8,321 matches
-
viață” (p. 102). Imaginea sub care este relevată fățărnicia este „viața ca o... paradă”, existența „sub semnul... paradei”. Ipocrizia acoperă o situație existențială binecunoscută „săraci, da’ fudui”. Elemente caracteristice acesteia sunt lipsa firescului și absența fricii de ridicol, miza pe aparențe și pe bani. Practici sociale ipocrite sunt eforturile de paradă, îmbrăcămintea de paradă, minciuna. Resortul caracterial al unui astfel de fenomen îl reprezintă „lipsa de demnitate”. Comportamentul de paradă este generat de realitatea că „nu mai există onoare, nu mai
JEAN BĂILEŞTEANU: Jurnal de caractere şi stiluri existenţiale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339617_a_340946]
-
lipsa de demnitate”. Comportamentul de paradă este generat de realitatea că „nu mai există onoare, nu mai există demnitate” (p. 278). Se trăiește într-un „veșnic fals și-ntr-o continuă închipuire”. Viața ca paradă nu este viața tuturor. Cultul aparenței și al banului aparține doar unora. În general, se reține că există două însușiri „care-l diferențiază pe un om de altul: înfățișarea fizică și caracterul”. Se desprinde, am spune, că identitatea are o componentă de suprafață și o alta
JEAN BĂILEŞTEANU: Jurnal de caractere şi stiluri existenţiale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339617_a_340946]
-
elementelor caracteriale esențiale și asupra stilului existențial al acestora. Totodată, scrutează proprietățile calitative ale subiectivității fenomenale a românului actual. Astfel detectează ca derivată de moment a orgoliului excesiv al românului un mod de a fi fudul și a trăi în aparențe: existența de paradă. Moralistul Jean Băileșteanu recurge la clasificări morale și psihologice și, în cadrul reflecției sociale, face vizibilă o înțeleaptă și echilibrată filosofie de existență. Pe această coordonată se desprinde preferința pentru valorile discreției, ale bunului simț, ale moderației, echilibrului
JEAN BĂILEŞTEANU: Jurnal de caractere şi stiluri existenţiale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339617_a_340946]
-
Eugen Negrici: Cum se văd aparențele de Ștefan Vlăduțescu Povestea critică înscenată-configurată de Eugen Negrici, în „Iluziile literaturii române” (București, Cartea Românească, 2008), începe radical când, după o lungă așteptare postrevoluționară, spiritul interpretativ constată că s-a produs „moartea spiritului critic”. Asumându-și conștiința apăsătoare că
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
am deprins să ni-l ascundem: ne iluzionăm că „avem o literatură mare”. Ultra radical, ideii de „literatură superioară” îi este opusă ideea „unei literaturi naționale modeste”. Precum își programa F. Nietzsche, în „Voința de putere”, să facă astfel „ca aparențele să fie văzute”, E. Negrici, pe același drum al năzuinței de luciditate, își propune să dea la o parte perdeaua de iluzii și mituri de peste literatura română. Gestul spiritului critic de a se elibera de iluzii este unul radical. Pe
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
Cei din urmă exploatează diagnosticarea critică în a se pronunța pentru modificarea, pentru anaplastia câmpului literar. Din această perspectivă, prin cartea sa, Eugen Negrici se dovedește a fi preponderent un critic clinic, căci principalul său demers este să facă vizibile aparențele, să conștientizeze iluziile, să le constate cauzele și să determine o receptare neapăsată de factori ex-estetici. A fi radical, eretic, subversiv, anarhic și anaplastic însemnă a fi un critic clinic. Incidental în cronica sa „Iluziile pierdute” („Scrisul românesc”, iulie, 2008
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
