KorAP: Find »[drukola/base=frică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...927 928 929 ...1026 >

25,627 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841

numere opt copii, eu fiind al șaptelea pe listă. Chiar din start aveam să fiu încercat de viață, în primele săptămâni dând peste mine o dizenterie care mă adusese în așa hal că mă întorcea biata mama cu cerceaful, de frică să nu mă dezintegrez. Cu descântecele și ierburile unei țigănci, încet-încet m-am înzdrăvenit. M-aș fi făcut bine mai repede dacă frații și surorile mai mari, în grija cărora mama mă lăsa când pleca în treburile ei, nu s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
bobocul se deschisese în floare strălucitoare, proaspătă, parfumată și, gândind la dilemele lui Enăchiță Văcărescu, cu celebra sa floare " Într-o grădină, lâng-o tulpina, văzui o floare ca o lumină. S-o tai se strică, s-o las mi-e frică că vine altul și mi-o ridică"! (și erau o mulțime ăia care suspinau pe urmele dumneaei) -, mi-am zis că cel mai bine florii respective i-ar sta la mine la butonieră. Zis și făcut! După o discuție cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
diplomați, am fost cazat, alături de ceilalți "postuniversitari" la etajul I, blocul C, bloc de fete! Și ce fete! Toată floarea cea vestită a Universității. La intrarea în cămin m-am încrucișat cu niște "mise" și, fiind tânăr căsătorit și cu frică de Dumnezeu, mi-am făcut câteva cruci cu limba, am spus în gând finalul de la Tatăl nostru, respectiv "și ne izbăvește de cel viclean", și cu ochii după siluetele 86-60-86 am mai rostit un neconvingător "vade retro satanas!". Privind în timp

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
schia, însărcinatul cu afaceri al Italiei, fervent militant pentru drepturile cetățenești ale chilienilor, s-a trezit la coborâre ca nu-i funcționează frâna și asta la 2500 metri altitudine! Noroc de zăpada mare în care a plonjat, scăpând doar cu frica și un picior în ghips, dar cu mașina "CD" făcută zob! S-a constatat ulterior că îi fuseseră tăiate cablurile de frână, dar cine le tăiase nu s-a aflat! Accidentul a făcut vâlvă în mediul diplomatic, ambasada Italiei a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418

aveam ca profesor În primii ani pe temutul Bahrim, care ne era totuși foarte dedicat, iar noi eram atașați de el cum ești legat de un tiran. Se spunea că de la Bahrim ieși tobă de carte, dar noi Învățam de frică. Într-o bună zi am venit la școală ras În cap, decizie radicală care m-a salvat de trasul zilnic de perciuni, o specialitate a Învățătorului, moștenită din străbunii glorioși. Rasul În cap nu i-a fost pe plac nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
de aceea nu l-am Înțeles pe Moni, care avea o mână extrem de ușoară, culmea eleganței pentru el fiind ca prezența regizorului nici să nu se simtă. El era cel mai fin dintre regizori. De Loghin, decanul școlii, ne era frică. Trecea pe coridor cu un aer grav, impozant. Câteodată Îl vedeam În compania maestrului Costache Antoniu, marele rector al Institutului, deși el trecea mai turmentat - sau așa Îl vedeam noi, din cauza nasului mereu roșu, ca și cum ar fi fost tot timpul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
E sigur că ceva Înăuntrul tău nu participă, dar nu-ți dai seama. Te simți frustrat și nu știi de ce. Orice mică distracție Îți fură energia, devii agitat, mintea Îți divaghează, În fine, ești complet pierdut, nimic nu mai funcționează. Frica te paralizează. Și atunci vrei să te ascunzi, să-ți pui o mască. Brook spune des că un actor mediocru se ascunde În spatele măștii ca să nu fie prins, ca și cum știe că ocupă locul altuia prin fraudă. La fel și eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
cu piesa Omul care s-a transformat În câine, de argentinianul Osvaldo Dragún. Îmi aduc aminte că te-am văzut În foaier, vorbind cu nu știu care dintre celebritățile teatrale ale timpului: erai subțire, bine crescut și dădeai impresia că ți-era frică de lumea Întreagă. Și Îmi și era, pentru că eram de fapt foarte nesigur de mine Însumi. AMN: De spectacol nu-mi amintesc decât că era plin de mișcare, ușor plutitor, ca și baloanele colorate care zburau deasupra spectatorilor. Nu-ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
să ne-o dea?“. Era un apel cum de atunci n-am mai auzit niciodată Într-un teatru. Moment tulburător, căci nu puteam să uităm ce se petrecea În jurul nostru. Toți cei din sală, inclusiv directorul teatrului, Coman, Îngălbeniseră de frică. Pentru mine a Însemnat un moment decisiv: cuvintele tale indicau, În același timp, adevărata perspectivă ce trebuia adoptată pentru a Înțelege spectacolul. Dincolo de frumusețe, răsuna apelul la vigilență morală. „Nu e ușor să trăiești Într-o epocă de Întuneric“, spunea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
devenit curentul la modă, numit minimalism, cu impulsul spre reductiv. One-man show-urile câștigau popularitate În dans, muzică, până și În teatru. La modă era acum „expresia personală“, cu dezvăluirea fanteziilor private În public până la exagerare, cu exprimarea liberă a fricii și a capriciilor individuale, orice nevroză personală putând fi justificată. Întotdeauna minimalismul mi s-a părut o formă opresivă, chiar și În cele mai fericite cazuri, când, folosindu-se de computere, performance artists puteau face combinații tehnologice mixând imagini, text

