23,406 matches
-
s-a întâmplat fără rezerve din partea teoreticienilor clasicismului pentru care un asemenea limbaj nu poate decât să sublinieze convențiile. Numai câțiva rari autori de comedie, Molière în special într-o parte a operei sale, recurg la proză, adoptând atunci un ton apropiat de acela al farsei. Chapelain, în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, Scudéry, în Aviz Cititorului care precede Axiane, în 1643, consideră că versul, în teatru, este o formă artificială care nu ar putea satisface idealul de verosomil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe scriitor. Nu este bine să cizelezi prea mult versurile, cu riscul de a transforma stanțele în pure exerciții de stil, și de a face ca vorbirea să-și piardă aparenta spontaneitate 35. El însuși recunoaște că a dat un ton prea retoric stanțelor lui Rodrigue, în Cidul. "Trebuie evitată o prea mare afectare. Prin asta stanțele Cidului sunt inexcuzabile, iar cuvintele durerea și Ximena 36, care formează ultima rimă a fiecărei strofe, semnalează un joc din partea poetului, ce nu are
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Influența lui Aristotel, redescoperirea, chiar de la începutul Renașterii, a tragediilor lui Seneca, introduc în Italia și în Franța separarea genurilor comic și tragic, necunoscută în rest. Comedia spaniolă, teatrul elisabetan suprapun procedeele de compoziție ale lui Seneca și amestecul de tonuri moștenit din teatrul medieval. Refuzul contaminării genurilor este exclusiv francez. Astfel se explică discreditarea ce va apăsa îndelung asupra teatrelor străine cauzată de teoreticienii francezi, convinși că nu există decât o singură estetică posibilă, estetica clasică a purității. 6.1
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu ar fi provoca decât lacrimi, ar fi atunci un gen foarte vicios și foarte dezegreabil." Totuși, în Prefața la Copilul risipitor (L'Enfant prodigue, 173712), el definește cu o clipă mai devreme obiectivele dramei, revendicând, în numele realismului, amestecul de tonuri, după modelul din viață unde momentele patetice nu încetează să coexiste cu momentele comice. Drama este gata să vadă lumina zilei. "Comedia fiind reprezentarea moravurilor, această piesă pare să fie suficient de mult de genul acesta. Se vede aici un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
case tip fortăreață și că s-a obținut un ordin ca să fie închis acolo. Cum este curajos, s-a oprit pe loc; își duce mâna la garda sabiei; și, uitându-se înspre mine cu niște ochi indignați, exclamă, pe un ton plin de furie și dispreț totodată: Ah mon ami! Am înțeles. L-am liniștit; și veți fi de acord că eroarea-i nu era deplasată." Teatrul, care stârnește atât de mult entuziasm în epoca Luminilor, are totuși un adversar redutabil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Eseu despre genul dramatic serios (Essai sur le genre dramatique sérieux). Căci acesta este obiectul genului cinstit și serios." De o moralitate înaltă, strigător de realist, noul gen pretinde să-i ofere societății o oglindă fidelă. 2.3.1. Amestecul tonurilor Conceput ca un gen complet, drama cuprinde genurile precedente. Louis-Sébastien Mercier, care consacră un întreg capitol din Nou Eseu despre arta dramatică definirii sale, explicitează astfel etimologia termenului: Acest cuvânt este scos din grecescul Δραμα (drama), care înseamnă literal acțiune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar din 1756, odată cu Fiul nelegitim și dotat cu o poetică prin Convorbirile despre Fiul nelegitim care apar mai apoi, și mai ales prin Discursul despre Poezia dramatică 21 publicat la mai puțin de doi ani după aceea. Pentru că amestecă tonurile după modelul din viață, Diderot îi conferă dramei un loc median între cele două "genuri extreme", tragedia și comedia. Așa este, după părerea lui, cazul Fiului nelegitim situat la distanță egală între cele două genuri vechi. El dă, cu Tatăl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sau respinse în întregul lor." El se mângâie cu ideea acestui proiect, pe care nu-l va realiza niciodată, de a compune o a treia dramă care, din contra, s-ar situa între genul serios și tragedie. Beaumarchais, prin amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că