5,899 matches
-
spunea că țipătul pe care l-am scos atunci răsunase în tot cartierul ca un semn de precoce bărbăție, apoi, în vreme ce eu continuam să zbier din tot trupușorul, de parcă aș fi văzut în fața ochilor toate nenorocirile ce aveau să se abată asupră-mi, sărbătoarea reîncepu în sunet de lăută, de flaut, de rebec, vioara cu trei corzi, de tamburină, până la suhur, masa din zori. Dar nu tuturor le ardea de sărbătoare. Unchiul din partea mamei, Abu-Marwân, căruia i-am spus întotdeauna Khâli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fără ca sultanul să fi dat poruncă, jocul se opri, căci fiecare simțea pe umeri povara bolții cerești. Un fulger brăzdă cerul, tunetul bubui, apoi un alt fulger se văzu, iarăși se auzi un tunet surd, apoi trombe de apă se abătură peste noi. Știind că era vorba de o furtună mai curând decât de un blestem, eram mai puțin înfricoșată și, luându-mă după miile de persoane îngrămădite pe Sabika, am încercat să dau de un loc spre a mă adăposti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
crimele Granadei, zicea maică-mea, cu acea monotonie a frazelor definitive. Dumnezeu voia să-Și arate puterea fără seamăn și să pedepsească aroganța cârmuitorilor, corupția, nedreptatea și depravarea lor. El ținea să ne prevină asupra a ceea ce avea să se abată peste noi dacă am fi stăruit pe calea nelegiuirii, numai că ochii și inimile au rămas ferecate. A doua zi după această dramă, toți locuitorii orașului se convinseseră că cel dintâi răspunzător de nenorocirea cu pricina, omul care atrăsese asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la întrecere care putea găsi explicația definitivă, aceasta fiind adesea doar un vers, o glumă sau chiar o veche parabolă potrivită după gustul zilei. Mult mai neliniștitoare decât toate aceste sporovăieli a fost reacția sultanului însuși la calamitățile care se abăteau asupra capitalei sale. Departe de a vedea în inundația devastatoare un avertisment al Celui-de-Sus, el a tras concluzia că plăcerile acestei lumi sunt efemere, că viața se duce pe nesimțite și că era bine să profite intens de orice clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zece ani. Îți poți așadar închipui ce efect produceau predicile sale asupra acestui oraș încolțit care era Granada anului 896. Pe măsură ce-și dădeau seama că sfârșitul era aproape și că nefericirile prezise neobosit de Astaghfirullah începeau să se abată asupra lor, granadinii ajunseră să se convingă de faptul că șeicul avusese dreptate încă de la început și că prin glasul lui se făcuse întotdeauna auzit glasul Cerului. N-a mai fost de atunci văzut pe stradă chip de femeie, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am adus asta ca s-o arăt vărului tău, mi-a debitat ea pe tonul cel mai rece. E un tratat scris de un bărbat foarte înțelept din comunitatea noastră, rabbi Ben Yahuda. El spune că un potop se va abate peste noi, un potop de sânge și de foc, o pedeapsă căreia îi vor cădea victime toți cei care s-au îndepărtat de la viața naturii preferând corupția orașului.“ Vorbea sacadat, iar mânile îi tremurau. Tu stăteai pe genunchii mei, fiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de umilința noastră. Cu toate astea, în lunile care au urmat căderii Granadei - fie ca Domnul s-o dezrobească! - am fost cruțați de ce e mai greu, căci, așteptând noi ca legea învingătorilor să se înverșuneze asupra noastră, ea s-a abătut asupra evreilor. Spre marea ei nefericire, Sara avea dreptate. * * * În perioada jumada-thania din acel an, la trei luni de la căderea Granadei, crainici regali au venit în centrul orașului ca să proclame, în sunet de tobe, în arabă dar și în castiliană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dar se simțea micșorat și neputincios. Apoi adăugă, străduindu-se să nu lase să se întrevadă nici o ironie: — Pentru tatăl tău, aceea a fost clipa în care Granada a căzut cu adevărat în mâinile inamicului. * * * Zile întregi, Mohamed a rămas abătut acasă, nemângâiat, refuzând să li se alăture prietenilor pentru mesele de întrerupere a postului, tradiționalele iftar; nimeni nu s-a supărat însă, căci pățania lui ajunsese să fie cunoscută de toți chiar din seara de Mihrajan, așa că vecinii veniră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de