4,216 matches
-
hotărăsc să comande șampanie, iar el se luptă să-și învingă un presentiment. Parcă pentru a-l sfida, cântăreața începe un cântec trist: „De ce cred oamenii în același semn vechi? De ce cred oamenii în același semn vechi? Când aud un țipăt de bufniță, cineva moare, cu siguranță.“ Are accent american. În jurul lor englezi, americani cu vorbirea lor tărăgănată, se amestecă cu francezii. Jonathan se miră de unde a venit toată lumea asta, de la șeful lor îngâmfat, până la tânărul taxator de autobuz cu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
apusul soarelui, se adună pe verandă, să asculte cum se lovesc valurile de țărm și așteaptă înfometați să vină stewardul, un tip bătrân cu însemnele tribului pe obraz, să le așeze masa. Pe măsură ce intensitatea luminii scade, se aud râsete și țipete din club. Apare Famous, urmărit de un european vânjos, cu o mustață roșcată, ducând o rachetă de tenis. — Faimos, așa crezi că ești? strigă acesta, lovindu-l pe african cu racheta. Pentru ce ești faimos? Pentru ce? — Vă rog, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
delta! ceru Zeul Concentrării. Două brațe metalice coborîră de undeva și, cu precizie și indiferență, prinseră de subțiori ghemotocul uman rătăcitor cu gândul prin cosmoparcul tinereții lui. Oare n-ar putea încremeni pentru totdeauna această clipă fugară? Ca un serafic țipăt de viori... Ca insolita dulceață a unui fulgurant ferăstrău de senzații de-a lungul întregului trup...". - Mai ai de trăit încă cinci secunde, începu să rostească pe tonul tehnic ai comenzii unei lansări spațiale Zeul Vitezei, în timp ce raze detectoare, unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
și de credincioșie, 31. întărind ținerea acestor zile Purim, la vremea hotărîtă, cum le rînduiseră Iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera pentru ei, și cum și le rînduiseră și pentru ei înșiși și pentru sămînța lor, cu prilejul postului lor și țipetelor lor. 32. Porunca Esterei a întărit așezarea acestei sărbători Purim, și lucrul acesta a fost scris în carte. $10 1. Împăratul Ahașveroș a pus un bir asupra țării și asupra ostroavelor mării. 2. Toate faptele privitoare la puterea lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85081_a_85868]
-
atât cât se poate... Cum să intri în opera unui poet?... Poveste Zbaterea pescărușilor alungă norii vântul subțire mângâie marea sirenele aleargă în căutarea puilor, valurile obosite se îndreaptă spre țărm pentru a săruta nisipul umed și cald; în depărtare țipătul strident al zeilor ne face să simțim pământul tremurând... din adânc de lume se arată navele obosite de drum, ce-și doresc intrarea în port, echipajele străine și tăcute caută în liniștea disperată a tumultului negru ... așteaptă liniștirea apei pentru
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
amalgam de temeri și neștiute taine Culorile din vise mi-s prețioase haine. Și mă ascund așa-ntr-o doară printre valuri Nisipu mbrățișează o urmă-a mea, pe maluri; Din marea cea departe, de zgomotul absurd Mai fur un țipăt roșu de prin adâncul surd. Nu îndrăznesc niciunde, la stele să privesc, Dar am un ochi ascuns, cu el mă urmăresc Cât pot să merg spre tine, cu genele plecate, Cât pot să te ascunzi în jurăminte, toate. Timiditatea mea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
stambe Să nu uiți ziua cu fundă de arnici Când amețit de-o nefirească fugă Ca într-un vis de toamnă apus aici Genunchi-mi plec ca într-o rugă Nici șoaptele în vânt ca suferințe Sau gândurile prinse-n țipătul obscur Ale neânțelesei neputinte Când vreau să ți le spun sub cerul pur. Zâmbesc uitării Când e amurgul sărutat de bezne Iar pe mătasea nopții luceferi ard Eternul obosit se-ntinde lesne Ca o liniște pictată pe un gard Se
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
apoi, cu obrajii în flăcări, se întoarce spre mama sa. Ea îi face un semn încurajator din cap. Împăratul începe să ne dea ocol, ca o albină care dansează în jurul florilor. Deodată, cea mai tânără fată din rând scapă un țipăt înăbușit. Nu pare să aibă mai mult de treisprezece ani. Împăratul Hsien Feng merge la ea. Fata se îneacă și apoi începe să plângă. Ca un adult care îi dă o bomboană unui copil care plânge, împăratul Hsien Feng îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