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
să Începem spectacolul În fața porții palatului, care se deschidea ca o ghilotină odată cu violentele acorduri de orchestră, pentru a descoperi În fumul cuptoarelor nevăzute din interior un furnicar de siluete ce păreau parte om, parte insectă, târându-se, Îngrozite de frică, și spălând frenetic dușumelele pline de sânge. Aceste figuri scheletice, În zdrențe, rase În cap, ieșite din tablouri expresioniste de Egon Schiele, ce constituiau corul Bonelor și preludiul muzical al operei, simbolizau o lume asemănătoare lagărelor de concentrare, unde era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
doilea exil, de data asta voluntar!) și mă simțeam, ciudat, destul de Împăcat. Mă număr printre aceia care sunt la largul lor Într-un aeroport, fapt paradoxal, pentru că nu-mi place să zbor și, cu cât zbor mai mult, cu atât frica sporește. Și totuși, pe aeroport mă simt Întotdeauna bine. E un loc de trecere, un loc unde pot să Îmi dau frâu liber oricăror utopii mentale, să mă las În voia senzației de a nu fi „niciunde“. Nu eram niciunde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
viu idealul. La absolvire, Înainte de plecarea studenților Într-o direcție sau În cealaltă, ne reunim cu toții, elevi și profesori, și ridicăm paharul, cu urarea mea favorită: „Pentru un nou Început“. Orice Început e greu. E foarte posibil să ne fie frică, să ne sperie necunoscutul. Descurajări, lamentări, confuzii ne pândesc la tot pasul. Când lucrez În teatru, am sentimentul căutării a ceva imposibil de găsit, dar, În același timp, Îmi rămâne vie dorința de a continua. O anecdotă povestește despre o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
fie anunțat Ministerul Culturii că sunt favorabil continuării proiectului!“ De acum era clar că proiectul era susținut la nivel cum nu se poate mai Înalt. De aici Încolo era treaba acelui ministru al Culturii să-și dea aprobarea, după ce din frică sau lașitate blocase el Însuși bugetul. Iată Încă un exemplu În care se vede că puterea nu prea face bine la suflet: un mare poet și dramaturg, disident În timpul comunismului, devenit acum ministru, arăta slăbiciuni care nu-l onorau. În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
Nu noi decidem reușita sau eșecul. Important e să dăm tot ce avem mai bun În lucru. Restul nu depinde de noi. Orice spectacol are o viață a lui, imprevizibilă, independentă, dar adesea nu o lăsăm să apară, căci, din frică, vrem să controlăm totul. A fost și greșeala mea cu Hamlet. Actorii cu care am lucrat nu formau un grup omogen, cu toate că individual erau talentați și cu palmaresuri impresionante. Sunt convins acum că Hamlet e un excelent proiect pentru un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
fi putut să mă scoată din amorțeală, să mă trezească din starea de depresie, de refuz al vieții, ce altceva decât o simplă pană de motor? Pe o caniculă de iad, fiind pentru prima oară la volan după luni de frică hamletiană de a acționa, motorul mașinii care mă ducea spre cabană a luat foc În plină autostradă! Într-o secundă, aburii haosului interior mi-au fost Împrăștiați de nevoia urgentă de a stinge văpaia, de a scoate mașina din carosabil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