femei, fără nici o îndoială, chiar și în propria ta familie. Oare Cartea Sfântă nu le-a recomandat bărbaților în putere să le ia sub ocrotirea lor? Se cuvine ca la ceasul marilor nenorociri, cum e cea care s-a abătut asupra noastră, un musulman generos să-și ia două, trei sau chiar patru neveste, căci el face o faptă lăudabilă și folositoare comunității, sporindu-și totodată plăcerile. Mâine, e sărbătoare; gândește-te la toate cele care o vor întâmpina cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bogățiile Raiului! Mii de alte persoane au fost date chinurilor o dată cu el. De mai multe luni, veștile cele mai îngrijorătoare ne ajungeau la urechi venind dinspre fosta noastră patrie, dar puțini erau cei care prevedeau catastrofa ce avea să se abată asupra celor din urmă musulmani din Andaluzia. Totul începuse cu sosirea la Granada a unui grup de inchizitori, călugări fanatici care au proclamat din capul locului că toți creștinii convertiți la islam erau datori să se întoarcă le religia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
regretat că Mariam nu e sora mea; abia peste trei ani m-am bucurat că nu sunt decât prietenul fratelui ei și că pot visa la ea așa cum un bărbat visează la o femeie. Apoi nenorocirile au început să se abată peste fata cu ochii tăcuți. Strălucitor de fericire până în clipa aceea, chipul Iscoditorului se posomorî la ultima frază. După care se destinse iarăși. — Chiar de-ar fi trădat-o lumea întreagă, amintirea de la hamam m-ar fi împiedicat s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că nu trebuia nici să vorbim, nici să ne mișcăm dacă nu voiam să fim străpunși pe loc. În clipa următoare, eram azvârliți pe jos. Ultima imagine pe care o mai țin minte este aceea a pumnului care s-a abătut, în fața ochilor mei, peste ceafa lui Abbad. Apoi am căzut într-o lungă beznă chinuită, sufocantă, distrugătoare. Aș fi putut oare ghici că începea în felul ăsta cea mai extraordinară dintre călătoriile mele? IV CARTEA DE LA ROMA Nu mai vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
creștină tot mai plină de zel. Pentru ea, eu nu eram totuși decât o convertită, o conversa cu sânge impur, a cărei prezență avea să atragă asupra mânăstirii cele mai rele blesteme. Astfel că, sub ploaia de jigniri ce se abăteau pe nedrept asupra mea, am simțit că mă întorc la credința mea de la început. Carnea de porc pe care o mâncam a început să-mi facă greață, nopțile fiindu-mi pline de chin din pricina asta. Am început să croiesc planuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de eliberare. Era vreme frumoasă, o superbă zi de primăvară, când își făcu apariția demnitarul, înconjurat de propria-i gardă. Dar, în clipa când trecu de poarta Vaticanului, un fulger a brăzdat cerul, urmat de un potop care s-a abătut peste noi cu un vacarm de sfârșit de lume. Surpriza o dată depășită, am fugit să mă adăpostesc sub un portic, curând năpădit de o mare de noroi. Lângă mine, o femeie se jeluia, deplângând acest semn rău. Iar eu, auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
florentin s-a pornit să-l ocărască, însă toți cei de față l-au făcut să tacă. Mulți știau într-adevăr, la fel ca mine, că acel om, de o mare rectitudine, nu se putea bucura de dezastrul care se abătuse asupra orașului, că regreta cu siguranță mișelia de care se făcuse vinovată familia sa, și că el va face tot ce-i stătea în putință pentru a repara această greșeală, încercând să salveze ce mai putea fi salvat din Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ne aștepta, gata să ridice ancora spre Tunis. Un ultim cuvânt scris pe cea din urmă filă, și iată deja coasta Africii. Albe minarete din Gammarth, nobile rămășițe ale Cartaginei, acolo la umbra lor mă pândește uitarea, spre ele se abate viața mea după atâtea naufragii. Devastarea Romei după pedepsirea orașului Cairo, focul de la Tombuctu după căderea orașului Granada: oare nenorocirea e cea care mă cheamă sau eu sunt cel care chem nenorocirea? O dată mai mult, fiule, sunt dus de marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
