23,406 matches
-
ziare marianiste, șapte misionare, 39 culturale, 59 educative și 26 destinate clerului 226. În 1895 mai mulți ziariști de la aceste publicații au creat "Asociația Jurnaliștilor Catolici Italieni", care din 1911 s-a numit "Asociația Presei Catolice Italiene". La începutul secolului, tonul ziarelor catolice a devenit mai moderat. L'Osservatore cattolico, de exemplu, s-a unit cu La Lega Lombarda, luând naștere L'Unione (1907). Publicația avea o poziție conciliatoare și modernă și era condusă de Filippo Meda. Alte jurnale moderate erau
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
pe care a păstorit-o și îndrumat-o. Textele sale erau scurte predici moralizatoare în versuri, dar cuprindeau și subiecte distractive, pline de virtuozitate verbală, oarecum superficiale, fără aplecare și cercetare profundă a realităților 563; nu erau scrise într-un ton grav, ci mai degrabă relaxat, ceea ce a făcut ca poeziile sale să fie apreciate de cititori. Vom reda un asemenea text, pentru a surprinde mai bine spiritul în care scria Zacheu: Pentru tineri Tineri voi aveți în inimi Însă, vai
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
lui sugerând comparația cu „niște coarde de violoncel, de bună calitate, întinse pe o vioară...” În esență efectele se obțin programatic, prin repetiții verbale, în special substantivale ori adjectivale, mai totdeauna în serii triale, scenariile bazându-se pe suprapuneri de tonuri înalte, din același registru semantic. Titanismul, tendința inepuizabil augmentativă, fervoarea structurală (aceasta e „neastâmpăr iscoditor”) relevă un voluntarism perpetuu, lipsit de orice trufie, vizând cauze ale nației. Polivalent și contradictoriu, nici o formulă totalizantă nu-l cuprinde. Cu mai mult patos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
pe inima lui...” Dacia lui Eminescu și Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare: o poezie a „desțărării” și a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia liricii lui Goga - de bolșevici și de „slugile” lor dinăuntru, „ciocoii” noi, „roșii”. Spovedania intimă este astfel mereu dublată de confesiunea comunitară. Patosul exponențial, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
imperfecte și batjocoritoare. De fapt e vorba de o sfidare a ei. De la refuz la sfidare drumul e scurt. Joyce și Eliot n-au mers mai departe. După anii 1950, când apar primele semne a ceea ce aș numi epoca Desperado, tonul se chimbă. Fluxul conștiinței scrie texte atașate, angajate afectiv. Faptul că incidentele sunt relativizate, împinse în interiorizare și psihanaliză, izolează eroul și dau un sentiment de însingurare lecturii. Realismul era imaginea socialului, radiografia lui. Odată cu urmărirea gândului până la stadiul preverbal
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eroul zădărnicit, furios pe viață, pe autor, pe lector, pe literatură. Lector Autorul Desperado nu știe exact unde va ajunge, eroul e strivit de povara lui mâine (un mâine care nu mai vine), iar lectorul se găsește legat la ochi. Tonul romanului e atât de firesc încât lectura parcă așteaptă necontenit să ia startul, să se întâmple ceva neobișnuit, ceva demn de literatură. Dar literatura nu mai e eveniment. Lectura e deci o cursă care începe mereu, și în care nimeni
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe Ono. Felul de a fi al lui Ono este și el prea autoritar, după tradiția militară a samurailor. Acest lucru devine evident în discuțiile lui cu Ichiro, când îi spune că femeile sunt slabe de înger și sperioase, în tonul lui când vorbește cu fiicele lui, în enervarea ce i-o produce faptul că acestea îndrăznesc să aibă altă părere decât a lui. Îl vedem la începutul romanului în rolul unui pictor blajin și bătrân, aproape uitat de lume, dar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
modernist în măsura în care urmează Fluxul conștiinței eroului, și în același timp se construiește ca o poveste, fiindcă, așa cum romanul era invadat de lirism la Joyce și Virginia Woolf, poezia migrează spre narațiune. Coerența poemului, viu disputată în critică, e asigurată de tonul peremptoriu, care pornește cu urlete și sfârșește în șoapta ultimelor cuvinte ("pace ce trece dicolo de orice înțelegere"), cât și de revenirea obsesivă a unor locuri, nume și imagini, de la Mary/Marie, la grădini, biserici, ape și, în sfârșit, mare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o temă predilectă a poetei. Încearcă de obicei să fie neutră, desființează sentimentalismele, însă nu poate ascunde că, mai mult decât orice, copiii îi stârnesc emoție. În Counting (Numărătoare) își amintește momentul nașterii. Cuvintele sunt albe sau ironice. Cu cât tonul e mai uscat, cu atât e mai hazoasă descrierea nou născutului, cu atât e poemul mai atașant, iar Adcock cu siguranță că știe ce face: se preface neutră, când, de fapt, stilul ei e o infinită mângâiere. Folosește un timp
