23,608 matches
-
și turistice au schimbat insula pe care el a părăsit-o cu opt ani în urmă. Insula, cu peisajul ei alterat, cu muntele chel acum, este prezentată ca o ființă omenească. "O gură care a păstrat același fel de a zâmbi, dar ale căror transformări interne, dinți stricați, înveliți în aur, dinți falși dau zâmbetului o altă expresie." Pinul singur pe povârnișul stâncos este o aluniță pe un obraz tare și fără riduri, muntele cu un vârf dublu este pieptul unei
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de lume, iar cei care vin să-i vadă o fac pentru că "ne iubesc iar noi îi primim cu prietenie". O astfel de ospitalitate se bazează pe absența sa de publicitate (în sensul din secolul Luminilor): "De altfel, adăugă el zâmbind, această ospitalitate nu ne costă mult și puțini oameni se gândesc să profite de ea"315. Aceasta pentru că e vorba de o economie de margine, aproape secretă. Ospitalitatea vârstei de aur ignoră prezența celuilalt: celălalt este imediat asimilat cu sine
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Nu e comod cu voi, spuse K, continuând să compare chipurile lor așa cum făcea de câteva clipe, nu vă deosebiți decât prin nume, în rest vă asemănați...(șovăi, apoi continuă fără voia lui), în rest semănați ca doi șerpi. Ei zâmbiră și spuseră, ca pentru a se apăra: - De obicei, lumea ne deosebește. - Eu vă cred, spuse K., am fost martor la asta; dar eu nu văd decât cu ochii mei și cu ochii mei eu nu vă deosebesc. De aceea
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
la masă (dar eu tac deja de multă vreme, tocmai pentru că trebuie să stau cuviincios) și încă multe altele. Biata mamă! Dar am consolat-o foarte rezonabil, am îmbrățișat-o și, în cele din urmă; am făcut-o să-mi zâmbească, am obținut chiar de la ea ca, cu ochii pe jumătate șterși, să mă certe destul de energic din cauza obiceiului meu de a nu-mi lua gustarea (lucru pe care îl fac de ani de zile). Asta pentru că știu (ea nu știe
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
adăugând la frumusețea și bogățiile locului însemne ale civilizației. „Și toate acestea, continuă interlocutorul meu, datorită primarului nostru“, cuvinte pe care le-am auzit și de la alți săteni în așteptarea edilului Gheorghe Hrițcu. „Sunt bucuros că aud așa ceva din partea consătenilor, zâmbește tânărul primar, dar să știți că tot ceea ce am înfăptuit în cele cinci sate ale comunei nu ar fi fost posibil fără înțelegerea celor care m-au ales din anul 2000 și fără colaborarea celor cu care lucrez la primărie
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
Având toate acestea nu facem altceva decât să le punem în valoare.“ La Scobinți există un serviciu de dezvoltare a comunității unde se lucrează toate proiectele care schimbă față comunei. „E nevoie de perseverența, spune primarul, de cunoașterea legislației și, zâmbește, de ce nu, de noroc“. Toate acestea au făcut ca acum patru din cele cinci sate să beneficieze de apă potabilă, în trei dintre acestea este canalizare, iar satul de centru să aibă și gaz metan. Acțiunea continuă și în zilele
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
v-a adresat întrebări de genul "ce ați mâncat aseară? ce flori vă plac? ce rochii preferați?" (dar, uite că și noi am vorbit acum despre rochii...) Ați avut de-a face cu astfel de reporteri? N.M. De obicei, da (zâmbește). A.V. De obicei... N.M. Da. Dar începi să înveți și din interviuri cum să modulezi fraza, ca să prezinți ceea ce vrei tu. A.V. Dar dacă și prin intermediul presei, să nu o numim chiar de scandal, reușești să atragi măcar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
construi. A fi muncitor. A nu refuza provocările vieții. A fi calm, lucid și sensibil până la incandescență în fața orchestrei. A fi constructor de filarmonică și arhitect de edificii muzical-spirituale. A prețui valoarea fiecărui minut. A ști să vorbească și să zâmbească puștilor, a avea harul de a-i atrage spre arta sunetelor. A fi punctual și amabil ca un neamț. Sau ca un american. A avea ambiția de a stăpâni la fel de bine ca orice tânăr tehnica mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
