27,087 matches
-
David Duchovny -, iar Robby dispăruse. Așa că am urcat pe scările impozante, curbate, la primul etaj, să verific dormitorul lui Sarah - folosindu-mă de o așa zisă investigație a cazului Terby, scuza pentru o nouă linie de prizat. Era atât de liniște, că abia dacă puteam auzi cheful de la parter; atât de mare era casa. Dar era și foarte frig și am început să tremur fără să mă pot controla în timp ce înaintam pe coridorul întunecat. Am trecut de camera lui Robby - prietenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
roșie și l-am închis pe Terby. Se auzi un huruit, apoi păpușa rămase țeapănă. Când am lăsat-o jos pe patul lui Sarah, lângă perna mutilată, am remarcat că păpușa era caldă și ceva pulsa dincolo de penele ei. O liniște apăsătoare se așternuse în cameră, deși zbenguiala dansului vibra dedesubt. Am simțit dorința urgentă de a coborî acolo. Când m-am întors să ies din camera lui Sarah, se auzi un soi de cântat, clar, o voce subțire care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care am adunat venin: - Au fost în bucătărie astă-noapte?!? - Da. Se drogau în bucătăria noastră, Bret. A recitat replica asta cu aceeași mină războinică, cu mâinile în șold. - Iubito, ascultă, poate s-au consumat droguri, dar sunt convins că în liniște și cu discreție. Am tăcut neputincios. - Și mai știu că și tu consumi. Ceva i-a rămas în gât, sarcasmul i se evaporase și se întoarse din nou cu spatele. A lăsat capul în jos. Am observat că avea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
prea cred că puteai să recunoști pe cineva când cheful a luat viteză. Am dat din umeri, mi-am vârât visul în haină și am ridicat cele câteva povestioare pe care studenții le lăsaseră în coșul de lângă ușă. Se lăsase liniștea. Aimee părea să se gândească la altceva, aprinzându-și o țigară. - Da? Ce mai e? am întrebat. O să întârzii. - E ciudat c-ai crezut că seamănă cu Patrick Bateman, zise ea. - De ce? - Pentru că eu m-am gândit mai mult la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
A venit la mine când eram la petrecere și a zis că e bunicul. - Dar dragă, bunicul acela e mort, am zis cu un ton împăciuitor. - Dar bunicu’ nu e mort, tati, zise ea fericită, lovind scaunul cu piciorul. Era liniște în mașină - cu excepția celor de la Backstreet Boys - când amintirea acelei zile m-a năpădit, dar m-am forțat să nu mă mai gândesc la asta când am intrat pe autostradă. - Tati, tu de ce nu lucrezi? mă întrebă acum Sarah. Scotea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lipsei de somn (în noaptea aceea n-am reușit decât să ațipesc inconfortabil) și a pilulelor de Xanax pe care continuam să le-nghit, iar pe de altă parte pentru că scriitorul mă convinsese că totul era normal, deși știam că liniștea de suprafață a zilei era efemeră, calmul dinaintea întunericului total. Planul inițial din acea luni era de a evita să dau ochii cu Jayne, așa că am plecat spre Buckley pe la șapte. Însă n-aveam de ce să mă ascund din moment ce copiii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
costumate și sfaturi privitoare la tehnici de relaxare cum ar fi producerea baloanelor de săpun („respirația echilibrată va produce un șirag frumos“) și o listă de cărți despre gândirea pozitivă, texte care îi vor ajuta pe copii să-și găsească „liniștea interioară.“ Când Jayne a început să protesteze cu foarte mult șarm, ni s-a spus: - Doamnă Dennis, copiii sunt deseori stresați nu pentru că n-au fost invitați la onomastica dorită sau pentru că au fost hărțuiți de un coleg ci și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
teatru. Orice urmă a acelui strigăt „Te urăsc“ de noaptea trecută se topise și-mi venea greu să nu mă zgâiesc la el suspicios - dar cât din toate astea îmi aparținea și cât îi aparținea lui Robby? A urmat o liniște plină de semne de întrebare. - Salut, zise Robby. Cum a fost? Nu știam ce să spun. Devenisem tatăl meu. Robby se afla în locul meu. Mi-am văzut propriile trăsături în el: părul blond-castaniu, fruntea lată, încruntată, buzele groase ușor țuguiate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
