23,406 matches
-
nefericire, confunda esteticul cu eticul și etnicul, astfel încît lupta lui culturală s-a transformat într-una politică. Iorga era convins că estetica acționează etic, restabilind armonia sufletească și totodată alinîndu-i și purificîndu-i pe oameni. Combativitatea lui, intoleranța lui și tonul lui politic inveterat în critica literară își aveau originea în această convingere. Dînd dovadă de mai multă obiectivitate în opera sa istorică, era tolerant pentru că era sigur că istoria îi confirmă pretențiile. Poate că aceasta este explicația faptului că stilul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui fenomenală. Prelegerile lui nu erau ușor de urmărit: Iorga înșiruia o grămadă de fapte, făcînd adeseori digresiuni pentru a sublinia paralelele cu evenimentele contemporane. Nu pierdea însă niciodată din vedere ideea principală, prelegerile sale fiind unitare. Călinescu evocă diferitele tonuri utilizate de Iorga în timpul conferințelor sale: uneori mîngîietor, alteori secretos (ca și cum niscai spioni ar fi tras cu urechea la spusele lui); putea deveni prietenos sau mușcător, trecînd apoi brusc la un ton calm și sec. Concluziile lui erau memorabile: Părea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
principală, prelegerile sale fiind unitare. Călinescu evocă diferitele tonuri utilizate de Iorga în timpul conferințelor sale: uneori mîngîietor, alteori secretos (ca și cum niscai spioni ar fi tras cu urechea la spusele lui); putea deveni prietenos sau mușcător, trecînd apoi brusc la un ton calm și sec. Concluziile lui erau memorabile: Părea să pronunțe fraze biblice care treceau dincolo de pasiunile mărunte"; își formula conferința ca și cum ar fi fost învăluită de fum negru, ca Moise, care, după ce le adusese oamenilor de rînd Cele zece porunci
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în scenă a unei piese în limba franceză la Teatrul Național o manifestare evidentă a disprețului pentru mișcarea "sămănătoristă" condusă de el. Cu cîteva zile mai înainte publicase un articol în "Epoca", un articol intitulat O rugăminte, care, cu un ton autoritar, considera reprezentarea unei piese în limba franceză pe scena Teatrului Național drept "un act de trădare spirituală față de Patrie și națiune"164. În ziua de 13 (ziua spectacolului), Iorga a ținut o cuvîntare în fața studenților, după care a plecat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cursurilor universitare, activității lui de la Academie și a participat la sesiunile Camerei. A organizat ajutorarea prizonierilor români (ai armatei austriece) aflați acum în Rusia. Scriindu-și editorialele, Iorga avertiza mereu împotriva demonstrațiilor, a violenței și nerăbdării. Jurnalistica sa avea un ton surprinzător de moderat, dar lipsită de echivoc. Iorga era un fervent susținător al Franței și (cum spunea el) al "superbei" Serbii. A condamnat violentul bombardament al artileriei împotriva Belgradului, făcîndu-l răspunzător pe Tisza pentru aceasta. În iarna lui 1914, atunci
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
regim, permițînd astfel restaurarea sistemului liberal de către Brătianu, două lucruri pe care le ura cel mai mult. Cu toate acestea, în perioada 1919-1920, Iorga a fost într-o dispoziție aproape revoluționară, ca reacție la felul în care îl trata Brătianu. Tonul "Neamului românesc" era distinct și radical de stînga. Iată unul dintre articolele sale care ilustrează acest lucru. Scriind despre "Dulcea decadență" a "înaltei societăți", respingînd pretenția acesteia de a fi o elită, Iorga spunea următoarele: "Oamenii aceștia ai înaltei societăți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de la Moscova descoperă că națiunile constituie ceva real, un adevăr și o mare realitate indestructibilă"170. Dar Stalin nu credea în indestructibilitatea unei națiuni. Odată, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, iritat de atitudinea ungurilor, a remarcat pe un ton banal față de Beneš: "Problema maghiară nu este decît o chestiune de carele cu boi disponibile". Avea să vină și timpul cînd Stalin va avea șansa să aplice metoda aceasta și în Basarabia, modificînd "marea și indestructibila realitate". Care erau părerile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
plăcea România, i-a spus că românii sînt "murdari"188. Iorga a continuat să editeze "Neamul românesc pentru popor ". Primul lucru care frapează este limba folosită în "Neamul românesc pentru popor", o română simplă și frumoasă, limba vorbită de țărani. Tonul este destul de tutelar. În acești ani interbelici, Iorga a respins antisemitismul. Putem totuși detecta în "Neamul românesc pentru popor" avertismente adresate țărănimii împotriva activităților parazite din mediul rural ale evreilor. După părerea lui Iorga, țărănimea avea nevoie de protecție. Cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Palestina"71. Prințul Nicolae va stabili legături cu Legiunea ca să-și asigure succesiunea în caz că fratele său era detronat. L-a vizitat și pe Iorga acasă. Martorii declară că au auzit un schimb de cuvinte foarte violent, Iorga încercînd pe un ton ridicat, să-l convingă pe Nicolae să anuleze căsătoria în interesul națiunii sau să părăsească imediat țara72. Cîteva luni mai tîrziu, Nicolae a plecat în Malta și a fost văzut împreună cu Regina Maria la Belgrad și în alte locuri, amîndoi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