teoreticianul Iluminismului proslăvește întoarcerea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contra, s-ar situa între genul serios și tragedie. Beaumarchais, prin amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că teoreticianul Iluminismului proslăvește întoarcerea la tragi-comedie, gen artificial în ochii săi, construit, în irealismul său, pe baza unor contraste prea mari. "Vă dați seama, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ascunzișuri ale inimii, și care-l scot la iveală fără ca omul să-și dea seama, este adevărat. Pentru că el arată fața reală a omului și niciodată caricaturizarea lui, nu stârnește nicidecum râsul. Nu veți auzi niciun tată exclamând pe un ton glumeț dureros: Dar ce naiba căuta el pe galera aceea? Și niciunul nu va intra în camera fiului său rupt de oboseală, adormit și sforăind pe un pat nenorocit: jelania acestui tată nu va fi întreruptă nicicum prin vorbele copilului care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-l reprezinte fără mască. "Nu vreau nicidecum ca acești lucrători să fie eleganți și împodobiți, așa cum sunt reprezentați în fadele noastre opere-comice. Dacă introduc țărani pe scenă, nu vor fi văzuți împodobiți cu flori și panglici, vorbind pe un ton pastoral și cântând (....). Mi se pare că le văd pe femeile noastre de condiție bună îmbrăcându-se în sătence; pot să pună pe ele tunica cea groasă și roșie, scufia țărănească, oricum nu au nici șolduri, nici piept, nici brațe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pregătesc deoparte dreapta răzbunare. Poporul se înghesuie cu grămada. Se aude vocea astrologului care iese din înghesuială și strigă: Cezar, fii atent la Idele din Martie! Cât de bine este prins adevărul istoric, cât de mult îmi dau seama din tonul popular al lui Cezar de acest ambițios care, în ciuda inimii sale largi și a ingenioasei sale clemențe, a meritat pumnalul cu care l-a străpuns Brutus." Din momentul în care unitatea de loc nu mai apare ca un imperativ absolut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai sunt indispensabile. Diderot, în grija lui de a crea iluzia vieții, le suprimă, când au un caracter artificial, citându-l și cu această ocazie pe Terențiu. "Terențiu, scrie el în Discursul despre poezia dramatică, la capitolul XVII, intitulat "Despre ton", nu-și pierde vremea cu legarea scenelor între ele. El lasă scena goală până la de trei ori una după alta; și aceasta nu-mi displace, mai ales în ultimele acte. Aceste personaje care se succed, și care nu aruncă decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pătrunzătoare în profunzime, cere gradație, nuanțe, trăsături neprevăzute și bruște, pe care nu o poate avea când este încordată și forțată." Ea îmi spunea uneori, plină de nerăbdare, că nu o voi lăsa în pace până ce nu va adopta tonul familiar și comic în tragedie. "Hm! Nu, Domnișoară, îi spuneam, nu-l vei avea vreodată, firea ți l-a interzis; nici măcar în momentul în care îmi vorbești nu-l ai; sunetul vocii dumitale, aerul figurii dumitale, pronunția, gestul, atitudinile, sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care le redă în primul acces și la care revine neîncetat, restul nu este decât o înșiruire de zgomote slabe și confuze, de sunete pe cale să moară, de accente înăbușite pe care actorul le știe mai bine decât poetul. Vocea, tonul, gestul, acțiunea, iată ce aparține actorului; și asta ne frapează, mai ales în spectacolul marilor pasiuni. Actorul îi dă discursului tot ceea ce are mai plin de energie. El conduce înspre urechi forța și adevărul accentului." Prin cuvintele pe care Diderot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
