8,856 matches
-
n-a fost, când să fi apărut, că nu se mai vede. Tolea e dus, parcă l-a lovit strechea. Holbat, nu cumva doarme, așa, cu gura căscată. Tresare doar când Marga îl ridică, încet, de subțiori. Îl privește atent absent pe domn’ doctor. Domn’ Marga îl ia de după umeri și îl împinge, ușor, spre fundul holului. Sunt două trepte acolo, în fundul holului: un fel de podium, ca o scenă, sub reflectorul din tavan. Acolo, în fund, se servește masa. Gazda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
repune șervetul. Dispare ceașca de supă, apare friptura sau parcă n-a fost friptură sau n-a fost grozavă friptura... Apare alt platou, reapare șervetul alb. Tolea tace, nu bea nimic și tace. Parcă n-aude poveștile doctorului, parcă e absent. Chiar când reia, în sfârșit, conversația, pare absent. — Deci, tot musaca a fost... Al dracului Bazil! A pus suc de roșii, dar nu e rea. Zurliul face și asta, așadar zurliul știe și asta. — Vasile gătește excelent. Da’ nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sau parcă n-a fost friptură sau n-a fost grozavă friptura... Apare alt platou, reapare șervetul alb. Tolea tace, nu bea nimic și tace. Parcă n-aude poveștile doctorului, parcă e absent. Chiar când reia, în sfârșit, conversația, pare absent. — Deci, tot musaca a fost... Al dracului Bazil! A pus suc de roșii, dar nu e rea. Zurliul face și asta, așadar zurliul știe și asta. — Vasile gătește excelent. Da’ nu-l lasă Jeny. Să-l vezi cum calcă rufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apoi s-a pretins că nu și-a respectat-o. Cehoslovaciei i s-au cerut Sudeții, apoi s-a luat apărarea slovacilor, cică asupriți de cehi. La sfârșit: ultimatum. Asta însemna după Führer tehnica gradației.“ Degeaba încerca ascultătorul să ramina absent, să nu audă nimic, se prăbușea, ca o muscă, drept în fața transatlanticului, care nu era altceva decât impunătoarea labă 46 a pantofului Gafton. „Să repetăm, deci, profesore, încă o dată. Sir Neville Henderson, ambasadorul englez. Convocat de caporalul bufon, în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bineînțeles, legătură directă cu evenimentele pe care le urmăresc.“ Ba are, cum să n-aibă, de vreme ce nu mai pălăvrăgești despre Sir Neville și Sir Harley și despre Jodl și Speer, ci despre meleagurile noastre neverosimile, râsul și plânsul lor supercodificate, absente de pe harta lumii. „Anul 1940 al preliminariilor, cum știi. Degradare, corupție, demagogie. Un playboy pe tron are ceva simpatic, din perspectiva tragediei ulterioare, nu-i așa? Sunt 41 de tablouri, conform catalogului Leo Bachelin. Mulți El Greco, dar și Veronese, Caravaggio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
avea că fuseseră rostite aceste fermecate cuvinte! Nici că fuseseră însoțite de șmecherescul făcut cu ochiul, obișnuita zvâcnire din ochi și din sprâncene, ca de fiecare dată când era vorba de astrala sa persoană. Picioarele crăcănate, pe taburetul din fața fotoliului, absent și important, catadicsind doar să soarbă, la mari intervale, din excelenta cafea Vili, refugiat în filele subțiri din Monde sau Match sau Obs, profesorul nici că înregistra ceva. Cancer, cancer dermatologic, așa scrie aici, tovarăși. Lângă sprânceană, un mic semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca acum. Prospețime și pace. Tolea se apropiase de fereastră și privea strada. O stradă pustie, curată, pe care avansa, lent, un tânăr șchiop, în urma unui pletos câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se rotise spre interiorul camerei, să revadă biblioteca. Perete înalt, plin de rafturi înțesate de cărți. Bătrânul avocat, fost prieten al filozofului negustor de vinuri Marcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Șarpele torid, tot mai erect în palma ei fluidă, magnetică. Înviat, puternic, sub descântecul vestalei. „Tudor, Tudor“, ritma, în transă. În genunchi acum, ca pentru rugă. „Tudor, Tudor“, buzele lipite de capul de obsidian. Un totem în expansiune, cu numele absentului pe care urma să-l înlocuiască. Strainul urma sa-l inlocuiasca. Un înlocuitor, firește, atat putea fi Tolea în lumea înlocuitorilor, identificat cu numele și rolul și memoria pe care avea să le mimeze, cum cerea subterana măștilor și înlocuitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
