2,740 matches
-
cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică și amenințătoare a pescarilor. Îmi rămânea, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrânite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. „Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu...” Se temea că-l împușc? Idiotul. Doar nu era să-mi sporesc păcatele cu el. Marta era mai liniștită. Își aranja întruna părul. „Doctore, când vrei să-ți sculptez bustul?”, l-am întrebat rânjind pe Aristide. „Sau nu mai dorești?” Simțeam nevoia să-l umilesc în fața Martei. Asta mă răzbuna. „Încheie-te, vezi să nu răcești”, și cu țeava puștii i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... „Stai că vin, potolește-te!”... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să se descurajeze. Parcă e surdă. Dacă muream, mă obliga să vin de pe lumea cealaltă, să-i deschid, să-i răspund, ce-o fi vrând? Și-mi e groază numai de podeaua care, sigur, arde de înghețată ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
drumeți. N-ar fi băut-o, dar trebuia s-o bea. Hrana le făcea scârbă. Mâncau curmale, care erau totdeauna așa de gustoase, iar acum li se păreau fără gust. Iahuben știa din auzite că unele neamuri de păstori străbat întruna deșertul. Unde se opresc, de unde iau umbră și apă? În drumul atât de lung, ei doi nu întîlniseră nici un om. Când arșița nu se mai putu îndura, își desfăcură cortul și se culcară la adăpostul lui. Ațipeau și numaidecât se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea întruna. Neavând încotro, începu să tacă și Iahuben. Călătoria lor ajunsese istovitoare. Soldatul avea sufletul liniștit. Cele din urmă temeri ale sale, stârnite de muțenia sclavului și de lipsa oamenilor în deșert, se topiseră de mult nu atât datorită inimii bune
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii rome pentru dumnezeiescul lor Hapi: Când se revarsă Hapi, sclipește pământul. Pe toți oamenii i-a cuprins bucuria. Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în minte și acum îl mormăia singur, în graiul din Ta Kemet, așa cum era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-o și tu. CAPITOLUL XV De două zile Auta își mâna măgărușul, înciudat că animalul nu putea să alerge ca o panteră. Sclavului nu-i era frică. Dimpotrivă, o dorință arzătoare îl îndemna să fie cât mai grăbit. Se gândea întruna numai la scrisoarea regelui și la îndemnul pe care i l-a dat Marele Preot în ultima clipă, înainte de plecare. Îl însoțeau câțiva soldați călări și ei pe același fel de animale. Până la Marele Oraș coborâse pe apele iuți ale
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a dat nimeni nimic de făcut și nimeni nu-l mâna cu atâta grabă. Dormise numai pe apucate, și nu voia odihnă nici acum, deși era istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia stăpânită ceremonialul îmbrăcării globurilor sticloase și înșurubarea săgeților în creștet, apoi intrară în încăperea cea mare a turnului. Trei jilțuri goale, albastre îi așteptau. Făcîndu-li-se semn, preoții se așezară, pipăindu-și întruna globurile de pe cap, iar Auta rămase în picioare. Unul dintre străini spuse ceva. Urmărindu-i înfățișarea, Marele Preot întrebă repede și puțin speriat: - Ce spune? Străinul se mira de ce Auta nu se așează, dar sclavul socoti că e mai bine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tocmai acum când începeau să afle atâtea lucruri uimitoare. Dar gîndindu-se mai bine, își dădu seama că nu era nepăsare, ci oboseala pe care le-o stârneau toate aceste minuni învălmășite și neașteptate, care năvăleau asupra lor de câteva ceasuri întruna: - În noaptea asta ai să dormi în cortul meu! îi spuse sclavului bătrânul. - Da, stăpâne, răspunse el. Dar îngăduie-mi să le spun. Bătrânul încuviință și văzu că după ce Auta le spuse câteva vorbe, străinii izbucniră în râs. - Ce le-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu dovezi grăitoare, toată dragostea s-ar fi prefăcut numaidecât în mânie și mânia în omor. Cine erau acești străini? Așadar mai avea o dovadă că zeii erau născociri omenești, căci erau închipuiți ca niște ființe certărețe și pizmașe, clocotind întruna de mânie și de trufii. Îl trezi din gânduri o întrebare a cîrmaciului: - Îți pare rău că nu ne-am bătut?... Spune-ne încotro e muntele. Auta îl privi încurcat. - De aici nu știu cum să-ți arăt. Dacă ar fi noapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și zguduind munții, ca tunetul. Își dădu seama însă că și auzindu-l, oricât ar striga Mai-Baka pentru a-i răspunde, de aici de sus nu va putea fi auzit. Începu deci să strige îndemnîndu-l să aprindă un foc. Striga întruna, dar strigătele păreau a fi zadarnice. Și după o jumătate de ceas, nici un foc nu se aprindea; ocheanul fermecat prin care vedea mișcarea frunzelor și șerpii de pe stânci nu-i arăta nici un om. Atunci fură de părere toți să coboare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
