KorAP: Find »[drukola/base=glas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...926 927 928 ...973 >

24,310 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Boierii au amuțit. Doar ici-colo, câte o șoaptă, câte un oftat... Rău îmi pare, spune Ștefan mai moale. Dar altfel nu se poate! "Sunt lucruri cu care nu se glumește!" Sunt vremuri de război. Să fie învățătură tuturor! spune cu glas aspru, amenințător. Hatmane Șendrea! Aduni ceata lui Asaftei! Astăzi chiar! Acu chiar! Trageri cu arcul! Călare! Pe jos! La sânge! Ai înțeles?! La sânge! Lasă-i pe mâna mea, Doamne! Mihail se apropie, întinde mâna să-i scoată bolovanul din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
negoțul cinstit"! Mi-am pus obrazul!... Și iată! Măria ta! intră Mihail spăsit, ploconit. Poruncit-am să fie stârpiți tâlharii din Țara Moldovei?!?! Da au ba?! exclamă sever Ștefan. Și când se încruntă Măria sa... Tăutu îi sare în ajutor, cu glas moale: În vreme de zurbă, tâlharii scot capul... Scot capul... se agață Mihail de colacul de salvare, îngânând abia. Și paloș n-ai să li-l retezi?! Am lanțuri! ridică Mihail capul, cutezător. Aaa! se luminează Ștefan. I-ai cetluit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l bată prostimea cu scârnă și alte batjocuri. Să fie învățătură celor ce-or pohti să ticăloșască asemenea. "Cine-o face ca mine, ca mine o să pățească!" Tăutu se foiește de pe un picior pe altul, tușește încetișor și gângăvește cu glas plângător: Milostivește-te, Doamne, nu... nu s-ar putea numai mădularul cel scârbavnic? Măi Tăutule! De ce nu te-ai făcut tu popă? Milă? Pentru cine? Pentru ticăloși? Fac umbră pământului numai pentru rele. Îngăduința față de ticăloșie te face părtaș la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înfățoșeze cu mărturia, hrisovul, dovada... Să-l chemi pe Agapie să vedem cum stăm cu el. Și "mârșavul" cu mădularul lui... Prea bine, Doamne. Era să uit... Fătucile celea... Să le tămăduiască vraciul nostru. Înțelesu-m-ai? Înțeles! Ștefan face glasul mic: Și moșu', nu uita, moșneagu' acela nerușinat, s-o găsi ceva și pentru el... Prea bine, Doamne! Am mai poruncit! spune el sever. Să nu poruncesc a treia oară! Să nu mai văd calicime la capul podului peste Suceava

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vistiernic să cuteze a se pune potrivnic? N-am!", atâta știe. N-am întâlnit un zgârie-brânză mai mare! Să ai!! poruncește Ștefan cumplit, altfel... unde-ți stă capul, îți vor sta picioarele! spune Ștefan în râsetele boierilor. Iubitule, moaie Ștefan glasul, îndatorează-te la zarafi, la armeni, la ovrei!... Cu camătă!... Spune-le că de dau turcii, le înșiră mațele pe gard! Să aleagă! Spune-le că din zi în zi aștept de la Sanctitatea sa Papa urmașul personal al Sfântului Petru, ăl

