2,732 matches
-
însă nu se putea ști nimic, stătea scris acolo: „Dar despre toate nedreptățile pe care ni le-au făcut polonezii nu se spune nimic...“ În continuare, rudele povesteau despe abuzurile îndurate, despre dispăruți, morți și despre bunicul care se tânguie întruna și căruia nu i se mai alină durerea pentru tâmplăria pierdută - „circularul, mașina de rindeluit, toate tocurile alea de ferestre și uși depozitate în pivniță...“ Pe același ton se plângeau de sărăcia generală, din ce în ce mai mare: „Cel mai rău ne lovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bășinile bătrânilor. Ultimul luciu îl dădeai cu mașina de lustruit. La sfârșit de săptămână, însă, se scutura tot praful de piatră: de sâmbătă până duminică se dansa. Asta a început așa: călugărul care se ocupa de supravegherea bătrânilor care tușeau întruna și a noastră, beneficiarii paturilor cu două etaje, fratele cu rasa în vânt și cheile zăngănind și care slujea din zori până târziu, stătea sâmbăta după-amiaza, tăcut, în ușa deschisă a chiliei sale și privea cu evlavie cum ne aranjam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
băncile de sub castanii ce dăruiesc umbră curții căminului Caritas. Așezat alături de câte un bătrân căruia încerc să-i rețin chipul pe hârtie. Desenez cu creionul ochi tulburi, încețoșați, și pungile de sub ei, urechi uscate, cu marginile crestate, gura care molfăie întruna. Desenez fruntea, un câmp răscolit de brazde, acum craniul neted sau înnorat de smocurile de păr rar și moale, pielea subțire zvâcnind pe oasele tâmplei, pielea mototolită din jurul gâtului. Cu plumb moale și tonul deosebit de cald al acestuia se modelează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am mulțumit pentru felul temerar în care m-a inițiat în materie de artă, a zâmbit. O, dacă ar fi fost totuși alături de mine cu ochiul ei critic atunci când eu, nefumătorul, desenam cu plumb moale pe sub castani bătrâni care tușeau întruna și pe care-i răsplăteam cu țigări... După ce foamea mea primară era potolită de supele Caritas lipsite de gust, dar al căror iz îți rămânea totuși în gură, iar cealaltă foame a mea - ațâțată, ce-i drept, în timpul călătoriilor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să crească prețul la miere artificială, diverse grăsimi și pâslă dincolo de orice măsură? Sau o vizită scurtă în menajeria lui Otto Pankok, pe al cărui ogor talentele creșteau ca buruienile, în timp ce în și din asociația lui familială intrau și ieșeau întruna țigani. Acolo, nimeni nu purta halat alb. În clasa sculptorului Enseling, care mă consiliase profesional pe cât de concis, pe atât de precis, am dat peste Norbert Kricke, care mergea cu zel pe urmele maestrului său și transforma cu maximă fidelitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la skat la masa din bucătărie; jocul ăsta de cărți îl învățasem ca băiat, umărind-o pe mama, care juca cu pasiune și pierdea doar rareori. Ea păzea broșura Academiei. Probabil că din cauza asta fata înaltă de aproape un metru, zâmbind întruna, a rămas importantă pentru mine până la vârsta mea de acum, chiar dacă ghipsul, împreună cu alte statuete de înălțime medie, mi-a fost în asemenea măsură indiferent, încât la următoarea mutare în alt oraș, la sfârșitul lui ‘52, l-am abandonat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nuanțe de gri. Țigani tineri și bătrâni, aceștia erau personajele lui. Și așa se face că nu numai în atelierul lui Otto Pankok, ci și în acelea ale elevilor săi, supraviețuitorii de la Auschwitz-Birkenau ai acestei seminții împuținate intrau și ieșeau întruna. Ei făceau parte din familia cu nenumărați membri a lui Pankok. Erau mai mult decât un model. Împreună cu noi, ei trăiau într-un timp în care vechile și, așa cum speram noi, năruitele principii de ordine, reînnoite și lustruite, erau repuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
hotelul tineretului din apropiere de Porte-de-la-Chapelle, apoi cu vedere spre Saint-Sulpice, la un traducător al lui Kleist pe nume Katz. Vălmășagul de cuvinte din dramele înnecate în sânge îl făcuse să înnebunească, dar într-un mod plăcut, de vreme ce omul invoca întruna din fragmentele sale amazoane ce ucideau bărbați și saluta pe toată lumea cu strigătul „Și moartă, lebăda mea mai cântă: Penthesilea“. În Café Odéon își avea tronul, ședea acolo cu monoclul înfipt în orbită, ceea ce-mi era penibil. Pretindea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
