7,165 matches
-
facă complimente și înțeleg că este foarte important pentru relația noastră să fac și eu acest lucru. Nu aș vrea să te văd îmbătrânind, Yehonala, îmi spune Nuharoo ținându-și degetele ridicate. Are unghiile lungi de cinci centimetri vopsite cu auriu și argintiu, cu detalii delicate din natură. Ascultă sfatul meu și pune-l pe bucătar să-ți prepare zilnic supă tang kuei. Să pună în ea viermi de mătase uscați și curmale negre. O să aibă un gust groaznic, dar te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
că, de îndată ce se va simți mai bine, ni se va alătura. Când eu și Nuharoo intrăm în Sala Dezvoltării Spirituale, Curtea deja ne așteaptă. Sunt de față mai mult de trei sute de miniștri și funcționari. Noi suntem îmbrăcate în robele aurii de Curte. Ne așezăm la locurile noastre, umăr lângă umăr, în spatele tronului. Câteva minute mai târziu sosește împăratul Hsien Feng. Se târăște pe platformă și se prăbușește fără suflare pe tron. Pare atât de fragil, încât o adiere de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mai accidentat și mai plin de praf. Ne oprim peste noapte într-un sat și mă întâlnesc cu Nuharoo. Sunt suprinsă de felul în care e îmbrăcată. Arată de parcă se duce la o petrecere. Roba ei e confecționată din satin auriu brodat cu simboluri budiste. Cât a ținut călătoria, Nuharoo a purtat aceeași robă. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că era mai mult decât înspăimântată. „În caz că suntem atacați, mi-a spus ea, vreau să fiu sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
eu capacul ridicat pentru tine. — Explică de ce decretul către prințul Kung a fost trimis fără sigiliile noastre, pretinde Nuharoo când Su Shun își face apariția. Su Shun stă plin de aroganță, îmbrăcat în roba lungă de satin maro cu dungi aurii pe poale. Poartă o căciulă decorată cu un nasture roșu și o pană de păun viu colorată. Își scoate căciula și o ține în mâini. Capul îi este ras și coada e dată cu ulei. Bărbia îi este ridicată atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
arăta chipeș și tînăr pe lângă oficialii cu părul cărunt și barbă albă. Tocmai împlinise douăzeci și opt de ani. Am aruncat o privire furișă spre Nuharoo și am fost încă o dată izbită de profilul ei frumos. Era în noua ei robă phoenix aurie, cu podoabe pentru păr și cercei asortați. Ea dădea din cap și își înclina bărbia cu grație, zâmbind tuturor celor care veneau la ea. Buzele ei senzuale formau un sunet mut: — Ridică-te! Mie nu îmi plăcea asta la fel de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
suspectîndu-mă cu ochi bănuitori. O țarcă se înveselea pe streșina zăplazului. Iarba pălită de brumă avea o coloare mohorîtă; totuși în ea se preumblau buburuze pîntecoase și gîndăcei multicolori. Soarele privea peste păduri, pe deasupra satului, cu o puzderie de ochi aurii. Niște viței, în ocolașe, mugeau subțire iar în șesul deschis sub așezări se vedea colbul ciurdelor care se apropiau. M-am descoperit, nu în fața a ce a fost; ci în fața înserării tainice și a miresmelor. Sufletul mi se făcuse un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
orgolii; înțelesei că sînt părăsit. După ce furia mi s-a potolit, nu m-am putut dumeri ce găsisem pînă atunci la ea. Îmi păru banală ca orice altă fată. Aveam o slăbiciune pentru blonde. Oxigenîndu-se, Patricia exagera această însușire. Coloarea aurie îi punea în valoare trăsăturile fugoase dar și transparența epidermei, în vreme ce un fel de dulceață avidă îi umfla buzele și sînii neastîmpărați. Ca o cascadă de izvor, trupul fetei părea unduitor. Pentru a-și admira pulpele, o inocență vinovată o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dumbrăvenci cu gușa verde-albăstruie și pestriță; pe spinarea cerbului, două veverițe și o ghindă; toate orătăniile se uitau la ciobănița din mijlocul pajiștii. Picioarele le ține drepte ca la armată. E Încălțată cu șosetuțe albe și pantofi negri, cu catarame aurii. Poartă veșminte țărănești de sărbătoare: ie, fotă, betelie cu fire groase, să se vadă, de aur și de argint. Pe degetele cu unghii lungi, de cântăreață la nunți, apar o grămadă de ghiuluri cu cataroaie lucitoare. În părul creț, lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cuvenita plată pentru manoperă, ceruse și o grămadă de materiale din care folosise foarte puțin, păstrând pentru sine restul. Ectoraș dăduse spargerea vieții lui În chiar cabinetul temutului său tată, Directorul. Furase de acolo două drapele cu franjuri și ciucuri aurii și le dăduse lui Titel ca să fabrice din ele pe Zmeul zmeilor. Cel mai dezamăgit de neputința fiarei de a se Înălța după atâtea investiții de bani, materiale și așteptări Înfrigurate, pline de dureroase delicii, fusese Ion Vieru, care, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe căi mai drepte ori ocolite și, cum erau hotărâte să dea un exemplu, Îi făcuseră repede de petrecanie. Foiște cel neputincios cu femeile Îl urâse cu deznădejde pentru că Îndrăznise și izbutise să-i sucească mințile unei educatoare cu părul auriu și numai inele, căreia poetul Îi Închinase pe ascuns nenumărate poeme de iubire delicate și Înflăcărate, pe care mucosul de fiu al Directorului o asemăna cu cea de-a treia fiică de Împărat din basme și o iubea, la rându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