miile de oameni ale căror valuri împînzeau pieptul muntelui: - Veniți, robi fugari, lângă noi este Auta, zeul nostru... și se înecă în lacrimi de bucurie. Iar robii, zornăindu-și bucățile de lanțuri care mai rămăseseră atârnate de unele glezne, veneau întruna, umplând podișul, înțesînd pădurea, intrând în peșteri. Și când mulțimile se adunară toate și priveau cu umilință pasărea minunată a zeului oprită mai sus de ei, pe umărul muntelui izbăvitor, Iahuben și Auta începură să le dea arme. Cei trei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am de gând... Hor nu-l întrebă nimic. Ocoliră în luntrea mică de câteva ori piscul, iar locul ales cârmaciul îl socoti într-un fel neînțeles pentru pământean. Se întoarseră curând, și cârmaciul stătu câteva ceasuri în luntrea mare, socotind întruna sub ochii lui Auta, care tăcea privindu-l și nepricepând nimic. Apoi, tânărul străin se întoarse la Hor și la ceilalți, care priveau marea. - Iată cum voi face, spuse cârmaciul. Am socotit o înălțare cu iuțeala sunetului, în unghi ascuțit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la noi nu are mai mult decât altul. Iar dacă cineva dorește ceva ce nu are, înseamnă că acel lucru nu-l are încă nimeni. Și atunci toți ne străduim să-l facem ca să-l avem toți. Luntrea se rotea întruna deasupra mulțimilor de robi. Pentru aceste mulțimi totul acum era s-o vadă. Auta se uită o vreme în jos, apoi iar își aduse aminte de ceva: - Am vrut de mult să te întreb, Hor, dar am uitat. Poate tu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foarte încet. Hor tăcea. Numai Auta își încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
alt șir de bubuituri care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita zare a apusului. Marea era turbată. Vântul sălbatic îi mâna întruna spre răsărit, aruncîndu-le corăbiile de pe un munte de apă pe alt munte de apă. Cerul era negru. Marea era neagră. Felinarele de pe catarg se stinseseră de mult. Marea și vântul prefăcuseră călătorii în niște făpturi neputincioase și oarbe. În cele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pământeană umblau cercetând podișul și împrejurimile din munți. Numai în ziua a doua au zărit niște păstori, care la vederea lor au început să strige înspăimîntați ascunzîndu-se în vale, fără să se mai arate de atunci. Doi dintre străini, umblau întruna cu o cutie rotundă așezată în vârful unei lănci scurte și subțiri, de care se minună Nefert. După părerea ei, cutia nu folosea la nimic și nu era decât un joc al străinilor. Auta îi spuse că acesta e mijlocul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
însă îl opri și o luă pe Nefert de mînă: - Hai să-l căutăm, Nefert. Nu cred să facă asta cu cuțitul. L-a luat poate pentru altceva... Plecară toți trei, cârmaciul luîndu-și pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai atunci răsună din pădure strigătul lui Auta. După strigăt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de muncă, trăgînd-o dintr-o parte și înmulțindu-i treptat proptelele în partea cealaltă, așezară luntrea în picioare fără măcar s-o fi zgâriat. De la început, Auta îl întrebă pe Hor cine erau acești oameni veseli și voinici, care muncind întruna, cântau. - Sclavii biciuiți care am venit să-i vindecăm. După ce Maat și celelalte trei prietene ale ei i-au vindecat de răni, prietenul nostru Mai-Baka i-a rânduit să muncească. Am vrut să-l opresc, dar am aflat că nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să ne mulțumim niciodată cu ce cunoaștem. Unii oameni s-au căznit milenii să se creadă buricul lumii și să fie mulțumiți de cât aflaseră întîmplător, adică mai nimic. Alții s-au scuturat de beleaua asta și s-au căznit întruna să afle mai mult. Asta e lupta milenară despre cunoaștere și ignoranță, dintre spiritul progresului și spiritul retrograd. La început lumea era un sat și stelele felinare. Insecta fragilă pictată cu două din cele șapte culori vizibile ale lumii s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încântătoare, Vultur-în-Zbor l-a urmat pe omulețul cel deștept și zbârcit. — E evident, domnule Vultur, că dumneata ești un om cu o bogată experiență de viață, rosti Ignatius Gribb. Se vede în fiecare gest al dumitale. — Casa dumneavoastră îmi amintește întruna de trecut, spuse Vultur-în-Zbor. De cele mai dulci momente din el. Acest vin, de exemplu. N-am mai băut vin de Xeres de mai bine de-un veac. Printre multele ei calități, Elfrida este o femeie prudentă, spuse Gribb. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
repertoriul intim. Mi-am spus că voi sărbători cu vin vechi când toată această poveste se va sfârși. Mi-e groază numai când mă gândesc. E cumplit. E iadul de pe lume la mine in baie: din țevile sparte, apa șiroiește Întruna, pereții, pătrunși de igrasie, s-au acoperit În mare parte cu o crustă cafenie, iar "gura" amenajată a gheului (În care se vedeau cândva spinările Întinse ale țevilor) e neagră acum, mult prea căscată, știrbită și urât mirositoare. Pe fundul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
plutesc și-n alte dimineți mi-e frică să gândesc de ce mi-e teamă când mă simt stăpân iar când sunt amețit sunt sigur că mă pierd? De ce mi-e dor și te visez mereu iară privirea ta mă urmărește întruna și glasul și mila sunt la cheremul tău când nu mai am puteri să îți ating gândirea îndepărtărilor pierdute-n eșecuri și în ploi de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu și sentimentele le-amestec și mă
?ntrebare nesf?r?it? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83896_a_85221]