18,529 matches
-
față. În acele clipe, tulburat, sufletul bărbatului începuse parcă a se înăbuși în veșnicie, vertiginos. Avea senzația scufundării, dar care nici nu-l înspăimânta, nici nu-l bucura sau nedumerea, ca și cum orice fel de simțire pământească i s-ar fi șters din fire, fără urme. Acela a fost momentul când și-a dat bine seama că acea gingașă arătare din fața sa nu poate fi decât o creație a cosmosului, iar singura cale, prin care ar fi putut să se unească el
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
anchetat (toți anchetatorii ăștia sunt întotdeauna atât de scrupuloși și de chițibușari!), am fost dus și judecat. Pe întreaga durată a procesului, pot spune, am fost calm cu desăvârșire, încât parcă orice pulsație proprie de neastâmpăr mi s-ar fi șters din fire, fără urme. Eram afundat într-o liniște morală și psihologică cu neputință de descris, neluând în seamă nimic din ceea ce se petrecea peste tot în preajma mea. De aceea, poate, nici nu-mi aduc aminte prea bine ce anume
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
-mi pot explica deloc cum de femeia lângă care am stat, chiar puțin mai înainte, în bancă la slujbă, exact în vreme ce se interpreta un cântec - sublim cântec! -, și-a scos ușor ochelarii de vedere de la ochi și, tăcută, și-a șters cu insistență lacrimile fierbinți, care se încăpățânau să-i curgă și să-i tot curgă! Firește, de la muzică a plâns dânsa, pentru că muzica i-a vibrat în suflet! Și, de fapt, încă puțin mai trebuia și aș fi urmat-o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
eu am trăit, de mai multe ori, experiențe care mi-au îndreptat gândurile spre același făgaș. În spatele măștii lor afabile și a bunăvoinței fără margini, a amabilității excesive, care i-ar lăsa, cu siguranță, unui oltean neaoș impresia că poți "șterge cu ei pe jos", în spatele a ceea ce nu știi cum să definești altfel decât drept o exasperantă incapacitate asertivă pentru Dumnezeu, spune și tu o dată ce crezi, Reiko, tu ce crezi, fără "poate", fără "cumva", fără da-uri și zâmbete încurcate
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sau cel puțin să îi pot spune asta. Plicul trecu, descriind un cerc somptuos în aer, în mâna lui Reiko, pecetluitor al unei mari taine. Se înfăptuise greșeala de neimaginat, se înfăptuise acum și gestul unic, hieratic, care o putea șterge din ordinea lumii. Totul se încheiase. Și totuși nu, pentru că acel sumimasen, murmurat încontinuu de buzele ei, iertați-mă, consfințește în japoneză tocmai acest lucru: imposibilitatea anulării totale a greșelii, prin repararea ei, în orice formă ar fi ea. Sumimasen
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
căzuseră", detaliu important pentru cine este familiarizat cu categoriile estetice japoneze). Deși sforile și nodurile sunt convenționale, se poate detecta imediat mâna unei doamne cu gust ales. Inspectând darurile și găsindu-le admirabile, prințul dă de un poem în tonuri șterse de cerneală, pe care îl citește cu voce joasă, pentru el: "O dată căzute florile sale, prunul își pierde rostul. Fie ca parfumul său să pătrundă în mânecile celuilalt". După moartea lui Genji, calitățile acestuia se împart între fiii săi, deși
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
bazin, le strâmbaseră genunchii. Sânii, strânși puternic de brâul cel lat al kimono-ului (obi), nu putuseră să crească. Părul, tăiat acum până la umeri, avea firul gros: nu unduia deloc, ci se încăpățâna să rămână ferm, ca o mătură. Numai lacrimile, șterse curat cu noile batiste parfumate, păreau aidoma celor ce întinaseră șovăielnic poemele prințului Genji. Aflat în același Gyon din Kyoto, am în față icoana trecutului care, scăldat în teroarea de diamant a plăcerii, întârzie să moară: o maiko, una dintre
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
fie botezat ar refuza scufundarea în cazanul cu apă. Urmăresc, în timp ce mâinile mi se mișcă automat, scena: polonicul de bambus toarnă apă fierbinte în bol, bolul o scurge în recipientul pentru apa care s-a folosit la clătit, batistuța albă șterge bolul, capacul de la cutia lăcuită în care este păstrată pudra de ceai se deschide, lingurița de bambus ia praful verde. Privesc amuzată complicatul joc de seducție la care sensei, oripilată de gândul imposibilității absolute, ceremonia de ceai fără ceai, se
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
