KorAP: Find »[drukola/base=aripă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...844 >

21,099 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

soarelui, o dată la o mie de ani, deasupra, se aprinde un foc. "Copile, drumul este, de fapt, o prelungire a ceea ce nu ești. Caută!" Sfârcurile, prune răscoapte în noapte cu lună. Fiul împăratului doarme, zmeul se alăptează până îi cresc aripi, până solzii se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
când farul aprinde Steaua Polară, scoicile pavează drumul Carului Mare, peștii într-o băltoacă de lună își vopsesc solzii de culoarea aurului, pescărușii ciugulesc stele stinse ca pe niște grăunțe din palma lui Dumnezeu. În cer omul urcă când își simte aripile. Omul este ca pasărea, zbor, și nu om, și nu pasăre: Nimic mai fals, Doamne, decât să-mi zidesc cuib deasupra apelor, pe nori, în palmele tale. Cuibul este locul unde sufletul se recunoaște după cum își rostește numele. Cuibul încape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
neamț nespălat, le storc și curge untură dine ele, fuge apa peste textilă, precum ploaia pe acoperișul casei, sunt ignifugate cu grăsime, zile și nopți de patimi în fibrele acestea (coton suta de procente). Bundița de la mămuța parcă este o aripă de Dumnezeu; ghemotoc sub cap, noaptea, aduna îngeri înghețați dincolo de fereastră, vara mirosea a levănțică și a peliniță, iarna a grâu încolțit; mămuța a rămas cu mine și cu îngerii ei zgribuliți, mămuța doarme acoperită cu frunze, nu cu pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
râu limpede. Anul trecut, Ilie a lui badea Vasile și-a dezlegat cureaua. Ilie a zburat în cer și nu s-a mai întors. Nu, am greșit, tu parcă ești scaunul pe care a stat Ilie înainte să-i crească aripi. Semnele copilăriei amprentele lui Dumnezeu: fiecare atingere rană deschisă, fiecare mângâiere hartă. Poate durerea va trece hotarul și se va împrăștia printre rădăcini de brusture, prin burți sterpe de stele; poate se va cuibări în alte semne; poate nu va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fără mine. Inima nu se domolește nici în zbor, nici în cuib, nici în fălcile lupilor. Cerule, deschide-te! Zborul este mai mult decât pasăre, decât gând, decât înălțare; zborul miroase a stea. Inima în ieslea animalelor de povară visează aripi... visează și numără din doi în doi, din trei în trei, din inimă în inimă, până când viața în sine devine un răstimp de prisos, un vid presărat cu sticlă pisată. Lumina ei, doar cât să ne strecurăm printre oameni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul firului, o muscă abia se mai mișca, aripile-i erau cusute cu o rază de lună, picioarele, încleiate în joc. (Șotronul, mai ușor de sărit în aer decât pe pământ.) Sus este mai multă lumină, în spălător, cerul nu cobora sub pervaz: Ca să luminez, trebuie să atârn de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire încrustată pe o piatră sau pe un soclu (aici odihnește robul robilor) într-un interval de câteva cifre; fericire săpată sub catapeteasmă, deasupra aripilor. Numai nebunii pot doza fericirea. Doi ani au fost împreună, cum bine le sta oamenilor singuri. El, elevul prostuț din ultima bancă, ea, modelul, banca din față, rândul de la fereastră. Fereastra, castani bătrâni, soare despletit printre frunze, soare împletit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
unei pseudo-libertăți ca un chirurg care-și amputează ambele mâini numai să-și usuce îmbrățișarea. Conștient, subconștient, inconștient, dimensiuni pentru oameni cu suflete cauterizate. 13. Era îngerul său albastru. Cămașa albastră cu mânecuțe suflecate marea împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
