24,388 matches
-
de influență germanică în română, deși în secolele V și VI Dacia era locuită sau supusă migrațiilor unor popoare germanice. Creștinismul ortodox la români a folosit limba slavonă bisericească, depinzând la origine de patriarhatele Peć, Ohrida și Constantinopol. Nu sunt izvoare scrise care să confirme prezența unor populații romanice în Dacia între evacuarea română și secolul X. Există urme arheologice de populație în această perioada, dar nu dovezi de netăgăduit că aceste populații erau românofone. În limba română sunt păstrate cuvinte
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
a unor resturi de lexic daco-moesic (de altfel, unele lexeme românești din substrat nici nu au echivalent în albaneză), fie prin migrația din nord-est spre sud-vest a „dacilor liberi” (mai anume Carpii) izgoniți din Dacia de Huni, Slavi și Avari. Izvoarele care nu menționează populația romanică din nordul Dunării, nu menționează nici populația romanică din peninsula Balcanică, și nici-o cronică nu menționează vreo migrație de populații romanice din Balcani înspre teritoriile nord-dunărene românești ; singurele migrații atestate de surse sunt strămutarea unor
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
aflat în interiorul statului roman timp de circa șase secole la sud (în contrast cu perioada scurtă de 165 de ani în cazul Daciei nord-dunărene), fără ca schimburile comerciale, transhumanța și amestecul populațiilor să fi încetat, așa cum o dovedesc tezaurele, patronimele din inscripții și izvoarele vremii. Campaniile în Dacia Traiana ale împăratului roman Constantin, podul construit peste Dunăre în 328 între Sucidava și Oescus, reanexarea unei părți a Daciei Traiana de către Constantin cel Mare, faptul că titlul Dacicus Maximus luat de Constantin în 336 e.n.
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
după Delta Dunării, cea mai mare arie protejată din România. În munții maramureșeni se găsesc peșteri, chei, lacuri și formațiuni geologice, dintre care unele protejate, cele mai cunoscute fiind Cheile Tătarului și Creasta Cocoșului din munții Gutâi și izbucul de la Izvorul albastru al Izei din munții Rodnei. Rezervații naturale sunt și lacurile Tăul lui Dumitru și Tăul Morărenilor din Gutâi. Bogația zăcămintelor de metale neferoase, mai ales în munții de origine vulcanică, a favorizat o activitate minieră intensă, care a scos
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
vest-europene (în special Italia și Spania). Cultura țării Maramureșului e bine cunoscută prin originalitatea și puternicul său specific local, cum spunea folcloristul Tancred Bănățeanu „un caracter cu totul original, cu elemente specifice pe care nu le găsim în alte zone”. Izvorul acestei culturi originale se află atât în firea deosebită a locuitorilor, cât și în relativa izolare geografică, în curbura nordică a Carpaților, înconjurat de munți cu păduri greu de pătruns, care au favorizat cultura lemnului așa de dezvoltată aici, și
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
cele de la Jasenovac și Stara Gradiška. Se estimează că dintre cei 39.000 de evrei din țară, au supraviețuit doar 9.000; restul au fost uciși sau deportați în Germania, atât de autoritățile locale, cât și de armata germană însăși. Izvoarele sârbe și cele croate dau cifre diferite. Se estimează că au fost uciși în total între 320.000 și 334.000 de sârbi pe actualul teritoriu al Croației și Bosniei și Herțegovinei, care corespunde aproximativ cu teritoriul NDH, din diverse
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
stil ]. Iată una : " Alsace " vine de la alsacian ( limba germană ) [ ref. necesare] : Elsass scris anterior Elsaß . El- vine de la a vorbi Ell, ceea ce înseamnă III [ ref. necesare], principalul rău care trece prin regiunea Alsacia de la sud la nord. Râul își are izvorul înJură alsacian și fluxurile de astăzi în Rin aval de la Strasbourg după căderea Gambsheim. Acesta este cel mai mare afluent al Rinului în Alsacia. Înainte de a îndiguirii, inundarea Rin ( și nu cele ale Ill, inundând pașnic Ried ) au fost uneori
Alsacia () [Corola-website/Science/297331_a_298660]
-
și popoarele subordonate, care le plăteau tribut, controlau mare parte din ceea ce reprezintă azi sudul Rusiei, vestul Kazahstanului, estul Ucrainei, Azerbaijanul, mari porțiuni ale Caucazului (incluzând Daghestanul, Georgia) și Crimeea. După mijlocul secolului XIII hazarii nu mai sunt menționați în izvoarele istorice. În sprijinul descendenței sale turcice pledează aproximativ 60 de nume proprii și titluri hazare păstrate (de exemplu: Tängri, hagam sau kagan, tarkan), etc.), diverse inscripții vechi turcice, cu caractere pseudorunice, atribuite hazarilor și descoperite în zona Donului și în
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