provenea din Moldova. Giurescu va deveni una dintre persoanele pe care lui Iorga "îi era drag să le urască"154. Iorga i-a amintit lui Giurescu că are "o memorie bună" și că disprețul lui nu contribuia la adoptarea unui ton senin în dezbaterile cu "Școala nouă". Nu era niciodată plăcut să fii ținta manifestării temperamentului lui Iorga. Tatăl lui Giurescu era profesor la Universitatea București și a luat o atitudine potrivnică lui Iorga. A murit în cursul anului 1918. Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de "intuițiile" sau, și mai rău, de "instinctele" de "istoriologie", ca să nu mai vorbim de "reconstituirile istorice" ale acestuia. Personalitatea lui era foarte diferită de cea a lui Iorga. Vorbea puțin, iar ceea ce spunea, o spunea lent și pe un ton potolit 200. Dacă este să trasăm o paralelă, Dománovszky semăna mai mult cu Maiorescu. El constituia un blestem pentru personalitatea lui Iorga și pentru conceptul lui în privința felului în care trebuie să fie scrisă istoria. Cu toate acestea, Dománovszky nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care se adăuga influența personală a lui Iorga. El a avut un schimb de opinii în acest context cu Gyula Kornis, profesor la Universitatea de la Budapesta. Kornis era un revizionist învederat. Întregul schimb de păreri s-a desfășurat pe un ton sardonic. Iorga a fost surprins de faptul că profesorul Kornis propunea o mediere italiană între "posesorii unguri de moșii întinse și poporul român". În privința pronunțatului caracter maghiar al orașelor Oradea, Arad sau Timișoara, Iorga considera că aceiași presupuși unguri erau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui de către cultura occidentală. Iorga nu i-a atacat însă niciodată pe marii capitaliști evrei din România (de talia lui Kaufmann, Shapiro sau Aușnit), ca să nu mai vorbim de madam Lupescu 26. În acești ultimi ani ai vieții lui Iorga, tonul "Neamului românesc" (ca să folosim o expresie tipic americană) "nu reflecta neapărat opiniile consiliului de administrație", ci pe cele ale lui Nicolae Georgescu-Cocoș, care conducea ziarul în numele lui Iorga. O foarte mare parte din josniciile publicate în "Neamul românesc" erau opera
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
regelui, Armand Călinescu, ministru de Interne. Iorga a devenit ministru fără portofoliu. El a salutat instaurarea Dictaturii Regale: "o veche dorință a regelui urma acum să fie împlinită". Odată cu dispariția goga-cuziștilor și nemaifiind nevoit să respecte orientarea antisemită a acestora, tonul "Neamului românesc" s-a schimbat peste noapte. Iorga (poate într-un mod mai sincer) a luat atitudine împotriva lui Cuza. "Profesorul Cuza n-ar trebui să încerce să-și mascheze ambițiile" (în privința antisemitismului și a puterii personale)55. Astfel încît
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
prezentare este mai necesară decît oricînd în zilele noastre". "D-l Iorga", comenta reputatul critic literar Pompiliu Constantinescu, "afirmă o idee în care nu crede, în sensul că nu o respectă". În aceeași prefață asistăm la o remarcabilă schimbare de ton: "și (prin opera lui Iorga) se poate observa inutilitatea capriciilor anumitor bărcuțe de hîrtie, indiferent de cine le-a lansat. Acestea (bărcuțele de hîrtie) vor (putea) naviga, conduse de copilăroșii lor autori în apele puțin adînci de la marginea trotuarelor, dar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga. Era un om ambițios, cu foarte puține scrupule, care urma întotdeauna "comanda timpului". Acest slogan de natură oportunistă protofascistă din lumea politică interlopă a sud-estului Europei este extrem de elocvent în acest context. Cu toate că Iorga nu prea era mulțumit de tonul adoptat de ziarul său sub conducerea lui Cicoș, dat fiind vîrtejul politic, nu a luat nici o măsură împotriva acestuia. După apariția dlui Cocoș la ziar, orice mituitor evreu, orice evreu prins cu un pașaport fals, orice falsificator evreu descoperit și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