suferință inutile. În loc de fuga după himere, îmbrățișarea completă a chiar acestor limite, până când ideea însăși de un "mai bun" iluzoriu, un absolut care te pândește din ceruri, idee care-ți picură în suflet, clipă de clipă, otravă și tânjire, se șterge, devine imposibil de formulat... Desigur, există și la noi bunul-simț care ne sugerează să nu cerem mai mult decât putem avea, dar cât de pipernicit ne apare el, cât de sărac și de șters! Fără îndoială, îl putem admira și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de clipă, otravă și tânjire, se șterge, devine imposibil de formulat... Desigur, există și la noi bunul-simț care ne sugerează să nu cerem mai mult decât putem avea, dar cât de pipernicit ne apare el, cât de sărac și de șters! Fără îndoială, îl putem admira și noi pe cel care se mulțumește cu datul imediat, fără freamăt în fața promisiunilor orizontului larg, dar să fim serioși: cine, cu capul pe umeri, îl va prefera vreodată pe Candide, cultivatorul de varză, sublimului
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de mimă. Își cumpărase locul în grup cu prețul acestei minciuni grosolane, acestui fals care îi desfigura nu numai trupul, chinuit mă întrebam: cât oare poate rezista așa? Ea nu s-a gândit la asta? ci și sufletul, incapabil să șteargă tăietura sângerândă a acestei dualități. Nu trebuia să mă ridic, să strig, ca singură posesoare a adevărului numai eu capabilă să retez capul hâd al minciunii și să curm această înjosire a demnității umane, fie ea liber consimțită și consfințită
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dacă vântul spulbera, frunza nu mai cânta, așa că fagul încetul cu încetul în moarte intra. Costinel era tare necăjit pentru că nu mai avea, ce să-i dea de mâncare porcului. Pe gânduri stând, în somn intrând și lacrimi de pe obraz ștergând, cu fagul de vorbă intrând, în vis Costinel călătorind. Când dimineața s-a trezit, la poartă s-a dus, pe fag să-l întrebe, de ce-i face gândul gheme: -În primăvară, te-am curățat de rugi, de tine nimeni să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să se așeze undeva pe jos, pentru a se mai odihni. După ce s-a așezat pe o buturugă mâncată de carii, care i-a ieșit în cale, a petrecut mâneca, surducului cu care era îmbrăcat, peste frunte pentru a-și șterge fruntea de sudoare și privea neliniștit în jur. Se uita în stânga se uita în dreapta dar să vadă pe cineva prin preajmă, nici țipenie. „Măi, da cu cine am vorbit, că nu văd pe nimeni în jur”? Crângul l-a lăsat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
bine, zise cu împăcare Căiță. Din acea clipă în gospodăria lui Căiță a început o activitate febrilă. Zvârluga își ascuțea ghearele, Ciric își ascuțea dinții, Buburuza își lustruia carapacea, Căiță își pregătea merinde, încălțăminte, îmbrăcăminte. Și-a ascuțit iataganul, a șters de praf buzduganul, și-a pregătit arcul cu câteva săgeți otrăvite, apoi și-a pus la punct platoșa cea veche pe care o avea de zestre de la tat-bătrân. Cum toți își vedeau de treabă preocupați fiecare cu ale lui, din
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pe Verona atunci când aceasta se ducea către Zedon. -Ia și tu de bogdaproste, a zis Verona, aruncându-i și acestuia un cuțit care l-a doborât la pământ într-o clipă. Îmi pare rău că n-am reușit să-l șterg de sângele unui păcătos ca tine și s-a repezit la Zedon, care o întâmpina zâmbind. Pe Verona a deranjat-o zâmbetul barbarului și a mai strigat: -Dacă mă dovedești, voi fi pe viață sclava ta. -Nu sclavă, femeia mea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
s-a ferit, dar vârful iataganului lui Zombo l-a lovit, producându-i o rană pe față din care curgea sânge din belșug. Atunci Amar s-a postat în fața lui Uran parând un nou atac din partea lui Zombo. Uran a șters fața plină de sânge cu mâneca, și-a revenit, reluând atacul asupra lui Zombo, strigând: -Predă-te, zdrențărosule! Nu mai ai pe nimeni. Zombo nu ceda, lupta continua. Cei doi se învârteau, fiecare pândea pe celălalt, pentru a-i aplica lovitura
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în șosea, am aruncat încă o dată ochii spre locul unde era. Omul stătea cu privirea îndreptată în direcția în care mergeam, bucuria pe care i-am produs-o se disipa de pe chip cum se întâmplă cu ceața de pe văi, își ștergea energic lacrimile de pe obraz iar statura plăpândă i se micșora încet, așteptând, neavând scăpare, ca singurătatea să-l ia din nou între ghearele ei nemiloase, precum ia uliul găina din ogradă. Pe drumul meu către casă mergeam agale și mă
