3,981 matches
-
În zilele ploioase, șefii de la Consiliul Unic sau de la județ nu intrau cu Aro-ul prin noroaie, de aceea mă opream la casa unui gospodar. În orice casă intrai, prima întrebare era: Beți o cană de vin fiert sau o țuică fiartă? 163 Ceva de mâncare nu aveți?, întrebam cu sfială. Uneori pe masă apărea o mămăligă, ceva brânză proaspătă de la putină, niște ouă prăjite cu șuncă sau o farfurie cu ciorbă. Alteori, la câte o casă de gospodari eram așteptată
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de 8 martie, l-am primit de la soția inginerului agronom. Penița scria gros, era tocită, poate nici nu era de aur. Nu am verificat-o. În satul Cocârț, până la căderea zăpezii, drumul era plin cu boască de la vin și de la țuică și aerul mirosea a bodegă, deși în sat nu era nici o crâșmă. Nici nu era nevoie de un așa local până după Postul cel Mare, când sătenii terminau butoaiele cu vin și damigenele cu țuică. După terminarea rezervelor bahice, mergeau
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
boască de la vin și de la țuică și aerul mirosea a bodegă, deși în sat nu era nici o crâșmă. Nici nu era nevoie de un așa local până după Postul cel Mare, când sătenii terminau butoaiele cu vin și damigenele cu țuică. După terminarea rezervelor bahice, mergeau la restaurantul din centrul comunei, unde consumau vin spumos și șampanie pe datorie. La intrarea în satul Cocârț era casa lui nea Voineac. Acesta, când vedea șareta în depărtare, ieșea în drum și dând din
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și au nevoie de mâncare. După câteva zile de la această discuție, curtea primăriei s-a umplut de etnici căldărari. Căruța cu coviltir care oprise în fața primăriei era plină cu lighene din aluminiu, cazane, castroane, căni din aramă și cazane de țuică, a căror confecționare și comercializare era strict interzisă. Vedeți că v-au lăsat ceva acasă, mi-a șoptit nenea Turuianu la ureche. Dați-le voie să-și vândă marfa, că avem și noi nevoie de cele pe care le lucrează
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Am ieșit pe poarta din spate, care dădea în curtea contabilei, și l-am lăsat pe secretar și pe ceilalți să se descurce cu ei. Când am ajuns acasă, 193 lângă poartă, într-un sac era un cazan mic de țuică, iar lângă el un lighean din aluminiu. Le-am pus în magazie, că oricum nu știam la ce mi-ar putea folosi. Peste câteva zile, într-o sâmbătă după-amiază, au poposit pe terenul de sport din fața porții mele. Maria, cea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
fost auzite din celelalte camere. În scurt timp, camera în care stăteam a devenit neîncăpătoare. Spiritul vesel și jucăuș al colegei mele era cunoscut de către toți colegii. Unii au venit cu cafea, alții cu țigări, alții cu o sticlă de țuică. Fiecare avea de spus câte un banc. Când atmosfera era mai plăcută, ușa s-a deschis și a intrat secretarul Țăpoi în pijama, cu un halat elegant pe deasupra și cu papuci în picioare: Mă, dar voi v-ați pus la
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și masa lor era mereu întinsă pentru oaspeții de la județ, dar și pentru noi, cei de la primărie. Agentul agricol, un bărbat fără vârstă, mărunțel și slab, îmbrăcat neglijent, adeseori nespălat, era mai mereu plecat pe teren de unde venea mirosind a țuică, a usturoi și a picioare transpirate. Se învoia adeseori, deoarece era student la Facultatea de contabilitate, pe care o urma la fără frecvență. Secretarul cu propaganda făcea naveta în satul învecinat. Era venit doar de câteva luni. Se străduia și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
că olandezii n-au nimic de a face cu Paștele ortodox și, conform indicațiilor superioare, ne aștepta un prânz de gală: icre, drob, caș, urdă, ciorbă de miel, friptură de miel, purcel de lapte, piftie de curcan, sarmale, clondire cu țuică, afinată, cabernet, merlot, fetească, băbească, pască și cozonac, coșuri cu ouă închistrite... Supușii Reginei au rămas uimiți de "paleta" de culori și arome. Am fost serviți de câteva "novice", roșii în obraji, sănătoase și frumoase, iar în capul mesei trona
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Ne așezăm la masă, lângă mine șeful protocolului prezidențial, lângă el fotograful președintelui. Vine directorul restaurantului cu suita de chelneri și "recită" meniul stabilit: pasăre, vită, pește, sucuri... La care șeful protocolului, în aplauzele celorlalți, comandă: "Un platou de mezeluri, țuică, mușchi de porc împănat, cabernet de Murfatlar, pentru toată lumea!". "Pentru mine nu, spuse fotograful. Ăștia-s toți niște câini și o să ajungă în iad. Mie aduceți-mi o friptură de vită și apă minerală!" Cei cu porcul și țuica s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