apărând Poșta Polonă. Un Franz și celălalt. Când am plecat cu trenul în zorii zilei, Fränzchen, cum îl strigam noi, a rămas în urmă pe peron. Alături de Franz Witte, cel pe care o neliniște fără leac îl făcea să țopăie întruna, stătea neclintit Horst Geldmacher, al cărui nume era de natură să inducă în eroare: deși îi reușeau o mulțime de lucruri - putea să deseneze cu amândouă mâinile și izbutea să-și convingă flautul să producă sunete nemaiauzite -, la făcut bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îndrăzneală, ieșea la suprafață amărăciunea: cu totul altfel își închipuise ea viața la mânăstire... Ca acum doi ani în Italia, cu activități sociale... Acolo, totul era însoțit de-a dreptul de o veselie franciscană... Aici însă trebuia să se roage întruna, să se supună, chiar să se flageleze... Existau pedepse pentru cea mai mică încălcare, totul era păcat... Ei îi place să fluiere și să sară câte trei trepte deodată... Da, până și asta era interzis... Și trebuia să mănânce totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu era atârnat crucifixul pe perete obligatoriu. Sus de tot, sub tavan, ardea, după aprecierea mea, un bec de patruzeci de wați. De vorbit, mama nu mai era în stare să vorbească, dar își mișca buzele uscate. Eu îi povesteam întruna, nu mai știu ce. Tata și sora mea, erau de față. Ne schimbam între noi, îi umezeam gura. De îndată ce eram singur cu ea, îi vorbeam încet la ureche. Tot ce se poate, erau promisiunile obișnuite, vechiul cântec: „Când o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
flori de gura-leului, pe care le iubea ea în mod special? Despre asta, ceapa nu vrea să dezvăluie nimic. În timp ce eu - nu știu cât timp - am dormit așezat pe pat, ea a murit, a spus tata, care nu făcea decât să bâiguie întruna „Lenchen“, „Lenchen a mea...“ Ea, cea din care am ieșit urlând într-o duminică, lucru de care m-a asigurat: „copil de duminică, asta ești...“, ea, care când aveam paisprezece ani încă mă mai ținea în poală, copilașul mamei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sunat mai puțin frățește, mai mult ca un ordin. Mulțumită unei inspirații bruște venite de cine știe unde, i-am strigat, mai degrabă grosolan decât cu simpatie: „Ei, fir-ar să fie, ce-i cu văicăreala asta? Fă-te moașă, copiii vin întruna pe lume!“. Și ea s-a făcut moașă, după ce și-a încheiat pregătirea la clinica de land din Hanovra. În Rheidt, clinica universitară din Bonn și în Lüdenscheid, Sauerland, ea a contribuit la nașterea, socotind în linii mari, a patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
iau drumu ocnei, taman când să mă duc să ard mangalu la conferința lu Mario despre Concepción Arenal. Ce idee grasă v-a venit, don Parodi, să mă scăpați de Casa Artei: acolo fanfaronii sunt niște nesuferiți, deși io zic Întruna că Monsenioru vorbește ca muntele dă elevat. Așa cum face de când se știe, Carlos va vrea să se bage În ciorbă, da, la urma urmelor, ea-i sor-mea, și nu m-au târât până aici ca să stau și să tac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
țineți, cum s-ar zice, sub faruri crucișe, o să-mi mersiți când v-oi arăta panarama: chestiile dă la Noul Imparțial ie dă interes pentru savanți. Una d-adevăratelea, că-ți vine să te râzi. Că io Îi și zic Întruna lu Fainberg: „De ce să arunci doi marafeți pă Ratti, când avem Zoologică chiar la noi acasă?“ Pă bune, Îi citești În obraz că ie neterez, un Neica Nimenea cu păru morcoviu, și d-aia nu mă mir că Juana Musante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am tras frâna la serbarea dă adio, care ie mereu dureroasă, m-am catapultat cum mi-a căzut mai bine dân car și m-am Împlementat În antret, să scap de un casus belli cu ostenitu. Că io Îmi zic Întruna: nu te pune, dacă poți, cu lihniții. Când ieșeam dân debaraua dă 0,60, care acolo mi-au dat, pă straiu dă urs care mă năbușea, o legumă stătută și un carcalete cu molan, m-am ciocnit În ogradă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Banda se termină, iar ecranul deveni Întunecat. — Asta-i tot? Întrebă Ted. — Mă tem că da, domnule Fielding. — Bietul Harry, făcu Ted, pe un ton sumbru. Din tot grupul, Ted era cel mai vizibil Îngrijorat de soarta lui Harry. Privea Întruna la sfera Închisă de pe monitor, Întrebând: — Cum o fi reușit? Și adăugând apoi: Sper că nu i s-a Întâmplat nimic. Repetă lucrul ăsta de atâtea ori Încât, exasperată, Beth răbufni: — Cred că deja am aflat care-ți sunt sentimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și-al dorului flămând În care lacrimi ard prin clipe de Edenuri. Ascult cum univesrul se destramă, Prin codrii de aramă și peste vârfuri luna, La sfatul veșniciei izvoarele-i sunt mamă, La steaua ce a răsărit, El va veghea întruna. 