11,066 matches
-
aceeași care îi prinseseră în pădure, dar purtau aceleași combinezoane negre, ca niște uniforme. Fără să scoată o vorbă, se apropiară de Cristian și îl înghiontiră cu piciorul. Davai! Văzând că acesta nu are de gând să se miște, se aplecară și îl apucară amândoi de subsuoară. Îl ridicară fără să pară că depun cine știe ce efort, încercând apoi să-l facă să stea pe picioarele lui. Odată terminată această treabă, îl împinseră afară din încăpere. Ce faceți cu el? Unde îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scene jalnice cu certuri de familie, bătăi, urlete, plînsete cu sughițuri; ploșnițe plesnind sub torța hîrtiei de ziar, pe cînd flacăra lingea striurile din fierul patului de campanie; despăducherea, aidoma maimuțelor, seara, la o lampă chioară, pe cînd copiii se aplecau unul deasupra creștetului celuilalt găsind la rădăcina smocurilor de păr bălai sau negru ciorchini de lindini; mîinile puhave ale mamei de atîta spălat părînd niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormîntului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tînăr care se aplecă deasupra lui de-a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvîntat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea, ori visul sau nălucirea Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pentru că Înțelegea sau poate doar bănuia că dintr-un nefericit cetățean făcuse un hasid și mai nefericit, și-n acest caz nu mai exista remediu sau Întoarcere). Maestrul luă manuscrisul de pe masă și dispăru. Își va petrece o noapte Întreagă aplecat peste textul Drumului În Canaan, a cărui zădărnicie Îi va dezvălui propria greșeală, anume că, dacă În acea noapte din urmă cu nouă luni ar fi Îmbrățișat principiul etic, iar nu cel poetic (și cine mai știe dacă există o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nici el nu și-a putut Înfrîna mulțumirea deșartă de a Încerca să-l umple cu Sens.“ De aici ar putea rezulta o altă morală, care ne-ar putea sugera o Înțelepciune paremiologică, și anume că e periculos să te apleci peste găunoșenia altuia, dintr-o pornire deșartă, cum că-n el ți-ai putea reflecta chipul ca-n fundul unei fîntîni, căci asta este tot deșertăciune. Deșertăciunea deșertăciunilor. SLAVĂ CELUI MORT PENTRU PATRIE CÎND În zorii acelei dimineți de aprilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Deșertăciunea deșertăciunilor. SLAVĂ CELUI MORT PENTRU PATRIE CÎND În zorii acelei dimineți de aprilie - era ziua stabilită prin decretul Împăratului pentru execuția sa - străjerii intrară În celulă, tînărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mîinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gîtul lung cu osatura șirei spinării care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru o clipă străjerii se opriră locului, considerînd conversația contelui cu Dumnezeu un motiv Întemeiat ca să uite, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape și Înțelese, după scena din fața sa, care acum se Însuflețise, și care pînă atunci fusese Încremenită Într-o muțenie totală, că se citea sentința, după care ofițerul făcu sul documentul; preotul se aplecă spre el și Îl binecuvîntă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să-l Înșface, ci va sări sprinten În picioare și abia atunci cei doi ulani Îl vor flanca. Dar brusc, nici nu trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
place să vadă cum se frîng cei mîndri și curajoși.) La capătul bulevardului, acolo unde Începea curia aristocrată și unde mulțimea se mai rărise, el ridică ochii. În lumina zorilor, la un balcon, văzu o pată de un alb strălucitor. Aplecată peste balustradă, toată În alb, stătea mama lui, iar În spatele ei, parcă pentru a accentua strălucirea de crin a rochiei - uriașe frunze verzi de filodendron. (Știa bine rochia aceea, era o relicvă de familie, una din străbunici o purtase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În primul rînd, pentru a Împiedica „decăderea morală a unui ofițer țarist, ca și a unui prieten“. Nu se putea Însă nega că nu fusese sincer interesat de Jurnalul de campanie cu autograful lui Lažecinikov, În clipa În care se aplecase deasupra valizei din piele, În jalnica Încăpere a hotelului „Royal“ (nu cel din centru, celălalt, a cărui emblemă rufoasă o purta parcă În derîdere). „Dar ce va rămîne după noi, domnilor?