foarte des cu un regizor tocmai ca să scap, pe undeva, de problemele teatrale și să mă pot consacra mișcării. Haideți să vă dau un exemplu: despre un pianist aflat într-un concurs nu spui: "ce tehnică frumoasă are", "ce frumos zâmbește". Nu contează cum zâmbește contează cum face să trăiască acel mi bemol, cum face să vibreze acea liniște între două note. Iar în privința dansului, foarte des se judecă interpretul așa: "vai, ce costum a avut" sau "uite ce frumoasă e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
regizor tocmai ca să scap, pe undeva, de problemele teatrale și să mă pot consacra mișcării. Haideți să vă dau un exemplu: despre un pianist aflat într-un concurs nu spui: "ce tehnică frumoasă are", "ce frumos zâmbește". Nu contează cum zâmbește contează cum face să trăiască acel mi bemol, cum face să vibreze acea liniște între două note. Iar în privința dansului, foarte des se judecă interpretul așa: "vai, ce costum a avut" sau "uite ce frumoasă e fata asta" sau "uite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
libertatea de a fi elefant dacă vrei să fii elefant, să fii floare dacă vrei să fii floare, să fii purice dacă vrei să fii purice. Adică să nu ai această pudoare a dansatorului care trebuie să fie frumos, să zâmbească și să aibă ochii machiați. Nu. Era ideea pământului, ideea cerului... De aceea am și putut dansa la oameni acasă. La "Student club" am ajuns mai târziu, dar la început spectacolele noastre aveau loc acasă la cineva care avea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
efort de a-ți alege cuvintele, ideile tale se îmbracă totdeauna într-un discurs logic, substanțial, atrăgător, interesant. Cum se explică? A.B. De unde știi că nu fac un efort? A.V. Nu se vede. Nu se simte! A.B. (zâmbește) Asta-i altceva. Cred că se datorează faptului că sunt profesoară. Ceea ce mă obligă tot timpul să formulez, să teoretizez oarecum, să explic. A.V. Dar în interviurile sau conversațiile mai lungi pe care le-am ascultat la radio depășeai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
exmatricularea mea din facultățile din țară. A fost curaj faptul că am vorbit într-o adunare studențească, în anul 1956, în acel 24 octombrie. Azi suntem aproape-aproape, cu trei zile, de o aniversare. Să nu numărăm anii, sunt ani mulți (zâmbește larg), dar îmi amintesc așa de bine, de parcă ar fi fost ieri... A.V. Vă amintiți cu plăcere de acel eveniment? I.H. Îmi face plăcere să-mi știu mintea și amintirile atât de clare, astfel ca trecutul să nu devină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
plăcut să realizați în viață, și din diverse motive, nu s-a putut? I.H. -... N-am reușit să devin un tenor de operă..., pentru că n-am putut să cânt de cât până la notele sol, la bemol și nu mai mult (zâmbește larg). Tare mult aș fi dorit asta în perioada tinereții, a fost dorința mea maximă când eram la Timișoara, dar și la Viena, să devin într-adevăr, tenor. Însă am fost foarte fericit, și poate că a fost cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
care nu le știți, sau pe care nu le-ați auzit prea des în interviurile ce vi s-au solicitat, dar vreau să știu: ați fost un director autoritar, sau ați avut degete de oțel în mănuși de catifea? I.H. (zâmbind) Ei, și dumneavoastră veniți cu asta! Vă răspund ceva acum, o să râdă telespectatorii... Am zâmbit și eu deși, mă rog, treaba asta are și părțile ei negative. Într-un ziar foarte important de la Berlin, s-a scris acum o săptămână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
ce vi s-au solicitat, dar vreau să știu: ați fost un director autoritar, sau ați avut degete de oțel în mănuși de catifea? I.H. (zâmbind) Ei, și dumneavoastră veniți cu asta! Vă răspund ceva acum, o să râdă telespectatorii... Am zâmbit și eu deși, mă rog, treaba asta are și părțile ei negative. Într-un ziar foarte important de la Berlin, s-a scris acum o săptămână... A.V. ...nu am citit încă... I.H. nu-nu, n-a ajuns până în țară, dar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
să ne întrebăm unde-s iernile de altădată? Îmi plăcea strașnic, sau mai degrabă îmi place acum privind în urmă franchețea iernilor de altădată. Începeau în decembrie, atingeai maturitatea glorioasă prin ianuarie-mijlocul lui februarie, își mai scuturau puțin cât să zâmbim a râde cojoacele la începutul lui martie, după care o luau la sănătoasa." E și puțin Creangă, aici. M. C. Da, e limbajul, sunt niște expresii moldovenești. A. V. Și, dintr-o dată, devii acidă: "Dumnezeu știe de ce, dar iernile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