cu pumnul în coșul pieptului, în stânga: Hooo!! Nebuno!! Iar te burzuluiești?! Ce s-a-ntâmplat? întreabă Daniil speriat. Hachițe de-ale dumneaei, îi răspunde Ștefan cu un zâmbet amar. Bate! Bate! O ia razna! S-a potolit. Îmi știe de frică. A obosit sărăcuța, o căinează cu milă Daniil. Iaca, un boț de carne chinuită, acolo... Nu mai poate... Prea mare-i povara... Te prăpădești de inimă rea. Ștefan reînnoadă firul, cu amară obidă, copleșit de amărăciune: Am vrut să mântui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zbârcesc și eu, să nu-și facă iluzii. Secuii sunt oameni viteji, aproape tot atât de viteji ca moldovenii. Nu o dată, ne-am ajutat unii pe alții, la nevoie. Desigur, ajutându-ne, s-au ajutat, că și ei au a bâțâi de frica osmanlâilor, ca și moldovenii. Prea bine! Oamenii vrednici găsesc totdeauna în Moldova o pâine. Cu dragă inimă-i împământenim, slobozi să șadă și să trăiască fiecare după voia și credința sa. Bunicul meu, Alexandru, a căzut sub grea afurisenie din partea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Doamne!... Iar?... În ultimul timp, tot mai des, îngână ea, sleită, agitându-se de colo-colo. Am sărit din somn țipând. Ce coșmar! Eram lac de sudoare... Singură, în întuneric, cu candela și umbrele de pe pereți. Am aprins toate lumânările... De frică să nu vină iar, am stat toată noaptea cu ochii larg deschiși. Spre dimineață, m-a doborât somnul. Și au venit iar... Nu mă lasă să dorm, unchiule! scâncește încetișor, chinuită. Nu mă lasă!... Maria, de ce nu iei seara, la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Da! Da! Să dorm! Să nu mă mai trezesc! Fugeam... începe ea, zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am măsurat iatacul! E cumplit, unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează el. Aista-i războiul... Parcă pot? scâncește ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cred că sunt tare! Că sunt teribil! Ce-am ales de viață? Râd, ca să nu plâng: "Joci teatru, bătrâne! Măscăriciule!" Îmi bat joc de toți și de toate, începând cu mine, ca să nu se vadă că de fapt mi-e frică. Folosesc râsul ca o armă și de apărare, și de atac. Sărmanul meu unchi. Să nu-mi plângi de milă. Eram magistru la Academia Platon din Veneția, când dogele Vendramino m-a trimis cu un mesaj al "Ligii antiotomane" în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
poruncit călăului să mă taie. M-au trecut toate nădușelile. Apoi, a râs. Mă speriase numai... La plecare, mi-a declarat: Ține minte, tinere, îl voi lăsa în urmă și pe Caesar, și pe Alexandru, și pe Genghis-han!". Eu, de frică, n-am mai suflat un cuvânt. Peste un an, El Fatih intra călare în Sfânta Sofia... Despoții ăștia ajung să se creadă supraoameni, adaugă Maria. Își creează un adevărat cult al personalității: "Omul providențial", un geniu stăpânitor ce se naște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aiștea albaștri ca cerul, fătuco? De la frumosul de taica, desigur... Păcat de el, frumos, viteaz și... și vândut turcilor. Păcat! Împreună, am fi făcut lucruri mari la Dunăre! Împreună!"... Chiar așa ai spus! Și ce-ți mai clănțăneau dințișorii de frică... De ură, nu de frică, protestează Voichița. Eram furioasă-furioasă... Și Măria ta râdeai: "Nu-ți fie teamă, fătucă, n-am să te mănânc!" Așa ți-am spus? Apoi, te-ai înclinat înaintea maică-mi ce plângea înăbușit: "Doamnă... Nu vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
De la frumosul de taica, desigur... Păcat de el, frumos, viteaz și... și vândut turcilor. Păcat! Împreună, am fi făcut lucruri mari la Dunăre! Împreună!"... Chiar așa ai spus! Și ce-ți mai clănțăneau dințișorii de frică... De ură, nu de frică, protestează Voichița. Eram furioasă-furioasă... Și Măria ta râdeai: "Nu-ți fie teamă, fătucă, n-am să te mănânc!" Așa ți-am spus? Apoi, te-ai înclinat înaintea maică-mi ce plângea înăbușit: "Doamnă... Nu vă temeți... Nu vă fac nici un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu voi că moldoveanul e un oștean teribil, în luptă nu-i pasă, n-are habar de moarte, spune Țamblac. Nu c-am fi noi, lei-paralei, îi răspunde Ștefan, dar, când i-a ajuns cuțitu' la os, de nevoi, de frică, de amar, cu bojdeuca scrum, cu fătuca robită, cu muierea necinstită, cu satul pârjolit, când nu-i mai pasă nici de viață, nici de moarte, îl apucă pe rumân așa o vitejie, de se miră, se miră singur de unde i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]