3,016 matches
-
niște lame. Tentaculele groase care-i creșteau din umeri se încordară și ele. Corl își răsuci dintr-o parte în alta enormul său cap de pisică, în timp ce filamentele păroase din care-i erau alcătuite urechile fremătau cu putere, iscodind fiecare adiere de vânt, fiecare vibrație a eterului. Nu primi nici un răspuns. Complicatul lui sistem nervos nu înregistra nici o mișcare. Nimic nu vădea prezența acelor ființe, care erau unica lui sursă de hrană pe această planetă pustie. Corl se ghemui la sol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
care tace și ascultă: Mereu e altfel decât credem, dragă Dan. Ai căzut din viață-n viață. Când am deschis ochii, am văzut mult cer albastru și mulți copaci îmbrăcați în chiciură. Sute de gămălii care zburau la câte-o adiere. Aerul mă strângea. Eram culcat pe spate. Mi-am cufundat ochii în cer, cu o mirare de orășean. Deodată am auzit un zgomot ca de apă care curge din țeava robinetului. Venea din imediata apropiere, din dreapta. Am întors capul fără
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tot, când îl mângâia, îi simțea bătăturile din palmă, mai mult îi răzuia obrajii. Străinul, sprijinit cu capul pe niște zdrențe și învelit cu o pătură cafenie, se uita către fereastra prin care abia pătrundea lumina, iar la câte-o adiere intrau să moară înăuntru și câțiva fulgi. Nu arăta așa de bine ca în ajun, îi crescuse un pic barba și obrazul părea, din cauza asta, murdar. Nu mai semăna deloc cu Iulia. Și parcă era mai supt la față. Întrebarea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
într-o basma albastră, plină de făină pe mâini și pe șorț, încă nu terminase pregătirile pentru Crăciun, dar se simțea, din prag, un miros de varză amestecat cu miros de aluat de cozonac și coajă de lămâie rasă, o adiere care lui Nicu i se părea că-i intră și-n nări, și-n urechi, și-n ochi, îi veni să leșine de poftă. Chiar, ce-ar fi să aibă urechi care simt mirosul? Sau două nasuri, de-o parte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
șampanie și spuma se destrăma ca dantelăria uzată a anului vechi. Chiar dacă ești un om rațional și știi că numai gazetele au făcut din cineva un personaj misterios și altfel decât toată lumea, tot te simți puțin înfiorat, ca la o adiere rece într-o cameră bine încălzită. Iar dacă ai băut șampanie Dom Perignon îți vine chiar să crezi că e ceva necurat la mijloc. Dan începu să vorbească. Rostea cuvintele ca pentru el, fără să se fi sculat în picioare
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Spiritul dezîncarnat se umplu de încredere în viitor și plonjă înapoi în corpul său aflat pe cearșaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele electrice conectate la corpul său începuseră să semnalizeze reapariția vieții. Încet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptiltiptil, inima reîncepu să bată. Electrocardiograma desena o curbă tot mai armonioasă. Ochii pacientului erau înca închiși, dar pe fața lui se așternu o liniște divină. Doctorii răsuflară ușurați. Viața e o minune!’’ -și-au spus ei. Un pacient
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
merge? întrebă Ionescu ridicîndu-se. ― Greu, dar până la urmă îi dăm de capăt. Aruncă o privire spre bătrîni: Aici? ― Liniște. ― Perfect. Du-te! Peste o oră îl schimb pe cretin. ― Se descurcă? Scarlat rânji. ― Are antrenament. ― Și fluturele? I-a simțit adierea? ― O s-o simtă, n-are încotro. Își umezi buzele arse: Aș bea ceva tare, dar bănuiesc că ăștia n-au decât ceai de mușețel. Melania Lupu se aplecă vioaie și scoase din poșetă o sticluță. ― Dați-mi voie, domnule, să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
La capătul străzii se încrucișară cu două taxiuri burdușite. ― Vin de la vreo petrecere, mormăi locotenentul. Nici unul nu distinse, lipit de geam, chipul mic al Melaniei Lupu. Înregistrară doar o pată albă, ceva nedeslușit ca un fâlfâit de aripi, ca o adiere, un obraz șters și anonim dispărând în dimineața bucureșteană. Prin storul lăsat se strecura o ață gălbuie de lumină. Maiorul și Azimioară înconjurară curtea vilei fără să sesizeze ceva deosebit. Lăsară câțiva oameni de pază și se întoarseră la muzeu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vîrî mai adânc în broboadă. " Ce știe prostul ăsta..." Închise ochii. Imagini rupte, sparte, izbucneau din întunericul amintirii. Legau un caleidoscop fără noimă. Apoi ceva transparent, diafan, ca un surâs abia schițat se strecură sub pleoapele bătrânului. O apariție feerică. Adieri de vânt îi drapează trupul ca în sculpturile lui Michel... Inima i se oprește. Femeia ține în mână un stilet lung cu lama încovoiată. Îl ascunde, ca și zâmbetul, în spatele evantaiului. Ce vrea? șopti înăbușit Valerica Scurtu. De când a venit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