române sunt opera criticii și istoriei literare. Gestul clinic major al lui E. Negrici este de a da la o parte voalurile și perdeaua de mituri și iluzii de pe literatura română, „a reface contactul firesc cu opera”: a face ca aparențele să fie văzute. Pe un al doilea plan, se situează componentele gesticii cinice a lui E. Negrici: spiritul de negație și miza pe „forța expresivă a gândirii opozitive”. Iluziile literaturii române provin din adeziunea fără simț critic la o aceeași
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
din adeziunea fără simț critic la o aceeași inerțială doxa. Paradigmaticul critic clinic care este E. Negrici renunță la consimțirea în minciună, fantasmă și mit, dă la o parte perdeaua de iluzii de pe literatura română, ne arată cum să vedem aparențele. Partajează asta: Facebook Email LinkedIn Listare Tumblr Reddit Pinterest Google Twitter
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
de-a lungul timpului. “Platon rămâne în istoria opinabilului prin irecuperabila segregare doxa - episteme (opinie/știință, adevăr). Cu el, opinia atinge punctul cel mai de jos al existenței sale, intră în contact cu neantul, fiind în esență o esență a aparenței. Opinia este ținuta ca nivel inferior al cunoașterii. Pe opinie nu se poate ridica știința, căci ea există doar ca un inocent atașament al cogitației la proiectele și capabilitățile sale imediate. Opinia platoniciană își are punctul de plecare într-o
Book Review: ŞTEFAN VLĂDUŢESCU: Compendiu de „Comunicare jurnalistică negativă”, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339580_a_340909]
-
Macedoniei (tatăl lui Alexandru Macedon). Acțiune de propagandă poate fi numit și efortul discursiv al lui Cicero avându-l ca obiect pe Catilina. Primul teoretician al propagandei este Nicolo Machiavelli, care în “Principele” expune câteva dintre tehnicile propagandei: miza pe aparențe (“trebuie sa te ocupi de aparente, caci poporul judecă după aparențe”), instalarea de credințe (“a guverna înseamnă a-i face pe oameni să creadă”) și păstrarea unei bune imagini” . În secolul al XX-lea, propaganda începe în 1917, cu Lenin
Book Review: ŞTEFAN VLĂDUŢESCU: Compendiu de „Comunicare jurnalistică negativă”, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339580_a_340909]
-
și efortul discursiv al lui Cicero avându-l ca obiect pe Catilina. Primul teoretician al propagandei este Nicolo Machiavelli, care în “Principele” expune câteva dintre tehnicile propagandei: miza pe aparențe (“trebuie sa te ocupi de aparente, caci poporul judecă după aparențe”), instalarea de credințe (“a guverna înseamnă a-i face pe oameni să creadă”) și păstrarea unei bune imagini” . În secolul al XX-lea, propaganda începe în 1917, cu Lenin. Prin extinderea presei, în acest secol propaganda devine totală, atrage în
Book Review: ŞTEFAN VLĂDUŢESCU: Compendiu de „Comunicare jurnalistică negativă”, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339580_a_340909]
-
Eugen Negrici: Lecția de anatomie pentru iluziile literaturii române - cum să vedem aparențele de Ștefan Vlăduțescu 1. Regulile criticii de altitudine. Cărțile lui Eugen Negrici, precum ale celorlalți importanți critici contemporani, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Mihai Zamfir ori Mircea Martin, nu-și joacă receptarea pe consistența sau para-consistența întâmpinării. Astfel de critici pun
EUGEN NEGRICI: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339624_a_340953]
-
inventăm „în spațiul literaturii noastre complexități, armonii și fantasme” (p. 223). Astfel, ultraradical, ideii de „literatură superioară” îi este opusă ideea „unei literaturi naționale modeste” (p. 172). Precum își programa F. Nietzsche, în „Voința de putere”, să facă astfel „ca aparențele să fie văzute”, Eugen Negrici, pe același drum al năzuinței de luciditate, își propune „să dea la o parte perdeaua de iluzii și mituri de peste literatura română” (p. 270). Sesizând radicalitatea, așa cum o făcea A. Camus, pe o dimensiune simbolică