deplin adevărate? "Nu mai pot continua aventura"... Nu se știe ce veți face mâine. A.V. Mie nu-mi place chipul meu oglindit în apă. Când mă uit în oglindă, văd un copil. Un copil încercănat. Un copil care, în timp ce zâmbește, transmite o anumită neliniște, o anumită tristețe. Viața mea e făcută din contraste. Viața mea s-a susținut pe contraste. Viața mea a evoluat înăuntrul contrastelor. A.V. Ați spus foarte bine "profesor de poezie", pentru că multe din filmele dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
a făcut "Regula jocului" care e o capodoperă, dar un film teatral, Kurosawa în "Tronul însângerat", folosește elemente de teatralitate pentru a inventa o prospețime a filmicității. Deci, totdeauna există realizări, și există opere. Noi suntem în faza de realizări (zâmbește)... Opera... e altceva! A.V. Ați marcat o concluzie ușor tristă... La una dintre întâlnirile dumneavoastră cu studenții facultății de teatru a Universității de Arte din Iași ați făcut o afirmație radicală: "nu școala te învață". A.V. Nu, școala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
din pat. Își îmbrăcase la iuțeală halatul și se îndrepta spre camera de zi când încetini pasul și se opri gândindu-se. E o prostie la mijloc. A fost doar un vis. A dat din cap în semn de dezaprobare, zâmbind cu reproș. Înainte, dormitorul fusese o cămară a vechii case Marriott. O alesese fără a ține cont de frumusețea ei, doar pentru că se afla alături de bucătărie și se putea încălzi de la aragaz. Se îndreptă acum sprinten spre bucătărie, aprinse focul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
O alesese fără a ține cont de frumusețea ei, doar pentru că se afla alături de bucătărie și se putea încălzi de la aragaz. Se îndreptă acum sprinten spre bucătărie, aprinse focul, încălzi apă, se spălă, se rase și se îmbrăcă. Își aminti zâmbind cum odată, cu mai mult de un an în urmă, sărise din pat ca un nebun și înșfăcase receptorul - ca să-și dea seama că de fapt nu sunase nimeni. Își puse pardesiul și zăbovi un moment pentru a se cerceta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
Mary. Se instală comod la masă și, când veni chelnerița, o întrebă: - A venit Judith? Fata clătină din cap încruntându-și puțin sprâncenele, ezită și apoi spuse: - Scumpule, știi prea bine că domnișoara Judith nu mai mănâncă la noi. Marriott zâmbi, dar era supărat pe el însuși. Întrebase de Judith pentru că, ei bine, nu putea să se hotărască pentru ce motiv. Chelnerița schimbă subiectul: - Cum te simți după spectacolul de aseară? - Bine. Fata se miră. - Cu siguranță că te-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
te simți după spectacolul de aseară? - Bine. Fata se miră. - Cu siguranță că te-a făcut să-ți dai aere pe aici. Chicoti. Pentru moment, am crezut că are de gând să te facă să-ți dai jos pantalonii. Marriott zâmbi, ceva mai evaziv de data asta, și îi dădu comanda. Rămase posac după ce ea plecă, rememorând spectacolul ultimului supraviețuitor al familiei Marriott dându-se-n stambă în fața unui public despre care descoperise că apreciază mai mult decât el scăpătarea familiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
o senzație plăcută de recunoștință față de Judith. Ea decorase vechea casă Marriott, reconstruise o parte din ea și amenajase grădina. Era ciudat să te gândești că, într-o vreme, el n-o considerase destul de bună drept nevastă pentru un Marriott. Zâmbi și dădu din cap ușor. Câteodată oamenii au idei bizare despre propria lor valoare. Închise poarta încet și se îndreptă spre centrul orașului. I se așternuse o liniște în suflet, un sentiment de bunăstare, de justețe a lucrurilor, așa cum erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
i-ar putea fi de folos acum. Era o amintire confuză. Câteva cuvinte îi jucau prin minte: nevroză, schizofrenie, demență precoce - greu de imaginat că i s-ar potrivi ceva de acest fel. Fusese prost, dar în nici un caz nebun zâmbi el dezaprobator. Fusese prost atunci când descoperise că se construiau fabrici pe terenul de lângă casa lui. El îl concesionase pe o sumă mică, pentru amenajarea unui spațiu verde. Această sumă se dovedise a fi sub nivelul pieții. O prostie? Nu chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]