s-au alăturat ungurilor. Atacați de pecenegi, ungurii, împreună cu cele trei triburi hazare, abandonează în anul 896 regiunea numită „Atelkuzu” (Etelkuz sau Etelköz), din nord-vestul Mării Negre, traversează regiunea galițiană-ucraineană a Munților Carpați și se stabilesc în Pannonia și Câmpia Pannonică. Izvoarele istorice ulterioare amintesc că la „descălecatul” lor în Crișana, Banat și Transilvania, ungurii au avut un conflict cu ducele Menumorut din Bihor și că în populația locală exista un grup etnic „cozar”. Cronicarul Anonymus, notar al regelui Béla, notează în
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
folosite și orașul s-a extins către sud. Noile construcții au urmat un plan urbanistic hippodamic, cu străzi largi, care se intersectau în unghiuri drepte. Dintre edificiile publice, numai teatrul a fost descoperit, extrem de ruinat. Amplasamentele marilor temple menționate de izvoarele antice nu au fost încă identificate. În schimb, se păstrează numeroase ansambluri de locuințe, din diferite perioade (printre care și o „Locuință a delfinilor”, denumită astfel după imaginea reprezentată pe mozaicul care acoperea curtea interioară pavată). Bine conservate sunt și
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
cauzele deceselor, dar și cu privire la nivelul de dezvoltare al medicii din epocă. Numeroase morminte (87,64%) aparțin unor copii de vârstă foarte mică sau nou-născuți, dovedind că mortalitatea infantilă era extrem de ridicată în această perioadă. Coroborată cu alte informații, din izvoare scrise, această descoperire a condus la concluzia că, în afară de atacurile succesive ale triburilor tracice, declinul inițial al populației din colonie se datora, probabil, și cazurilor frecvente de malarie (explicabile prin caracterul mlăștinos al terenurilor din împrejurimi). Scheletul unei femei din
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
activităților portuare din regiune. Ca urmare a acestui declin, redresarea cetății, după distrugerile suferite în sec. IV d.Hr., s-a dovedit imposibilă, iar locuirea ei a fost nevoită să se restrângă la zona acropolei. Această așezare este ignorată de izvoarele medievale timp de mai bine de cinci secole. Ea reapare într-o listă episcopală din 879, sub numele de „Polystylon”, fiind reprezentată la Conciliul ecumenic din Constantinopol (869-870) de către episcopul ei, Dimitrios. Noul nume (care înseamnă „loc cu multe coloane
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
coastă din dreptul acestuia (capul Bulustra). Dieceza din Polystylon era dependentă inițial de mitropolia din Philippi și ulterior (1365-1370) de mitropolia din Maroneia. În sec. XIV, orașul este implicat în luptele intestine legate de succesiunea la tronul Bizanțului. Caracterizat de izvoarele scrise din această perioadă drept „fortăreață”, dar și drept „oraș de coastă”, el trece succesiv sub controlul diferitelor părți angajate în conflict, fiind ocupat temporar (1343-1345) și de către armata bulgară . Viitorul împărat Ioan al VI-lea Cantacuzino, care a vizitat
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
și au devenit salinizate. Nivelul apei în Prut a scăzut considerabil în scopuri economice. Acesta a limitat aprovizionarea cu apă a lacurilor, bălților, mlaștinilor care au rămas, dar a căror suprafață continuă să se micșoreze. Scurgerea anuală a Prutului de la izvor până la vărsare este de 2,9 km cubi de apă. Iată ce scria despre apa Prutului Dimitrie Cantemir: „Apa Prutului, dintre cele cunoscute nouă este cea mai sprintenă și cea mai sănătoasă, deși apare tulbure din cauza nisipului pe care îl
Râul Prut () [Corola-website/Science/297383_a_298712]
-
așezat pe fundul unei depresiuni flancate de două culmi: Grófovec (557 m deasupra nivelului mării) dinspre nord, Klepáč (575 m deasupra nivelului mării) dinspre sud. Depresiunea actuală reprezintă poate rămășițele unui vulcan stins în epocile preistorice; de aici probabil numeroasele izvoare cu apă termală care au dus la nașterea aici a unei stațiuni balneoclimaterice. Locul este înconjurat din toate părțile de păduri de conifere și foioase, valea părâului Teplička deschizându-se doar la ieșirea din oraș, în direcția Trenčianskei Teplá. În
Trenčianske Teplice () [Corola-website/Science/297391_a_298720]
-
iar cel de-al doilea (Baračka) a fost creat în anii 1930 pentru nevoile unei mici hidrocentrale care alimenta cu curent electric stațiunea, mai apoi pentru nevoile de apă ale fabricii de zahăr de la Trenčianska Teplá. Conform unei legende locale, izvoarele cu apă termală au fost descoperite de un cioban olog care-și căuta o oaie rătăcită. Ciobanul a găsit un mic lac cu apă fierbinte,care mirosea puternic a pucioasă, iar după câteva băi s-a vindecat. Izvoarele termale trebuie
Trenčianske Teplice () [Corola-website/Science/297391_a_298720]
-
legende locale, izvoarele cu apă termală au fost descoperite de un cioban olog care-și căuta o oaie rătăcită. Ciobanul a găsit un mic lac cu apă fierbinte,care mirosea puternic a pucioasă, iar după câteva băi s-a vindecat. Izvoarele termale trebuie să fie fost cunoscute de neamurile marcomanilor și cvazilor care au trăit în regiune, probabil și romanii (în anul 179 un detașament de luptă roman a iernat la Laugaritio, azi Trenčín). Prima atestare documentară a localității este din
