17,832 matches
-
optșpe... - continuă cadâna. — E mare, dom’le! - se extaziase viziriul, urmărindu-și stăpânul. Episodul 38 îN SALA DE FORTZĂ în fine, la flotarea cu nr. 203, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzà își făcu semnul semilunii și se ridică de pe covorul cu bătălia de la Nicopole. Se vedea cât-colo că-i obosit, dar mulțumit. — Ce urmează? - privi el spre cadâna de serviciu. — Masaj sau vernisaj - răspunse dânsa. — Masaj! - hotărî sultanul și-o luminiță ciudată îi sclipi pentru o clipă în ochi. După aceea? - întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gândim la ele în bloc. E mult mai ușor. Gândindu-te la mai multe, te gândești de fapt la o noțiune. Și-ascultați-mă pe mine, cu noțiunea te descurci mult mai ușor. închipuiți-vă ce-ar fi dacă în toiul unei bătălii m-ar apuca dorul după una oacheșă sau bălaie lăsată acasă! Cum aș mai lupta eu? Pe când așa, te gândești c-ai lăsat acasă o noțiune și lupți ca leul! De-aia vă și batem pe toți, din Caucaz la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cinste cele mai apropiate de el. Lucrul acesta nu trebuie să mire: vel-logofătul Samoilă, cu toată timpuria pierdere a vederii, fusese unul din cei mai străluciți strategi ai Moldovei acelor timpuri și ca atare era foarte respectat. Știa zeci de bătălii pe de rost, cunoștea toate tipurile de amplasament ale oștilor turcești, toate vicleniile de atac ale cazacilor, toate formațiunile de relief dintre Dunăre și Kiev, importanța fiecărei coline, a fiecărei mlaștini, a fiecărui han. într-o noapte, în tinerețe, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Samoilă, tatăl: „Despina dragă, comment on dit en français vistiernic?” „Ministre de finance”, răspundea plictisită fata. „Et vel-logofăt?” „Je ne sais pas. Foute-moi la paix! Je suis fatiguée”. „Moi aussi”, răspundea trist vel-logofătul, gândindu-se la viața lui de necurmate bătălii. Și iat-o acum la masa domnească pe Despina, un boboc de fiică, nu foarte frumoasă, cum am pomenit, dar având acel je ne sais quoi pe care-l aveau în urmă cu 350 de ani tinerele fete de boier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și atingere adăpostești în întunericu-ți matern! Pe dâra albă de spumă din urma corăbiei, cei patru eroi ai noștri priveau jucându-se delfini albăstrii ce-și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni ce emigraseră din Mediterană în urma bătăliei de la Lepanto, pisici de mare îndreptându-se spre Sevastopol, nisetri uriași, plini de icre, care se țineau după corabia grecească de teamă să nu nimerească gura Niprului, iar mai în spate, din aer, un stol de gâște sălbatice vâslind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
năcăjite zile de când umblau să fie repuși în drepturi. Cu osebire Barzovie-Vodă, ca un om căruia fosta domnie nu-i sporise numai cutele necazului pe frunte, ci și inelele de osânză în jurul mijlocului, icnea din toți rărunchii, blestemând în gând bătălia de la Kulikovo (1380î unde tătarii, în loc să se alieze cu rușii spre a-i bate mai târziu pe turci, au fost înfrânți de cneazul Dimitri, siliți fiind astfel să se alieze cu otomanii și să se infiltreze împreună în Moldova, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fornăind. Atunci doamna Potoțki închidea cutremurată ochii și-și imagina cum bunul Dumnezeu îi trimite un înger de 1,85 metri, cu aripi mari, învăluitoare, care să se așeze în jilțul de colo, cum făcea și hatmanul când venea de la bătălie, și să-i spună: „Ia trage tu puțin de cizma asta...” Episodul 116 DIALOG GOTIC Când Metodiu și Iovănuț bătură la porțile Lugubrului, doamna hatman Potoțki tocmai își termina siesta, lungită pe unul din divanurile aduse ad-hoc pe terasă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i în ele sau măcar să le calce. — Nimeni? - se uimi Metodiu. Dar soțul dumneavoastră? — Potoțki? - dădu din mână a lehamite doamna. Iubea prea mult caii. Continuând alegoria cu străchinile, vreau să spun că, tot așteptându-l să se întoarcă din bătălii, mă pregăteam, îmi aranjam, cum se zice, străchinile și când venea în sfârșit, intra nervos și zicea: „Cine dracu’ a pus străchinile astea aici?”