mezeluri, țuică, mușchi de porc împănat, cabernet de Murfatlar, pentru toată lumea!". "Pentru mine nu, spuse fotograful. Ăștia-s toți niște câini și o să ajungă în iad. Mie aduceți-mi o friptură de vită și apă minerală!" Cei cu porcul și țuica s-au ospătat copios, iar șeful delegației, într-un moment de neatenție al bietului fotograf, a înfipt furculița într-o bucată de purcel și i-a spurcat friptura vecinului, care, furios, s-a ridicat de la masă blestemându-și confrații. Aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Banca Națională!)... Serviciul era excelent, asigurat la "bar" de șoferul meu, familiarizat de altfel în timpul liber cu mânuirea sticlelor și paharelor, și la masă de soția sa și de secretara ambasadei, toți puși la "patru ace". Meniul era "național", nelipsind țuica, vinurile și coniacul românești, sarmalele și micii și uneori, la întâlnirile cu conaționalii noștri, chiar "fasolea bătută", solicitată expres telefonic de invitați. La ziua națională saloanele, terasa și aleile grădinii erau pline de oaspeți, care, fără icre negre, languste și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
magnolia din curtea ambasadei. N-am făcut-o, dar l-am sfătuit pe "delegat", care mai avea de colindat câteva țări din jur, să le păstreze pentru alte ocazii, chilianului făcându-i eu cadou un coș cu câteva sticle de țuică și coniac, pe care știam că le aprecia. Nici celelalte produse nu mai mergeau. Prețurile erau bune, dar costurile de transport ridicate, birocrația la noi mare, clauzele de contract nu se respectau așa că... Mai funcționa "piața gerovitalului", grație Anei Aslan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
al României" prezentam toate ștergarele, fețele de mese, carpetele, farfuriile și ulcioarele, fluierele, naiurile, cofele, strânse din ambasadă, plus afișele turistice, la care adăugam proiecții de diapozitive, muzică populară "pe casete" și din când în când câte un păhărel de țuică sau coniac. A fost "un succes de public" de care i-am făcut geloși pe colegii de la ambasadele occidentale! Un domeniu în care am acționat cu tact, dar și cu multă perseverență a fost relațiile cu românii stabiliți în Chile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
avere, majoritatea ducând un trai modest o casă, o mașină, ceva agoniseală în bancă și cam atât. Dacă se întâlneau, se întâlneau o dată sau de două ori pe an la ambasadă la mici și sarmale și la un păhărel de țuică. Am cunoscut în Chile (dar și prin alte părți) și alt fel de emigrație, de alte naționalități: mai înstărită, mai unită, mai responsabilă față de membrii ei și față de țara unde se născuseră ei sau părinții lor. La Santiago exista un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
spus că doresc doar o întrevedere ca să-i ofer câteva albume cu reproduceri ale lucrărilor foștilor săi profesori de la Institutul de Arte Plastice din București. A acceptat să ne vedem la Decanat, i-am dat albumele și o sticlă de țuică și am început să ne "tatonăm" ca la box. Era un bărbat înalt, cu trăsături regulate, inteligent, educat. Curt suferise mult în România, ca evreu și fiu de "capitaliști" (familia deținea cunoscutul lanț de mori Herdan), fusese închis, apoi, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
colo câte o chestie "subțire" privind arta și artiștii, din acele care de obicei nu făceau obiect de studiu la Academia " Doi și un sfert" de la Băneasa, decanul a început să se uite altfel la mine. A desfăcut sticla de țuică, mi-a spus "noroc", eu i-am răspuns "lahaim" (ca moldovean crescut alături de evrei, știam câteva cuvinte-"cheie"), așa că ne-am despărțit în cele mai bune condiții. Cu albumele pe care i le-am dat și cu altele aduse ulterior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
stele". Cusurgiu cum sunt, am vorbit de mai multe ori cu directorul OJT Suceava și cu directorii de hoteluri, pentru pregătirea corespunzătoare a bazei materiale. Prezent la aeroportul din Suceava, mi-am primit oaspeții "cu pâinea și sarea" tradiționale, taraf, țuică etc. și cu o vreme superbă. La hotel, toți "specialiștii" locali în păr îmi surâd, în frunte cu directorul OJT, care îmi declară plin de importanță: "N-o să le lipsească nimic, am luat măsuri, le-am pus în fiecare cameră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