14-01-1999 (ADEVĂRUL - anul X, nr. 943, 2-4.02.1999) FLUVIU DE VEAC STRĂMOȘESC în memoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt Venim la tine ȘTEFANE, să ne binecuvântezi pentru o altă viață, toată suflarea Moldovei la tine se-nchină, în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ager Se rotește Depistând așa, deodată, Câte-o râmă... Iute ciocul își desface Pân' la gușă, Prinde râma cu-ncântare De un capăt Și-o târăște după dânsa, Jucăușă... Când pe-o parte, când pe alta, Că-i micuță, Ea întruna se dă-n leagăn Pe picioare Și învață-acum să meargă ... O rățușcă! BĂTRÂNA („Creion” Tudor Arghezi) Era prima zi de duminică a acestei primăveri în care Tudor a reușit performanța de a nu merge la serviciu. Nu-i venea să
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
care mi le văd uneori noaptea luminînd slab În Întunericul de sub rafturile cu cărți În vreme ce cîinii de pe bulevard latră, muzica greco-țigănească urlă cu roți dințate și ferestrele sînt mute, oamenii par să nu fie niciodată fericiți, oamenii par să moară Întruna (extrase dintr-o scrisoare trimisă patronului meu, În care ceream o mărire de salariu. Nu mi-a acordat-o, dar i-a plăcut scrisoarea. Mi-a și zîmbit). Ca să mă Întorc la sentimentul eternității ce mă obsedează mai ales În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
diferite. Cine știe ce voi fi zis mîine. Nu-mi pare rău că m-am dus. Atunci Îmi părea. Mai ales că picam În cenaclu direct din trenul de navetă, Înghețat, obosit, pe-ntuneric, scîrbit de viața la țară unde se năștea Întruna ceva veșnic, capital, oul, iar corolarul teoriei zigotului, omul de la țară Îl mînca dogmatic, precum Columb abia așteptam să fac un duș, să Înfulec o friptură, să pipăi o conductă de apă caldă, să mă plimb printre blocuri, să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
celor fără drept de cavou tipizat, cel care a mai găsit cîte ceva de salvat, cît de mic, prin prozele mele, a fost Ioan Bogdan Lefter. Alegîndu-se astfel, nevinovat, cu gratitudinea mea pe veci. În fața lui Îmi voi scoate pălăria Întruna. Sau ce voi purta pe cap. Aproape același sentiment Îl Încerc și față de Simona Popescu, extraordinara scriitoare de mai tîrziu dar și de-atunci. Pentru clipa-n care s-a declarat entuziasmată de o povestire de-a mea trei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vîrful capului, povestind În Jurnal despre Întîlnirea sa cu Rudolf Steiner, care era Îngrozitor de răcit, Kafka i se plîngea dezgustat că el (Franz) este un artist Împotmolit În munca de asigurări. Se lamenta În timp ce observa cu silă nasul care curgea Întruna, nările Înroșite, scuamele, ochii umflați și inacceptabila batistă ezoterică a Întemeietorului antropozofiei. Misticul austriac i se părea incapabil să interpreteze În mod accesibil creștinismul artistului Înnămolit În munca de asigurări. Astfel Încît zbuciumul, Împotmolirea kafkiană, teama lui incontrolabilă de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-l obligi să facă proze scurte. În oricare alt sens, te poate ajuta, teoretic, să-ți păstrezi identitatea. Izbăvindu-te de ceilalți, pe care nu-i mai auzi. Pentru asta trebuie Însă să fie ascuțit, prelung, vibrant, trebuie să vorbești Întruna, fără modulații, să scrii la fel, numai scrisori. În ce privește noima, nu sînt convins că lumea are așa ceva. Capătă doar, uneori, momente de insuportabilă frumusețe. Nu scop. Justificare. Nici n-ar avea nevoie. Nu este-un motiv de disperare. Marele motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a cumpărat și o mască, am rugat-o s-o ascundă, să se mai coafeze o dată, mă neliniștea. Indivizi dintre cei mai apatici se mîndreau acum cu mine, unii mi-au plătit Întreținerea, alții amenzile pentru parcare ilegală (care veneau Întruna deși după n-am Încă automobil), cei mai mulți voiau să-mi plimbe copilul pe scară. Primăria a promis să-mi asfalteze aleea din fața blocului. DÎndu-mi de Înțeles că la un al doilea premiu o va și boteza cu numele meu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]