25,546 matches
-
Holmes, un marinar este suspectat de implicare într-o crimă, dar lordul Peter Wimsey remarcă: "Un lucru de care sunt sigur este că "nu" a fost un marinar care a făcut aceste noduri pe cordon" (Partea 2, cap. 7). Această povestire este primul și singurul loc din canon unde este folosită expresia "The game is afoot" (în ). Această povestire a servit ca sursă de inspirație pentru al 28-lea film cu Sherlock Holmes, cu titlul "The Abbey Grange" (1922), din seria
Aventura de la Abbey Grange () [Corola-website/Science/324131_a_325460]
-
care sunt sigur este că "nu" a fost un marinar care a făcut aceste noduri pe cordon" (Partea 2, cap. 7). Această povestire este primul și singurul loc din canon unde este folosită expresia "The game is afoot" (în ). Această povestire a servit ca sursă de inspirație pentru al 28-lea film cu Sherlock Holmes, cu titlul "The Abbey Grange" (1922), din seria de filme mute cu Eille Norwood și Hubert Willis. Povestirea "" a fost adaptată în 1965 pentru un episod
Aventura de la Abbey Grange () [Corola-website/Science/324131_a_325460]
-
folosită expresia "The game is afoot" (în ). Această povestire a servit ca sursă de inspirație pentru al 28-lea film cu Sherlock Holmes, cu titlul "The Abbey Grange" (1922), din seria de filme mute cu Eille Norwood și Hubert Willis. Povestirea "" a fost adaptată în 1965 pentru un episod (episodul 5) al serialului TV "Sherlock Holmes" (realizat de BBC) cu actorii Douglas Wilmer și Nigel Stock. Episodul este acum pierdut. Ulterior, în 1986, s-a realizat o nouă adaptare pentru serialul
Aventura de la Abbey Grange () [Corola-website/Science/324131_a_325460]
-
Colonelul este un personaj literar fictiv, inamic al lui Sherlock Holmes și răufăcătorul din povestirea "Casa pustie" (1903) a lui Arthur Conan Doyle. Holmes îl descrie ca fiind "al doilea cel mai periculos om din Londra" - cel mai periculos fiind profesorul Moriarty. În conformitate cu indexul de biografii ale infractorilor, s-a născut la Londra în 1840
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
de ceară realizat după chipul detectivului, în timp ce Holmes, împreună cu Watson și cu inspectorul Lestrade, s-au ascuns în casa pustie fără ca Moranm să știe acest lucru. Imediat după ce Moran a tras asupra manechinului, el a fost imobilizat și arestat. În povestirea "Un client ilustru", Holmes menționează că Moran este încă în viață. Acțiunea acestei povestiri se petrece în septembrie 1902. Moran este menționat și în "Ultima reverență" ca un exemplu al multor adversari ai lui Holmes care au jurat zadarnic să
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
s-au ascuns în casa pustie fără ca Moranm să știe acest lucru. Imediat după ce Moran a tras asupra manechinului, el a fost imobilizat și arestat. În povestirea "Un client ilustru", Holmes menționează că Moran este încă în viață. Acțiunea acestei povestiri se petrece în septembrie 1902. Moran este menționat și în "Ultima reverență" ca un exemplu al multor adversari ai lui Holmes care au jurat zadarnic să se răzbune pe el. Colonelul Sebastian Moran a fost, de asemenea, personajul negativ din
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
fost, de asemenea, personajul negativ din piesa cu Sherlock Holmes "The Crown Diamond", scrisă de Conan Doyle la începutul anilor 1900, dar care nu a fost jucată pe scenă până în 1921. Cu toate acestea, când piesa a fost adaptată în povestirea " Cazul diamantului Mazarin", Moran a fost înlocuit de contele Negretto Sylvius. Moran apare în nuvela "Flashman and the Tiger", precum și ca băiat în romanul "Flash for Freedom!", ambele de George MacDonald Fraser. (MacDonald îi atribuie ca an de naștere anul
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
Tiger", în cursul bătăliei de la Rorke's Drift, Moran demonstrează o viteză uimitoare și o precizie incredibilă în folosirea revolverului. În "Sherlock Holmes's War of the Worlds", artileristul din "Războiul lumilor" este prezentat ca fiind fiul lui Moran. În povestirea "Sherlock Holmes in the Lost World" (publicată în "Gaslight Grimoire") de Martin Powell, Moran încearcă să reclădească imperiul infracțional lui Moriarty după moartea aceastuia din urmă, dar este ucis de profesorul Challenger. Moran apare în mai multe scrieri ale lui
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