am să iau o vodcă, ci mai multe... Se cutremură: Mă gândesc la bietul Panaitescu... Cc-o fi fost în capul nostru?! L-am îngropat fără palton... O spusese pe tonul cel mai serios. Pe obrazul înghețat nu trecu nici o adiere de zâmbet. Locotenentul îl măsură dintr-o parte și nu comentă. ― Să oprim un taxi, propuse Grigore Popa. Lui Cristescu i se păru că bătrânul tremură mai mult de frica unei răceli decât de frig. ― Faci dumneata gestul ăsta? Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
orizontului soarele mai mare și se așternu "noaptea". Era ca o zi mohorîtă pe Pămînt, cu o fantomă a soarelui ițindu-se printre norii grei, numai că cerul nu era înnourat și nu avea umiditatea și zăpușeala unei zile închise. Simțea adieri de vînt. Se înălță și al treilea soare, dar era atît de slab încît nu păru să adauge prea multă lumină. Se iviră cîteva stele palide. Întunericul acesta amestecat cu străluciri izolate începu să-l scoată din sărite pe Hedrock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
-L SĂ TURBEZE DE MÎNIE FAȚĂ DE ÎNCETINEALA CU CARE SE ÎMPRĂȘTIAU. ALTELE DISPĂRURĂ CU O VITEZĂ SATISFĂCĂTOARE. HEDROCK ȘTIA CĂ UNELE VOR ATERIZA PE COLINE, PRIN POMI, ALTELE VOR ZBURA ANI ȘI ANI DE ZILE, POATE CHIAR SECOLE, PRADĂ FIECĂREI ADIERI DE VÎNT. CU FIECARE CEAS CE TRECEA AVEAU SĂ DEVINĂ MAI GREU DE GĂSIT ȘI CĂUTAREA LOR AVEA SĂ IA MAI MULT TIMP. FIINȚELOR-PĂIANJEN LE-AR FI TREBUIT ENORM DE MULT TIMP CA SĂ ÎMPIEDICE RĂSPÎNDIREA CUNOȘTINȚELOR DESPRE PREZENȚA LOR. ZILELE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
vorbeau. Ședea țeapănă lîngă el: o femeie înaltă, grațioasă, cu fața prelungă, ai căror ochi verzi îi ascundeau de fapt gîndurile, în loc să le dezvăluie. Ședeau sub un palmier din grădina ce alcătuia sala de recepție de la etajul treizeci și patru. Îi mîngîiau adieri blînde; lămpile cu abajur luminau la fel de blînd scena liniștită. O sărută de două ori, conștient de faptul că indiferența ei trebuie să aibă vreun sens ascuns, pe care el vroia să-l afle. Ea îi primi sărutările cu pasivitatea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Nu veniseră prin teleecrane. Oficial nu se rostise nici o vorbă; era imposibil de spus cum de se aflase cu certitudine. Auzise vestea șezînd prin restaurantele pe care le frecventa uneori. O auzise cînd mergea pe străzile liniștite. Era purtată de adierile de vînt și se înălța în vorbe prinse în treacăt peste zarva conversațiilor din taxiurile aeriene. Nu fusese transmisă din răutate și nici nu era falsă. Se spunea pur și simplu că de la o zi la alta poate să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
dar, de fapt, nu se știe niciodată și Rieux a preferat să tacă. Fără să vrea, trăgea cu urechea la zumzetul misterios al ciumei. Se apropiau de cartierul lui Grand și cum acest cartier era așezat puțin mai sus, o adiere ușoară îi răcorea, curățind în același timp orașul de toate zgomotele lui. Grand continua între timp să vorbească și Rieux nu prindea chiar tot ce spunea omul acesta de treabă. Înțelesese doar că opera în discuție avea de pe acum destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
destul de minuțioasă a unei zile în orașul ciumat și dădea astfel o idee exactă despre ocupațiile și viata concetățenilor noștri pe timpul acestei veri. "Nu râd decât bețivii, spunea Tarrou, iar aceștia râd prea mult." Apoi își începea descrierea: În zori, adieri ușoare străbat orașul încă pustiu. La această oră, care desparte morțile din timpul nopții de agoniile din timpul zilei, ciuma pare să-și întrerupă pentru o clipă efortul și să-și tragă răsuflarea. Toate prăvăliile sunt închise. Dar la unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Mame, soți, îndrăgostiți care pierduseră orice bucurie o dată cu ființa acum rătăcită într-o groapă anonimă sau topită într-o grămadă de cenușă, pentru toți aceștia ciuma își continua existența. Dar cine se gândea la aceste singurătăți ? La amiază, soarele, învingând adierile reci care se luptau de dimineață să rămână în aer, revărsa asupra orașului valurile neîntrerupte ale unei lumini nemișcate. Ziua se oprise în loc. De pe vârful colinelor, tunurile fortărețelor bubuiau fără întrerupere sub cerul imobil. Tot orașul se năpustise afară pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
