3,081 matches
-
și păr deschis la culoare și moale. Ar fi putut să o numească Liza, În memoria mamei sale, sau În varianta ebraică, Elișeva. Deși mai mult ca sigur că Yael s-ar fi Împotrivit. O femeie rece și plină de amărăciune, Își zise Fima cu surprindere. Oare asta e numai din vina ta? Din cauza a ceea ce i-ai făcut tu? Doar din cauza promisiunii grecești pe care n-ai respectat-o, pe care n-ai putut s-o respecți și pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
social era mai mult decât modest. Curt poate că ar fi luat vorbele mele drept o bătaie de joc la adresa ei, o compătimea pe mama lui, dar într-un fel trebuia să-mi găsesc și eu un mic amuzament în amărăciunea soacră-mii, altminteri m-aș fi amărât eu singură până la urmă. Însă felul în care îl disprețuia pe bunicul tău mi se părea prea de tot și mai țin minte cum odată - pe atunci așa ceva putea fi socotit o necuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
că îi băgaseră cu forța pe gât viața asta la țară, dar acum îi luaseră și poziția, ba chiar și respectabilitatea de care se bucura ca soție a unui patron de fabrică, respectabilitate cu care se consola uneori. Plină de amărăciune, precum cafeaua turcească la care revenise de câtăva vreme, trebuie că ne povestise mie și fratelui meu într-o după-amiază, când tata tocmai plecase într-o călătorie și stropi de ploaie băteau în geam, că „Oha“ nu semnase niciodată contractul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
noștri se asemănau ca două picături de apă. De aceea regele meu mi-a fost drag încă din copilărie, deși niciodată nu mi-a vorbit de pe copertele albastre ale caietelor mele de aritmetică și dictando. Simțeam totuși o urmă de amărăciune de câte ori ne întâlneam, fiindcă nu s-a oprit niciodată să-mi vorbească, deși îmi răspundea surâzător la salut, privindu-mă prietenește ca pe o veche cunoștință. Nici în război nu m-a zărit când a trecut cu automobilul pe lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
astă dată căuta să-mi ocolească privirea, dar mâna lui frumoasă îmi mângâia obrajii, pe care altă dată îi pălmuia, orbit de mânie. - Iartă-mă că te-am alungat de acasă la vârsta de doisprezece ani, începu tata oftând cu amărăciune. - Tipograful din provincie la care m-ai băgat ucenic, m-a dat afară după zece zile, tată, fiindcă i-am cerut să-mi dea dimineață cafea cu lapte și corn, în vreme ce băieții ceilalți mâncau cu poftă slănină cu miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prafornița. Când am văzut că nici așa nu ies la capăt, m-am gândit ca să-l fac de rușine în mahala, și am pornit la dricar. „Bună ziua, vecine”, i-am zis, dar sufletul îmi era chinuit și plin de cumplită amărăciune. „Nu fii supărat”, mă liniști dricarul, cu vorba lui de om așezat. „Știi doar că nu prea moare lumea în luna asta. Mai sunt cinci săptămâni până la Paște, și dacă începe sezonul ofticoșilor, îți achit nota pentru coșciugele mari, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu douăzeci de zile în urmă. Pe o coală de hârtie, o frază neisprăvită urmată de alta la fel, ca un șarpe rupt în două, ca un țipăt frânt... E bâlbâitul incoerent, încremenit acolo ca un corp delict. E supapa amărăciunilor retezate de un rânjet. Din mormanul cărților, deschid una, la întâmplare, și citesc o pagină de Schnitzler: „Maria mergea lângă Felix, fără să-l țină la braț”. Acest „fără să-l țină la braț” s-a tipărit de zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cerându-le să Își Înnoiască eforturile de a le pune În scenă. Ce speranțe deșarte! Cronicile variaseră de la călduț la rece ca gheața, incapabile să le stârnească vreo clipă de disconfort lui Hare sau lui Daly. O sursă suplimentară de amărăciune era faptul că situația lui Daly se Îmbunătățise imediat după avortul provocat - căci nu se putea numi altfel - Doamnei Jasper. Spectacolul cu A douăsprezecea noapte, montat În locul ei În ianuarie, fusese o reușită uriașă, făcând ca reputația Teatrului lui Daly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aceasta nu avea să Îi schimbe hotărârea de a nu se mai expune În veci unui refuz atât de brutal ca acela pe care Îl cunoscuse astă-seară. Gândul la timpul și energia irosite pentru a deveni dramaturg era plin de amărăciune. Cinci ani Întregi! Cinci ani În care obținuse o jumătate de succes și un eșec total pe