“ va spune cu acel prilej cu jumătate de gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care le-o fi scris. Barceló a rîs pe Înfundate și și-a vîrÎt la loc portofelul, reconsiderîndu-și adversarul. — Ia te uită, un academician. Sempere, dar ce-i dai dumneata de mîncare acestui țînc? a glumit el. Librarul s-a aplecat spre mine cu un gest confidențial și, pentru o clipă, mi s-a părut că Întrezăresc În privirea lui un respect care nu fusese acolo cu cîteva momente În urmă. Vom face o Înțelegere, mi-a zis el. MÎine, duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prisma rozetei. Clara cînta rău, În contratimp și greșind jumătate din note, Însă mie serenada ei Îmi suna ca un imn de slavă, iar faptul de a o vedea Înălțîndu-se deasupra claviaturii, cu o urmă de zîmbet și cu capul aplecat Într-o parte, Îmi inspira o viziune cerească. Mă pregăteam să-mi dreg glasul pentru a-mi anunța prezența, Însă efluviile de Varón Dandy m-au dat de gol. Clara puse capăt concertului de Îndată și un zîmbet rușinat i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să-i spui că sînt bine. Să-l minți. Am salutat-o cu jumătate de glas, mulțumindu-i pentru timpul acordat și Întinzîndu-i mîna cordial. Nuria Monfort a ignorat gestul meu formal. Mi-a puse mîinile pe brațe, s-a aplecat și m-a sărutat pe obraz. Ne-am privit În tăcere și de data asta m-am aventurat să-i caut buzele, aproape tremurînd. Mi s-a părut că se Întredeschideau și că degetele ei Îmi căutau chipul. În ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vreun ara pe stinghie. Dar ușile celorlalți chiriași nu s-au deschis, nimeni n-a venit pe palier ca să se bucure de spectacolul fugii, nimeni n-a aruncat ironii, nimeni n-a insultat, și nu pentru că ploua nu s-a aplecat nimeni la ferestre ca să vadă caravanele în debandadă. Firește, fiind atâta zgomot, imaginați-vă, să ieși pe scară târând tot calabalâcul acela, lifturile zbârnâind la urcare, zbârnâind la coborâre, recomandările, alarmele subite, Ai grijă cu pianul, ai grijă cu serviciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
canalele devoratoare, să se înmoaie și să se distrugă în băltoacele pe care roțile automobilelor, în mod grosolan, le ridică în jeturi murdare, adevărat, adevărat vă spun, numai un fanatic al legalității și al respectului datorat superiorilor s-ar fi aplecat să ridice din balta dezonorantă explicația înrudirii dintre orbirea generală de acum patru ani și aceasta, majoritară, de acum. Vexarea ministrului de interne a constat în a fi nevoit să asiste, neputincios, cum, sub pretextul unei urgențe naționale ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sine înțeles că va fi o mare plăcere pentru mine să cunosc documentul complet, Iată-l, domnule director, spuse comisarul înmânându-i plicul, Să ne așezăm, spuse directorul, și dați-mi două minute, vă rog. Lectura nu-l făcu să aplece atât de mult capul cum se întâmplase cu șeful redacției, dar era, fără îndoială, un om confuz și îngrijorat când își ridică ochii, Cine sunteți, întrebă el, fără să știe că șeful redacției pusese aceeași întrebare, Dacă ziarul dumneavoastră acceptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Cu toate că eram în octombrie, era o seară caldă și mesele de pe terasă erau aglomerate. M-am uitat în toate părțile, dar nu l-am văzut pe Strickland. — Uite-l acolo în capăt, în colț, joacă șah. Am observat un bărbat aplecat asupra unei mese de șah, dar nu puteam distinge decât o pălărie mare de fetru și o barbă roșie. Ne-am croit drum printre mese până am ajuns la el. — Strickland! îl apostrofă olandezul. Ridică ochii. — Salutare, grasule! Ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