portofel. Să-ți aflu numele. Iartă-mă, Dominic“, și reluă ritualul, să-l trezească. Apatic, însă, stors, plăpândul Dominic, deloc grăbit să-și recunoască numele, deloc n-avea chef să înlocuiască înlocuitorul, să joace actul secund, reprezentându-se pe sine, absentul nu voia să se trezească a fi el însuși, vibrațiile ventuzei nu-l vor trezi, nu, nevroza pământului și zidurilor și lunii somnambule nu-l vor obliga a redeveni el însuși, livrat neantului. Da, îi era dor de Irina, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Se transportă pereți de marmură, conducte, butoaie cu păcură, dale de beton, clanțe și robinete de aur pentru budoarul generalilor, supraveghetorii exemplari ai supravegheaților exemplari. Cer sfârtecat de șerpii de foc ai sudurilor. Cerul senin și negru, stelele rare, luna absentă, zadarnic ai căuta pe cer interlocutorii. De câteva ori a simțit, parcă, în preajmă, umbra obsesivă a urmăritorilor. Trecut de miezul nopții. Ora coșmarurilor, ora lui Toma... — Oamenii pot orice, vânătorule Toma A. Toma. Poți cita această banalitate în rapoartele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din nou, vinovat de deprimare și vinovat de neîncrederea față de interlocutorii zilelor și nopților sale. Femeia reapăru, însă, în reveriile sale nocturne. Râdea, plângea, necheza, reabilita terapia bunului-plac, parodia plăcerea, grimasa libertății. Se lăsase ademenit. Somnambulul! Noaptea rece, lucidă, morții absenți, ca și vii, situarea în eternitate, de unde totul se vedea perfect, parcă nu se vedea nimic. Femeia reapărea, conștiincioasă, se reinventa, imediată și fictivă, deopotrivă. O revedea, uneori, pe cerul ilizibil al zilei, în orbirea toridă a furnicarului. Atras, intimidat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spate, tot mai stins, murmurul mulțimii. S-ar fi întors să repete impertinența, să-i umilească și mai tare, să-i trezească, să-i smulgă din somnolența în care așteptau, cuminți, mizerabila porție a supraviețuirii, trofeul supunerii surdomute. Domnilor, sunt absent, așa le-ar fi strigat. Între voi și totuși departe, reinventând coșmarul de altadata, ca să-l uit pe cel de acum. Să scap de plictiseală, domnilor, să scap de isteria primăverii care ne umilește și ne asmute și ne isterizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de formație veche, solidă, poate v-a vorbit Tavi despre ei. Venera tăcea, mângâind cu palma mică spatele lucios al lui Tavi, lungit lângă papucii ei mov, cu pompon de catifea. Câinele nu tresări auzind numele său și al stăpânului absent, urmărea confesiunile palavragiului cu perfect scepticism. — Da, frumos câinele ăsta... Nu știu dacă o cunoașteți pe Veta. Veta Apostolescu, savantul de la clinica de câini. Mătușica tăcea. Zâmbea, uimită de felul cum oprivea, filial, cu o blajină ațâțare, neastâmpăratul profesor. Toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o poziție comodă, lângă fereastră, privind departe, în zarea invizibilă. Venera nu le acorda nici o atenție, părea singură, singură cu partenerul absent. — Sunt plecați, Tavi și cu Tori. Taube, zisă Tori. S-au dus la rudele ei, în Bavaria. Doar nu s-o duce câinele să-și caute, hodoronc-tronc, iubita din tinerețe! Sper că într-adevăr acolo s-au dus, cum spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu adevărat liberă, naivă, zeiască, fără apărare, deplină și pură, scumpa mea cățelușă. Abia atunci devenim în stare a înțelege sufletele, oricât de ciudate, ale prietenilor noștri, ale prietenilor noștri. Vom putea astfel vorbi, abia acum cu sinceritate, despre fantoma absentă care ne-a marcat pe amândoi. Astea erau neliniștile cu care urcam, scumpă prietenă, treaptă cu treaptă, spre acest privilegiat refugiu... Dom’ Dominic numără tacticos treptele. Ajunsese la etajul doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scăpase și ce urmase, adolescența, liceanul biciclist, doamna maior, Asociația Model și eroul fotograf Tavi, informatorii de la TRANZIT, Argentina, totul, totul. Venise repede repede, să nu aibă timp să se răzgândească. Era decis, se pregătise, se afla în fața ușii. Trecuse absent pe lângă cei ce așteptau, îngrijorați, pe banca din hol. Repede, să nu-l întrebe nimic, să nu-l linșeze că nu respectă rândul, trecuse și de asistenta Ortansa, care tot striga domnu’, fișa, fișa, pe cine căutați, așteptați la rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
