, de jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un petecuț, cu o sforicică două, vă cumpărați ditai moșie în Grădina Raiului. Un chilipir, zău așa! Haideți! Curaj, boieri dumneavoastră! Care mai dați?! Care?! Eu, strigă Tăutu. Și eu! exclamă Șendrea. Dau! ridică mâna Duma. Dăm! spun într-un glas Vlaicu, Stanciu, Bodea. Ștefan, cu palma pe inimă, smerit: Domnul din inimă vă mulțămește! Haide! Hai!... Care mai dați?! Care mai dați?! Mihail, fâstâcit, rușinat, îngână: Eu ... eu... și eu aș da... dar... dar n-am... N-ai?! Cum așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând își vor afla odihna, îi asigură Ștefan cu blândețe. Cad la picioarele Măriei tale și se milogesc de îndurare... Îndurare?! se încruntă Ștefan ridicând glasul. Au uitat ce cumplit mi-au măcelărit țara?! Au pricinuit multă moarte și multă pagubă! Să plătească! Totul se plătește! Pașalele plătesc strașnică răscumpărare: o mie de galbeni pe cap de pașă, aruncă bomba vistiernicul Juga, un bătrân uscat, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Sub ascuțișul sabiei noastre... Vor să-și răzbune... Suntem "Poarta Creștinătății"... Jurăm să luptăm, până la moarte să luptăm... Veniți ca nu singuri să luptăm! Veniți! Vin turcii! Vin turcii!... Răsuflă adânc, ca după o luptă cu sine însuși. Își drege glasul: Scrie! poruncește și începe să dicteze rar, răspicat: "Suceava, marți 25 ghenarie, anul Domnului 6983 de la Zidire. Io Ștefan Voievod, Domn a toată țara Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, regi, crai, principi, tuturor cărora va ajunge cartea aiasta... PARTEA

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
De-s bucuros să ard, de ce mă doare? De nu... de nu... la ce mi-e lacrima... la ce mi-i lacrima..." Am... am uitat... Proastă eram! se ceartă ea, respirând greu, de parcă nu-i ajunge aerul, și continuă cu glas înăbușit: În noaptea aceea, am ieșit cu toți ai mei la procesiunea pentru mântuirea orașului de urgia păgânilor. Nu știam ce curând în zori chiar vor muri cu toții... Numai eu am avut nefericirea să supraviețuiesc... Toți sfinții, arhanghelii, Dumnezeu din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
e drept, mi-am clătit-o! Dar asta nu schimbă cu nimic credința mea. Cred cu tărie în fiecare cuvânt din toate câte le-am spus! Și eu cred! întărește Maria cu convingere. Copilul de casă, Chiribuță, intră și dă glas: Măria sa Domnul! Maria aruncă o fugară căutătură în oglindă, își aranjează o șuviță rebelă, își mușcă, își umezește buzele cu limba... Țamblac îi iese în întâmpinare. Alexandru se retrage lângă perete, în umbră. Ștefan intră ținând pe umăr o cazma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ajuta cât îmi va sta în putere. Dar nu-mi mai mulțumiți! Iartă-mă, Maria, că trebuie să te dezamăgesc. Adevărul e că nu pentru tine și nici pentru "cauza voastră" am făcut-o! Ochii Mariei își pierd strălucirea și glasul ei răsună uscat, sec: Cum... cum asta?... Nu înțeleg... Atunci, pentru ce... pentru cine?... Pentru Moldova. Vreau să fiu cinstit cu voi. Nu suport să-mi tot mulțumiți, spune Ștefan, după care tace, înghite în sec. Uite! Frate-meu să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
havuzuri de marmură și... Intră Alexandru celălalt Alexandru Mușatin. Se oprește brusc. O aruncătură de ochi spre Voichița, o căutătură ucigașă spre Alexandru și iarăși, disperat, spre Voichița. Se răsucește pe călcâie, brutal, și fuge. Alexandre!! Săndrele!! îl cheamă cu glas de clopoțel Voichița. Ce vrea mucosul acesta?! se stropșește Alexandru. Nu vezi?! E topit după tine! Ce vorbești? Suntem buni prieteni... Am auzit că-i bastardul lui Vodă. Și ce dacă? E... e un băiat drăguț... și... și-i un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe spinarea lor ascuțișul săbiei Măriei sale! Și turcii! Și lehii! Și tătarii! Și ungurii! Și, urmează ea încetișor, cu vocea frântă, și... și chiar muntenii lui