EUGEN NEGRICI: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339624_a_340953]
-
Cei din urmă exploatează diagnosticarea critică în a se pronunța pentru modificarea, pentru anaplastia câmpului literar. Din această perspectivă, prin cartea sa, Eugen Negrici se dovedește a fi preponderent un critic clinic, căci principalul său demers este să facă vizibile aparențele, să conștientizeze iluziile, să le constate cauzele și să determine o receptare neapăsată de factori ex-estetici. A fi radical, eretic, subversiv, anarhic și anaplastic însemnă a fi un critic clinic, adică ecologic. De menționat că incidental și pe departe în
EUGEN NEGRICI: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339624_a_340953]
-
române provin din adeziunea fără spirit critic la doxa. Criticul clinic care este Eugen Negrici renunță la consimțirea în minciună, fantasmă și mit, dă la o parte perdeaua de iluzii de pe literatura română. Eugen Negrici ne arată cum să vedem aparențele. Partajează asta: Facebook Email LinkedIn Listare Tumblr Reddit Pinterest Google Twitter
EUGEN NEGRICI: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339624_a_340953]
-
Liviu Jianu: Exerciții de proză cugetată de Ștefan Vlăduțescu “Există fapte și oameni care în particular n-au nimic care să atragă ca inspirație epică. Totuși, un spirit ce lecturează cotidianul cu o privire scrutătoare, sub aparența de platitudine și în cuprinsul banalității, găsește semnificații desfătătoare. Acestea sunt coordonatele universului epic al cărții de proze scurte „Lumea are cele mai bune intenții!” (Craiova, Editura Contrafort, 2008) de Liviu Jianu. Autor de volume de poezie și de informatică
Liviu Jianu: Exerciţii de proză cugetată, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339600_a_340929]
-
pe trei brațe, volumul nu are coerență și coeziune decât la nivelul instanței narative, dar lectura nu este afectată de fragmentarism. Se observă o lipsă de aperență pentru descriere și discursivitate în favoarea unei plăceri elegante a povestirii ce caută, dincolo de aparențe, sensuri și semnificații profunde ale existenței. Cu lumea interioară a povestirilor sale, Liviu Jianu are delicate și generoase intenții bune, iar lumea la rândul ei are cu ea însăși o înțelegere de nezdruncinat. Am spune că aceasta este proza lumii
Liviu Jianu: Exerciţii de proză cugetată, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339600_a_340929]
-
în mod proporțional sporește regretul că nu și-au spus totul când au avut prilejul, precum și mirarea destinatarului, aflându-se (din Jurnalul fostei iubite) atât de adulat. Spiritele au fost în corespondență secretă, niciodată nu s-au înstrăinat, deși evenimentele, aparențele au sufocat verva pasiunii. Rebecca Lungu are impresia că memoria aceea permanentă care leagă vârstele între ele, a fost întreruptă fără noimă în cazul ei; mereu a pierdut legătura, în pragul vârstei noi, cu aspirația precedentă. Înstrăinarea de sine, probabil
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339656_a_340985]
-
ocupă valorile (adevărul, libertatea, binele, frumosul, datoria). Evenimente semnificative în acest plan sunt sfidarea istoriei, eroismul, intervenția politică. Sentimentul specific acestui plan este absurdul. La Buzura istoria este apăsătoare, dură, violentă, brutală; ea trebuie suportată sau înfruntată. Istoria este domeniul aparenței. Pentru a vedea ce se petrece în realitate, iar nu în aparență, individul trebuie să refuze rutina și să caute adevărul și libertatea: doar „adevărul contează”. Din nefericire, constată Cassian Robert, „masa mi-e plină de cărți și de adevăruri