scenă, plus sertare pline cu piese nejucate, În mai multe variante. Rescrierile nesfârșite, scrisorile, telegramele și discuțiile nenumărate, speranțele trezite, ucise și trezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dar cu nimic mai puțin dureros -, respins. Nu mai era absolut nimic de spus sau de făcut. Nu putea decât să Îi ofere bunătate și compasiune, ca o tăcută strângere de mână. O singură dată observă ceva ce aducea a amărăciune scăpând de pe buzele lui Sturges, dar chiar și atunci În modul cel mai aluziv și mai indirect. Vorbea Într-o seară, Înainte de cină, pe când stăteau În grădina lui Norris, fumând și urmărind culorile schimbătoare ale apusului pe cer, despre cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vreun semn că ar intenționa să o pună În scenă. Faptul că reușise să Își ignore dezamăgirea și să folosească materialul Într-o altă formă demonstra limpede că, În fine, lăsase Teatrul În urmă. Dar, În lumea lui nestatornică, pe lângă amărăciune, Învățase și lucruri noi, după cum o demonstra Vârsta ingrată, constând În mare parte În „scene“ care puteau fi interpretate Într-un context care Îngăduia manifestări de zece sau douăsprezece ore, În locul obișnuitelor două sau trei. În general, editorii se plângeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tiveau drumuri în formă de cercuri. Toate într-o ordine a lor. Fără buruieni. Drumurile greblate. Până și trandafirii miroseau a săpun de casă. Am așteptat să-și termine plânsul. Poticnit, de parcă fiecare cuvânt îi cerea îndrăzneală, ieșea la suprafață amărăciunea: cu totul altfel își închipuise ea viața la mânăstire... Ca acum doi ani în Italia, cu activități sociale... Acolo, totul era însoțit de-a dreptul de o veselie franciscană... Aici însă trebuia să se roage întruna, să se supună, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sosirii. Le amânam, una după alta, neghiobie după neghiobie; nepotismul și nerăbdarea au umplut cupa până a băltit, și atunci a trebuit să nimeresc ușa de ieșire. Și m-am retras. De-a lungul tiradei, Gomensoro mi-a vorbit fără amărăciune și cu evidentă sinceritate. Pe chipul meu se desena concentrarea celui care contemplă un porc zburător și am Întârziat mult până să articulez: — Poate că sunt obtuz, dar nu vă Înțeleg Întru totul. Voi să pricep, voi să pricep. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pe măsură ce se răceau. Îi Întrerupsese curentul electric. Oare cât putea rezista cu radiatorul oprit? Luă păturile de pe patul ei și se Înfășură cu ele. Cât timp va rezista fără căldură? De bună seamă că nu șase ore, socoti el cu amărăciune. — Îmi pare rău, Norman. Dar trebuie să Înțelegi că, atât timp cât ești conștient, eu sunt În pericol. „Măcar o oră“, Își spuse el. „Poate rezist măcar o oră.“ — Regret, Norman, dar sunt nevoită să procedez astfel. Auzi un șuierat ușor. Alarma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Da, tinere, nu că mă apăr dar am fost, conștient sau nu, în fiecare moment și judecător și judecat; verdictele s-au amestecat în mine și de aceea nu-mi dau seama dacă eu sau întreaga lume e condamnată la amărăciune... Doctorul e iar lîngă mine și mă examinează atent. Întrega sa ființă este încordată în efortul de a mă înțelege. Sînt sigur că nu poate să înțeleagă nimic. Poate, doar o intuiție... V. tînăr, mi-l amintesc pe prietenul meu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cred în nimic. Prefăcîndu-mă că sînt în căutare și luînd în discuție totul în jurul meu. Să pot rămîne în același loc și, murdărind totul, să dau vina pe inutilitatea căutării. Distrugîndu-le pe toate, spărgîndu-le ca atinse de tirul unei mitraliere. Amărăciunii mele fără motiv i-am găsit întotdeauna cauza în cei din jur. Cei cu care m-am certat și pe care, în drumul meu spre slavă, am vrut să-i înlătur. Curajul ce l-am arătat fiind doar disperarea fricii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
proba ascultării. Și suferi pentru că prețuirea pentru tine însuți te-nchide înăuntrul tău. Adio, dragoste! Nu ești destul de nobil căci, singura bijuterie ce-o porți e umilința.” Zilele trec și disperarea se transformă. Se înmoaie și se schimbă încet în amărăciune. Îmi dau seama că oricît de adînci mi-ar fi rănile, am fost clădit astfel încît ele să se închidă. Sîngerările mele se opresc. Povara de neînlăturat, stînca ce mă strivește, nu dispare ci, se preschimbă straniu într-o imensă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
