13,283 matches
-
A umplut repede două valize cu lucrurile ei: bluze, fuste, lenjerie, pantofi. Apoi a părăsit casa, plângând. Pe masă se răcea mâncarea, dar lumânările ardeau cu flăcări pâlpâitoare. Feifel a băut și s-a îmbătat cu vinul destinat să-l înalțe în ochii Ritei. Apoi s-a târât spre pat, dar mai întâi s-a uitat în oglindă. Atunci a auzit din nou acel râs ironic. Era el însuși care-și bătea joc de propria nenorocire? Cum ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a așezat la masa de scris ca să mediteze la sulul său. Avea impresia că a scrie cu propria mână cele cinci cărți ale lui Moise era ca și cum el însuși ar fi primit Tora pe muntele Sinai. Ce minunat! Să se înalțe deodată atât de sus! Dar asta cerea o muncă plină de atenție. Un sul al Torei care conține cea mai mică greșeală nu se poate folosi. În plus, trebuia să-și procure pergament și o cerneală neagră specială. Felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ca lăcustele, căutând ceva nedefinit care nu se găsea în țara lor. Beppo însuși călătorea în fiecare an la Oceanul Indian dintr-un motiv vag. Ca și cum s-ar fi simțit mai viu în albastrul întunecat al oceanului. În apropierea rechinilor se înălța propriul sentiment vital, devenind un bărbat echilibrat și fericit. Rechinii, ca și oamenii trec prin viață cu multe cicatrice. Frica și extazul se amestecau în mod erotic în venele lor. Acum, bând cafeaua, îi zumzăia prin cap un vers: „Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
exemplu, doi kilometri erau mereu cinci pentru un pitic. Ca să nu mai vorbim despre ce e mai îngrozitor: privirile celor normali. Toți se holbau la el, ca apoi să apară acel zâmbet răutăcios, mai ales când Dudu trebuia să se înalțe ca un copil, pe vârful picioarelor, ca să ajungă la clanța ușilor. Aceste gânduri îl frământau chiar în prezent, acum când se găsea în fața unei porți, încercând zadarnic să ajungă până la butonul soneriei familiei Fischer. Dudu dorea s-o vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
totul plăcut în jurul lui. Obișnuiam să-l strâng tare în brațe pe soțul meu, el surâdea și mă asigura că nu va „zbura“ cum făcuse dragul nostru Sucki. - Aripile mele gigantice, spunea el, arătându-mi brațele, mă împiedică să mă înalț, cita el ironic din Albatrosul lui Baudelaire. După câteva luni de la fuga lui Sucki, ne-am mutat de la Solna din nou la Stockholm, unde locuiserăm mai înainte. Am lăsat cu melancolie multe lucruri din viața noastră noului chiriaș. Viața noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
răsputeri cu ceața ce părea că i se lipește de picioare. Apoi, negura începu să se subție, până ce dispăru de tot. Balustrada de fier forjat ce mărginea lacul se pierdea undeva în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se opriră apoi să-și tragă sufletul. Sprijinit cu brațele de coapse, Cristi stătea ușor aplecat și privea înapoi, gâfâind. Nici urmă de negura deasă prin care trecuseră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu mâna streașină la ochi privi în sus. Nici caprele de munte nu s-ar fi putut cățăra acolo. Pereții urcau vertical cam cincisprezece metri. Apoi urma un fel de brâu foarte îngust, ca o poliță circulară peste care se înălța vârful propriu-zis de formă piramidală. Până acolo, piatra era netedă, fără striații ori alte rugozități care să ajute pe cineva să cuteze o ascensiune. Nici o scobitură nu se vedea în granitul cenușiu. Porni să dea ocol stâncii ca să verifice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
revină. Acum însă, fără să poată spune de ce, pașii îl purtaseră exact acolo. Nici nu-și dădu seama când ajunse la marginea pajiștii alpine. Drept înaintea sa, se ridica Stânca Adevărului. Măcar aici nu se schimbase nimic, masivul pietros se înălța falnic din mijlocul mării de iarbă unduitoare. Se opri imediat sub liziera pădurii, așteptându-se să fie cuprins din nou de teroarea pe care și-o amintea atât de bine. Nu se întâmplă însă nimic, așa încât începu să înainteze, așteptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aceleași predici, dar Întrecîndu-se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să dea crezare tinerilor pașnici cu crepidele prăfuite, ce-și țineau brațele Încrucișate pe piept, glăsuind cu o voce feciorelnică și cu ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă rece și un coltuc de pîine, iar ei le mulțumeau, promițîndu-le, În schimb, viață veșnică, Înfățișîndu-le un ținut binecuvîntat unde aveau să ajungă după moarte: nu mai era pustiul nisipos, cu șerpi și păianjeni, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu este Dumnezeu din ceruri, nu este Elohim. E un altul. Căci Elohim, creatorul, creatorul cerului și al pămîntului, al bărbatului și al femeii, al șarpelui și al păsării, este creatorul a tot ce e viață, este cel care a Înălțat muntele deasupra mării, cel care a făcut marea, rîurile și oceanele, iarba verde, umbra palmierului, soarele și ploaia, aerul și focul. ACESTA este Elohim, Dumnezeul dreptății. Iar cel a cărui Învățătură v-o propovăduiesc Petru, Pavel și Ioan, precum și discipolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-o nefericitul vostru evreu care a sfîrșit-o pe cruce.“ „Așa poate vorbi doar cel care stăpînește o astfel de putere“, i-o Întoarse Petru. În acel moment Simon sări de pe butoi și se proțăpi În fața provocatorului său. „Acum mă voi Înălța la cer“, zise. „Aș vrea s-o văd și pe-asta“, zise Petru cu vocea tremurîndă. „Îmi cunosc puterile“, zise Simon, „și știu că nu pot ajunge pînă În al șaptelea cer. Așa că mă Încumet pînă la al șașelea cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la soare ca pe jăratec, la durerea despărțirilor, la grozăvia leprosului, la uimitoarea metamorfoză a sînilor femeii, la răni, la suferința orbului...“ Și deodată se văzu cum trupul muritor al lui Simon Magul putea fi văzut desprinzându-se de pămînt, Înălțându-se drept, tot mai sus, mișcînd lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