străpuns de săgeți. Căzut la pământ, lângă trunchiul frasinului sacru pe care romanii îl doborâseră de curând, Valerius își apăra fața cu mâinile, conștient însă că nimic - nici măcar vârsta lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici gali veniră în fugă, cu veșmintele sfâșiate, plini de sânge și de noroi, cu pumnalele întinse spre roman. Fulgerător, soldatul îl răni pe primul la umăr. Șuvoiul de sânge îl împroșcă pe Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius. Skorpius. Numele avea o rezonanță sinistră. Skorpius, se gândi Valerius înfiorându-se. Ce anume îi spunea numele acela? Încercă zadarnic să-și amintească. Încet-încet, se liniști, dar într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă gândeam că sunteți ascunși chiar deasupra capului lui Vitellius... Mi se părea amuzant. Hangiul nu părea speriat, și nici nu era; Valerius îl convinsese că cel mai bun mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
călăuză. Te-ar găsi imediat. Tu nu treci neobservat. Trebuie să te duci cât mai departe cu putință. Valerius oftă. Strânse amuleta în pumn, cu un gest devenit de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute pe Titus. Nu se putea abate de la alegerea lui, sub nici un motiv. — Am să vin eu cu tine, exclamă. Eu. — Și unde mergem? Valerius își duse amuleta la piept și, cu un gest hotărât, o acoperi cu haina. — Avem un drum lung de făcut, și trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l poată ataca. Se năpusti asupra primului barbar din semicerc. Quadul masiv ridică spre cer securea de tăiat lemne, dar Antonius fu mai rapid. Fandă spre dreapta, ajungând între el și penultimul din semicerc. Colosul se întoarse, dar, înainte să abată securea asupra lui, fu lovit de scutul pe care Antonius îl ridicase. Se auzi un urlet, și securea căzu la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai multe ori, chemându-l. Zadarnic. Neliniștea lui Valerius se preschimbă în spaimă. Un tunet îl făcu să tresară; imediat, cerul se acoperi de nori întunecați, roșietici. Vântul începu să bată cu putere și aproape că îi smulse mantia; se abătu apoi spre pădure, îndoind vârfurile copacilor. Totul se întunecă, petalele florilor căzură, zăpada se pătă de sânge, câteva păsări își fluturară aripile prin fața lui, înghițite de furtună. Calul începu să necheze, iar Valerius trebui să-l prindă de hățuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
povesti că Galba îl alesese pe Piso - Vitellius tresări de uimire la auzul acelui nume - ca urmaș al său, și că în aceeași zi, în Senat, scaunul curial se așezase singur de-a latul, semn că nenorocirile aveau să se abată asupra împăratului. În dimineața zilei când fusese ucis, prezicătorul îl avertizase pe Galba să se păzească de un pericol iminent. — Continuă - Vitellius începuse iar să mănânce, tot mai neliniștit. Hector spuse că Otho câștigase încrederea pretorienilor. Galba fusese prevenit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așa ceva, zise și-și scoase pumnalul. Nici tu nu poți să faci așa ceva, Vitellius. Ridică pumnalul și, fără un cuvânt, și-l înfipse în piept. Se prăbuși pe pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă. O asemenea furtună în vreme de iarnă era un semn funest. Ploaia se mai domoli, dar tunetele continuau să bubuie, iar fulgerele brăzdau cerul plumburiu; Vitellius privea din palatul său în jos, spre poporul Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îmbătrânirii și a vremii, a timpului ce trece de la o zi la alta, vocea tot mai slabă a rușinii rănite, a plictiselii triste și a protestului inutil... Numărul patru e adevăratul intrus. E cea mai recentă. E cea care mă abate de la lucru și mă împinge cu gândul spre lucruri la care nu m-am gândit niciodată. Are în ea exaltarea nepoftită a paranoiei, a furiei și plânsului, cărora spasmele de vitalitate le dau coerență: bălmăjeli de bețivan repetate la trezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
răspuns eu. — Uită-te la asta. Uită-te. Ne-am uitat la revista care îmi căzuse din mână. Se odihnea întredeschisă pe raftul de jos, acolo unde era depozitat cu grijă materialul normal, legal. Una din paginile centrale se răsucise, abătând parcă abil privirea fetei întinse acolo. Un membru viril, bleg și plin de negi, al cărui proprietar nu se vedea, atârna la câțiva milimetri de zâmbetul ei pofticios. — E dezgustător, nu-i așa? — Da. — Cum poți să te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]