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Cum aș fi putut uita parabola "omului nebun", care se deschide tocmai cu trei imagini semnificative despre Dumnezeu, când omul nebun strigă: Cum putem să golim marea, să o bem până la ultima picătură? Cine ne-a dat buretele pentru a șterge întreg orizontul? Ce vom face pentru a dezlega acest pământ din lanțul soarelui său? Spre ce se îndreaptă acum? Spre ce ne îndreptăm noi?". Iar după, în urma morții lui Dumnezeu, o avalanșă de întrebări: "Departe de orice soare? Oare nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și una instinctivă. Spiritualitatea mea include totdeauna corporalitatea mea. Așadar nu cred în acea prezumție "spiritualistă" a omului în raport cu animalul și nici în aplatizarea "biologistă" a omului asupra animalului. Nu aparțin grupului de credincioși care au impresia că pot să șteargă cu Biblia în mână date ce fac obiectul demonstrațiilor științifice. Dar am, de asemenea, prea puțină simpatie pentru acei oameni de știință care se arată ostili religiei, construind un ateism aparent științific făcând apel la rezultatele obținute în mediul activității
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
a alege, ele însele, o familie adoptivă pentru propriul copil accentuau trăirile lor pozitive. Lipsa legăturii mamelor biologice cu familia adoptivă și, mai ales, lipsa informațiilor despre copilul dat spre adopție cauzează trăiri traumatizante părinților biologici 163, trăiri imposibil de șters, asociate cu o nevoie permanentă de a primi informații despre copilul adoptat. Winkler și Keppel 164 semnalau și ei prin studiile lor trăiri profund negative, de pierdere, care, potrivit studiilor lui Condon 165 pot lua forma unei tristeți profunde, a
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
nimic în învățăturile creștine. Implicarea fățișă a lui Șerboianu în mișcarea cremaționistă din România i-a dus critici vehemente din mediul ortodox al vremii. Practic atitudinea pro cremațiune a acestuia a determinat ca întreaga sa activitate de dinainte să fie ștearsă, fiind extrem de puternic stigmatizat. Glasul Monahilor l-a avut in centrul atenției, situație care nu trebuie să surprindă deoarece această revistă a fost cea mai vehementă voce din presa de orientare ortodoxă împotriva cremațiunii. Prima parte a studiului său dedicat
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ridica asupra acestui adevăr și adeseori se vedeau oameni împrumutând considerabile sume de bani pe simpla promisiune, că li vor fi înapoiate în cealaltă lume. Sufletul își conserva acolo pasiunile, obiceiurile și identitatea sa, pe care nu i le putea șterge preschimbările metempsihozei căreia el era supus. Ceremonii la moarte. Înmormântările se făceau simplu și fără nici un lux. Mormintele lor erau numai niște brazde, căci de ar fi fost săpate adânc ori ar fi fost adăpostiți sub monumente, se credea că
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
familiei. De aici, se circumscrie sfera lor de putere. După o expresie uzuală, femeia devine stăpâna casei. Expresia mi se pare semnificativă, singura putere a femeilor ce este recunoscută este asupra unui spațiu restrâns, pe care îl organizează la nesfârșit, ștergând praful sau pregătind mâncarea pentru cei care poposesc în spațiul respectiv mai mult sau mai puțin timp. Ea este recunoscută ca stăpână asupra obiectelor și are libertatea de a opta în ce ordine va da curs activității domestice: mai întâi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
apărea după câteva sticle de vin, din acelea pe care căpitanul obișnuia să le golească de unul singur În zilele-i de tăcere. Doi litri jumate dați pe gât fără să respire, și gestul acela al lui de a-și șterge mustața cu dosul mâinii, cu privirea pierdută pe peretele din față. Sticle pentru omorâtul nălucilor, obișnuia el să spună, dar niciodată nu izbutea să le ucidă chiar de tot. Zâmbetul adresat mie În dimineața aceea, văzând că l-am așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
am ajuns acolo cu un rând de schimburi și cu unica haină pe care căpitanul o păstra În dulapul prăpădit care ne ținea loc de garderob, l-am găsit În picioare Într-un hârdău de lemn plin cu apă murdară, ștergându-se. Toscanul Îi răsese bine barba, iar păru-i castaniu, scurt, umed și pieptănat pe spate, Împărțit În două de o cărare la mijloc, lăsa descoperită o frunte largă, bronzată de soarele curții interioare a temniței, cu o cicatrice mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]