17,154 matches
-
-ncotro. Numai tu ai venit într-un suflet la mine. N-aveai decât vreo patru-cinci ani, nici nu mai puteai vorbi : doar arătai spre umbrarul de pe mal, urlai, strigai, te agățaseși de genunchiul meu și mă trăgeai, mă zgâriai, mă împingeai de eram să cad cât îs de lung ca să merg mai repede. Tot tu îi puseseși o frunză mare pe cap, să-i fie răcoare. Dacă nu erai tu, ar fi murit. Pe urmă, ai stat cu el și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din serviciul nostru se aflau la locul lor, ocupându-se de pacienții existenți. Pe la orele opt și patruzeci de minute, s-a auzit mare zarvă pe hol... Am ieșit. Doctorul Cuc - pe care dumneavoastră Îl cunoașteți mai bine decât mine - Împingea de zor la o brancardă, pe care se afla un individ așezat ca vai de lume. Gata-gata să cadă. Doctorul Cuc nu știa ce să facă mai Întâi: Să-l țină pe accidentat să nu cadă, să Împingă cât mai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
decât mine - Împingea de zor la o brancardă, pe care se afla un individ așezat ca vai de lume. Gata-gata să cadă. Doctorul Cuc nu știa ce să facă mai Întâi: Să-l țină pe accidentat să nu cadă, să Împingă cât mai repede brancarda sau să strige la brancardier să alerge la noi ca să-i venim În ajutor, fiindcă Îi moare pacientul... Scena, privită sub acest aspect, era amuzantă, dar... când, În sfârșit, am cercetat cum stau lucrurile cu „personajul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În care ne aflam are de gând să plece. Unul din călători, trecând pe lângă garnitură, n-a avut altă treabă decât să urce pe scara vagonului, ca să treacă În ceea parte, prin cabina frânarului tocmai unde ne aflam noi! A Împins de ușă, dar aceasta nu s-a mișcat un milimetru... Să nu mă Întrebați cât era de mică inima În noi. Rusul a Înjurat, a sărit jos și s-a dus la vagonul vecin... Acest „celovec” a fost primul, dar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că așchia nu sare departe de trunchi se adeverește Încă o dată. Tot așa să-ți educi și tu urmașii. Când au fost gata pentru a intra În sala de operație, profesorul a Îmbiat-o: ― După dumneavoastră, domnișoară doctor. Despina a Împins ușa cu cotul și a intrat. Pacienta era deja Întinsă pe masa de operație și pregătită pentru intervenție. Când a ajuns la masa de operație, doctorița a pornit spre locul destinat mâinii a doua din echipa operatorie. ― Ori mi se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a exprimat părerea Gruia. Când a amintit de vreun „tovarăș” În devenire, s-a gândit la profesorul din comisie pe care l a rugat să repete Întrebarea. De ce tocmai la el? Nu-și dădea seama. Un „ceva” inefabil l-a Împins spre această presupunere. Prea a avut o infinitezimală reacție aprobatoare când secretarul de partid i-a „criticat”... În timp ce se lupta cu aceste gânduri, cineva a bătut În ușa cămăruței lui. ― Poftește - a răspuns Gruia, curios. Ușa s-a deschis și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dărăpănat și învelit cu stuf, răsărind stingher la o margine a drumului. Dar nu se repezi să intre, ca un om fără chibzuință, ci mai întâi cercetă bine cu privirea locul și trase îndelung cu urechea. Abia după aceea el împinse încet, cu vârful degetelor, ușa putredă din lemn, care se căscă cu un scheunat jalnic. Înăuntru nu era nici o mișcare și nu se întrezărea nimic deslușit. Totuși Culae dădu binețe și întrebă dacă putea să fie și el primit acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
biciul la subțioară și pufăia dintr-o țigară, cu ochii înălțați înspre cerul plin de stele. Copilul șovăi, cu părere de rău că trebuia să se despartă de bunicul său, dar deadul Vasile, punându-i o mână pe umăr, îl împinse ușor înainte. Unul din cai fornăi înăbușit și lovi nerăbdător pământul cu copita. Hai, nepoate, hai! îl zori căruțașul, săltând în căruță și punând mâna pe hățuri. Că, dacă mai întârziai puțin, o lua căruța la vale fără tine!... Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
străzi lăturalnice. Traversară mai multe intersecții și în cele din urmă ieșiră într-o piațetă pustie, luminată de câteva felinare anemice. Am ajuns, vesti Fănel Trifu, oprindu-se în fața unei case cu etaj. Dincolo de gard era liniște și pace și, împingând cu băgare de seamă poarta de fier, ca să nu facă zgomot, păși urmat de prietenul său într-o curte îngustă, despărțită printr-un gard de zid de curtea casei vecine. Casa avea un apartament în față, cu ieșirea direct în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