clipă m-am întrebat fără să gândesc: Ce e și vântul? Și la fel de instantaneu, ceva răspunse: strigătul morților.) Și pe moment am decis să nu mai caut mașina și să mă refugiez în siguranța biroului, când vântul a încetat și liniștea a învăluit campusul. Gândurile mele încâlcite: (Vântul te-e forțat să ieși din parcare) (Pentru că nu vrea să găsești mașina) (Trebuie să înveți să te descurci fără cei pe care-i iubești) (Tata nu a reușit) (Dar vântul a încetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nimic din toate astea n-are nimic de-a face cu a fi sau nu drogat, am strigat drept răspuns. Are de-a face cu faptul că n-am vrut să am un copil! Tensiunea crescuse. În camera se făcuse liniște. Jayne mă fixa. Am inspirat adânc, apoi am început să vorbesc încet. - N-am vrut un copil. E adevărat. N-am vrut. Dar... acum... Trebuia să mă opresc. Se strângea un laț în jurul meu, pieptul mă strângea atât de tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fără tată? - Da. De-abia dacă mi se auzea vocea. Cred. - Eu cred că putem infirma teoria asta imediat. - Cum? Cum, Jayne? Calmă, fără efort, declară simplu: - Uită-te la tine. Știam că avea dreptate, dar n-aș fi suportat liniștea care ar fi punctat propoziția aceea, care i-ar fi conferit dimensiune și profunzime și greutate, propoziția care ar fi făcut deliciul unei audiențe. - Adică ce vrei să spui? - Că greșești. Că băiatul are nevoie de tată. Înseamnă că n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aia de pe pieptul meu, sărind în sus. Terby căzu jos și se târî sub pat. M-am ridicat în picioare, cu răsuflarea tăiată, scuturându-mă frenetic de ceva inexistent pe halatul meu sfâșiat. În afara sunetelor pe care le scoteam era liniște în casă. Apoi l-am auzit și eu. Scâncetul. - Tată? întrebă Robby. Non-răspunsul meu a fost întrerupt când am auzit ceva urcând treptele în grabă. De unde stăteam eu și Robby privind spre ușa dormitorului, o umbră - cam de un metru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nadine Allen stând în dreptul intrării lor din granit negru, în halate de casă identice și făcând gesturi spre el, Boyle ne-a rugat să „nu ne mișcăm“. Lumina din casă păli. Cineva găsise combina stereo și muzica se stinse abrupt. Liniștea a fost pe moment terifiantă. L-am întrebat pe scriitor: ce le spune ofițerul Boyle celor doi Allen? (Da, scriitorul reapăruse. Nu vroia să fie lăsat în afara acestui episod și începuse deja să-mi șoptească tot felul de lucruri.) În timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să fi zis asta. Am început să plâng încet. Mi-am pus din nou ochelarii pe ochi. Încercam să rămân calm, dar dacă aș fi crezut ceea tocmai îmi spusese mi s-ar fi făcut rău. Plânsul era amplificat de liniștea din restaurant. Rușinea a forțat rapid plânsul să înceteze. - Cenușă? Ai văzut așa ceva? Am luat un șervețel din suport și mi-am suflat nasul. Despre ce vorbești? - Unul era fermier. Celălalt avocat. Miller făcu o pauză. Ai citit jurnalul de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
m-a rugat să întrerup curentul de la tablou. Se găsea în holul ce ducea spre garaj. Am deschis ușița. Am inspirat adânc în momentul în care am tăiat curentul. Întorcându-mă la Miller, am realizat că nu fusese niciodată atât liniște în casă. În timp ce gândeam asta, toate cele trei DCE-uri au început să piuie - instantaneu, la unison. Conform numerelor digitale intermitente am văzut că se semnalase un salt de la 0 la 100 în mai puțin de o secundă. Imediat camerele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
suntem aici, murmură din nou Miller. Miller se întoarse spre mine. - Pentru că e curioasă. Am așteptat o eternitate. Casa părea să devină tot mai întunecată odată cu trecerea timpului. Într-un târziu, Miller strigă la cei de sus. - Dale - nimic? - E liniște acum, i-a răspuns Dale. - Sam - nimic? Răspunsul lui Sam a fost întrerupt când DCE-urile începură din nou să piuie. După care urmă huruitul camerelor video. Apoi s-a auzit un sunet care m-a tulburat mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Întorcându-mă la hotelul din Bel Air am introdus Egalitate în carusel în player-ul DVD din simplul motiv că apărea ca prima referință din CV-ul lui Harrison Ford și aveam nevoie de un zgomot de fond. Ca să dezintegreze liniștea agasantă. M-am așezat la birou și am deschis laptopul și am început să scriu în timp ce rula filmul. Absența formei a dus rapid la conținut. „Patrick Bateman stă pe un debarcader în flăcări...“ Am rămas nemișcat timp de o jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