deziluzie. Plecarea mea din cuta răstignită a descompunerii, își așteaptă la capăt de vieți venirea ta prin aducerea suavă a întâmplăriloră Norii grăbiți despleteau în trupuri setea apropierii de ceea ce nu se poate ademeni în cele din urmă. E o amărăciune leșinată-n absență când strigătul meu te sărută când ochii mei adormiți în iubire simt înghețuri descompuseă În unda unui vis pășeam spre lumini arzătoare în acest oraș ce nu și-a găsit vecernicia medievală a dragosteiă Copacii turnului de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în aerul sufocat de refugiații ce uită să cânte întâmplările albe și totul pare trecut în umbra blândă ca o mireasă a existenței în care destinul dizolvă toate amăgirile, și totul pare sărutat în suspinile vremii, un cer plâns în amărăciunea zilelor peste toată suflarea nebunoasă a sufletelor rămase pe scările grele pe care urcându-le numai o singură clipă nu simt decât marea spărtură a divinului. Oasele mele obosite în atâtea disperări ca niște orbite de nori se descompun, în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
încălzească sufletele și să le spele inimile lor de durere, încercând să desfacă brațele aerului pentru a prinde din zbor gustul de sfere. Strigările gândurilor vor fi amestecate cu acea rugăciune dumnezeiască ce din când în când schimbă în trup amărăciunea întinsă pe o viață. Doamne, și cât de îndurător, să poți păși peste uitare alături de visul aproape sfârșit de o secundă îngerească ce stă să mediteze în RESPIRAREA NOPȚILOR. URMA INVIZIBILĂ A DRAGOSTEI Nu voi putea muri până când nu voi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cu pletele ei lungi de amintiri în care sfinții caută mereu trupul purificat al stelelor. Bănuiesc că astăzi nu-ți va fi ușor să mă vezi. Va trebui să-ți alegi cuvintele, va trebui să deschizi fereastra să poți alunga amărăciunile gândurilor în care nu avem scăpare de singurătatea ce ne omoară. Va trebui ca Duhul nopții să stingă stelele în flăcările aprinse ale brațelor tale ce-mi topește sângele flămând în care mi se mistuie vara tăcută a speranțelor mele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
unde nu se cunoaște nici o deosebire în procesul neprevăzutului, verificându-mi oasele, cusute cu aerul condiționat al nefericirii... Doamne, și cât de frumos e să fii în visul unei vieți de noapte în care imaginea omului iubit îți sărută toată amărăciunea orbilor somnambuli cu gusturile lor de defăimare, așezate-n geamurile sparte ale speranțelor... Vindecă-i Doamne, cu toată slăbiciunea lor de clovni ce fac piruietele Zilnice de prostimi. Insolubritatea întâmplărilor în lăcomia gâlgâietoare a drogurilor ce le dă altă înfățișare
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
setea mea, culcată-n alte timpuri Arzând la demoni, lacrimi pe obraz. Ei m-au iubit și m-au urât Și au vrut să fiu pe o altă lume Însângerând doar veacul mohorât, Îngenunchiat pe-o zare de furtună. II Amărăciunea zace peste-un vânt, Cutremurată-i viața în poeme. Văd cerul cum se pleacă într-un gând Cu sufletele albe ucise-ntre blesteme. Am mai lăsat în cimitirul deziluziei un ZEU Să ardă trupurile celor de păcate, Căci veacul nemuriri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
glumiserăm deseori pe seama faptului că purta costumul ăla atunci când supraveghea lichidarea companiilor falimentare), era palid și arăta disperat. Într-un fel, parcă niciodată nu mi se păruse mai frumos. — Văd că ți-ai luat costumul de cioclu, am spus cu amărăciune. O tușă foarte potrivită! James nici măcar n-a încercat să zâmbească și atunci mi-am dat seama că-l pierdusem. Omul din fața mea arăta ca James, avea vocea lui James, mirosea a James, dar nu era James. Era ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a întrebat. — A, bine, am răspuns eu rugând-o în gând să plece. Presupun că soțul tău o să vină mai târziu să vă vadă, pe tine și pe bebeluș. N-aș pune pariu pe chestia asta, am replicat eu cu amărăciune. Asistenta mi-a aruncat o privire uimită și s-a îndepărtat rapid, jucându-se cu pixul și continuând să se uite la mine agitată. S-a dus la una dintre mamele drăguțe, civilizate și politicoase. Eu m-am decis s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]