susținea că el scrisese articolul). Această replică explica succint că "Legiunea condamnă manevrele abile și viclene ale "Neamului românesc" și continua afirmînd că Legiunea nu este nici "vicleană" și nici nu încearcă "să fie abilă...". Ea se încheia pe un ton amenințător: "A sosit mai curînd ziua recunoașterii și a asumării răspunderii decît zilele abilității și ale șireteniei..."27. Totul este suficient de limpede. Aceeași echipă a morții a pus la cale și asasinarea lui Virgil Madgearu, un vechi dușman democrat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Palatul regal. La vremea aceea, influența Magdei Lupescu și a colonelului Ernest Urdăreanu la Palatul regal era predominantă. Iorga părea întors pe dos. A renunțat la cursul din programă (despre istoria medievală a românilor) și, spre stupefacția studenților, pe un ton furios, a ținut un curs despre curtea lui Ludovic al XV-lea și despre doamna de Pompadour, menționînd că Doamna de Pompadour spusese: Après nous le déluge ("După noi potopul"), și că potopul "acceptase invitația...". Asemenea paralele nu prea subtile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de a nara istoria renașterii nesperate a Europei după 1945 Într-un registru autolaudativ și chiar liric este de Înțeles. Aceasta e tema subiacentă care precumpănește În istoriile Europei postbelice, mai ales În cele scrise Înainte de 1989, și acesta era tonul adoptat de oamenii de stat europeni atunci când reflectau la propriile realizări În aceste decenii. Simpla supraviețuire și apoi revirimentul statelor distincte din Europa continentală după cataclismul războiului total, absența disputelor interstatale și extinderea constantă a formelor instituționalizate de cooperare intraeuropeană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comportamentul sovietic În zona estică erau pur formale, neplăceri inevitabile În trăncăneala democratică. Constatând că Vestul a Început să-și ia propria retorică prea În serios, pledând pentru libertate și autonomie În Estul european, conducerea sovietică a răspuns sincer indignată. Tonul reacției este perfect surprins Într-o Însemnare făcută de Molotov În februarie 1945 pe tema intervenției Vestului În viitorul Poloniei: „Cum sunt alcătuite guvernele Belgiei, Franței sau Greciei - nu știm. Nu ne-a cerut nimeni părerea, deși n-am afirmat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei mai inveterați. și au avut, În subsidiar, darul de a-i face pe mulți să nu-și mai amintească atitudinea echivocă pe care au avut-o inițial față de transformarea comunistă. Era ușor să uiți, În anii din urmă, că tonul antisemit și adesea xenofob al limbajului stalinist oficial avusese succes la public În mai toată Europa de Est, ca și În Uniunea Sovietică. Naționalismul economic avea și el puternice rădăcini locale, astfel Încât exproprierea, naționalizarea și intervenția statului n-au surprins pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la centrul și stânga spectrului. Gândirea și opinia de dreapta intraseră Într-un con de umbră În Europa. Dar, deși conținutul scrierilor și manifestărilor publice s-a metamorfozat spectaculos după căderea lui Hitler, a lui Mussolini și a adepților lor, tonul a rămas același. Stilul imperios-apocaliptic al fasciștilor; apelul lor la soluții violente și „definitive”, de parcă schimbarea autentică presupune obligatoriu nimicirea totală; disprețul față de compromis și de „ipocrizia” democrației liberale; entuziasmul pentru alternativele maniheiste (totul sau nimic, revoluție sau decadență): toate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ordinul Imperiului Britanic pentru că „golise pubele În focul bătăliei” (și pentru că lăsase un actor „să imite vocea Reginei În timp ce gonea porumbeii din Trafalgar Square”). Astfel de Îngrădiri, cu aerul lor de strictețe și reformism edwardian, erau, poate, specifice Angliei. Dar tonul lor nu era străin nicăieri În Europa. În școli și biserici, la radioul de stat, În marile cotidiene pline de aplomb și ironie, dar și În presa de scandal, În discursul și vestimentația personalităților, europenii rămâneau prizonieri vechilor reguli și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de prin 1946: Venim aici la matineu Zâmbind la mici și mari, Venim aici la matineu și știm: nu-i În zadar. Mici spectatori la Odeon, noi vrem a deveni Buni cetățeni când vom fi mari și-ai libertății fii. Tonul didactic nu era reprezentativ - cel puțin nu În această formă evidentă - și va dispărea În doar câțiva ani. Dar cântecelul, cu aerul său naiv și demodat, surprinde Întocmai atmosfera acelor timpuri. Amuzamente populare precum columbofilia, cursele de ogari sau Întrecerile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a mărit bugetul național de apărare cu scopul declarat de a fortifica prezența militară americană În Germania. Dar, neoficial, Statele Unite erau mult mai flexibile. Americanii - spre deosebire de clienții lor vest-germani - acceptau realitatea unui stat est-german și Înțelegeau temerile sovieticilor, inspirate de tonul belicos adoptat de Adenauer și mai ales de ministrul Apărării, Franz Josef Strauss, În alocuțiuni recente. Situația din Germania se cerea clarificată - cum Îi spunea Eisenhower lui Macmillan la 28 martie 1960, Occidentul „nu-și permite să rămână 50 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]