. Apoi sforăia până dimineața. — Bine - spuse Metodiu - dar atunci cine e tatăl fiului dumneavoastră? — Asta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care se făceau de regulă, marțea, joia, sâmbăta și duminica, iar uneori, cu permisiunea clerului, și miercurea. Erau baluri unde, cum se zice, se punea țara la cale, unde se făceau și se probau căsătorii, se comentau ultimele cancanuri din bătăliile navale etc. Veneau apoi balurile veleitarilor, mici nobili scăpătați, cavaleri fără portofoliu, curtezane aspirante și alții. N-aveau petrecerile acestea strălucirea celor dintâi, dar se remarcau totuși printr-o bună aprovizionare și o nesilită veselie scutită de canoane aristocratice. Urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai frigi o ciozvârtă, pe când în palat numai vopsele, pâră și zavistie. Spune tu, fiule, unde cad mai multe capete, în pădure sau în palate? — Sincer vorbind - răspunse Iovănuț - în pădure. N-am văzut și n-am auzit de mari bătălii purtate în camere. — N-am vorbit cum trebuie - zise Metodiu. Am vrut să zic nu „multe capete”, ci „cele mai bune capete”. Ei? — în palate, recunoscu Iovănuț. — Așa-i? - făcu triumfător Metodiu. Și chiar dacă nu se desprind propriu-zis de trunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
povestea? — Pentru că nu întotdeauna faci ceva cu gândul că vei ieși învingător. În felul ăsta nu ai nici un merit. Tatăl nostru ne-a dat cel mai bun exemplu că există împrejurări în care un adevărat tuareg trebuie să facă față unei bătălii, chiar dacă știe dinainte că aceasta este pierdută. — Și asta l-a dus la pieire. Ce s-ar fi întâmplat dacă în acea blestemată zi ar fi renunțat la războiul acela între forțe atât de inegale, atât de absurd și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Frumos sfat! — Și e și pe gratis. Poartă-te firesc și să nu ai idei preconcepute. Privește lucrurile dintr-un unghi diferit, înoată împotriva curentului și, dacă nu reușești, nu-ți face probleme, fiindcă, după părerea mea, asta-i o bătălie pierdută din start. Cum poți vorbi cu atâta indiferență? întrebă Nené Dupré, care părea într-adevăr îndurerat. — Dând tot ce am mai rău în mine și făcându-mi din asta o carapace, răspunse prietenul său cu voce obosită. La urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cazul, puțin probabil, că toată povestea asta se va termina cu bine, este clar că niciodată nu vom mai fi în siguranță lângă puț. Ce-o să facem atunci? — „Războinicul care nu se concentrează, gândindu-se la ce va face după bătălie, o va pierde, iar drumețul care nu se concentrează, gândindu-se la ce va face la sfârșitul călătoriei, niciodată nu va ajunge la capăt...“ - spuse Gacel, citând o cunoscută maximă sahariană. Să ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cartușe. Rabla asta pe care o ai nu-ți folosi la nimic când va trebui să te înfrunți cu oamenii Mecanicului. Nici asta pe care mi-o oferi n-aș spune că e ceva cu care aș putea câștiga o bătălie... Nu ai vreun tanc la bord? — Nu, dar am un binoclu. — Un binoclu?... − repetă celălalt cu umor. La ce-mi trebuie binoclu? În ziua în care un tuareg ajunge să aibă nevoie de un binoclu înseamnă că nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vedere, timp în care Gacel încărcă pe cei trei dromaderi care mai erau în viață patru dintre caprele muribunde și porni, cu pas vioi pe drumul ce ducea spre munții îndepărtați. Știa că acolo va trebui să facă față unei bătălii grele, dar începea să aibă o idee clară despre cum avea s-o plănuiască. — Doar nu l-a înghițit pământul. — Păi, așa s-ar părea. Ultima oară când l-au văzut dădea târcoale pe lângă Antonov-ul ăla care a decolat acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o noapte înainte fuseseră înlocuite de o vădită dezordine și delăsare, dat fiind că picioarele păreau că le atârnă de parcă ar fi avut ghiulele de fier legate de glezne. Principalul aliat al tuaregilor din timpuri îndepărtate câștigase deja prima sa bătălie. Deșertul era un luptător foarte puternic, căruia nu prea-i slăbea vigilența și, pe măsură ce trecea timpul, cauza tot mai multe pierderi. Așa că, cea mai bună tactică pe care puteau s-o folosească în continuare frații Sayah era să evite orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
n-ar avea legătură cu cele mai ferme convingeri religioase ale lor. Probabil că un sângeros „război sfânt“ i-ar determina să lupte cot la cot, dar el nu se vedea capabil să înceapă una din acele nedrepte și crude bătălii fundamentaliste, ce nu aduceau decât moarte, distrugere și suferință. Căută alte visuri. Își imagină alte locuri. Asta făcea în dimineața când îl surprinse un zgomot ce creștea și, când zări în depărtare silueta inconfundabilă a unui elicopter ce nu semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