familiar-amenințător șoferul, mulțumindu-se să-l țină foarte strâns de brațul stâng, în timp ce de brațul drept îl înșfăcase unul din cei trei securiști care coborâseră din mașina neagră. Frumoasă mașinuță mai ai, șefule! remarcă acesta din urmă, cu sinceră admirație, împingându-l înainte. Era un bărbat păros ca o maimuță, cu o cicatrice mare cât toate zilele brăzdându-i obrazul stâng. Ia hai să facem o mică plimbare cu ea, să vedem dacă merită banii!... Hai, sus în șa, Popescule, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
bune și, pe de altă parte, n-avea nici un chef să-i mai istorisească și maicii despre planurile riscante și năstrușnice ale lui Gospodin în legătură cu pământul. Mariana de mult aștepta să mai treci pe-aici, îi spuse el, când ajunseră, împingând poarta și lăsând-o pe maică să intre prima. Să vezi ce bine o să-i pară!!... Ar trebui să vă luați și voi niște curci, niște găini, să le creșteți, îl sfătui maica, privind bătătura goală din fața casei, unde nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din care umplu grăbit două pahare mari. Luați aicea una bătrână, îl îmbie el, întinzându-i unul dintre pahare. Să știți că, dacă iese prost, eu o să-mi pun funia de gât! Mulțumesc, acum nu pot să beau, refuză Stelian, împingând pe tejghea cu dosul palmei paharul plin și continuând să scrie. Gestionarul își goli dintr-o suflare paharul său cu țuică și, trântindu-l pe tejghea, oftă din adâncul inimii, ca un om peste care căzuse cea mai mare năpastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
curtea spitalului. Un portar bătrân și binevoitor, care stătea în ghereta lui și mânca, pe un ziar, brânză cu ceapă și cu pâine neagră, îi îndrumă și mulțumi, atunci când una din fete îi întinse, drept bacșiș, un pachet de țigări. Împinseră o ușă cu vopseaua scorojită și intrară. Străbătură apoi un coridor nu prea bine luminat, urcară la etaj și în cele din urmă se opriră în fața ușilor unui salon. Prima intră Bianca, apoi ceilalți. Victor rămase la urmă, cu inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și vizibilă plăcere. Trăsăturile chipului ei palid capătă deîndată contururi și culori neînchipuit de frumoase. "Acum seamănă cu... seamănă cu actrița ei preferată, cu Marcia..." gândește Dora. Ușa se deschide și un fotoliu rulant înaintează într-o plutire ușoară. Este împins de o bătrână puțintică, adusă de spate, cu o coroană de păr argintiu în jurul creștetului. Mamă, ce bine că ai venit ! Ai o coroană albă ca și a mea ! Dar unde e Jules ? întreabă nerăbdătoare tânăra. Jules n-a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nimicnicia pământului, poate o să găsești pe acolo și urmele surorii tale, Minodora... Spiritul Dorei mai percepe doar un nor de culoare roșie care se înalță cu rapiditate, pierzându-se în infinitul unui cer sumbru. Pleoapele Dorei se ridică cu greu, împinse ca de niște mici resorturi, iar buzele se întredeschid cu greutate pentru a șopti : Apă... Un minuscul șuvoi îi răcorește gura uscată. Reușește să deslușească din nou un scurt dialog : Vă rog să mă iertați că v-am deranjat. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fruntea, pomeții obrajilor... Ciudat, batista are un parfum care nu este al lui, un parfum proaspăt de ... Ușa se deschide și un pat pe rotile se apropie cu un clinchet abia audibil de patul neocupat. Victor sare în picioare ca împins de un resort și deschide ochii. Cu stupoare constată că ține în mâna strânsă nu batista lui, ci o fină dantelă roz. O bagă cu grabă în buzunarul bluzonului, ca un hoț prins asupra faptului. Doi bărbați în alb instalează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
urmei ? Vreau să verific dacă halucinațiile date de anestezie au în ele un sâmbure de adevăr ? Vreau să știu dacă a existat într-adevăr această misterioasă Minodora, fruct al unei iubiri vinovate a tatii ? Și dacă a existat, ce mă împinge oare să pornesc în căutarea urmelor ei și a mamei ei, amanta tatălui meu ? Nu înseamnă oare acest interes o trădare a memoriei propriei mele mame ? Oare lumea "de dincolo" la care ținea să mă inițieze presupusa mea soră există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