aprovizionată cu tot ce-și poate dori un "capitalist" icre negre, icre roșii, icre de știucă, morun, calcan, salam de Sibiu, afumături, brânzeturi în coajă de brad, mesteacăn, tei și ce-o mai fi, vinuri de Valea Călugăreasca, Murfatlar, Târnave, țuică bătrână... Cred că nici la vestitul ospăț al lui Sardanapal nu erau atâtea produse. Pe vas a mai fost îmbarcată orchestra Pană, inclusiv bătrânul maestru al viorii și o echipă de dansuri folclorice. În ziua Z, pe motonavă, pentru supervizare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
sau facultatea și chiar la încadrarea lor în câmpul muncii nu puteau fi primiți. La fel și odraslele clerului ortodox. Chiaburii au fost declarați de cei ce conduceau comuna după criteriul: toți acei ce au avut prăvălie, cazan de făcut țuică, moară, darac, batoze, tractoare, au folosit sau folosesc forța de lucru străină, sunt categorisiți chiaburi. Neachitarea cotelor era considerată ca sabotaj al economiei naționale și pedepsită cu ani grei de închisoare și deportare la „canal”. În acea veme și în
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
sau facultatea și chiar la încadrarea lor în câmpul muncii nu puteau fi primiți. La fel și odraslele clerului ortodox. Chiaburii au fost declarați de cei ce conduceau comuna după criteriul: toți acei ce au avut prăvălie, cazan de făcut țuică, moară, darac, batoze, tractoare, au folosit sau folosesc forța de lucru străină, sunt categorisiți chiaburi. Neachitarea cotelor era considerată ca sabotaj al economiei naționale și pedepsită cu ani grei de închisoare și deportare la „canal”. În acea veme și în
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Și de-atunci e mai frumoasă..." * Dar pe unde n-am ajuns... pe Strada "La ultimul leu" unde este o crâșmă cu acest nume, un bar desigur, "non stop", o construcție de tinichea, unde este multă zarvă, unde miroase a țuică, până la cincizeci de metri împrejur; acolo, mi-a spus cineva, o fată și ea este ca o poveste a intrat, dimineața, așa (că-i place psihiatria), și a găsit o ocazie, a invitat-o un prieten acolo, să vadă ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a mă fi născut eu. În primii ani de viață am învățat să-l respect, fiind un obiect "sacru". În acest păhărel se ținea agheazma la diferite ceremonii familiale, vreo două sute de ani la rând. Era cât un păhărel de țuică, un obiect simplu, cu încrustații împletite în structura lui de argint. Nu dădeam voie copiilor să se joace cu el, dar, câteodată, ca să mă laud, îl loveam ușor de tot cu un bețișor de lemn sau cu un creion subțire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tineri necăjiți, cuminți, nepricepând prea bine ce se întâmplă cu ei. Instructorul "politic", un căpitan, cu mare funcție pentru acei ani (de la începutul ceaușismului), era un ins porcin, foarte elegant, cu cizmele lustruite-oglindă, ras zilnic și duhnind tot timpul a țuică și colonie, un căpitan. Era o matahală oscilând între o lene organică și crize de energie violentă. Mă aflam acolo pentru că încurcasem un concurs la care trebuia să mă prezint, postul fiindu-i atribuit altcuiva; de aceea concentrarea avea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întâmplat. Eram pe post de medic sublocotenent și în afara faptului că nu aveam nimic de făcut, chiar nu făceam nimic; poate doar exerciții de numărare a zilelor inutile. Căpitanul (care era activ câteva ore, când nu se afla toropit de țuică) se distra făcând o instrucție "de represiune", cum spunea el. În timpul în care era apucat de crize de "instrucție represivă" se distra într-un stil care reprezintă cea mai evoluată demonstrație a ceea ce am spus că este "bun simț modern
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
într-o gospodărie țărănească să găsești de toate: vaci, găini, oi, porumbei. Ca pe pământurile noastre să se cultive mai toate tipurile de culturi în unul și același sat, de la sfeclă la pruni. Ca porcul să se taie în curte, țuica să se facă la alambicul satului și mulți gospodari să aibă teasc personal pentru vin. Paranteza mea a fost cam lungă, dar necesară ca să ne reîmprospătăm memoria. Unii o să zicem că e normal, la fel cum e normal că în
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]