KorAP: Find »[drukola/base=frică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...928 929 930 ...1026 >

25,627 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au răsplătit iubirea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din lanț, m-ar sfâșia, bucăți m-ar face. Nu-i ușor să te glodească pumnalul sub căpătâi douăzeci de ani și mai bine... Și, totuși, astăzi, am boierimea mea credincioasă. Și, uite-așa, mai cu vorba bună, mai de frică sau de nu s-a putut altfel cu funia, cu săcurea, am făcut rânduială și dreptate în țară. Înaintea pravilei și-a dreptei judecăți, nu suflă nimeni... Dar, oare, s-a stins vechea ură ce zace mocnit în adâncuri? Mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Eu, spune ea încetișor, abia auzit, eu știu aiasta... O țigancă mi-a ghicit în palmă: "N-o să apuci lămâița, domnișorică", așa mi-a spus. Da' mie nu-mi pasă! Prostii!! răbufnește el, brutal. Și ce?! Crezi că mi-i frică de moarte?! îl înfruntă ea. Nu-mi pasă dacă... Teribili sunteți voi, tinerii! Vă despărțiți de viață de parcă v-ați arunca cămeșa de pe voi! izbucnește el exasperat. Nici n-ați apucat s-o trăiți bine... După ce că-i așa scurtă... Știi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai aude... Mi-e frică pentru ea, Ioane... Sărăcuța... îngână Țamblac. Și eu mă tem pentru ea. Și Bogdan, mititelul... Ce nenorocire... Cine ar fi crezut?... Ca un trăsnet... Ștefan se sprijină de cămin. Abia se mai ține pe picioare. Jarul țiuie subțire, trage să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vor". Aiastă lipsă de unire care a dezbinat totdeauna Europa a făcut ca împărățiile prădalnice să fie tari, să aibă spor, adaugă Stanciu. Când se vor trezi, va fi prea târziu... O să le vină și lor rândul! "Creștinătatea" dârdâie de frică, dar în loc să pună mâna pe spadă, face precum struțul. O să-i înghită turcii cu puf și fulgi cu tot! Se vor trezi din amorțire când iataganul va lovi în porțile Budei, ale Cracoviei, ale Vienei, ale Romei!... Se vor trezi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu ochii în soare, singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu: de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ochii în soare, singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu: de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu: de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii cele două tabere se iau la harță. Ștefan ascultă. Apusul ne-a batjocorit! Suntem singuri! Nu ne ținem prea semeți? I-am stropșit. Și atunci tot singuri eram... Ne-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu: de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii cele două tabere se iau la harță. Ștefan ascultă. Apusul ne-a batjocorit! Suntem singuri! Nu ne ținem prea semeți? I-am stropșit. Și atunci tot singuri eram... Ne-or prăpădi cu totul! I-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Diavolu', cu ochii pe mine, mârâia: "Catastrofă, boier Cupcici! Urgie, boier Cupcici! Ce facem cu burdihanu', boier Cupcici?!" Și mă tot împungea cu deștu-n burtă... "O să-ți dea turcii, cep la osânză." Eu, tăceam mâlc. Mă pișasem pe mine de frică. "Ce?! M-am îngrășat în cocina lu' tac-tu?" îl sictiream în gând. "Încalecă! mi-a poruncit el. După mine!" Și-a dat pinteni. Mamăăă!! Mai bine nu mă făceai, decât să sufăr cât am pătimit, spune el și își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o fâșneață cu năbădăi s-or făcut răzbele și nu s-o putea meșteri o flecușteață de cheiță s-o închidă și s-o deschidă de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase? Negrilă, înfiorat, cât de frică, cât de frig: Iaca pentru ce dârdâim la miez de noapte în țintirim! Strigoii zgreapțănă să iasă din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să-i mai arzi un bici, nu poți! Pentru o palmă, pe tine, mare boier, te târăște la pârcălăbie, cot la cot cu mojicii, să dai socoteală de "drepturile de om"! răbufnește Alexa. Nu mai e rușine, nu mai e frică de Dumnezău!... Înainte vreme, țăranu' nu rădica ochii de pe opincă... Acu', se trage cu tine de brăcinar și-ți râde în nas, fluturând hrisovu' cu pecete domnească! fornăie Isaia ca un taur întărâtat. Niciunde, nicicând, nu s-a pomenit să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