făcut pe ascuns, gardul viu îi ajungea până la sâni. Castanii pocneau de viață în muguri de frunză crudă; teii generoși răsturnau cupele pline cu nectar peste creștetul trecătorilor; panseluțe firave împărțeau pe din două culorile cu un roi de fluturi aripi multicolore printre frunze, petale de acuarelă în cer. O albină, enervant de avară, culegea polen de lună plină, confundând-o cu o păpădie. Felinarul din fața liceului, repeta ca un elev prostuț: Și eu sunt o stea, și licuriciul este o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un borcan de tocană fără ulei). Satul își amintea bine: bătrâna era plăcută Cerului ca o mironosiță. Sfințenia nu este o virtute. Te înalță Dumnezeu, te coboară, te înalță din nou, încă o dată, faci cale întoarsă, până când smerenia îți modelează aripi, până când înțelegi că zborul este mai mult decât o simplă înălțare pe verticală. Cuprinde cu brațele, cu sufletul, cu ochii tot ce te bucură și ce nu te bucură în egală măsură și, sigur, la un moment dat, o să îmbrățișezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
doi pași, cu douăzeci de pași, cu douăzeci de ani de pași, iar tu încă te mai încăpăținezi să te arunci ca înecatul într-un viitor ipotetic. Tot nu te-ai trezit, omule? Vine peste tine dragostea cu handicapul numit aripă: vrei să te înalți, vrei să te ridici din întuneric, simți că este momentul să te rupi din ce a mai rămas Dumnezeu în tine, din ce-a mai rămas mamă în tine și să te zidești după altă asemănare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
piatră se înalță dragostea ta mare. Dragostea este o fugă de toate, dar tu te ridici în vârful iluziilor, dar tu te amăgești că poți să zbori. Adevărul este ceva plat, dragostea este verticală, în adevăr nu-ți poți desface aripile.) Ca să iubești, ai nevoie de un pretext și atunci apare femeia" (spunea Cioran). O vezi, te bucuri, o guști, îți place, nu este scumpă deloc, uneori o împarți și cu alții. Prezența ei fizică transformă emoțiile în chestii concrete, orizontale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tulbure; bunica-sa aducea o găleată plină cu lichid gălbui; Petru știa răspunsul încă de când avea trei ani. Iar a căzut o stea coaptă în fântână? Iar, puiul bunicii. Atunci o să beau cenușa din pahar până la fund, o să-mi crească aripi bunico! Din pulbere de stea cresc aripi, așa mi-ai spus săptămâna trecută, când un copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu lichid gălbui; Petru știa răspunsul încă de când avea trei ani. Iar a căzut o stea coaptă în fântână? Iar, puiul bunicii. Atunci o să beau cenușa din pahar până la fund, o să-mi crească aripi bunico! Din pulbere de stea cresc aripi, așa mi-ai spus săptămâna trecută, când un copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei culege stele date în pârg și le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bunul plac al gravitației fără implicarea lui Dumnezeu; în oglindă, starea de piatră se repeta cu fiecare lacrimă; o zgârietură în carnea luminii pune pauză mereu între două bătăi de inimă. La 20 de ani dependența de fereastră deschisă creștea aripi. 37. La 4 dimineața, oglinda era ca o apă limpede, ca o chemare la înec. Se trezea mereu la 4. Desculț, pe neatinse, pe nevăzute, pe nesimțite, trecea pe lână plantonul ce depănușa vise, pe lângă rastelul cu 21 de morți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme și să plouă cu avortoni sub gardul cimitirelor. Deschizi fereastra să intre noaptea în lada de zestre, să păteze pânzele cu întuneric, să destrame cămășile, să putrezească nasturii ca o eliberare de aripi. Ți s-a făcut de doliu și-n cerul gurii... deschizi fereastra. Nu s-a cunoscut viață, cum nu s-a cunoscut moarte, fără o împăcare extremă. Lacrimile, rouă pe limba clopotului. Punctul încorsetează limitele. Renunțarea, o cruce rostogolită în afara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
deschidă. Te rog să mă ierți! O absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima stejarului, luna trăgea o dungă pe cer, semn de ultimă trecere. Noaptea, uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de cruce. Munții proptele pentru o burtă de cer plină cu stele coapte. Noaptea, zborul se întâmplă ca o căutare a instinctelor, neprihănirea cocea spic în poala cămășii, aureole de rouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
