2,664 matches
-
societății civile, ca reprezentanți ai diverselor interese, dispuși la reconciliere în arena decizională. În schimb, partidele și elitele promovează interese specifice, legate de propriile aspirații, încercând să dezvolte diverse forme de relaționare sau chiar de control al societății. În plus, ancorarea implică întotdeauna posibilitatea unei schimbări limitate, flexibilitate instituțională și adaptare de moment; după cum sugerează metafora, barca se poate mișca pe suprafața apei, dar fără a depăși anumite limite. Metafora poate fi mai bine intuită dacă, prin "barcă", înțelegem un ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
după cum sugerează metafora, barca se poate mișca pe suprafața apei, dar fără a depăși anumite limite. Metafora poate fi mai bine intuită dacă, prin "barcă", înțelegem un ansamblu de instituții ale regimului democratic, "solul" în care urmează a avea loc ancorarea fiind reprezentat de societatea civilă. Eu prefer această metafora a "ancorei" și a "ancorajului", celei de "legătură" (linkage), deși ea este mai uzuală (v. Lawson, 1980 și 1988; Luttbeg, 1974) pentru a sublinia relația asimetrică (de sus în jos) și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în jos) și efectul de stabilizare al "ancorei". Această metaforă are un fundament important în psihologia cognitivă, fapt dovedit de contribuția inovativă a lui Tverski și Kahnemann (1974), fructul unei cercetări empirice realizată cu acuratețe. Tverski și Kahneman văd în "ancorare" (anchoring) una dintre schemele mentale - euristics - prelucrate de oameni în situații de incertitudine, așa cum sunt etapele de tranziție și de instaurare democratică. Sintetizând teza acestor doi autori, împărtășită și adoptată de către alți oameni de știință, înțelegem că ea evidențiază, în
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
așa cum sunt etapele de tranziție și de instaurare democratică. Sintetizând teza acestor doi autori, împărtășită și adoptată de către alți oameni de știință, înțelegem că ea evidențiază, în primul rând, existența modelor simplificate de raționament, unul dintre aceste modele simplificate fiind ancorarea, adică necesitatea ca o persoană să se conecteze imediat la o anumită viziune simplificată a realității - politica, în cazul discuției noastre. Spre deosebire de "ancorarea" definită de psihologia cognitivă, care este doar un mecanism individual, aici se face referire la un proces
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
că ea evidențiază, în primul rând, existența modelor simplificate de raționament, unul dintre aceste modele simplificate fiind ancorarea, adică necesitatea ca o persoană să se conecteze imediat la o anumită viziune simplificată a realității - politica, în cazul discuției noastre. Spre deosebire de "ancorarea" definită de psihologia cognitivă, care este doar un mecanism individual, aici se face referire la un proces (de "angajament", de "legătură") pe care elitele - și nu indivizii - îl pun în aplicare. La rândul lor, indivizii acceptă angajamentul instituțional propus de către
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de protest care s-ar consuma în demonstrații de protest ale instituțiilor democratice. Pe scurt, începem să ne familiarizăm cu paradoxul de "integrare negativă"40 spre stânga, care este un element esențial în consolidarea regimurilor examinate aici. Alte moduri de ancorare sunt proprii unui circuit funcțional, care impune examinarea relațiilor cu diverse elite economice și neeconomice (cum ar fi asociații profesionale, sindicate, asociații agricole, industriale și de servicii), precum și cu cetățenii obișnuiți. În circuitul funcțional se poate presupune că forța de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
grupuri de interese și alte tipuri de asociere) în relația cu instituțiile de stat, cu elitele de partid, cu partidele însele, sau, eventual, de acțiunea de control exercitată de elitele de partid asupra societății civile 41 (prin intermediul instituțiilor politice). Dintre "ancorările specifice", menționăm legăturile dintre elitele de partid cu grupuri organizate de interese, ca, de pildă, elitele de afaceri, sindicatele, asociațiile religioase sau alte grupuri de interese structurate, active în luarea deciziilor. Acest tip de ancorare privește, deopotrivă, relațiile dintre partide
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
41 (prin intermediul instituțiilor politice). Dintre "ancorările specifice", menționăm legăturile dintre elitele de partid cu grupuri organizate de interese, ca, de pildă, elitele de afaceri, sindicatele, asociațiile religioase sau alte grupuri de interese structurate, active în luarea deciziilor. Acest tip de ancorare privește, deopotrivă, relațiile dintre partide și grupuri de interese neorganizate, dar mereu apărate de elitele active, cum ar fi companiile private mici și mari, intelectualii sau chiar indivizi implicați în relații clientelare. Legăturile dintre guvern și elitele de partid pe