domnească! fornăie Isaia ca un taur întărâtat. Niciunde, nicicând, nu s-a pomenit să dai puterea în mâna prostimii! "Oastea boierească a Moldovei", a devenit "Oastea cea mare a prostimii"... În loc să știe prostu' de teama mâniei boierești, trăim noi cu frica-n sân de sabia din mâna prostului! se aprinde Negrilă. Orice țărănoi "care a dovedit vrednicie" visează slujbe, dregătorii, ba, chiar, ridicare în cinul boieriei. Unde s-a mai pomenit asemenea mișelie?! adaugă Alexa. E rânduit ca boierul să fie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mahomed?!?! exclamă Ștefan uluit, cu mânie. Cum... cum este posibil aiasta?... bâiguie el. Cum?... Alt pumnal înfipt în spatele Moldovei, șoptește el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire? Vreo înțelegere secretă? se întreabă Șendrea. Mai degrabă lingușeală, de frică, spune Țamblac. La Cracovia am auzit că în Dieta poloneză s-au ridicat voci care îl mustră pe Cazimir, grăiește Stanciu: În loc să umble cu plocoane lașe și lingușeli rușinoase înaintea sultanului, mai bine ar pune mâna pe sabie și l-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se aprinde Ștefan. Aici nu e vorba numai de bani!... Suntem un popor liber! De ce să ne lăsăm jefuiți, robiți?! Cu ce drept?! Cu ce drept?! Pe ce temei să rupem de la gura oamenilor ca să le plătim lor birul? De frica iataganului?! Nu suntem robii nimănui! Aista-i jaf! Hoție! Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun, mă tem. M-a cuprins tremuriciul... Minte! strigă Alexandru. Să nu-l credeți! Ștefan Vodă nu cunoaște teama! E cel mai viteaz! Cel mai... mai... Ohooohooo! râde Ștefan. Cel mai!... Cel mai!... C-o fi Vodă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel mai bun leac contra fricii: Mergi înainte și credința-ți va veni!". Alexandru își șterge obrajii cu palmele: Am înțeles, Tăicuță Măria ta... Ștefan îl strânge aproape, cu un glas îngânat: Săndrele, o să-ți fac o mărturisire care o să te doară... Fără lacrimă însă! Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zâmbet schimonosit: Mă întreb: Mahomed-aista, cât îi de mare, de tare, de ce nu vine singur?! De ce are nevoie să stârnească din bârlog atâtea lifte?! De ce strigă după ajutor?! De ce?! Nu e sigur pe puterea lui?! Te pomeni că a prins frica micuței Moldove!... Tremurăm unu' de frica celuilalt... Da! Da! Se teme! Se teme! strigă Duma prinzând inimă. Să nu înghită iar gălușca, întărește Mihail. "Ia-l de pe mine că-l omor!"... Să nu ne îmbătăm cu apă chioară. O să fie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îi de mare, de tare, de ce nu vine singur?! De ce are nevoie să stârnească din bârlog atâtea lifte?! De ce strigă după ajutor?! De ce?! Nu e sigur pe puterea lui?! Te pomeni că a prins frica micuței Moldove!... Tremurăm unu' de frica celuilalt... Da! Da! Se teme! Se teme! strigă Duma prinzând inimă. Să nu înghită iar gălușca, întărește Mihail. "Ia-l de pe mine că-l omor!"... Să nu ne îmbătăm cu apă chioară. O să fie greu, tare greu, măi băieți. Suntem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pulberea de cenușă fierbinte, sub un soare zăpușitor în zăduful ăl mare al lui Cuptor! Turcaleții răzlețiți de gros, prinși, trași în țeapă, atârnați prin crengi, vor împodobi drumeagul în întâmpinarea falnicei armii, ca osmanlâilor să le strecurăm în oase frica de moarte; să cugete la nimicnicia vieții și la nemurirea sufletului în Raiul lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe pământul spurcat al afurisiților de ghiauri moldoveni... "Din muntele de scârnă ce aburește miasme de molimă, îndură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ne ești mai de preț cu peana decât cu spada... Cum așa?! Pentru ce mă surghiunești, Doamne?! Au nu-s vrednic de luptă?! protestează Tăutu revoltat. Tu, Ioane, tu trebuie să trăiești! Tu ești mărturia mea, Mărturia Moldovei. Mi-e frică de uitare... Prin tine, prin "Letopisețul Țării Moldovei", nu vom pieri cu totul. Cetățile mele se vor nărui, dar slovele letopisețului nostru vor dăinui în veac... Să scrii cum au știut moldovenii să lupte și să moară apărându-și libertatea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
timp de tăcere. Vei înmuguri! spune Daniil cu credință. Au nu știi că după iarnă vine o primăvară? ...Mă țineam să te întreb, își amintește Daniil. Toți spun că prea te arunci cu sabia în bătălie. Nu ți-i ție frică de moarte? Frică?! Și încă ce frică! De prea multe ori mi-a rânjit, nu m-a avut încă... Moartea m-a învățat să iubesc și mai mult viața. Desigur, fugim de moarte... Orice moarte e urâtă, oricât de glorioasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vei înmuguri! spune Daniil cu credință. Au nu știi că după iarnă vine o primăvară? ...Mă țineam să te întreb, își amintește Daniil. Toți spun că prea te arunci cu sabia în bătălie. Nu ți-i ție frică de moarte? Frică?! Și încă ce frică! De prea multe ori mi-a rânjit, nu m-a avut încă... Moartea m-a învățat să iubesc și mai mult viața. Desigur, fugim de moarte... Orice moarte e urâtă, oricât de glorioasă ar fi ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu credință. Au nu știi că după iarnă vine o primăvară? ...Mă țineam să te întreb, își amintește Daniil. Toți spun că prea te arunci cu sabia în bătălie. Nu ți-i ție frică de moarte? Frică?! Și încă ce frică! De prea multe ori mi-a rânjit, nu m-a avut încă... Moartea m-a învățat să iubesc și mai mult viața. Desigur, fugim de moarte... Orice moarte e urâtă, oricât de glorioasă ar fi ea. Nu e mare lucru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]