încet în cavitate, ondulând în așa fel încât să pătrundă mai ușor. Înghețasem. Îmi amintesc că întinsesem instinctiv mâna spre pintenii păpușii care dispăruse, făcând ca burta câinelui să se umfle, apoi să se destindă. Victor vomită din nou, în liniște. Totul rămase nemișcat preț de o clipă. Apoi câinele intră în convulsii. Deja începusem să mă îndepărtez încet de câine. Dar în timp ce o făceam, Victor - sau altceva - băgă de seamă. Capul lui zvâcni brusc în sus. Cum câinele bloca ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de rapid urcase scările. M-am ridicat sus și am început să sar într-un picior spre fereastră. M-am prăbușit în fața ei, chinuindu-mă să deschid încuietoarea. M-am uitat în spate, pentru că dintr-o dată era prea multă de liniște. Dincolo de dâra de sânge ușa se încovoia spre mine. După care arătarea a început din nou să urle. Am deschis fereastra, balansându-mă pe piciorul stâng, și m-am târât pe pervaz, stropind peste tot cu sânge. Îmi amintesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
În afară de starea ei, deplasarea este marea problemă. În dorința ca și la Dvs. lucrurile să meargă mai bine, depășind supărările pe care le-ați Încercat În ultimul timp, vă doresc multă sănătate, cât mai puține evenimente neplăcute, pentru a avea liniștea necesară Împlinirii frumoaselor Dvs. preocupări. Vă rog transmiteți D-nei Dimitriu, pe care poate vom avea plăcerea să o cunoaștem, respectuoase sărutări de mâini, iar Dv., cele mai bune gânduri. Ovidiu </citation> <citation author=”IONESCU Ovidiu” loc="București" data =”18.10
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
sedimentat și nu de puține ori ne Întoarcem cu gândul la locurile văzute, neștiind ce ne-a impresionat mai mult. Fiecare din mănăstiri are măreția și personalitatea ei, fiecare casă memorială unde am intrat ne-a Înfiorat prin autenticitatea și liniștea păstrătoare a atâtor comori și peste toate, ca o completare ideală, căldura și lumina peisajului moldovean. S-au scris atâtea pagini frumoase despre toate acestea Încât ar fi stângace intenția de a le mai reda eu, cu atât mai mult
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
chiar În curtea casei memoriale, În căsuțe mici de lemn, de două locuri, dar a fost un adevărat „regal”. De aici am plecat În fiecare zi pe altă rută, iar către seară, când ne reîntorceam, petreceam clipe de neuitat În liniștea și singurătatea acelor locuri peste care se așternea o boltă de stele cum rar am văzut. Ne-am Încheiat cele două splendide săptămâni de peregrinare, Într-adevăr foarte obositoare, dar dătătoare de liniște sufletească, prin ștergerea din agendă (...) a oricăror
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
ne reîntorceam, petreceam clipe de neuitat În liniștea și singurătatea acelor locuri peste care se așternea o boltă de stele cum rar am văzut. Ne-am Încheiat cele două splendide săptămâni de peregrinare, Într-adevăr foarte obositoare, dar dătătoare de liniște sufletească, prin ștergerea din agendă (...) a oricăror griji cotidiene, ceea ce trebuie să recunosc că ne-a reconfortat totuși enorm, făcând drumul de Întoarcere prin Vatra Dornei Mestecăniș-Iacobeni-Poiana Stampei-Bistrița-Tg. Mureș. Pot spune fără ezitare că poate rivaliza cu oricare din vestitele
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
i-am pricinuit-o Gabrielei, care nu a putut concepe așa ceva, desigur și din cauza faptului explicabil că În situația ei nici cel puțin nu se poate gândi că va ajunge acolo. O Înțeleg perfect și Îmi pare rău că pentru liniștea ei sufletească, de care are atâta nevoie, nu am mers până la a minți, păcat ce trebuia să-l iau asupra mea cu toată durerea. Am primit o dojană bună și pentru o eventuală interpretare pe care Dvs. s-ar fi
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
viață demnă, multilaterală. În gândul meu am apreciat locuitorii Fălticenilor ca pe o mare familie, fiecare În cuibul lor mai modest sau mai evoluat, unde copiii, feriți de tentațiile tineretului de azi, au gândit, au scris și au studiat În liniște, dezvoltându-și talentele și predispozițiile, la superlativ. Vă felicit din toată inima. Cartea scrisă de Dv. reprezintă o bijuterie valoroasă, unicat prin talent, documentare și realitățile trăite. Cele mai bune gânduri pentru sănătate deplină și satisfacții, Într o viață lungă
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]