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Și eu sunt prea înceată. Iar e miezul nopții, Windows tot nu se închide nici nu vreau, deocamdată. Suntem băgați în asta împreună. Fie. Șed aici, la capătul unei epoci, și aștept rostogolul cel mare. Spre finalul volumului Poems 1960-2000, tonul se ascute, emoția moare, tandrețea dispare. Goodbye (Adio) anunță că "Poezia merge la culcare": Adio vară. Poezia merge la culcare. Fleur Adcock pare să se fi săturat de emoție, cu ori fără rimă. E probabil pregătită să încerce altceva, fiindcă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Poemul e străpuns ca un fier roșu de neputința de a strânge în palmă acea esență a iubirii și tandreții care e aura ființei. George Szirtes se străduiește să-și potolească dorul disperat refugiindu-se din armura rimei în tihna tonului conversațional dar acest dor de dincolo, dor de inexistență, îl acaparează. Tablou cu orhidee și Nori sunt poeme ale spațiului securizant. Spre deosebire de floarea vie, orhideea pictată e "la adăpost de ploaie și frig". Când " Norii pleacă din gară / Nespus de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
din perioada aceea, cam între 17210-1720, dacă nu mă înșel. Nu conta ce fel de carte e, un tratat despre ciuperci, o carte despre haine, descântece... Trebuia să absorb și să storc de sensuri modul de exprimare, vocabularul, ritmurile vorbirii, tonul. Trebuia să o fac până ce ajungeam să scriu în limba secolului XVIII la fel de curgător cum scriu în limba secolului XX. După câteva luni mi-a ieșit, și, ca de atâtea ori, după aceea limbajul a creat realitatea. Mi se pare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
modificat. M-a eliberat de constrângerile poeziei ce se scria în jur... De frica să nu mă trădez. De precauții defensive. Și desigur de ironia englezească. LV. Out of Touch e un poem sentimental, nu departe de Matthew Arnold ca ton: iubitul meu, nu fii singur, să nu trăim mereu singuri, în călătoria mohorâtă așteaptă-mă: lumea aceasta premeditată își pierde rapid marginea. Dover Beach e foarte aproape. Dar ceea ce scrii tu e negreșit contemporan. Cuvintele tale au o contemporaneitate tragică
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
îi înțelegem mai greu nuanțele, delimitările. Privind din Londra către Iran, cred că mai toți occidentalii văd o masă de oameni cu pielea smeadă, puzderie de femei îmbrăcate în chador, vorbind o limbă aspră și stridentă. Eu însă văd atâtea tonuri, colb și peruzea, culmi până-n înalt, și aud lăuta. Pentru englezi nostalgia e ceva superficial și sentimental, opus realului. Pentru un poet cum e Mahmoud Darwish, nostalgia e viața însăși. Criticul ideal, în ceea ce mă privește, e cel care vede
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mod de apărare. Recunosc că era un lucru pe care-l credeam doar pe jumătate. Am să revin la distopie mai încolo. Așa cum spui, "blândețea" e o constantă, chiar dacă există momente de violență sălbatecă în unele poeme, uneori chiar în tonul poetic. LV. Ești dislocat de două ori: o dată din Ungaria în Anglia, a doua oară de la pictură la poezie. E dislocarea, în cazul tău, izvor de încordare ori un bun punct de pornire pentru poem? Produce ea încordare? Mă gândesc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tău e grijuliu. Chiar și durerea ta e ascunsă sub un ecran de bună cuviință. Toate acestea sunt remarcabile, dată fiind dezlănțuirea indecenței din poezia Desperado. Cu pumnii strânși, desenezi imagini idilice. Cum îmbini intensitatea experienței de viață cu blândețea tonului poetic? Ești o fire domoală sau vrei să-ți eliberezi lectorul de vijeliile poetului, pentru ca el să se bucure de călătorie? GS. Dat fiind ceea ce tocmai ai numit, înțelegi de ce vreau să pun stavilă minții. Mi se pare că mintea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lărgită, el ajungând să exprime o atitudine negativă față de o persoană. În cazul unor exemple ca agariciul de X (AD) sau haladitul de X (AD) este greu de delimitat cu exactitate un sens restrâns, cuvintele având valoare de insultă, iar tonul putând varia de la simpla apreciere până la catalogarea însoțită de o ușoară atitudine de simpatie. În exemplul (h)arfistul de X (AD) sensul elementului din prima poziție apare mai clar: subiecții l-au propus pentru a eticheta o persoană înfumurată. Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