așa cum existase înaintea binelui și a răului. Era încă prea slăbit ca să poată picta și ședea în tăcere în atelier, pradă Dumnezeu știe căror visuri, ori citind. Foarte ciudate erau și gusturile lui în materie de lectură. Uneori îl găseam aplecat cu atenție asupra poeziilor lui Mallarmé, pe care le citea ca un copil, silabisind șoptit. Mă făcea să mă întreb ce emoții neobișnuite o fi obținând din acele cadențe subtile și alăturări obscure de cuvinte. Dar alteori îl găseam cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de muncă, dar se ținea drept și era tăcut de felul lui. Seara citea cu glas tare ziarul în timp ce nevastă-sa și fiică-sa (între timp măritată cu căpitanul unui vas de pescuit), refuzând să piardă măcar o clipă, erau aplecate asupra lucrului de mână. Nimic nu se întâmpla în orășelul acela, lăsat în urmă de progresele civilizației, și anii se înșirau unul după altul până când venea moartea, asemenea unui prieten, să aducă odihnă celor care trudiseră cu atâta hărnicie. — Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
luna. Deodată parcă nu-i veni să creadă că e moartă. Ceea ce se întâmplase nu putea fi decât un coșmar, un coșmar înfiorător. Iar când avea să răsucească în broască cheia și să deschidă ușa o s-o vadă cu siguranță aplecată deasupra mesei în atitudinea grațioasă a femeii din tabloul lui Chardin, Le Benedicité, care întotdeauna i se-păruse o capodoperă de mare finețe. Scoase repede cheia din buzunar, deschise și intră. Încăperea n-avea aerul unei locuințe părăsite. Pasiunea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
seama că le-a rostit. Apoi ochii îi căzură pe patul de rogojini din colț și când se apropie văzu că obiectul acela îngrozitor, mutilat, de pe altă lume, era Strickland. Murise. Dr. Coutras făcu un efort de voință și se aplecă peste oroarea aceea zdrobită. Apoi tresări cumplit și spaima îi fulgeră inima căci simți pe cineva în spate. Era Ata. N-o auzise când se ridicase de jos. Acum stătea lângă el și se uita la ce se uita și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
apropie să se uite și dânsul, iar apoi Își duse mâna la gură, cu un sughiț. - Dar sunt... - Sunt morți. Cum au spus oamenii dumitale. Zeci de vâslași, aliniați pe băncile lor, păreau să ia parte la o parodie macabră, aplecați peste rame parcă În sforțarea convulsivă a vâslitului. Alte siluete zăceau răsturnate spre pupa, În jurul timonei. Cadavrele erau umflate și acoperite de un lichid uleios, ca și când ar fi rămas mai multe zile expuse la soarele fierbinte. Privi În jur dezorientat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un tambuchi care dădea spre cală. Poate că Încărcătura navei avea să Îi dezvăluie misterul. Apucând o cange, o Înfășură iute Într-o cârpă gudronată care zăcea pe jos. Din câteva mișcări de amnar, aprinse torța improvizată, iar apoi se aplecă În gol, făcând lumină. Nu văzu echipamente, vergi sau vele de schimb, nici vreun fel de produse alimentare, nici provizii de apă sau de vin. Nici un spațiu de dormit pentru echipaj, nici bucătărie, nici arme. Chiar și pietrele de lest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante se aplecă Într-acolo, cuprins de curiozitate, apropiind torța. Văzu un soi de mecanism Încâlcit de pârghii și de roți dințate, pe ale căror suprafețe de lemn lucios și de aramă flacăra aprindea mii de reflexe. Era Înalt de două picioare, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
jos se mai găsea Încă securea care slujise la acest măcel. Ridică unul din angrenaje, Încercând pe degete mușcătura dinților subțiri. Pe margine se distingeau niște caractere mărunte, pe care nu izbuti să le descifreze. În clipa aceea, galera se aplecă cu un geamăt, ca și când În râu s-ar fi creat pe neașteptate un vârtej. Bargello se apropiase și se uita În jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vânjos ce ședea lângă primul, cu o cupă de vin În mână. Negustor de postavuri. Vine din Nord să vândă stofe din Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]