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și populația obișnuită, descrierea articulării intereselor lor, precum și modul în care este afectat procesul decizional în cele patru cazuri luate în considerare și în intervalele de timp selectate. De o importanta majoră este identificarea (empirică) a principalelor mecanisme operaționale de "ancorare", capabile să contribuie la consolidarea acestor democrații. Cu un anumit grad de simplificare, care introduce - sacrificându-le - aspectele "corporative" ale relației dintre grupurile de interese și partide, din perspectiva empirică rămân relevante trei dimensiuni care caracterizează procesul de consolidare. Figura
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
urmare, cu o autonomie largă față de instituțiile de stat și de partid a intereselor care rămân, astfel, pe poziții de neutralitate, chiar și în condițiile unui oarecare gatekeeping de partid). Figura 5.2. Cazuri și modele de consolidare democratică Legitimare Ancorare exclusivă inclusivă • dominio • neutralitate consolidare prin partide consolidare prin stat Italia Grecia, Portugalia, Spania menținere consolidare prin elite Informațiile sintetizate până acum (privitoare la procesele de ancorare), explică doar parțial funcționarea generală a procesului de consolidare. În esență, consolidarea presupune
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
gatekeeping de partid). Figura 5.2. Cazuri și modele de consolidare democratică Legitimare Ancorare exclusivă inclusivă • dominio • neutralitate consolidare prin partide consolidare prin stat Italia Grecia, Portugalia, Spania menținere consolidare prin elite Informațiile sintetizate până acum (privitoare la procesele de ancorare), explică doar parțial funcționarea generală a procesului de consolidare. În esență, consolidarea presupune o combinație de consens și legitimitate, pe de o parte, și, pe de altă parte, moduri diferite de "ancorare" ale societății civile. Un regim democratic s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Informațiile sintetizate până acum (privitoare la procesele de ancorare), explică doar parțial funcționarea generală a procesului de consolidare. În esență, consolidarea presupune o combinație de consens și legitimitate, pe de o parte, și, pe de altă parte, moduri diferite de "ancorare" ale societății civile. Un regim democratic s-ar putea consolida în temeiul unuia sau a unui set de circumstanțe, dar, în cele mai multe cazuri, este consolidată prin intermediul unui complex de modalități diferite. Astfel, dimensiunea care merge de jos în sus duce
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Karamanlis și, mai târziu, Papandreu 52. Se pot avansa trei ipoteze. Astfel: • dacă există o legitimitate exclusivă și partidele democratice sunt blocate într-un "sistem intern", format numai din partide integrate pe deplin și legitimate reciproc, atunci celelalte procese de "ancorare" la nivelul societății (în oricare dintre formele menționate mai sus) devin cruciale pentru realizarea consolidării. Cu alte cuvinte, atunci când legitimitatea este limitată (în cazul în care nu se atinge o anumită formă de organizare de partid și/sau de control
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
obiectivele consolidării. Cu alte cuvinte, cu cât este mai mare legitimitatea existentă (sau cea realizată), cu atât este mai mică nevoia de a "ancora" societatea civilă în vederea obținerii consolidării; • dacă față de o legitimitate instalată pe scară largă există și o "ancorare" a societății civile, acest ultim factor, care nu este decisiv pentru consolidare (vezi mai sus), devine, totuși, important pentru caracterizarea procesului efectiv de consolidare. Chiar și în aceste cazuri, dacă nu sunt analizate "ancorele" existente și evoluția lor se pierde
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
profunzime întreaga chestiune a consolidării. Vom explica mai bine aceste trei ipostaze aducând următoarele argumente: • procesul de consolidare este caracterizat de un fenomen care merge de "jos în sus" (legitimarea) și de un fenomen care merge de "sus în jos" (ancorarea societății civile); • legitimarea se caracterizează invariabil prin două aspecte distincte, dar interconectate: consensul la nivel de masă și sprijinul la nivel de elită; • "ancorele" sunt reprezentate de organizația de partid, de gatekeeping, de legăturile de patronaj, de structurile neo-corporatiste, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
este mai inclusivă legitimarea, cu atât mai slabe ar putea fi "ancorele"; • în prezența legitimării inclusive, "ancorele" rămân importante pentru a stabili care sunt procesele de consolidare ce au fost duse la bun sfârșit; • protagoniștii diferitelor combinații între legitimare și "ancorare" definesc modelele de consolidare (prin intermediul partidelor, prin intermediul statului sau prin intermediul elitelor). Studiile de caz demonstrează, de asemenea, ca punctul final al consolidării depinde de alegerile făcute de către elitele politice. Elitele italiene s-au dovedit a fi mai conservatoare (simțindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
promovat inovarea au pierdut alegerile (în 1995). În orice caz, din analiza empirică derivă rolul central al actorilor, și, în special, al interacțiunilor dintre partide și elitele de partid cu societatea civilă. Acest lucru se aplică și în cazul unei ancorări mai slabe, cum ar fi cazul Spaniei. Combinația dintre un sistem electoral care reduce reprezentarea, o disciplină puternică în interiorul partidelor, regulamente parlamentare favorabile partidelor, norme constituționale care susțin dominația executivului față de parlament, un rol central atribuit partidelor (în democrație) organizare