este implicat în întregime întro situație specifică spațiului educațional. În rolul de mediere pe care îl exercită, profesorul nu este neutru, deoarece este implicat în situația respectivă prin tot ceea ce spune, ceea ce crede, ce face, cu întreaga sa personalitate. După tonul pe care îl adoptă, privirea aruncată, gestul schițat, mesajul său ia o valoare specifică pentru toți elevii și are rezonanțe particulare pentru unii dintre ei (S. Marcus și colab., 1999, p. 11). O discuție pe tema autonomiei elevului nu poate
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
înalt, locuințe somptuoase, cu servitori, erau elegante, educate, sofisticate. Se implicau în viața culturală și se amestecau, uneori, în viața politică. Au fost perioade în care tinerele curtezane erau libere să trăiască în compania oamenilor bogați și influenți, să dea tonul vieții mondene, și perioade restrictive în care li se interzicea portul veșmintelor de mătase, al bijuteriilor, se ascundeau în pelerine și în spatele măștilor. Curtezanele de condiție modestă cortigiane di lume erau expuse disprețului și violenței. Își câștigau existența în locuri
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
-lea. Gheișele (ghei = artă, sha = persoană) creau o lume iluzorie a iubirii rafinate. Erau precum operele de artă în mișcare, forme stilizate ale frumuseții, reprezentau cultura națională, stilizau frumusețea, simbolizau erotismul. Femei culte și rafinate, gheișele dădeau de multe ori tonul în modă, întruchipau romantismul și ofereau modalități de evadare din cotidian. Ele deveneau prietene, confidente ale clienților importanți și bogați, se remarcau drept creatoare de atmosferă artistică elevată, mai rar, erau amante ale clienților. Cu timpul s-au diversificat după
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
salvat și pe bani și gratis pe mulți acuzați drept dușmani ai revoluției, monarhiști. După tăvălugul terorii, Parisul se răsfăța în petreceri și dezmăț. Thérèse ce, între timp se căsătorise cu comisarul Jean Lambert Tallien și devenise doamna Tallien, dădea tonul modei în saloanele pariziene și în propriul salon prin vestimentație și bijuterii. Vedetele salonului erau cei ce au luptat contra lui Robespierre. Excentrica doamnă Tallien încânta pe cei din jur prin spontaneitatea exprimării, prin felul de a cânta și dansa
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
în anul 1847, are la bază un fapt real și o persoană reală, Marie Duplessis (Alphonsine), o femeie întreținută, cu un gust impecabil pentru îmbrăcăminte și podoabe, o curtezană ce-și purta eleganța rafinată cu ușurință și stil și dădea tonul modei în Paris, a cărei moarte, la numai douăzeci de ani, a bulversat lumea pariziană, presa consemnând numeroase detalii legate de acest "fapt divers". Autorul, Alexandre Dumas Fiul, a cunoscut-o pe frumoasa curtezană, Marguerite Duras, a fost impresionat de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
4. Ogier, urmaș al lui Lope de Vega / 143 2. Teatrul Iluminismului / 144 2.1. Condamnarea genurilor vechi / 145 2.2. Visul unui teatru civic și popular / 152 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze / 160 2.3.1. Amestecul tonurilor / 160 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor / 163 2.3.3. O acțiune care reproduce realul / 165 2.3.4. Al Patrulea Perete / 168 2.4. Actorul în centrul atenției / 169 2.4.1. Un joc plin de naturalețe / 170 2
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
între tragedie și comedie, dar care nu impune pentru asta o separare strictă a genurilor. Invocând faptul că fiecare gen s-a născut adoptând un stil specific, un mod de versificație special, Horațiu cere ca tragedia și comedia să adopte tonuri diferite. Cu mult înainte, el formulează o estetică a purității care va deveni a clasicilor. "În ce ritm se puteau scrie remarcabilele fapte ale regilor, cele ale conducătorilor, și sumbrele războaie, a fost arătat de Homer. În unirea a două
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pe pugilistul învingător, și calul câștigător în curse, și suferințele din dragoste ale celor tineri, și libertatea pe care ți-o oferă vinul. Pentru ce, dacă eu nu pot, din lipsa talentului și a cunoștințelor, să respect rolul și tonul atribuit fiecărei opere, să trec drept poet? Pentru ce, din falsă rușine, să-mi placă mai mult să fiu neștiutor decât să studiez? Un subiect de comedie nu se vrea dezvoltat în versuri de tragedie; la fel, festinul lui Thyeste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]