altă ceașcă de cafea, plină, la celălalt capăt al mesei. Ceașca aburea, adică Sfântul Gerbert Marga aburea și va apare curând din ceașca fermecată, asta voia să spună extravagantul doctor, sătul de extravaganțele pacienților săi. Cafeaua îl aștepta pe cel absent, deci Papa Bombonel va învia curând. Boxerul comise chiar un vag semn spre scaunul de lângă ușă, o fi, n-o fi, te pomenești că invita pacientul să ia loc. Dominic rămase în picioare lângă ușă, veșnicia unui sfert de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Clopotele o vor găsi pregătită, cum se cere. Debutul noii încercări, tăișul altei vârste. Singură, singură, stăpână. Cândva, se furișează în casă, în vârful picioarelor,să nu facă zgomot. Revine cu un pled gros, roșu, în care îl învelește pe absent. Pare viu, deși nu tresare și nu deschide ochii. Nu mișcă, dar nu e mort. Nu,încănu. Irina rămâne pe terasă. Răcoarea dimineții o restituie sieși. Așa trebuie reținută, în acest acord de tranziție, lângă un martor sustras spectacolului. Îmbătrânită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ci și la aspectul lui fizic, radical schimbat. Tom fusese întotdeauna un tip îndesat. Fusese blestemat cu unul din trupurile acelea de țăran cu oase mari, clădite pentru a suporta povara unui număr mare de kilograme - darul genetic al tatălui absent, semialcoolic -, dar chiar și așa, ultima dată când îl văzusem era într-o formă fizică relativ bună. Mătăhălos, da, dar musculos și puternic, cu un pas săltăreț, atletic. Acum, șapte ani după aceea, pusese pe el cel puțin cincisprezece sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
întâmplase luni și marți) și știam că simpla ei vedere avea să-mi facă foarte bine. De aceea, m-am strecurat cu inima grea într-un separeu gol și i-am dat comanda lui Dimitrios, care ținea locul iubitei mele absente. Ca de obicei, aveam în buzunar o carte (Conștiința lui Zeno, pe care o cumpărasem la recomandarea lui Tom) și, pentru că în ziua aceea nu aveam cu cine face conversație, am deschis romanul lui Svevo și m-am apucat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
totuși, judecând după efectul pe care îl aveau asupra mea, ai fi zis că se petrec în altă lume. Cred că n-am fost în viața mea mai indiferent la ce se întâmpla în jurul meu, mai închis în mine, mai absent. Nimic nu mi se părea real în afara propriului corp și, zăcând acolo și gustându-mi neputința, am făcut o fixație din a încerca să vizualizez circuitele venelor și arterelor care se întretăiau sub pieptul meu, rețeaua interioară densă de materii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
aș avea ceva cu părinții mei, dar după o noapte albă, în care am stat închisă într-o cutie metalică neaerisită, împreună cu vreo două sute de pasageri, urăsc întrebările fără sens de genul „Cum a fost la New York?“. Acum îmi fac, absentă, ca un zombi, ceaiul. Neatentă, îmi torn jumate din apa fiartă pe mână. Nici o pagubă totuși; într-un avion, apa nu e niciodată destul de fierbinte încât să te arzi rău, însă observ că autobronzantul meu Sunshimmer se scurge rău. Debbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
o viață cu adevărat incitantă. Poate suntem toți niște suflete pierdute, căutând ceva ce pur și simplu nu există? Debbie pare deja puțin plictisită. Se uită prin rafturile cu haine, fără să le acorde prea mare atenție. Are o privire absentă. Cunosc privirea asta. —Hai, zice, să mergem să bem un păhărel. Mi se declanșează alarma. Se înșală dacă își închipuie că mă păcălește cu asta. O știu pe Debbie de câțiva ani și niciodată nu se oprește la un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mă duc înapoi la locul meu. Suntem gata de decolare. —Ei, și-au cerut scuze? vrea Lydia să știe. E furioasă că zborul a fost întârziat. După cum stau acum lucrurile, ne-am ratat momentul prevăzut pentru decolare. —Cine? întreb eu absentă, pentru că de-abia o ascult. —Posh și Becks. —Poftim? —Cei doi cu toate sacoșele alea. —A, ei? Sigur că nu și-au cerut scuze. De fapt, nici nu le-a trecut prin cap că au deranjat pe toată lumea. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
În patru ani. Trebuie să iasă. Pentru imaginea mea În proprii mei ochi. Pentru respectul meu față de mine. Și pentru că Îi datorez patru mii de lire lui tata. Ce vă aduc ? zice un tip cu accent australian, și ridic ochii absentă. Mai e o oră până pleacă avionul și m-am dus direct la bar. — Îhm... În mintea mea e blanc total. Ăă... vin alb. Nu, mai bine o vodcă și apă tonică. Mersi. După ce se Îndepărtează, mă prăbușesc iar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]