5,885 matches
-
Radu: Gata, am plecat! Soarele: Nu! Nimeni nu poate salva Pământul decât eu care o voi distruge pe intrusă, cu căldura atomică și am s-o împrăștii cu vântul solar dincolo de marginile Împărăției mele, acolo de unde vine, din infinit. (pe boltă apare Pământul de care se apropie o stea.) Halley: Uite-o Soare! (începe un zgomot specific; furtună, etc, planeta-dușman începe să piardă din viteză, încet încet se oprește și-i dispare strălucirea în aplauzele de bucurie ale celor din scenă
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
îi întâmpină vesel. ML: Sunteți sănătoși? Cosmon: S-ar putea zice că dacă am fost la Curtea Soarelui și ne-am întreținut cu el, și Gigel l-a învățat șotron, că nu prea suntem sănătoși (arată la cap, râsete. Vedem bolta cerească plină de stele cu Soarele în prim plan). Gigel: Soarele în semn de prietenie, lasă planetele să coboare câteva clipe pe Pământ. Soarele: Cum să coboare pe Pământ? Vrei să se producă un cataclism în Împărăția mea? Gigel: Lasă
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
ML Soarele: Nu, s-ar putea declanșa un haos total, ucigător și pentru Pământ. Gigele, regret (se întrerupe legătura. Întuneric. Muzică „dură”. Când se aprinde lumina, ne aflăm tot la observator. Intră Venus, Selena și celelalte planete. Surpriză generală. Pe bolta cerească apare Soarele): Gigel: Soare, mi-a plăcut gluma ta. Soarele: Și voi mi-ați făcut o mare surpriză când ați venit la Curtea mea. Gigel: Mulțumesc, Soare. Stelelor, bine ați venit la observator. Vi-l prezint pe ML și
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
pe fundal apar proiecții cu pomi, pajiști, etc.). Deci, în ce zi a creat Dumnezeu Pământul? Voci: În ziua a treia Prelatul: Dar Dumnezeu a continuat să creeze; dăduse atâtea frumuseți pământului, așa că a poruncit să fie luminat mare, pe bolta cerului, ca să despartă Ziua de Întuneric, adică de noapte, să țină seama zilelor și a anilor (pe cer apare Soarele) Soarele care să dea Pământului lumină și căldură. Și Luna care să stăpânească Noaptea. (pe cer apare Luna și încep
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
oricărei vești aeriene sau pământene, naturale sau suspecte și gata de atac cu săbiile ascuțite spre dușmanii virtuali. Rândurile de usturoi, flăcăi însurăței în veșminte strămoșești, pe mărimi mai tinerești, cu rosturi de santinelă stau și ei de veghe sub bolta cerului proaspăt spălat de ultima ploaie de primăvară. Frunzele suprapuse ale verzelor ascund ceva esențial, mângâierea eternă, îmbrățișarea închisă în roade, întâiul bulb al dragostei din care se naște o lume rotundă, o căsuță fermecată în care viața continuă. Deasupra
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
vapoarelor în derivă! Văzduhul, în momentul când îl atinsese cu sabia de foc, îl și transformase într-o mare întinsă, cu apa albastră, care se juca uneori în culori, înfățișându-se când în verde, gri sau în culoarea cerului cu boltă. -Tu, al treilea ou, obosit de atâta rostogolire, în ce ai vrea să te preschimb, ca să te așezi și tu la casa ta?Drept să-ți spun, m-am plictisit de atâta nisip, crede-mă, aș vrea să văd numai
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
se termină Într-o poartă, genul care În familia mea induce Întotdeauna mirare și venerație. Dar acum doamna Drexel o cotește pe alei. (La capătul lor locuiesc noile mele colege de școală.) Trecem pe lângă tufe de lemn câinesc și pe sub bolți de gard viu și ajungem la casele izolate de pe malul lacului, unde așteaptă fete cu ghiozdanul În spate, stând drepte. Poartă aceeași uniformă ca și mine, dar pe ele arată cumva altfel - mai Îngrijit, mai la modă. Din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de culoare care atrăgea atenția tuturor. Naiul se opri și terenul de hochei amuți din nou. Oamenii tușiră, pregătindu-se de spectacol. Am aruncat o privire afară de după perdea și am văzut Obiectul pregătindu-se să intre. Stătea chiar În dreptul bolții din mijloc, la cel mult trei metri de mine. N-o mai văzusem atât de serioasă și de concentrată. Talentul e un soi de inteligență. Așteptând să intre În scenă, Obiectul Obscur o dobândea pe a ei. Buzele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În așa fel Încât să imite lemnul. Atunci am auzit un sunet scurt, ca de tuse gâtuită. Obiectul spuse din nou replica: ― Întâmplă-se