zguduite, nu sentimentul prezent le produce, nu el inspiră disperarea? Deloc; și dovada este că ele sunt cântărite; că fac parte dintr-un sistem de declamație; că mai jos sau mai sus de a douăzecea parte dintr-un sfert de ton, sunt false; că sunt supuse unei legi a unității; că sunt, ca în armonie, pregătite și păstrate; că nu satisfac toate condițiile cerute decât printr-un studiu îndelungat; că ele contribuie la soluționarea unei probleme propuse; că pentru a fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar foarte puternic. Sunt de acord, dar te-ai pregătit pentru acest lucru? Nu. Vorbești în versuri? Nu. Totuși, erai urmărit de ceilalți, îi uimeai, îi impresionai, produceai un efect mare asupra lor. Este adevărat. Dar adu pe scena teatrului tonul dumitale familiar, exprimarea simplă, înfățișarea de toată ziua, gestul firesc, și vei vedea cât vei fi de sărăcăcios și de slab. Vei vărsa lacrimi degeaba, vei fi ridicol, o să se râdă. Nu vei juca o tragedie, ci un bâlci tragic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Vei vărsa lacrimi degeaba, vei fi ridicol, o să se râdă. Nu vei juca o tragedie, ci un bâlci tragic. Crezi dumneata că scenele din Corneille, Racine, Voltaire, chiar și Shakespeare, se pot debita cu vocea dumitale de conversație și pe tonul folosit la gura sobei? Și nici întâmplarea spusă la gura sobei cu emfaza și gura larg deschisă ca la teatru. (...) Dar o experiență pe care ai repetat-o de o sută de ori, constă în aceea că la sfârșitul povestirii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cealaltă bufă. Însă această varietate place mult. Însăși natura ne dă asemenea exemple, și din astfel de contraste își trage ea frumusețea." Lessing obiectează că dacă natura oferă efectiv spectacolul diversității, arta îi este ireductibilă. El nu admite amestecul de tonuri decât dacă cele două elemente se potrivesc fără să se opună, când ceva serios produce râsul, iar bucuria creează înduioșarea. Astfel visează el să creeze cu Minna von Barnhelm ceea ce numește "comedia autentică". "Farsa, scrie el, nu are alt scop
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufletul, prin intermediul moralităților (și prin asta înțeleg orice considerație generală) să se întoarcă, ca să spunem așa, înapoi; trebuie ca el să pară că vrea să dea pasiunilor aparența rațiunii, unor ieșiri violente aspectul hotărârilor cu judecată. În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contribuie cu nimic la plăcerea spectatorului. "Spun că respectarea celor două unități de loc și de timp este o obișnuință franceză, obișnuință profund înrădăcinată, obișnuință de care ne vom desprinde cu greu, pentru că Parisul este salonul Europei și îi dă tonul; dar spun că aceste unități nu sunt deloc necesare la producerea emoției profunde și la veritabilul efect dramatic." În Prefața la Cromwell, Hugo constată și el că, deși construite sub pretextul verosimilului, aceste două unități generează deseori situații neverosimile. Ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de arta cinematografică, prin juxtapunerea mediilor celor mai diferite. Drama omului modern este aici mai ușor de materializat", declară el într-o convorbire publică în revista Comoedia (13 ianuarie 1924). Apollinaire optează pentru locuri multiple și pentru acest amestec de tonuri pe care romanticii și-l fixau drept obiectiv, dar pe care n-au reușit să-l realizeze vreodată: "Reunind deseori fără să fie-ntre ele surori ca și în viață Muzica dansul acrobația poezia pictura Corurile acțiunile și decorurile multiple
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-l realizeze vreodată: "Reunind deseori fără să fie-ntre ele surori ca și în viață Muzica dansul acrobația poezia pictura Corurile acțiunile și decorurile multiple Veți găsi aici acțiuni Ce se adaugă dramei principale și o împodobesc Schimbările de ton de la patetic la burlesc Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept scop să ridiculizeze legile noastre cele de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu autori precum Diderot, Beaumarchais și Sébastien Mercier. Dramă romantică. Gen dramatic creat în secolul al XIX-lea de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul regulilor clasice și prin amestecul tonurilor. Dramă satirică. Piesă tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apparent comme dans la vie La musique la danse l'acrobatie la poésie la peinture Les chœurs les actions et les décors multiples Vous trouverez ici des actions Qui s'ajoutent au drame principal et l'ornent Les changements de ton du pathétique au burlesque Et l'usage raisonnable des invraisemblances." (n.tr.) 19 Craig, în Arta teatrului, își comunică experiența de regizor scenic sub forma unui dialog filosofic între un regizor și un amator de teatru. 20 El consacră un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]