23,608 matches
-
plecarea din școala militară a fost vorba „Să trăiți!”. Nu-mi prea ieșea din gîtlej nici acolo. Erau comandanți care ne sileau s-o spunem de mai multe ori la apelul de dimineață. Majoritatea colegilor o urlau cu voluptate, excitați. Zîmbeau după fiecare reluare. Mie mi se făcea gura pungă; mă simțeam umilit. Ulterior, am redescoperit-o la activiști. Preceda, de obicei, datul mîinii. N-am spus-o nimănui. Mi-au spus-o alții mie, dar niciodată n-am primit-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
făcut-o întotdeauna, i-am replicat eu, cu ochii într un dosar. - Ba da, mi-a răspuns ea întărîtată. Am fost întotdeauna o opera aperta. Și-a apăsat pumnișorii în buzunarele pantalonilor, și-a aplecat umerii în față și a zîmbit ștrengărește, adăugînd: - „Chiar așa!” Surprins de conotația sexuală pe care a dat-o celebrei formule a lui Umberto Eco, am rămas mut. Sp. s-a prefăcut că se concentrează asupra altui articol din ziar. A urmat o tăcere stupidă, îndeajuns
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
idee de-a lui Nancu (care pledase pentru o atitudine combativă și se împotrivise faptului de „a fi pe linie”) și a dezvoltat-o pe cont propriu, imprimîndu-i accente propagandistice: „Ne vom schimba radical, vom face o cotitură!” îl priveam zîmbind. Era ca și cum ar fi spus: „Vom face o minune!” M-am uitat în jur: toți lăsau impresia că-l cred. Încurajat de complicitatea celorlalți, îi dădea cu gura înainte: „Vom asigura un climat tonic, de emulație; colectivul e cel care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
bacșiș. Împingînd nerușinarea la culme, finul i a vîndut setul motor vechi. Uluitor e că - a încheiat T. - îmi vorbea despre toate astea ca de niște bravuri, mîndru de istețimea sa. Cred că a rămas foarte nedumerit văzînd că nu zîmbesc și că nu-l laud”. *„Ca om de teatru, eu știu că - a spus Genoiu - cel mai important lucru în viață e fapta”. Deși fraza aceasta e pe trei sferturi un truism, sînt cîteva chestii de obiectat. I aș fi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trec cele aflate în jurnal”. „și-acum mi-a venit rîndul mie, nu-i așa?” „Da”, a încuviințat. „și, odată prevenit, crezi că discuția noastră mai poate fi normală, spontană?”, l-am întrebat din nou. „Da”, a zis iarăși. Am zîmbit, văzînd în ce fel înțelege să aplice „metoda”, „regulile jocului”. Ca să faci brainstorming trebuie să fii la cîrma discuției, nu să răspunzi monosilabic la întrebările celuilalt! Nu știu ce a scos el de la mine, dar eu am aflat că ideea despre război
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de descurcat, „inextricabilă”. *„Vorbește cu cucoana ceea să ne facă rost de margarină!” „Cucoana” e o muiere lată-n șale, cu mîini butucănoase, pline de inele. Are părul oxigenat, ochii căprui, inexpresivi, și o față plină de negi. Mi-a zîmbit galben (dantură aurită!), viclean: „Am auzit că vreți sămi spuneți ceva...” Cînd i-am văzut de-aproape halatul plin de pete, am renunțat, anihilînd în mine orice poftă. „N-are”, am mințit-o pe A., care aștepta. *Părinții lui Gheorghiță
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cînd scriu, cînd vorbesc, cînd acționez) mă strădui să fiu comprehensiv. Însă bunătatea ca toleranță nelimitată e contrară ideii de sinceritate. Nu vreau să închid ochii în fața adevărului și să mă prefac că ignor ceea ce e notoriu”. M-a ascultat zîmbind compătimitor. *Pus în situația să răspundă unei critici făcute de Petru Cimpoeșu în „SLAST” (nr.24/1987), Adam se fofilează în felul său caracteristic, pretextînd mai întîi urgența unui „cap limpede”, iar apoi declarînd că nu se pricepe. Înțelegînd că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
buimăceală, și-a băgat arătătoarele în urechi și a făcut - teatral - o mișcare de scormonire, asemănătoare cu cea pe care o faci cînd ți-a intrat ceva în ele (o gîză, un fir de păr etc.) și vrei să scoți. Zîmbind, Mihai Buznea m-a întrebat, la rîndul său: „Ce fel de dungi ați vrea să purtați: verticale sau orizontale?” Elena Ciocan, nevastă de colonel, și Constantin Bursuc au tăcut; o tăcere opacă, jenată, ca și cum totul (gluma și comentariile celorlalți) n-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