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în urmă, Lindblom (1959). Pe baza cercetării sale, se poate concluziona că acest tip de amestec pare a fi o parte inevitabilă a democrației. Explicația mai simplă rezidă în faptul că regulile democratice favorizează una sau mai multe forme de ancorare, dincolo de susținerea din partea elitelor politice. Ancorarea se traduce, de asemenea, prin continuitate și prin rezistența la schimbare: deși în termeni de "idealuri" democratice acest lucru poate fi perceput în mod negativ, trebuie spus că acești factori, prezenți în democrație, aduc
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
cercetării sale, se poate concluziona că acest tip de amestec pare a fi o parte inevitabilă a democrației. Explicația mai simplă rezidă în faptul că regulile democratice favorizează una sau mai multe forme de ancorare, dincolo de susținerea din partea elitelor politice. Ancorarea se traduce, de asemenea, prin continuitate și prin rezistența la schimbare: deși în termeni de "idealuri" democratice acest lucru poate fi perceput în mod negativ, trebuie spus că acești factori, prezenți în democrație, aduc stabilitate și eficiență politicilor publice pe
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
criză Aparent paradoxală, una dintre principalele concluzii la care conduce această analiză este aceea că procesul de consolidare, deși relativ slab, poate fi realizat chiar și cu un nivel scăzut de legitimitate. În acest caz, totuși, este nevoie de o ancorare puternică. Odată atinsă, consolidarea devine un mijloc suplimentar al unei legitimări din ce în ce mai inclusive. Prin urmare, o ancorare puternică devine în acel moment superfluă, iar costurile sale insuportabile. Prin urmare, se poate vorbi de o criză - deși acest lucru poate părea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
consolidare, deși relativ slab, poate fi realizat chiar și cu un nivel scăzut de legitimitate. În acest caz, totuși, este nevoie de o ancorare puternică. Odată atinsă, consolidarea devine un mijloc suplimentar al unei legitimări din ce în ce mai inclusive. Prin urmare, o ancorare puternică devine în acel moment superfluă, iar costurile sale insuportabile. Prin urmare, se poate vorbi de o criză - deși acest lucru poate părea contraintuitiv -, în sensul că tocmai o consolidare cu o ancorare puternică poate duce, într-o etapă ulterioară
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
unei legitimări din ce în ce mai inclusive. Prin urmare, o ancorare puternică devine în acel moment superfluă, iar costurile sale insuportabile. Prin urmare, se poate vorbi de o criză - deși acest lucru poate părea contraintuitiv -, în sensul că tocmai o consolidare cu o ancorare puternică poate duce, într-o etapă ulterioară, la o criză în cadrul regimului democratic. O astfel de criză nu este evidentă și nici necesară; este probabil nici să nu apară după consolidare. Și, totuși, este foarte probabilă atunci când consolidarea este urmată
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
astfel de criză nu este evidentă și nici necesară; este probabil nici să nu apară după consolidare. Și, totuși, este foarte probabilă atunci când consolidarea este urmată de o tranziție de la o legitimitate exclusivă la una inclusivă, timp în care o ancorare puternică continuă să persiste (din inerție). Intensitatea și amploarea crizei depind tocmai de profunzimea instituțională a ancorarii. Astfel, atunci când legitimitatea devine mai inclusivă, și, în plus, apar, acutizându-se, probleme politice specifice ce se adaugă nemulțumirii maselor, criza se manifestă ca
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Și, totuși, este foarte probabilă atunci când consolidarea este urmată de o tranziție de la o legitimitate exclusivă la una inclusivă, timp în care o ancorare puternică continuă să persiste (din inerție). Intensitatea și amploarea crizei depind tocmai de profunzimea instituțională a ancorarii. Astfel, atunci când legitimitatea devine mai inclusivă, și, în plus, apar, acutizându-se, probleme politice specifice ce se adaugă nemulțumirii maselor, criza se manifestă ca o reacție împotriva formelor luate de "ancore" în relație cu slăbirea ulterioară a acestora (propunerea 3), probabil
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
incapabile să răspundă negativ la cererile care vin din partea societății, neputând să le satisfacă din cauza lipsei resurselor necesare. Fără a avea pretenția de a oferi explicații de fond în privința acestor crize sau a altora (din zone aflate în afara Europei), teoria ancorării poate ajuta la identificarea mecanismelor din spatele lor. Astfel: • formulele de consolidare "izvorăsc" din: propriile negări din timpul petrecut în guvern, absența alternanței, dominarea guvernului de către un singur partid, puternica centralizare statală, hiperdezvoltarea organizațiilor de partid, existența unor legături strânse între
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]