orice, nu-l voi trăda! Urmată de tăcere. M-am uitat prin draperie. Le vedeam prin bolta centrală. Obiectul era cu spatele la mine. Mai departe, pe scenă, Maxine Grossinger stătea cu o expresie inertă pe chip. Gura Îi era deschisă, dar nu scotea nici un cuvânt. Dincolo de ea, chiar deasupra marginii scenei, era fața rumenă a domnișoarei Fagles, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era Jerome. Când, În cele din urmă, m-am Întors Înapoi, era prea târziu. Drept În fața mea era roata camionului. M-am izbit de ea cu toată puterea. Am fost aruncată În aer și răsucită În praful roșiatic. În apexul boltei pe care am descris-o, am văzut lamele de plug ridicate În urma mea, spirala de metal acoperită de noroi, iar apoi cursa a luat sfârșit. M-am trezit mai târziu, pe bancheta din spate a unui automobil ciudat. O rablă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Turnurile gri păreau niște cruci de beton într-un cimitir imens ce marcau locurile de odihnă veșnică a celor care încă n-au murit. Pe străzi, pe trotuare, mașinile, din ce în ce mai rare, și pietonii, din ce în ce mai grăbiți odată cu înălțarea discului solar pe bolta cerului, semănau izbitor de tare cu niște furnici, cu niște gândaci care, dând de o sursă de hrană, o invadează și o consumă, o transportă până în vizuina lor și acolo o depun pentru iarna ce va să vie, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Lumina începea să nu mai fie așa cum a fost pe tot parcursul zilei, atotprezentă. Lenevea pe acoperișurile înalte, agățându-se cu disperare de orice, lăsând umbre lungi, ce se îngroșau pe măsură ce regele zilei încerca să-și mai păstreze tronul pe bolta cerească câteva minute în plus. Trebuie să mă duc să-mi iau sacul de dormit, Corvium. Vii cu mine să caut un loc de înnoptat? Deși încă atent la ce se petrecea afară, în acea agitație specifică furnicilor, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
din cauza unei probleme tehnice. Au ajuns ei, dar prea târziu, când nu mai aveau ce face, căci cei care i-au chemat nu mai erau stăpâni pe școală. Nu mai erau deloc, de fapt. Soarele se ridica din ce în ce mai mult pe bolta cerească și umbrele ce sălășluiau în curtea interioară începeau să se subțieze și să se retragă spre pereții care ne despărțeau de cei care ne-au asuprit atât timp și care ne-au controlat și ne-au programat viitorul fiecăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
orice vise omenești. Pe măsură ce timpul trecea, noi eram mai captivați de acel spectacol al naturii. Lumina căpăta puteri cu fiecare secundă, iar în curând rupturi în nori îngăduiau zilei să-și trimită solii vestitori mai sus, tot mai sus pe bolta cerească. Fâșii de roz și mov, foarte subțiri, crestau cerul întunecat. Noaptea, care până acum veghease asupra orașului și a lumii noastre cu o autoritate neîndoielnică, începea să-și piardă tronul. Domeniile soarelui deveneau din ce în ce mai extinse cu fiecare moment care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se plimbe ocupat de gândurile sale prin bibliotecă, atingând lung din când în când câte o carte. Se duse la fereastră și o mângâie încet cu părere de rău în timp ce privea preocupat spre norii suri și grei care atârnau de bolta cândva veșnic albastră, amenințând acum s-o rupă cu masa lor. Parcă tasau lumea! Apăsau pe umerii tuturor și spațiul parcă devenea mai mic, obligându-ne să fim mai uniți. Se întindeau pe mii de kilometri în toate direcțiile, învăluind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Capitolul 21 Pregătiri Ziua de joi este specială! Este specială pentru că începe cum nu a mai început nici o altă zi de joi de când a căzut Imperiul. Soarele a început să răsară și, în încercarea sa de a se impune pe bolta cerească, nu a reușit mare lucru. Norii au început să prindă ceva culoare într-un punct îndepărtat la orizont și să se distingă un pic față de portocaliul care îi domina. Apoi au început să prindă putere și să se extindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un moment dat, dacă te fura peisajul, puteai crede că acea gămălie spațială de chibrit a dat foc la tot cerul, întrucât culoarea sa se prelungea în cea a cerului de noapte cu o măiestrie greu de egalat. Pe măsură ce consuma bolta, aceasta devenea din ce în ce mai gri, mai posomorâtă și mai grea. Lumina arde magia nopților. În curând, tot