AUGUSTIN BUZURA: Mihai Bogdan la bătrâneţe, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339654_a_340983]
-
sunt sfidarea istoriei, eroismul, intervenția politică. Sentimentul specific acestui plan este absurdul. La Buzura istoria este apăsătoare, dură, violentă, brutală; ea trebuie suportată sau înfruntată. Istoria este domeniul aparenței. Pentru a vedea ce se petrece în realitate, iar nu în aparență, individul trebuie să refuze rutina și să caute adevărul și libertatea: doar „adevărul contează”. Din nefericire, constată Cassian Robert, „masa mi-e plină de cărți și de adevăruri descoperite sau înțelese prea târziu” (p. 59). Într-o istorie plină de
AUGUSTIN BUZURA: Mihai Bogdan la bătrâneţe, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339654_a_340983]
-
te caut. Noroc că ai lăsat urme“, confirmă forța dragostei de mamă, care nu are vârstă și nici margini de specie. Aventură la zoo este ca o prelungire a poemului sorescian, La grădina zoologică, dar în locul animalelor exotice, uimitoare prin aparență, vor apărea faptele de bine ale unui băiețel, care, apostrofat deopotrivă de mamă și de îngrijitori, va mângâia leii: „Priviți! Leii nu reacționează.“ sau va salva puii unei găinușe pitice, după ce le intuise nevoia de ajutor în „piuiturile slabe, ca
Un carusel al timpului pentru toţi () [Corola-blog/BlogPost/339675_a_341004]
-
fixarea într-o perspectivă și stabilirea modului de realizare a narării (relatare sau prezentare). b 1 . În tehnologia narativă a romanului, Gabriel Chifu introduce un spirit narativ ce adună mărturiile unor personaje și inscripționează călăuzitor capitolele. Se recurge atât la aparența coincidenței autorului cu naratorul, cât și la tehnica naratorilor legitimi, dar necreditabili, față de care instanța narativă ia distanță: ideologică, filosofică, morală, poietică; în mod deliberat îi subminează, în ce privește autorizarea, relativitatea adevărului evenimentelor. Prezența sau absența naratorului, identificarea sau sciziunea lui
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
unii dintre ceilalți prin propriii ochi; în mod direct relatarea prinde dorințele, pasiunile, secretele și intimitatea ființei profunde a fiecăruia. În contribuția de relatare a celor cinci, spiritul narativ auctorial nu-și face simțită prezența decât prin titlurile de capitol. Aparența este că nu mai există o perspectivă privilegiată. Fiecare dintre cei ce au dreptul la voce dezvoltă o perspectivă centripetă. Când spune „eu”, fiecare creează o instanță care face jocurile întregii lumi a romanului. În propria relatare fiecare este suveran
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
au procedat așa. Răspunsul pe care îl avem la îndemână este că au procedat din rațiuni politicianiste. În luna august guvernul își făcea planuri cum se va implica în campania electorală din toamnă. Și își pregăteau terenul încercând să salveze aparențele, declarând că fac rectificări pe plus, adică țara merge bine și nu era așa. A fost o minciună grosolană. Acest lucru ne deranjează. Mai departe, pe legalitate și oportunitate se va pronunța auditul Curții de Conturi”, a spus Viorel Ștefan
Eu nu am pronunțat cuvântul „gaură” () [Corola-blog/BlogPost/339018_a_340347]
-
care era controlat de Securitate. S-a creat astfel o cutumă a șpăgii și mitei încă de atunci, perpetuată ani de ani în Republica Comunistă România, de la pachetul de Kent, „cunoștințele” de la fabrica de carne sau pilele de la serviciu. Sub aparența politicii comuniste a omului nou, o întreagă economie subterană se desfășura după regulile ei, atât ca un spirit de frondă, cât și ca o modalitate de îndeplinire economică a propriilor interese personale. A apărut astfel tiparul omului descurcăreț și abil
Celor care-și imaginează că „înainte” nu se fura ca acum () [Corola-blog/BlogPost/338990_a_340319]