călătorie în China, 74 1955, București, Poarta furtunilor, povestiri, 1955, București, Inimi fierbinți, proză, 1956, București etc. MAMA I Aflat‐am pânʹși clipa și încotro a mers S‐ a risipit odată cu seara‐n univers, și trece prin noiane de sfere aurii Ca raza lunii peste rotundele tipsii. și râul nostru are adânc mai diafan, și pare mai albastru văzduhul udeștean, De când, în ziua plină de miei și porumbei, Au picurat într‐însul, albaștri, ochii ei. Când vântul calm foșnește în satul
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, marele preot al Templului Erin. — Ah, cât e de trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unul și același, oamenii simțeau că, într-un fel, era diferit de cel pe care-l priviseră în trecut. Dar, când oamenii din Kai priveau enormul tezaur și rezervele de muniții mutate în noua capitală, odată cu palanchinurile și cu șeile aurii ale întregului clan și caravana șerpuitoare de care trase de boi întinzându-se pe nenumărate leghe, își recăpătau siguranța că au o provincie puternică. Aceleași sentimente de mândrie îi urmăreau de pe vremea când Shingen încă mai dăinuia printre soldați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Nobunaga și era convins că prezența în persoană a seniorului său avea să garanteze o victorie monumentală. „CAP DE KUMQUAT!“ Cetatea Azuchi devenise centrul efervescent al unei noi culturi. Cetățeni cu îmbrăcămintea viu colorată îi populau străzile, iar strălucirile aurii și albastre ale donjonului de la castel păreau brodate cu verdele frunzelor proaspete de primăvară. Nici că s-ar fi putut să existe condiții mai diferite decât acelea din apus. În Luna a Cincea, pe când Hideyoshi și oamenii săi trudiseră zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe spre un cer negru precum cerneala. Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac, marea de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse îngrijorat Fujita Dengo, în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
intuitiv, că Mitsuhide pregătise un plan de rezervă, pentru a-l folosi, dacă i se împotrivea. În colțul unui alcov mare, dincolo de plasa pentru țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui Mitsuharu era o ușă glisantă mare. Nu auzea nimic din spatele ei, dar putea simți prezența lui Saito Toshimitsu și a altor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
intre în cameră. Închise ochii. În acel moment, tot ceea ce-și mai amintea începând de la cea mai fragedă vârstă și până în momentul prezent îi fulgeră prin minte, ca și cum ar fi călărit un cal în galop. Când deschise ochii, praful auriu și ilustrațiile de pe cei patru pereți iradiau un roșu viu. Petuniile pictate pe tavanul cu în relief se transformau în flăcări. Într-adevăr, nu dura mai mult decât o singură respirație ca să moară. În clipa morții, cine știe ce funcție extraordinară dinlăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile, în pragurile tuturor caselor apărură, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era împins de briza care făcea steagurile să fluture și reflecta armata terestră în marș, înaintând de-a lungul coastei. Dar din Azuchi nu mai rămăsese decât pământ pârjolit și, de îndată ce sosiră, trupele fură cuprinse de deznădejde. Zidurile albastre cu auriu din Azuchi nu mai existau. Toate porțile zidului exterior și streșinile înalte ale Templului Soken arseseră până-n temelii. În cetate, situația era și mai grea. Nici măcar câinii de pripas nu mai aveau ce să vâneze, iar preoții bisericii creștine umblau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii oamenilor erau cuprinși de îndoială. Dar, pe când generalii priveau în direcția altarului din depărtare, printre articole austere ca tabernacolul, placa mortuară, paravanul auriu, florile de jertfelnic și arzătorul de tămâie, îl văzură pe Hideyoshi așezat comod și calm sub altar, cu micul Samboshi pe genunchi. Cu toții se întrebară ce făcea. Când, însă, stătură să se gândească, își amintiră că, după-amiază, la conferință, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din cap: Dacă tot e vorba să primesc o ceașcă, aș dori-o pe aceea mare. Ceașca respectivă mai conținea puțin sake. Hideyoshi o goli fără ceremonie și chemă: Să vină cineva și să-l servească. Gura carafei lăcuite cu auriu atinse buza ceștii vișinii și, cu toate că sticla se goli repede, ceașca încă nu era complet plină. Cineva mai aduse una și, în sfârșit, ceașca se umplu ochi. Tânărul și chipeșul erou își îngustă ochii, ridică la buze ceașca și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]