ce rămâne din cerul magnific de iarnă, portocaliul maiestuos punctat de fulgii căzători de zăpadă, este un murdar și monoton cenușiu în care apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Răzbunarea Marei Allston s-a terminat aici! O luă pe după umeri și o îmbrățișă. Printre versanți începu să se reverse lumina roșie a zorilor de zi. Norii se risipeau în depărtări. De acum era și timpul să mai dispară de pe bolta cerească! Dominaseră cerul timp de trei ani și jumătate! Acum erau risipiți de vânturi și în fiecare zi astrul își redobândea fostul teritoriu. Aici se termină pentru noi, nu-i așa? În jurul lor, din când în când, câte un fulg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o lase să treacă. Mai avem de spălat vasele sacre și gata. Una dintre voi să se ducă s-o îmbrace pe Vesta în frunze tinere, le îndeamnă. — Unde e statuia Zeiței? se interesează Domitia. Bătrâna clatină din cap. — Sub bolta aceasta nu o vei afla. — Nu?! exclamă mirată copila. Păi e casa Vestei! — În templul nostru nu arde decât focul nestins, căci nici Vesta și nici flacăra n-au chip. Proaspăta novice pare satisfăcută de explicație. Cu ea de mână
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o replică dură din partea Vestalei Mame. Întârzie. Occia se gândește la foc și se întreabă dacă e oare adevărată părerea că nu Pământul este una din părțile cele mai de cinste ale lumii? Că nu el ar sta nemișcat în mijlocul bolții care se învârte, ci focul, stihia cea mai puternică din Univers. Ca să umple tăcerea stânjenitoare, regele spune: — Ați observat și voi că în natură focul este elementul cel mai plin de mișcare... Avem și un falus aici, pufnește una dintre
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nuanțe multiple nu i se pare câtuși de puțin deplasată. Încetinește pasul în același timp cu Iulius Agrippa. Amândoi, sensibili la frumusețe, doresc instinctiv să câștige un pic de răgaz pentru a putea admira în voie albastrul furat parcă de pe bolta cerului, îmbinat atât de natural cu auriul lămâii, cu verdele vălului naiadelor și cu galbenul împrumutat cu siguranță de pe mantaua Aurorei când își pune caii la ham. Nici verdele-închis al mirtului de Paphos nu este mai prejos. Agrippina îi adresează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
urmă Plautius. Îi este greu să țină pasul, chiar dacă merg la vale. Bine măcar că umblă pe la umbră. Fiorul de bucurie se stinge însă când se uită la crângul întins pe care-l mai au de străbătut. Cum în acest moment bolțile umbroase ale copacilor se deschid și fac loc unei panorame unice a Cetății, se oprește înviorat și lasă să i se perinde prin fața ochilor toată splendoarea de porticuri și temple ce ocupă orizontul. Frapat la rândul său de frumusețe, Paterculus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se mai spune Arcitenens), fugind după Capricorn, care-l precede imediat, tot așa de evanescent ca și păsărelele din basm, Capricornul, portar al Pragurilor cerești, al Porții Cerului din solstițiul de iarnă, Săgetătorul, Veghetor fără somn al Polului, Cheia de boltă a tuturor lumilor, fixator de volatile, când le săgetează, dar și dizolvant al lor, când le mistuie, deci maestru suveran al lui Coagula și al lui Solve. De asemenea, el este Rectorul Elementului Aer. Cele cinci personaje desprinse din poveștile
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
cel mai bun prieten la televizor. Gândește-te ce sfori ai putea să tragi. Ben râde, pentru că Ben vrea să-i spună totul lui Richard. Vrea să-i spună cum a intrat și s-a așezat în imensul atrium cu boltă de sticlă al companiei TV. Vrea să-i spună cum s-a simțit, înconjurat fiind de imagini cu vedetele televiziunii și cum celebrul prezentator al unei emisiunii de dimineață a venit și s-a așezat chiar lângă el. Vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
șoptesc de dor. Numai lângă sînu-ți geniile rele, Care îmi descântă firul vieții mele, Par-că dormita; Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume, Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume Și de steaua mea. Când pe bolta brună tremură Selene, Cu un pas melodic, cu un pas a lene Lin în calea sa, Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare Cînt-a nopții dulce, mistică cântare, Cânt din Valhala. {EminescuOpI 10} Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]