publicată în "Gaslight Grimoire") de Martin Powell, Moran încearcă să reclădească imperiul infracțional lui Moriarty după moartea aceastuia din urmă, dar este ucis de profesorul Challenger. Moran apare în mai multe scrieri ale lui Kim Newman: Moran apare în două povestiri din antologia "Shadows Over Baker Street": "A Study in Emerald" de Neil Gaiman (retipărită în colecția Gaiman "Fragile Things") și "Tiger! Tiger!" de Elizabeth Bear. În "A Study in Emerald", o versiune a romanului Un studiu în roșu petrecută într-
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
1940. Ea a apărut în numerele din martie și aprilie 1940 ale "Revistei Fundațiilor Regale" din București, sub titlul „Tărâmul nevăzut”. În iulie 1940, o versiune lărgită a nuvelei a apărut în volumul "" (Ed. Socec, București, 1940), alături de o altă povestire fantastică scrisă la începutul aceluiași an, „Nopți la Serampore”. Ambele nuvele relatează o serie de practici oculte indiene. Nuvela se referă la cercetarea dispariției stranii a unui medic și orientalist bucureștean pe nume Zerlendi după ce începuse să se documenteze cu privire la
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
străzi, naratorul pretinde că "„numai după ce am rătăcit multă vreme pe străzi și mi-am venit în fire, mi s-a părut că înțeleg tâlcul acestei uluitoare întâmplări. Dar n-am îndrăznit să-l mărturisesc nimănui, și nici în această povestire nu îl voi destăinui. Viața mea și așa a fost îndestul de încercată, în urma tainelor pe care d-na Zerlendi m-a îndemnat să le cercetez, fără să aibă dezlegarea doctorului ...”". Trecând pe aceeași stradă câteva luni mai târziu, naratorul
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
în memoriile sale, nuvela fantastică „Secretul doctorului Honigberger” a fost scrisă în iarna anilor 1939-1940 "„într-un ritm vertiginos”", utilizând anumite fapte reale (existența istorică a lui Honigberger, experiențele sale personale din Rishikesh) pe care le-a camuflat într-o povestire fantastică, "„în așa fel încât numai un cititor avertizat ar fi putut distinge adevărul de fantezie”". Nuvela a fost publicată în numerele din martie și aprilie 1940 ale "Revistei Fundațiilor Regale", sub titlul „Tărâmul nevăzut”. Cele două părți publicate în
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
doua conținea textul ultimelor șase capitole. Mircea Eliade a plecat la Londra la 19 aprilie 1940 pentru a ocupa postul de atașat cultural la Legația României, predând anterior editurii Socec pentru publicare o versiune lărgită a nuvelei, împreună cu o altă povestire fantastică scrisă la începutul aceluiași an, „Nopți la Serampore”. Volumul "Secretul doctorului Honigberger" a fost tipărit de Editura Socec din București în iulie 1940. După cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
După cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist. Nuvela „Secretul doctorului Honigberger” a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. În manuscrisele lui Mircea Eliade de la Biblioteca Academiei Române s-a descoperit începutul unei prefețe pentru volumul " Secretul doctorului Honigberger", în care scriitorul afirma printre altele: „Am preferat așadar, să povestesc
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
(în ) este un "club britanic" fictiv imaginat de Șir Arthur Conan Doyle și care apare în mai multe povestiri ale aventurilor lui Sherlock Holmes. El a apărut pentru prima dată în "Traducătorul de greacă" unde cititorul află că Mycroft Holmes, fratele lui Sherlock, este un obișnuit al acestui club, fiind și cofondator. Se pare că numele său face referire
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
de greacă" unde cititorul află că Mycroft Holmes, fratele lui Sherlock, este un obișnuit al acestui club, fiind și cofondator. Se pare că numele său face referire la Diogene din Sinope ("Cinicul"), deși acest lucru nu este nicăieri explicat în povestirile lui Conan Doyle. În "Traducătorul de greacă", clubul este descris de Sherlock Holmes în următorii termeni: El este descris ca un loc unde membrii merg să citească fără nici o altă distracție, iar regulă principala este că nimeni să nu vorbească
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
lui Sherlock Holmes că nu este ceea ce pare a fi, scriitorii de mai tarziu au dezvoltat și folosit ideea conform căreia clubul a fost fondat că un paravan pentru serviciile secrete britanice. Deși nu se fac astfel de referințe în povestirile originale, aceasta presupunere comună își are baza în faptul că Mycroft Holmes, în "Planurile Bruce-Partington", este prezentat ca fiind omul de încredere suprem și indispensabil din spatele guvernului britanic, care cunoaște secretele guvernamentale și recomandă apoi acțiunea cea mai potrivită. Având