persoane, printre care nobili, miniștri, oficiali de la Curte și rude imperiale. Fiecărui oaspete i se vor servi douăzeci de feluri de mâncare, iar masa va dura trei zile. Pentru mine însă, timpul e insuportabil. Aud prin ziduri cântecele, râsetele și țipetele celor beți, dar nu am voie să particip la banchet. Nu mi se mai dă voie nici măcar să mă expun la lumină. Sunt închisă într-o cameră decorată cu funde roșii și galbene. Peste tot prin încăpere sunt atârnați dovlecei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Pur și simplu nu poate trăi altfel. Voi pune să se pregătească domeniul de vânătoare, în acest caz, lasă Seng-ko-lin-chin cuvintele să cadă și se retrage în liniște. — O mamă șobolan întră în chinurile facerii! izbucnește Majestatea Sa într-un țipăt isteric. Naște puii pe o grămadă de zdrențe într-o gaură din spatele patului meu. Palatul mi se va umple de șobolani. Ce mai aștepți, doamnă Yehonala? Nu ai de gând să mergi cu mine să vânăm la Jehol? Gândurile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mână. În timp ce ieșim, iau biciul. Îl duc într-o magazie mică din fundul grădinii, departe de sălile și apartamentele principale. Îi spun lui Tung Chih că nu i se va da drumul până când nu va recita tot textul. Scoate un țipăt puternic, pentru a vedea dacă vine cineva să-l salveze, însă eu m-am pregătit pentru asta. I-am spus lui An-te-hai să țină profesorii departe și am ordonat expres ca nimeni să nu o anunțe pe Nuharoo unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fiul! țip eu și apoi mă ghemuiesc. Îmi închipui cuțitul său care taie sacul și metalul rece pătrunzându-mi în carne. Dar nu se întâmplă asta. Aud în schimb mai mulți pași și zăngănitul metalic al armelor. Se aude un țipăt scurt și apoi ceva, un trup, cade peste mine. Pentru o clipă se face liniște, apoi din depărtare vine sunet de copite și de oameni care strigă. Nu mă pot hotărî dacă să rămân tăcută sau să strig după ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și nu mai poate depăși în creștere un metru înălțime. Părea apoi și puțin arierat, îi plăcea, la o vârstă nepotrivită, să bată în continuare toba lui de copil și mai ales să spargă geamurile și vitrinele orașului cu 150 țipătul său care era atât de pătrunzător și de o atât de înaltă frecvență încît urechile obișnuite nu-l percepeau. Mama, cu amorul ei adulterin, are un sfârșit tragic, și aici interesul cărții devine maxim. Soțul a inventat pentru ea suferințe
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
decăderea artei acea tendință din arta plastică contemporană care împinge creația artiștilor spre dispariția formelor coerente. Eu nu concep ca din tragedia unui oraș distrus de bombardament domnul Picasso să facă artă abstractă. Moartea și suferința nu sânt abstracte, iar țipătul unei femei nu-mi apare în conștiință sub forma unor mâini diforme ridicate în sus și a unui chip scălâmbăiat cu ochii puși de-a curmezișul figurii. Nu trebuie intitulat un asemenea tablou Guernica. Și încă Picasso nu e un
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
cocoș. Deasupra turlelor unei biserici evolua un zbor de porumbei. Părea că sub cer plutesc petale străvezii care strălucesc ireal în soare. Un joc naiv și delicat de artificii conjura furtuna să se depărteze, pierzîndu-se sub imensitatea norilor ca un țipăt sfîșietor, dezorientat și fără de proporție. În inimă, brusc, îmi zvîcnea spaima. Viața urma un curs pe care eu nu i-l cunoșteam. Înainte de a vesteji, razele vii, razele moarte s-au sărutat pe pleoape. Plin de nostalgii, în fiecare primăvară
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
podgorii pe jos. La barieră era iarmaroc. O țigancă tînără se zvîrcolea, deznodîndu-se în mulțime. Cu glas care domina vacarmul, țiganca oferea, ca și cum ar fi fost comestibilă, una din intimitățile ei, cuiva nevăzut. Drept răspuns la oferta picantă, răsunară, scandalizate, țipete de femei, un ptiu! scîrbit și rîsete groase de bărbați. Cu ton ridicat, țiganca își exprimă dorința de a face amor în gura celor care rîdeau. * Tîrziu în noapte, ieșii din cramă aburit. Cerul era senin iar lunca plină de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
clasă. Zilnic, în cancelarie se așternea pe podea un covor de coji. Cînd grămăjoara nucilor valide scădea, una din dăscălițe organiza prin sălile de clasă un raid. Preț de cinci minute zbieretele, scheaunele și fluierăturile școlarilor conteneau, ca să facă loc țipetelor ascuțite ale acesteia. Din cancelarie s-auzea cum, sub perechea palmelor educative, pocneau pe rînd capete tunse. Triumfătoare, învățătoarea apărea apoi în cancelarie, împingînd din spate cîte un mic troglodit foarte murdar care, furișînd priviri rele, era silit să-și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