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din arta și înțelepciunea lor de demult... Și noi vă mulțumim că ne-ați îmbrățișat cu dragoste și măcar o părticică din comorile Eladei și-au găsit mlădiță în pământul Moldovei ce a devenit "Bizanț după Bizanț", grăiește Țamblac cu glas tremurat, emoționat. Boier Stanciu tușește, se foiește, șovăie, își drege glasul: Apăi... dacă tot a venit vorba de ce-i vechi și de ce-i nou, fie-mi îngăduit a zice și eu o vorbă. Nu ți-a fi cu supărare că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că ne-ați îmbrățișat cu dragoste și măcar o părticică din comorile Eladei și-au găsit mlădiță în pământul Moldovei ce a devenit "Bizanț după Bizanț", grăiește Țamblac cu glas tremurat, emoționat. Boier Stanciu tușește, se foiește, șovăie, își drege glasul: Apăi... dacă tot a venit vorba de ce-i vechi și de ce-i nou, fie-mi îngăduit a zice și eu o vorbă. Nu ți-a fi cu supărare că limba-mi a fi cam ascuțită? își pedepsește el buzele pălmuindu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i sus!?" "Caut un om", a răspuns el... Într-adevăr, nu-i ușor să-l găsești. Și mai greșești; te doare când ai crezut în el și afli că te-ai înșelat... Boier Stanciule, spune Ștefan răspicat, după ce își drege glasul, aș vrea să fiu bine înțeles. Nu oropsesc pe nimeni! Cei ce au umblat cu pâra la Înalta Poartă, cei ce au hiclenit, au săvârșit nedreptăți, au vândut țara boier sau neboier, indiferent cine erau au plătit, au fost judecați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vopselele cu sânge; zugrăveala lui să fie o rugăciune, o luptă cu sine însuși, să fie suferință și bucurie; numai așa zugrăveala va dăinui în veac... Până nu-i reușesc "Patimile", nu vede de la mine o para! își înăsprește el glasul. Ștefan se oprește în pronaus, unde se cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Capul lui taica rostogolindu-se printre blide și pocale... Și... și ochii lui albaștri, albaștrii lui ochi, căscați, mirați parcă de ce i se întâmplă... Țipătul ascuțit al miresei și acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor... și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce începuseră să mustească la rădăcina părului. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
care cumva să se stingă blăstămul... Și câte rugăciuni de dezlegare nu s-au făcut prin biserici, dar n-a ajutat la nimică. Un pătrar de veac, vrajba și crima n-au ostoit în Moldova. De-ar avea zidurile aistea glas să povestească câte grozăvii s-au petrecut în Cetatea Sucevei... Moldova căzuse sub greu și cumplit blăstăm. În nopțile fără lună se povestește strigoii sculați din morminte bântuiau și hohoteau în turnul cel mai înalt al cetății, de ți se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
viață. El poate fi măreț sau mai umil. Important este să dai măsura puterilor tale. Să te dai pe tine însuți totul! Să nu uiți nici o clipă, Domniile-s trecătoare, Moldova e veșnică! rostește el cu o vibrație adâncă în glas și se strânge înfiorat. Ție ți-i frig, Alexandre? Nu... M-a luat așa, un fior... Se schimbă vremea, mă dor oasele. De fapt, e toamnă târzie... Să ne încălzim și noi, îndeamnă el și umple ulcelele, întinzându-i una

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
șuviță: Ți-au înflorit ghiocei la tâmple, Măria-ta Ștefane... Grijile, Voichițo, grijile... Patruzeci de toamne s-au scuturat... Uneori, mă simt atât de bătrân. Am trăit... cât pentru trei vieți am trăit.... M-am gândit, suspină Voichița, dar în glas își face curaj singură. M-am sfătuit și cu Ea. O să plec la mănăstire, la bolnița pe care ai zămislit-o la mânăstirea Neamțului. Acolo, aș fi de folos. Mă pricep să leg rănile. Nu mi-i silă de sânge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu brațele moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
suspin..." Plutea un fum cu aromă de smirnă și tămâie. Privirile lui împăienjenite fug de pe sicriașul acela mic ca pentru păpuși, se opresc pe picioarele Răstignitului, în ochi cu un strigăt mut, acuzator: "Pentru ce?! Pentru ce?!!!" "Florile dalbe!"... Tresare. Glasurile de clopoțel ale colindătorilor de la porțile cetății răsunau asurzite de omătul gros, viscolit. Uitase: era Ajunul Crăciunului. Copiii îl colindau în fiecare an: "Am venit să colindăm..." "Ci viață fără de sfârșit"... Cântarea morților, tristă, gravă, se împletea, într-o bizară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ale colindătorilor de la porțile cetății răsunau asurzite de omătul gros, viscolit. Uitase: era Ajunul Crăciunului. Copiii îl colindau în fiecare an: "Am venit să colindăm..." "Ci viață fără de sfârșit"... Cântarea morților, tristă, gravă, se împletea, într-o bizară armonie, cu glasurile vesele, de zurgălăi ale copiilor... "Deci, e Ajunul... Se spune că pruncii ce se duc la zi-sfântă se fac îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei?! strigă Ștefan. Tăiați! Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei?! strigă Ștefan. Tăiați! Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În zori... Galioanele turcești ne băteau cu pușcile... Principele, moldovenii, ne-am bătut... De n-ar fi fost trădarea... Trei sute?! Toți?! îl scutură Ștefan. Toți!... În afară de câțiva:... robi, în lanțuri... ce trebuia să încheiem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
filio nostrum, qui tantum bellum contra infides turcho!" Te-a binecuvântat, a lăcrimat chiar... Mi s-a aplecat de osanale! i-o retează Ștefan. Treci la fapte! Aurul!? "Care aur!?" a făcut Papa ochii mari, mirat; apoi, și-a muiat glasul: "Aaa!... Aurul... da... da..." În haznaua "carissimului in Christo filio nostrum Matheus Rex Hungariae", completează Ștefan cu năduf. Întocmai! O! Încarnare a Sfântului Petru pe pământ! Nu știi că războaiele se duc și cu aur nu numai cu laude alese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și cu aur nu numai cu laude alese și cu sfinte benedicțiuni apostolice?! protestează Ștefan. E o nedreptate strigătoare la cer! se revoltă Stanciu. Banii sunt adunați pentru lupta antiotomană! Mathiaș luptă mai mult cu gura! Am protestat! Am ridicat glasul: "Banii ni se cuvin! Nu-i cerșim! Suntem singurii care sângerăm pentru cruce! Am plătit tainul în sânge!" Papa dădea din colț în colț... A spus că regretă, dar el a înțeles că "Ștefan este căpitanul general al regelui Mathias