trăiește sunt frecvent prezentate în paginile jurnalului fragmentar-cum îl numește însuși autorul. „în spatele casei, un adevărat covor verde crud al corolelor lăcrămioarelor mele din care scot capul spre lumină nenumărate flori albe cu un parfum aparte, răspândit mai departe de adierea leneșă a vântului... va trebui curând să-mi fac timp să le culeg pentru a face o bucurie deosebită cunoștințelor mele feminine. Ce poate fi mai frumos decât un buchet de 51 de lăcrămioare!” Buchetul de lăcrămioare de pe coperta a
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cu oamenii. Deci, să încercăm a vorbi și scrie despre anotimpuri în ordinea desfășurării lor. Fiecare anotimp pare a semăna izbitor de mult cu înseși anotimpurile din viața fiecăruia dintre noi. Primăvara reprezintă copilăria omului, dar și a naturii. Sub adierea din ce în ce mai caldă a soarelui, regnul vegetal și tot ce viază în pământ și pe pământ începe să se debaraseze de încremenirea de peste iarnă și să se trezească la viață. Observ direct evoluția în timp a unor pomi fructiferi. Mugurii închirciți
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
difuză de deasupra unor nori din care se cerneau, ca printr-o uriașă sită, valuri-valuri de fulgi de zăpadă ce se așezau liniștiți pe locul căderii lor gravitaționale. Mut de admirație, asist la acest fenomen hibernal. Nici cea mai mică adiere nu se simte! Totul pare încremenit, iar eu privesc cu ochii dilatați chintesența albului pur, a albului-alb cu adevărat! Ramurile pomilor abia eliberate de povara rodului bogat încep să se încline sub recea și proaspăta povară albă ce continuă să
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
și marele noroc să fiu repartizat în clasă la domnișoara Elena (Mencina) Basocescu - originară din Bârlad, care-și începea ucenicia didactică în Priponeștii mei natali. Parc-o văd în fața ochilor, așa cum era ea atunci. Năltuță, subțire, ca o trestie în adierea vântului, frumoasă și frumos și cu mult gust îmbrăcată, cu vocea moale de moldoveancă, cu niște ochi albaștri și expresivi, în care se vedea oglindit albastrul cel mai curat al cerului. Am simțit din primul moment o imensă bucurie că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
frumusețea melodiei, o înșiruire tulburătoare de note. Iar acum se auzea puțin mai tare, își putea da seama că nu era o înregistrare, nu venea de la radioul unei mașini, ci erau glasuri de oameni care cântau, sunetul fiind purtat de adierea vântului. Se apropie de marginea adânciturii și văzu că nici acolo nu urma o râpă, ci o pantă. Trebuia să facă un salt inițial, de un metru, după care să coboare pur și simplu coasta dealului. Făcu lucrul ăsta, mulțumindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Nici o problemă, spuse Diehl. — Ați fost deja testat? — Nu. Dar eu știu cum să falsific rezultatele de laborator. Barry Sindler se lăsă pe spate, în fotoliu. Perfect. Capitolul 4 Sub cupola înaltă a copacilor, jungla era întunecată și tăcută. Nici o adiere de vânt nu deranja ferigile uriașe până la nivelul umerilor. Hagar își șterse sudoarea de pe frunte, aruncă o privire în spate, spre ceilalți, și continuă să înainteze. Expediția avansa tot mai adânc în jungla din zona centrală a Sumatrei. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
susținerea financiară a lui Karen, Rick era la mila deloc plăcută a celuilalt investitor principal, Jack Watson. Iar asta nu era liniștitor deloc. Avea nevoie de bani noi. Acolo, pe terenul de golf, în lumina strălucitoare a soarelui și în adierea slabă a vântului, le servi micile sale discursuri despre minunile viitoare ale biotehnicii și despre forța citochinelor produse de linia de celule Burnet, achiziționată de BioGen. Era o adevărată oportunitate să te implici într-o companie care urma să crească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nou. — Ești sigură că asta vrei? Poate vrei să te gândești mai bine, a spus doctorul cu o voce catifelată de parcă Zeliha ar fi fost o moviliță de praf și i-ar fi fost teamă să nu o spulbere cu adierea vorbelor lui dacă ar fi vorbit mai tare. Dacă vrei să te mai gândești la decizia asta, nu e Încă prea târziu. Însă era. Zeliha știa că lucrul ăla trebuia făcut acum, În prima vineri din iulie. Acum ori niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]