podul palmei și despre un tramvai ce alerga de-a curmezișul destinului. Ultimul rând s-a desprins de pe hârtie, după el a mai tras unul și apoi altul, spovedania se deșira ca un pulover putred, ca o zăpadă dintr-o aripă de înger, ca un tren ieșit din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă de toamnă. Ulițele, țesături de artere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
îngădui rătăcirile? De vrei să exiști în afara lumii, leapăd-o din suflet! Ia un foarfece și decupează sângele arhivă de chipuri cioplite, inima cinematecă în oglinda retrovizoare. Petre, filmul despre un tramvai rupt de pe șine nu-ți justifică intenția de aripă. Până mai sus de tâmplă se întâmplă o trecere. Îngustă e puntea suspendată de cer. Doamne, vorbești de mântuire ca despre un examen de corigență la religie: "Pregătiți o foaie de hârtie, cărțile închise, fițuicile la coș, palmele la vedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
iconostas este Genia, șotronul meu are suflet, părinte. Despre ce chip, contur, culoare îmi vorbești? Șotronul meu drag nu mă alungă, când pășesc din nepricepere în afara luminii. Dimineața, îngerii îmi fac cărare până la ea, apoi, rușinoși, își ascund ochii sub aripi. Sfinții coboară de pe fresce și ne binecuvântează, cerul se deschide precum un parc de distracție peste noi. Spune-mi, părinte, ne este îngăduit să urcăm în carusel și să zburăm din cerul acesta în alt cer? Când m-ai trimis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
treaptă: te-ai obișnuit cu urcușul, mai sus de tâmplă este zborul altuia, ajunge! Zbor peste zborul zilei de astăzi, mâine, nu poate fi; mâine, de pe o coajă de ou fiert, se desprinde o amprentă de suflet, o intenție, două aripi, și... iată-te într-o clipită imposibil cuib deasupra norilor cu pădure cu tot. În mănăstire se mima fericirea; în mănăstire fiecare sugea fericirea de la o țâță imaginară: țâța nostalgică țâță stearpă, țâța triumfală țâță prolifică, țâța zadarnică țâță seacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
început toamna vine în inimă. Așteaptă până ți se scutură cuiburi din vene, până păsările negre te vor sfâșia ca pe un hoit putred, până se va face târziu în gușile cerului. Coboară înserare peste felia de pâine, noaptea sub aripile îngerilor, întunericul în sticla cu lapte. Așteaptă, dragul meu, așteaptă! Moartea, docilă, îngăduie numărătoarea pe sărite. Așteaptă, Dumnezeu a trudit 6 zile; în ziua a șaptea, bătrânul și-a hodinit oasele; în a opta zi, a modelat singurătatea, tu vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
clipă? Dumnezeu, pentru diversitatea cerului, a modelat îngeri din fulgi de zăpadă, apoi, s-a bulgărit cu sfântul Petru până ce ghemotoacele albe și-au luat zborul. Dumnezeu, invidios, i-a alungat din rai într-o zi de ianuarie creaturile scutură aripile cât e iarna de lungă. Așteaptă, Petre, așteaptă! Din puful păpădiei nu poți să te ridici mai sus de intenția câmpiilor. Unde să vii? Verdeața și răcoarea promisă în cimitir nici măcar în ierbarul lui Dumnezeu nu există. Număr anii fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Petre. Nu de lume fugi, nu de tine: decorul întregește iluzia, forma definește percepția, concretul delimitează, obsesia. Nu lumea îți toarnă plumb în brațele crucii, nu tu îi uzi rădăcinile să crească mare când vei fi mic, nu îngerii donează aripi lemnului desfrunzit. Robul propriilor nerăspunsuri ești, Petre. Icoana nu este o antologie de rugăciuni. Adevărul despre unicul om singur doar Dumnezeu pretinde a-l ști. Dumnezeu doarme și când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Focul, precum o înălțare din cenușă, indica sensul. Catapeteasma, jertfelnic pe muntele Tabor. Arderea de tot înmiresma cerul. Sfinții picurau din tempera nuanțe multicolore. Iconostasul își elibera ierarhii încătușați în argint. Deasupra focului, îngeri dănțuiau Isaia. Crucea a fâlfâit din aripi, apoi s-a înălțat la cer. Petru și-a scos calamafca, paramanul, mantia, antirimul, cămașa, pantalonii, sandalele, apoi a urcat pe jeratic. O mireasmă plăcută s-a înălțat către cer. Scaunul judecății, gol. Pendulul ceasului bătea ora două. 64. De pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]