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
potrivește, are omul ceva de apărat... Și la Veneția? întreabă Ștefan și se așează pe treapta de jos a tronului. Ați avut cinstea și onoarea să dați ochii cu illustrissimii senatori ai Marelui Consiliu al Republicii Lagunelor? Țamblac își drege glasul și începe: La Veneția, am căzut ca musca-n lapte. Carnavalul era în toi: bătaie cu flori pe Canal Grande, măști, măscărici, cântece, beție nebunie! Și aistora le arde de "Cruciadă" precum câinelui a linge sare, mormăie Ștefan. Și?... Dogele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aproape peste fire? E un miracol!" Monseniorul Dlugosz, episcopul Cracoviei, te are în mare admirație. A scris prea frumoase cuvinte despre "Ștefan cel Mare". Citanie Ioane! și Stanciu despăturește o hârtie și i-o întinde lui Tăutu. Tăutu își drege glasul și începe, solemn, emoționant: "O, bărbat minunat, glorios, pe care atât îl admirăm, întru nimic mai prejos eroilor antici pe care îi slăvim!" O, Pater! Mă copleșești, glăsuiește Ștefan râzând încetișor, să nu se vadă cât e de emoționat. Tăutu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vodă, rămâi damblagiu și pe ceea lume, îl încredințează boier Negrilă, hlizindu-se cu dinții săi de cal. Doamne-ferește! se crucește Cupcici căutând Răsăritul, să fie mai bine primită apărătura. Alt loc mai spăimântăcios n-ați aflat? vorbește el cu glas scăzut să nu tulbure somnul morților. Știe el Isaia ce face, răspunde Alexa. Care om se-ncumetă la miez de noapte să calce în țintirimul bântuit de duhuri necurate? Să jurăm ce-avem de jurat și să ne cărăbănim pe la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n draci afurisita, de parc-ar fi "Regina Lumii"... oftează cu năduf Alexa. Isaia se apropie pe alee; e înfășurat într-o pelerină neagră. Vine?! îl întreabă într-un glas, și Alexa și Negrilă. N-a mușcat. Și pe aista l-o îmbrobodit Vodă! De-l trăgeam pe bătrân de partea noastră... spune Isaia cu regret. Păcat. Stanciu e om greu... Se și grăbea, pleacă la Stambul cu solie de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Boier, țăran să-i bagi în aceeași oală? Și-apoi, un cap de boier pentru fâșneața unei țărăncuțe? se agită Isaia de colo-colo, furios din cale-afară, simte că-l strânge ceva de gât. Numai noi suntem de vină! izbucnește cu glas hârjit. Cum a fost posibil?!... Cum?!... Cine gândea ce va urma "Descălecatului blăstămat de la Direptate"?!... Cine gândea ce zace în tinerelul acela cu plete blonde și ochi mari, albaștri, ce nu ieșea din cuvântul boierilor: "Vă tare mulțămesc, boieri dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]