debordînd de vulgaritate, dar foarte gustat de învățătoarele și profesoarele aduse prin convocator la Sala „Ateneu”. Cînd, de pildă, autorul a spus într-un „vers” că mîncăm pește oceanic, au sărit să aplaude. Apoi cînd, mai la vale, a zis, zîmbind larg din fastuoasa-i barbă, că „la pescuit (de femei) trebuie să ai undița tare”, satisfăcute că au înțeles „mesajul”, au aplaudat și mai vioi. Ce e supărător în asta?, m-ar putea întreba cineva. Evident, nu „succesul” lui Cs
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dacă citește. Din cîte știu nu-l are încă în dotare”... *L-am văzut încercînd și nereușind să descifreze în cartea de coduri poștale codul orașului unde trimitea scrisoarea. Aș fi putut să-l ocolesc, dar n-am făcut-o. Zîmbind, m am oferit să-l ajut. După ce i-am dictat cifrele, am dat să plec. M-a prins de mîneca surtucului și aproape mi-a strigat: „Să-i spui lui M. că e cel mai mare escroc de pe planetă!...” L-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pedagog ineficient, asta ești!...” Apoi, puțin mai calmă, dar pe aceeași linie: „îți pun această oglindă în față ca să-ți dovedesc proporția eșecului tău...” Oricît ar părea de ciudat, nu m-a durut nici unul din aceste cuvinte. Am aprobat-o zîmbind, convins că astfel imaginea din „oglindă” va dispărea foarte repede. *Pe domnul colonel din scara de bloc vecină l-a vizitat un militar mai tînăr. Colonelul e - se pare - bolnav. Aflînd de aceasta, tînărul i-a spus: „Regret că nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
autorul articolului pe care ar urma să-l scrie, ci Maria Rusu, șefa sa de la Direcția Sanitară: așa figurează în sumarul revistei! „Nu vă supărați, nu noi v am băgat în chestia asta...” „Să mă supăr?”, s-a prefăcut mirat, zîmbind pe sub mustață, doctorul. „Nu-mi dă voie tema!” Scena e caracteristică nu numai pentru lipsa de convingere a celor doi, ci și pentru duplicitatea la care sînt constrînși numeroși intelectuali. *A stîrnit haz în redacție gluma (un joc de cuvinte
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și se înmulțesc). Pe drum mi-a fost frig, iar în cimitir, pe deal, din cauza vîntului, și mai tare. Am mers să aprind o lumînare la mormîntul părinților, dar n-am reușit. Un bătrîn, Neculai al Duței, mi-a arătat, zîmbind, că „sîntem vecini”. I-am spus că aș dori ca această „vecinătate” să devină efectivă cît mai încolo. De la cimitir, am plecat direct la gară. *Obligat de doctor să nu mai fumeze, căci „a contractat o pneumonie”, Cojocaru îmi spune
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-i reconfortează, ci îi provoacă. Pentru R. (care-i responsabilă cu expresivitatea), eu sînt „imaginea însăși a stagnării”. „Văzîndu-l - îi subliniază ea lui D. - îți dai seama de îngustimea perspectivei care ne așteaptă”. Apoi, direct, mie: „Cel puțin nu mai zîmbi!...” *Privesc zbaterea unei viespi în geam. Încearcă să se elibereze, dar numai pe o porțiune îngustă. Geamul de alături e deschis. Viespea nu bănuiește însă această posibilitate de evadare. Uneori - „filosofez” - sîntem ca și ea: nu întrevedem decît o singură
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lîngă ei). Imediat după predare, cei mai mulți dintre acești ofițeri au fost împușcați, iar restul împrăștiați în lagăre de muncă, unde, probabil, doar cîțiva vor fi supraviețuit. Întîlnindu-l pe stradă, l-am întrebat ca de obicei: „Ce mai faceți, domnule doctor?”. Zîmbind, mi-a răspuns: „Nici nu mă laud, nici nu mă ocărăsc”. „Adică?”, m-am arătat eu curios. „Nu mă laud - mi-a precizat el -, căci, iată, n-am reușit de exact o lună și jumătate să citesc o carte, nici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să mai fie contemporanii noștri. Tu le ceri articole, iar ei îți oferă poeme, „fragmente de roman”, capitole de monografii, cu care, oricît de bune ar fi, nu se poate face revistă. Cînd le spui asta, ridică din umeri ori zîmbesc negustorește: „nu-i nimic, am să dau în altă parte!” *Radio (BBC, Europa liberă) difuzează, în toate buletinele, știri și comentarii despre grevele minerilor și docherilor polonezi: sînt fapte care provoacă admirație. În același timp, pe străzile Bacăului se plimbă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de a-l lua la rost. * Cineva mi-a amintit vorba rusului care spunea că „viața noastră e alcătuită din victorii zilnice: azi victoria de a fi făcut rost de carne, mîine de fasole sau de cartofi, și tot așa.” Zîmbind, am început să socotesc zilele mele fără nici o victorie. *Sînt singurul din neamul meu interesat de viața bunicului din America. Ceilalți nu cred că s-au gîndit ori că se gîndesc vreodată la el. De altminteri, nici nu văd de ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a sărit să laude „alegerea”, care lui i se pare „excelentă”, și s-a angajat, în numele tuturor, că „vom munci mai bine”. În clipa aceea, mi-am adus aminte că la fel a zis și la „înscăunarea” lui G. Am zîmbit „pe sub mustăți”, căutînd să plec cît mai repede. La ușă era însă G. care - teatru! - a dorit să ne strîngă mîna și să ne mulțumească. Primul a fost Sp., care, între două fluierături, l-a făcut atent asupra noii situații