taica. Că toți au strâmbat din nas: "Oaste de opincari", ridică ea din nou glasul. Da' numai ce și-a slobozit Măria sa "opincarii" în luptă, că le-a înghețat zâmbetul pe buze și li s-a pleoștit musteața! Că Ștefan... continuă ea, dar, brusc, se întrerupe cuprinsă de panică. Măria sa Doamna... șoptește și repede furișează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de la Roma. În odaia lui Ștefan a ars lumânarea toată noaptea, i-am văzut umbra pe pereți. Dimineață a ținut "Sfat de taină". Se întâmplă ceva. I-am dat binețe, mi-a zâmbit și s-a dus grăbit... Se aude glasul gălăgios al lui Țamblac, mai înainte de a-i apărea făptura. În urma lui, vine Isaia, căutându-și soața. Ohohooo! dă buzna Țamblac agitând cu entuziasm, două pergamente legate cu peceți. Ghiciți ce țin eu în aceste mâini pe care nu le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
odihnă. A riscat totul. S-a dăruit total, nebunește! Numai eu știu cât am tremurat pentru viața lui, se plânge Maria. E de mirare ce faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut Europa. A fost o sărbătoare. Te prinde uimirea... Oștiri de cavaleri, Europa adunată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ochi și zâmbește: Domnița Maria Voichița... Te-ai înălțat. Ai îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce tremuri? Am... am hotărât ca aceste două ostatice de neam, să fie însoțitoare pe lângă Doamna țării, cuvântă Maria cu iritare reținută în glas. Dacă Măria ta nu îngăduie însă... De ce să nu îngădui? Prea bine, Doamnă. Prea bine... Dar de ce "ostatice"? Să nu mai aud cuvântul aista! Te roagă... te rog și eu, dă-le slobozenia! Să plece! Să ... Și eu te rog

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în cimitirul săracilor din Sighișoara. Nenorocitul se ascundea de răul nostru. Fugea din oraș în oraș, se temea de mâna lungă a lui Laiotă, a lui Mahomed de care se răcise. Și ... și chiar a lui Ștefan, spune el cu glas mai scăzut. Începuse să bea mult. A murit în mizerie, străpuns de pumnalul ucigaș plătit de Laiotă, care-și temea "Scaunul" pentru ziua când nestatornicia Înaltei Porți ar fi socotit că i s-au sfârșit zilele domniei... Maria se uită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
De nu vine din tine... poruncită nu face nici cât o ceapă degerată. Și... și așa crezi tu? îngână Maria înghițindu-și lacrimile. Chiar.. chiar crezi că nu... că nu ți-am dat nimica... nimica?... Ștefan tace, tace, apoi, cu glas domol, trist chiar: Poate... poate și eu, da, și eu sunt de vină. N-am găsit cheia inimii tale. Ești atât de zbuciumată, de mândră, de, de complicată... Și eu... eu n-am avut timp. N-am avut timp și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și eu... eu n-am avut timp. N-am avut timp și răbdare. Suntem două pietre tari... Uite din ce ne-am luat și unde-am ajuns, Maria, spune el cu părere de rău. Ce știi tu, Ștefane, și în glasul ei e o disperare ascunsă. Tu nu știi, tu nu vezi... nu vezi nimica. N-ai timp! Alergi! Alergi! Moldova și iar Moldova! Caut să te înțeleg. Și nu e simplu. Fiecare avem partea noastră de vină. Tu... tu n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spune Vlaicu. Ne jucăm de-a baba-oarba cu slăviții crai și nu vedem că osmanlâii stau grămadă la hotară să ne-nghită, răbufnește Ștefan. Îți vine să urli! strigă Mihail. Urlă! Că tot nu te aude nimeni! Suntem prea mici, glasul nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fel de fel... Și, tot culegând, ajung la lacul cu nuferi din mijlocul pădurii. Era cald, cosașii țârâiau, apa clipocea, mă chema... Arunc tot de pe mine și... huștiuluc în apă. Și m-am bălăcit, ciripește ea cu bucuria bălăcelii în glas. Dumnezeule! Ce-am pierdut! se căinează Ștefan. Și chiar ști să înoți? Ohooo! Taica m-a-nvățat. Era... e un înotător neîntrecut. Și Dunărea o trecea înot. Știu, la turci, spune Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]