această motivație este doar o mască ? Poate în spatele ei se ascunde o dorință de schimbare, de eliberare... Pentru mine și pentru el, pentru Victor... Oare sentimentul că după operație nu am redevenit pentru el omul întreg care eram nu mă împinge spre o evadare ? Și dacă ar fi să-mi fac o psihanaliză cinstită n-ar trebui să admit că femeia din mine se simte frustrată ? Simțămintele mi-au rămas întregi în pofida anilor și suferințelor care mă împovărează, or se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un fulg. Și nu am apucat să previn pe nimeni când mă întorc. M-am uitat printre cărți, am ales câteva cu care mi-am umplut rucsacul și era cât pe ce să pierd ultimul tren. Un instinct m-a împins pe ușa librăriei, dacă nu îl aveam ratam întâlnirea asta. Speranța mea este Atanasie, prietenul și omul meu de încredere. Poate vine cu sania să ne salveze, el anticipează mai bine ca mine faptele mele. Și pe el l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să nu vă jenați, să spuneți ce v-ar face mai multă plăcere să mâncați. Apoi, adresându-se Ștefanei : Pe doamna Dora am întâlnit-o în gară, dar nu am făcut indiscreția să o întreb de unde vine. Curiozitatea m-a împins totuși să o ispitesc ce caută prin locurile noastre și timpul a zburat. Vă asigur că prefer mămăligă cu brânză de putină și lapte încălzit în ceaun. Visez la bunătățile astea de o viață. Și pentru a răspunde unei întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
flacăra lovește cu putere clapele pianului care scot niște note discordante. Din degetele ei se preling apoi întrebări îngrijorătoare și răspunsuri bezmetice, tăceri apăsătoare și cascade de sunete stranii. Oprirea este la fel de abruptă ca și începutul. Femeia se ridică, ca împinsă de un arc, și se înclină în fața publicului. Când se ridică, părul lasă să i se vadă chipul și Dora o recunoaște. Este gata să strige : Doamna Alindora ! Doamna doctor Bosch ! Buzele nu se deschid, cuvintele nu îi ies din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fioroși și scoteau lătrături răgușite. Cu bună seamă că fetița era înspăimântată. Ciudat, în capul lui atunci nu răsuna decât : "Fetița ! Ce o să se întâmple cu fetița ? " Și s-a întâmplat cum nu se putea mai rău... Mama a fost împinsă cu patul puștii de unul din rusnaci și silită să coboare din șaretă cu fetița lipită de fustele ei. El a strigat cu voce rugătoare, câteva din puținele cuvinte rusești pe care le știa : "Devușca ! Spasibo, spasibo, davaite mnia devușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a-l pune pe picioare pe Dither, n-a slujit la nimic. Într-o noapte cu lună plină l-am înmormântat sub liliacul ai cărui muguri plesneau de sevă. În porthartul lui uzat erau câteva scrisori, fotografia unei femei blonde împingând un landou și ținând un băiețel de vreo trei ani de mână și fotografia unui grup de bărbați. Simion le-a împachetat cu grijă și le-a pus în ranița ponosită, singurul lui bagaj. Printre puținele obiecte care mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
răchită a ieșit o patrulă de trei militari care ne-a tăiat drumul : "Stoi ! Nazat ! Nazat !" Eram prinși... Am strâns-o bine pe Minodora de mână, ea și-a băgat căpușorul în fustele mele. Unul din cei trei m-a împins cu patul puștii și m-a obligat să cobor din șaretă. M-a târât, lovindu-mă fără încetare cu patul puștii, spre o casă singuratecă, dărăpănată, golașă, amenințătoare. Un timp am auzit strigătele lui Atanasie : "Devușca ! Spasibo, spasibo, davaite mnia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nu simțeam nici foame, nici sete, nici frig, nici cald. Cred că dacă tăiai o bucată din mine sau îmi smulgeai o mână sau un picior aș fi rămas la fel de inertă. Totuși, în răstimpuri, un fel de arc metalic mă împingea spre Gerhard, căruia îi țipam cu o voce agresivă : "Trebuie să facem ceva ! Trebuie să fa-cem ceva !" Încă o noapte de așteptare mută; de data asta, Marina Pavlova a stat lângă mine și a încercat să îmi citească sau povesteas-că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]