doar chinga, Încolăcită precum un șarpe, ca și colbul care se așternea domol, praful ridicat de Simon cînd țopăise ca un cocoș neajutorat, agitînd brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și-l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu, aducînd c-un vultur uriaș, numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Țărîna Începu să cadă pe capac. Zgomotul era aidoma bubuiturilor Înfundate Într-o tobă uriașă. Curînd, pe locul unde fusese adîncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi voci Îndepărtate. VÎntul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
garoafele, să și le dea unii altora, din mînă În mînă, apoi pe brațe. Curînd avea să se ivească o movilă de flori și verdeață, un rug de lalele, hortensii și trandafiri, un osuar de gladiole, iar crucea care se Înălța deasupra purcoiului proaspăt, movila Însăși, va dispărea sub uriașul stog care exala miasma putridă a liliacului veștejit. CÎnd va interveni poliția, zona distinsă a cimitirului era deja despuiată, prădată, „de parcă trecuse un nor de lăcuste“, cum va scrie presa (Rotte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mîinile care zăceau inerte de-a lungul trupului său vlăguit, Într-o stare aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
urla Întruna, cu o privire Înspăimîntată În oglinjoara pe care o ținea strîns În palmă. Doamna Brener Încercă să i-o smulgă din mînă, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într-un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțînd lumînarea pîlpîitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimîntată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și cum lanțul aluneca pe sîrma Întinsă. Cineva lovea puternic cu pumnul În ușă. Domnul Benedek Își Îmbrăcă halatul de casă și ieși fără să-și scoată de pe cap fesul de noapte cu ciucurele care-i cădea pe-o ureche. Înălțînd mult lumînarea, o recunoscu În pragul ușii pe doamna Brener care-și strîngea În brațe fetița. Copilul se zguduia sufocat de suspine. Doamna Brener nu putea scoate o vorbă, iar primarul, cam fără chef, o conduse În hol. CÎinele urla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
meu de onoare, nu-i tremura mîna mai mult decît Îmi tremură mie, cînd țin paharul ăsta. Cin! Cin!“) În lumina răsăritului, soarele cădea pieziș, ca-n cripta unui sfînt dintr-o ilustrată veche, iar fumul brumăriu al țigării se Înălța precum zorile. Condamnatul simți cum fumul, superbă iluzie, Îl moleșea pentru o clipă, auzind parcă din depărtări sunetul taragotului care se prelingea peste cîmpie, și atunci aruncă țigara pe podea și o stinse cu cizma sa de husar căreia Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Mitrovica, Novi Sad), aflăm că, În teribilul an 1921, un detașament al Armatei Roșii dăduse de-o casă În care locuiau doi pustnici, și că soldații voiseră să-i omoare. Atunci a apărut În fața lor un monarh care și-a Înălțat mîinile la cer. Căpetenia troicii, un faimos tîlhar al locului, pe cozorocul căruia străluceau triunghiurile ca o rană deschisă, sa chircit brusc pe calul său și apoi s-a prăvălit la pămînt. Calul s-a cabrat și a luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și a luat-o la fugă, urmat de ceilalți tîlhari. CÎnd sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să-i mulțumească misteriosului monarh-protector, care Îi salvase de la pieire, de pe locul unde nu de mult stătuse cu brațele Întinse spre cer se Înălța o pîclă ușoară, iar firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbînda finală va reveni totuși Necuratului. Într-o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o constelație prielnică, atunci aceste trei elemente se vor intersecta și vor răzbi din bezna Bibliotecii Muzeului Britanic. 8. Acțiunea acestui roman Încîlcit ne va duce la un hotel de mîna a treia din preajma unei piețe. În prim-plan se Înalță un lăcaș de cult, catedrală sau geamie. Judecînd după timbrele de un verde pal de pe cartea poștală, ar putea fi Aga-Sofia. Pe ștampilă este imprimat anul douăzeci și unu. În hotel locuiește emigrantul rus Arcadie Ipolitovici Belogorcev, căpitan de cavalerie, În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se încadrează în morfologia de ansamblu a Podișului Central Moldovenesc în care se încadrează și Colinele Tutovei. Relieful actual care s-a format treptat prin retragerea apelor mărilor neo-pliocene spre actualul bazin al Mării Negre, fiind derivat din vechile câmpii sarmato-pliocene, înălțate spre sfârșitul pliocenului și în cuaternar, având o structură monoclinală a litologiei. Interfluviile deluroase, colinare sau sub formă de platouri, se repetă pe spații întinse, cu altitudini între 200 și 500m. în structura solului predomină gresiile și nisipurile, în alternanță
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]