Trenčianske Teplice () [Corola-website/Science/297391_a_298720]
-
până în secolul al XIX-lea, Trenčianske Teplice a aparținut proprietarilor cetății Trenčín. Trenčianske Teplice își datorează progresul familiei Illésházy, căreia localitatea i-a aparținut timp de 241 de ani. La jumătatea secolului al XIX-lea, contele Iosif Illésházy ridică în preajma izvoarelor termale o reședință ("castellum"), în jurul căreia s-a născut stațiunea de mai târziu. Aceasta avea să devină printre cele mai cunoscute din vechea Ungarie, apoi din Austro-Ungaria, fiind depășită ca importanță și număr de vizitatori de băile de la Piešťany abia
Trenčianske Teplice () [Corola-website/Science/297391_a_298720]
-
turcice. Inițial, și-au stabilit un hanat pe râul Volga și în Europa Centrală (Câmpia Panonică) în Evul Mediu Timpuriu (secolul al VI-lea), fiind timp de două secole o putere militară de temut între Imperiul Franc și Imperiul Bizantin. Izvoarele istorice fiind precare, este dificil de stabilit originea etnică a avarilor. Potrivit cronicilor chinezești, avarii ar fi fost o ramură a poporului vorbitor al unui idiom indoeuropean și având numele chinezești "Yüe-tschi" sau "Cücen" (柔然, 蠕蠕, 芮芮, 茹茹, 蝚蠕). Acesta
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
Bisericii Zacharias Rhaetor menționează comunități avare în Occident. După o înfrângerea suferită în lupta contra dinastiei nord-chineze Wei, avarii vor fi menționați în jurul anului 463 ca făcându-și apariția în zona Mării Negre. O parte a populației avare se chema, potrivit izvoarelor, "varchunni" (din "var" și 'chunni"), fiind o populație ogură, adică protobulgară i sunt împinși spre vest de un popor turcic, ajungând la granițele Imperiului Bizantin, unde în anul 560 îi înving lângă Marea Neagră pe huno-bulgari, fiind împinși mai departe de
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
consemnate sub nume ca "indagines", "gyepũ", "hegin" sau "presaka" ("prisăci"), erau zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite "porta" (poartă), "clusa" sau "kapu" ("poartă" pe maghiară și turcă), fiind apărate de grupuri militare, amintite în izvoarele maghiare timpurii de mai târziu, scrise în limba latină, sub numele "speculatores", "sagittarius" sau "örök". Prisăcile erau dispuse pe un aliniament natural ușor de apărat și întărit prin plantarea de vegetație deasă, șanțuri, întârituri din stâlpi de lemn. Unii istorici
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
din perioada bizantina, proskynesis. În limba română, „închinarea” apare cu termenul de „ a se închină”, „ a face plecăciune”. În istoriografia românească, închinarea are două înțelesuri: fie acceptarea plății unui tribut către Poartă, fie că „supunere” sau „capitulațiune” în fața sultanului. În izvoarele vremii, „închinarea” Țărilor Române față de Poartă era asociată cu cel puțin una din următoarele acțiuni politico-diplomatice: prezentarea voievodului în persoana la Poarta sau a reprezentantuui, sau chiar a unor boieri de frunte ai țării; supunerea de bună voie față de sultan
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
înțelegeri de pare între cele două părți; plata unei sume de bani considerat de otomani în mod invariabil tribut ( numite fie djizye, fie kharadj); acordarea protecției de către sultan; confirmarea domniei și acrdarea unor însemne de învestitură voievodului sau trimisului acestuia. Izvoarele dovedesc cu prisosință că acceptarea tributului și a „supuenrii”, încheierea unor „legăminte” nu sunt specifice numai unui moment anume. În istoriografia română s-au absolutizat textele apocrife din sec. XVII-XVIII. În realitate, nu au existat tratate care să fixeze pe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
devine docent în estetică. Apare în formă litografiată cursul de "Estetică generală". Abia în anul 1930 devine conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. Tot în acest an publică studiul "Poezia lui Eminescu". Sunt evidențiate în special izvoarele antice și cele germane, cu accent special pe influența filosofiei lui Arthur Schopenhauer. În anul 1931 apare volumul "Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor". În anul 1932 publică volumul "Arta actorului" în Editura revistei Vremea. În 1933
Tudor Vianu () [Corola-website/Science/297566_a_298895]
-
Exprimând căderea din uman în mineral", volumele Plumb și Scântei galbene conțin o poezie de scoică bolnavă", cum o definește comentatorul într-o inspirată metaforă. De o înaltă apreciere s-a bucurat și Lucian Blaga, la care admira miracolul ca izvor al poeziei pe care poetul îl căuta în epoca miturilor și a legendelor creștine. După opinia și formula foarte personală a lui Vladimir Streinu, Blaga, pe care-l apropie de Rainer Maria Rilke, e un tip nou de creator în
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]