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
agendelor”, voi relua lectura, cu pixul În mână și vă voi reexpedia acele pagini cu eventuale propuneri de formulare. Până atunci, mă voi grăbi să le citesc per diletto, iar solicitarea dvs. de a „nu vă cruța” mă face să zâmbesc cam ca un profesor confruntat cu tracul unui școlar eminent care nu-și dă seama că a făcut o compunere de nota 10... Am fost destul de surprinsă, la lectura precedentei scrisori, de costul imens la care a fost evaluată publicarea
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
numitei Prime Doamne a țării, Elena Ceaușescu. Doamnă Elena Ceaușescu! Vi se adresează acum un grup de femei române din 12 județe ale țării, ale acestei țări pe care dumneata și cu soțul dumitale, alături cu restul familiei, o conduceți zâmbind, așa cum vă arătați chipurile în toate tablourile pe care vi le expuneți în fiece fabrică, pe străzi, în birouri, vi le pomădați, în timp ce poporul îndură foamea și lipsa de tot ce i-ar trebui și nu găsește în magazinele statului
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și în toate discursurile-fluvii dați sfaturi chiar și marilor șefi de state: Reagan, Brejnev etc.; ce să facă cu rachetele lor instalate în Europa. Recent, Cernenko și Gromîko au declarat că cine încearcă să le dea sfaturi îi face să zâmbească. Deci, atenție la ironie! Dej s-a prezentat ca cel mai neînfricat fiu al poporului, dar a reușit să-l convingă pe Hrușciov să-și retragă armatele din țara noastră, fiind astfel unicul șef de stat din lagărul socialist care
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
își pierde identitatea pe zi ce trece și se transformă într-un morman de pământ răscolit pentru a face loc refugiului de șobolani al celui care și-a pus banderola tricoloră pe piept și sceptrul în mână. Un oraș care zâmbește scârbit, aflând despre aventurile incredibile ale lui Nicușor Ceaușescu, despre abuzurile săvârșite fără putința de a fi tras la răspundere. Securitatea pătrunde în casele oamenilor și caută benzi video și casetofoane pe care sunt înregistrate aventurile micului și deșănțatului prinț
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
adevărul e problema. Nici nu mă interesează taina nașterii ei. Dar nu mai suport! Ieri am strigat prin tot orașul că Ștefan cel Mare este prezervativul istoriei române. Zâmbetul meu l-a Încurajat, evident. A repetat, tot mai exaltat, năzbâtia. Zâmbeam, Într-adevăr, cu greu mă abțineam să nu izbucnesc, de fapt, În râs. - Da, asta este. Prezervativul! Am s-o repet În gura mare, să audă toți. Prezervativul istoriei române! Auzi, Prezervativul... Auzeam și mă Înveselisem de-a binelea, ziua
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
din anii aceștia, a Dumneavoastră e vie prin sensibilitatea ei. Vă numărați printre puținii prozatori În stare să scrie o frază ca „Mina maura cocoțată pe taburetul Înalt rotitor vântura piciorușele mentolate privind fix În ochelarii nesiguri ai lui Braun, zâmbindu-i, fără ca rotofeiul Robert să observe”. Am subliniat În exemplarul meu cuvântul „mentolate”. Admirabil! Prezența și traiectoria În carte a Verei sunt, am impresia, triumful artei Dumneavoastră. August se panotează foarte bine alături de Al doilea pasaj de Domnul Virgil Duda
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
extremă a autenticității. Am fost frapat, acum peste un deceniu, când, discutând despre un scriitor care făcea din epistolarul său calofil, curtenitor și aerian o ferventă formă de evaziune În literatură, un vechi și apropiat prieten al său Îmi spusese, zâmbind: „Bine, dar așa a fost dintotdeauna. Fals de la cinci ani!”. Această „falsitate” euforică și mistificatoare era, de fapt, o stare genuină a prietenului nostru; Însuși „scrisul” său (deloc diferit În scrisori de cel din proză sau eseu) nu era altfel
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]