piciorului la semn. Fiecare dintre jucătoare se puse una în spatele celeilalte, după propria căpetenie, înșirînduse în front. Reciproc, cîrdurile încercau să se tragă peste linie pînă cînd, într-o gălăgie infernală, toate fetițele se răsturnară una peste alta. Se auziră țipete ascuțite: „Noi v-am bătut! Noi vam bătut!” „Ba nu!” „Ba da!” Cel mai mult domnișoarei Cristina îi plăcea „Ața”. Două tovarășe de joacă ședeau față în față trecînd, după picioare, o sfoară cu capetele înnodate care închipuia un dreptunghi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dintre ei Își spărseseră cândva capetele și-și muiaseră ciolanele din pricina a ceva moșteniri de pământuri, vite, pluguri și prășitori ori cazane de țuică. Ajunseseră aproape muți, Își vorbeau și se Înțelegeau cu ochii. Copiii mici, când plângeau, scoteau În loc de țipete și urlete ascuțite gâjâituri tăcute de rățoi leșesc. După câteva zile de lumină-ntunecoasă, câmpurile Își plecară spicele, iar copacii Își chirciră frunzele. Văzând așa ceva, mânat mai mult de teamă decât de Îndrăzneală, ăl cu bicicleta se porni de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
străin de locurile astea și de oamenii de aici. Mi s-a curvit și mi s-a stârvit mintea de atâta depărtare și Învățătură de carte. Ce dracu-mi trebuia mie facultate? În sfârșit... M-am trezit dimineață speriat de țipetele și urletele ce veneau din curtea din spate. „Dimineață” e un fel de a spune, ca să-mi mai mângâi vinovata conștiință; aici e dimineață numai Între orele cinci și opt, Încolo e ziuă. Urlau de foame și de sete scroafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
știa ori nu lua În seamă cele ce se șopteau: casa era un sălaș al Morții. Nimeni nu era Îndreptățit să-i tulbure odihna. Podul, În loc de porumbei, adăpostea cuiburi de cucuvăi. Și știau până și copiii cei mai neștiutori că țipătul cucuvelelor pe acoperișul cuiva Înseamnă negreșit moartea unuia dintre cei ce locuiesc sub el. Nici nu se uscase bine cerneala pe actele semnate la Notar de Străin și de rudele ce moșteniseră casa blestemată; nici măcar nu apucase să doarmă vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fața spână a coastei era un singur pom, un cireș amar cu frunzele prăfuite și chircite de căldură. Se Îndreptară către el și căzură, gâfâind, la umbra rară. În urma lor, Valea se potolea. Stolurile coborau și păsările Își găseau cuiburile; țipetele și chirăielile se ostoiră și se prefăcură În foșnete și murmure nedeslușite. Capătul negru al văgăunii se Închise ca o poartă. Băieții se sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În cerc, de-a lungul scândurilor din Împrejmuirea țarcului. Sângele șiroia, roșu, pe frunte și apoi pe botul negru, unde culoarea devenea Întunecată și Înspăimântătoare, aducătoare de moarte. Copiii știau bine acea culoare a morții. Ieșiseră cu toții din clasă, În ciuda țipetelor profesorilor, când camionul unuia care Încărca butelii pe sub mână călcase pe cap un motociclist. Totul se Întâmplase chiar În fața școlii. Când ajunseseră ei, sângele Începuse să se Înnegrească. Mulți dintre ei nu dormiseră nopți Întregi căci, de cum Închideau ochii, li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pașii bocănind Înfundat În bătătură, apoi pe poteca de pământ din fața curții. „Ce-aveți, mă, În țevile-alea?” Întrebase cam bănuitoare și Încruntată femeia. Neavând cum s-o dea cotită, Baronu Îi spusese. Femeia se Înroșise și-i blestema, cu țipete ascuțite, că-i spurcaseră oala În care fiersese apa, străchinile, prispa, scăunașul cu trei picioare, lingurile, bătătura, casa. Băieții o luaseră și ei la goană spre poartă și, Înainte să iasă, apucaseră să audă cum, În urma lor, azvârlit Înspre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tropotea din copitele mici un cârlan alb, cu ochii mari și negri. Mai Încolo, un camion spintecă burta mânzului cu un colț al barei din față. Vietatea se prăvălise, picioarele subțiri i se Încurcaseră În mațele revărsate. Urla Îngrozitor și țipetele tăiau câmpurile pustii. Băiatul, cu privirea Împietrită, trecu mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi Întâmplat, Împingând bicicleta de coarne. Auzi În urma lui glasul Rândașului: „Dă, bre, o custure, ceva, să nu-l mai chinuim. Să-i luăm beregata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]