prea târziu. Nu-ți face iluzii, niciodată nu e prea târziu. Dar tu să-i ierți. Să-i crezi cel mai puțin pe cei care-ți vor povesti că ei au fost conducătorii, chiar mai mult, strategii vreuneia din vestitele bătălii. Iar între timp vorbesc despre război ca despre o operație, ca despre îndepărtarea cu succes a unei tumori. Ei folosesc pluralul amestecând războaiele între ele. Le dau nume ca nou-născuților și le numerotează ca pe scaunele de la cinematograf. Dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
crezi decât că le e teamă și că sunt foarte nefericiți. Totuși, nu sunt cu nimic mai nefericiți decât tine și nu au născocit niciodată nimic. Nu au fost niciodată medici, nu au făcut decât autopsii, nu au condus nici o bătălie și, mai ales, nu s-au ales cu nimic de pe urma lor. Au primit doar o amânare până la următorul asalt, nu mântuirea. Pentru că războiul e unul singur. El este adevăratul bun al întregului popor și nu se tocește, mai degrabă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
înalt vârf al Muntelui Zăpezilor. Un curent ciudat de mici și răi stimuli electrici corticali, asemănători unei plase organice cu ochiuri minuscule, mișcând sălbatic pentru a prinde intențiile și a le transforma în paralizie, străbătea plafonul principal de nori, podeaua bătăliei, ajungând până la Lacul Liniștii și înapoi. Era semnul că oamenii se treziseră de-a binelea și se gândeau la lucruri tot mai rele și mai neobișnuite. Lumea de Deasupra fu cuprinsă brusc de zumzetul acestui curent, învolburându-se de flacăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
putea fi? Am ascultat cu mare atenție și am privit peste tot în jur, în încercarea de a înțelege ce anume provoca sunetul acela perfect continuu, asemănător murmurului din piepturile și gâtlejurile a mii de războinici încurajându-se înaintea ultimei bătălii de pe tărâmul vieții, suscitând în același timp teroare în inimile dușmanilor aflați pe colinele din zare. Și iată că nestăvilita mea curiozitate a fost grabnic răsplătită. Cercetând încă o dată chipurile participanților la cenaclu, am înțeles, spre teribila mea groază, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
inaugural al directorului Stojković (care le ura viitorilor geometri să slujească cu cinste regele și patria, căci lor le revenea dificila misiune de a Însemna pe hartă noile granițe ale patriei noastre). Urma apoi un amalgam Între denumirile unor celebre bătălii cu nu mai puțin celebre Înfrîngeri din Primul Război Mondial - Kajmakčalan, Mojkovac, Cer, Kolubara, Drina - cu numele unor profesori și elevi dispăruți, cu notele de la geometrie descriptivă, desen, istorie, religie, caligrafie. Acum apare și numele uneia Rosa, Roksanda, vînzătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîte-o vorbă din torentul monoton al silabelor care Îi bubuiau În ureche precum răpăitul tobei. Timpul se oprise-n loc. Trecutul, prezentul și viitorul se amestecaseră, Își simțea tîmplele zvîcnind din pricina pulsului agitat, iar tobele duduiau aidoma sunetelor Îndepărtate ale bătăliilor cîștigate, ale convoaielor triumfale și ale asalturilor, aidoma bubuiturilor altor tobe Înfășurate În doliu, dar care pe atunci vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vîrstei (părea mai degrabă un puștan decît un tînăr În toată puterea cuvîntului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
răscoala din 1905, Imperiul habsburgică a renunțat la introducerea serviciului militar obligatoriu, prelungind termenul de scutire la „recutație” până în 1930, în anul 1913 a cerut la Bucovina să formeze dou regimente de voluntari pentru a lupta împotriva împăratului francez Napoleon („Bătălia Națiunilor”, Leipzig, Germania unde Napoleon a fost înfrânt). Cererea de voluntari pentru armata austriacă a declanșat un val de emigrări în Moldova în 1813-1814, din toată Bucovina, inclusiv din zona Dornelor. Anexe Dicționar Băjenar, -i - persoană care își părăsește vremelnică
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
multe moșii, ajungând în 1682 postelnică (onul de taină al Domnitorului, cel care avea grijă de dormitorul domnesc). Alături de domnitorul Gheorghe Duca participă la asediul Vienei din 1683, unde turcii sunt învinși și siliți să se retragă pierzând mai multe bătălii și teritorii - Ungaria și Transilvania - prin pacea de la Karlovitz din 1699. Manolache Roset a fost un om sprinten, bun călăreț și mânuitor de arme, neastâmpărat, îndrăzneț, iute la mânie și fudul. A acumulat o mare avere constând din moșiile Bohotin
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]