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
biroul său și club, aceasta extrapolare apare ca fiind logică. Această idee a fost în mare parte popularizata în "The Private Life of Sherlock Holmes", un film regizat în 1970 de Billy Wilder, si a fost folosit frecvent în pastișele povestirilor originale ale lui Conan Doyle. Scriitoarea britanică Kim Newman a scris o serie de povestiri în care sunt prezentate activitățile mai multor agenți ai clubului (descris în povestiri că "o instituție care a existat în liniște pentru a se confruntă
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
mare parte popularizata în "The Private Life of Sherlock Holmes", un film regizat în 1970 de Billy Wilder, si a fost folosit frecvent în pastișele povestirilor originale ale lui Conan Doyle. Scriitoarea britanică Kim Newman a scris o serie de povestiri în care sunt prezentate activitățile mai multor agenți ai clubului (descris în povestiri că "o instituție care a existat în liniște pentru a se confruntă cu probleme aflate în afara sferei de competență a poliției și a serviciilor de informații") de la
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
în 1970 de Billy Wilder, si a fost folosit frecvent în pastișele povestirilor originale ale lui Conan Doyle. Scriitoarea britanică Kim Newman a scris o serie de povestiri în care sunt prezentate activitățile mai multor agenți ai clubului (descris în povestiri că "o instituție care a existat în liniște pentru a se confruntă cu probleme aflate în afara sferei de competență a poliției și a serviciilor de informații") de la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul al XX-lea, în special
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
cu probleme aflate în afara sferei de competență a poliției și a serviciilor de informații") de la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul al XX-lea, în special în anii '20, '40 și '70 ai secolului al XX-lea. În povestirile lui Newman, cazurile investigate de Club sunt, în general, paranormale sau oculte și, ocazional, science-fiction. Clubul a avut un rol important în timpul lui Winston Churchill, dar a supraviețuit până la închiderea să de către Margaret Thatcher (care este prezentată ca fiind un
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
care este prezentată ca fiind un agent cu creier spălat al agenției rivale a clubului). Clubul este înlocuit de un quango numit Institutul de Psi Tech (I-Psi-T, pronunțat "Vederea"). Clubul Diogene este un motiv central în mai multe colecții de povestiri ale lui Newman, inclusiv în "Seven Stars" (2000), în care un mister este explorat timp de mai multe decenii de generatii de investigatori în relație cu Clubul Diogene; "The Mân from the Diogenes Club" (2006), în care apare agentul Richard
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
explorat timp de mai multe decenii de generatii de investigatori în relație cu Clubul Diogene; "The Mân from the Diogenes Club" (2006), în care apare agentul Richard Jeperson din anii 1970; și "The Secret Files of the Diogenes Club" (2008). Povestirea "The Mân Who Got Off The Ghost Train", scrisă pentru colecția "The Mân from the Diogenes Club", dezvăluie câțiva membri ai Clubului Diogene, precum Carnacki, Adam Adamant, Flaxman Low, Robert Baldick, Cursitor Doom, si Șir Henry Merrivale. (Cel puțin în
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
Mân from the Diogenes Club", dezvăluie câțiva membri ai Clubului Diogene, precum Carnacki, Adam Adamant, Flaxman Low, Robert Baldick, Cursitor Doom, si Șir Henry Merrivale. (Cel puțin în cazul de Merrivale, se cunoaște acest lucru din românele lui Carter Dickson.) Povestirea "Swellhead" îl menționează și pe Dion Fortune că agent al clubului, precum și faptul că dosarele sale includ identitatea lui Jack Spintecătorul, secretul a ceea ce s-a întâmplat cu "Mary Celeste" și ceea ce era de fapt Incidentul de la Roswell. Clubul Diogene
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
în acest român. În cea de-a doua continuare a românului, "Dracula Cha Cha Cha", se precizează că Beauregard a demisionat din funcția după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, succedându-i în funcție protejatul sau, Edwin Winthrop. În povestirea "Who Dares Wins", a cărei acțiune se desfășoară în 1980, Richard Jeperson a devenit președintele clubului. Printre agenții folosiți de Clubul Diogene în seria Anno Dracula sunt Daniel Dravot, Elliott Spencer și Hamish Bond. Clubul și legăturile sale cu serviciile
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]