4,874 matches
-
problemă precanceroasă pe colul uterin acum câțiva ani. La momentul acela, plânseserăm cu toții, convinși că avea să moară, dar, după o intervenție minusculă, care nici măcar nu presupusese o anestezie locală, își revenise deplin. Deodată Ariella a adoptat o atitudine foarte calmă. Neliniștitor de calmă. Vocea ei a scăzut la o șoaptă răgușită. —Anna, nu m-am purtat bine cu tine? Mi s-a făcut greață. —Desigur, Arie... Dar nu era cale s-o oprești. Va trebui să ascult tot monologul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
colul uterin acum câțiva ani. La momentul acela, plânseserăm cu toții, convinși că avea să moară, dar, după o intervenție minusculă, care nici măcar nu presupusese o anestezie locală, își revenise deplin. Deodată Ariella a adoptat o atitudine foarte calmă. Neliniștitor de calmă. Vocea ei a scăzut la o șoaptă răgușită. —Anna, nu m-am purtat bine cu tine? Mi s-a făcut greață. —Desigur, Arie... Dar nu era cale s-o oprești. Va trebui să ascult tot monologul. Nu am avut grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ea, Anna, nu vorbi cu ea înainte să ajung eu. Oh, Doamne. Mi s-au înmuiat genunchii și m-am prăbușit pe scaun. Leon greșise și eu avusesem dreptate. Asta era ceea ce așteptasem. Mi s-a făcut greață. Dar eram calmă. Nu mai depindea de mine. Aș fi putut să-l sun pe Kevin și să aflu totul, dar nu voiam. Știam deja. Și mai aveam nevoie de puțin răgaz să-mi amintesc de viața mea cu Aidan, așa cum o știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de braț. Ai pariat pe el? — E prietenul meu, da, răspunse pierdut Valerius, și fu cuprins de neliniște, căci Salix se pregătea pentru o luptă în care putea să-și piardă viața. Splendid în armura sa de secutor, Salix înaintă calm, drept și mândru, mergând solemn, asemenea unui tânăr zeu căruia nu-i putea surâde decât victoria. Un manșon gros din piele îi acoperea brațul drept. Piciorul stâng era protejat până la genunchi de o bucată de bronz de sub care se ivea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mine, ținându-și pumnii mici pe tejghea și spuse: — Leroy! Muzica amuți în același moment. Chipuri vagi se întoarseră spre mine. Cu mâinile în șolduri, părând mai bătrâne acum, în nemișcarea lor, și sânii ținuți în frâu de respirația deja calmă, întunecata balerină își coborî spre mine privirea în care mocnea disprețul suveran. — Și eu sunt în căutare. De data asta vorbise Dawn. Sunt chiar foarte interesată de pornografie. — Ba nu ești, i-am răspuns. Și nici pornografia nu e interesată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ea. Încă n-am reușit să descopăr dacă sexul fusese scos din meniu. Și nici n-am avut chef să întreb. Alaltăieri m-am hotărât, totuși, să-i deschid un cont în bancă. Am completat formularele sub supravegherea atentă și calmă a neclintitei Selina. În dimineața aceea a venit în pat cu ciorapi negri, centură dantelată, sandale de satin, bolero de mătase, mănuși de muselină, un lănțișor care îi cuprindea talia, și colier de aur. Trebuie să recunosc că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de performante. Își ridică repede privirea și-i văzurăm fața plină de o bucurie anticipativă. Fielding se ridică hotărât în picioare. — Ușurel, Nub, spuse el. — Asta a fost o scenă de furie, corect? spuse el cu o voce profundă și calmă. Furia unui bărbat adevărat. Sunt adeptul lui Stanislavski. Prima dată trebuie să mă înfurii. Nub își îndreptă spinarea încruntat. Totul a fost o farsă de la bun început. Nub era omul unui singur rol, al femeii cu barbă. Nu ne era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
descurca și fără ei. Am spus-o cu tristețe, pentru că, deși eram ușor influențabil de către Prepelicar, simțeam nevoia latentă a adolescentului de a fi acceptat. — Trebuie doar să ne găsim prieteni în altă parte. A spus-o pe un ton calm, deși puțin sfidător. Era evident că se gândea la asta de câțiva ani. A fost o hotărâre care avea să ne schimbe prezentul, viitorul și întreaga viață. Bineînțeles că Joe-Sue a fost de acord cu sora lui mai mare, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu totul altceva: bătrânețea. Decăderea fizică. Și, probabil, moartea. Ar trebui să intri tare în ei, frumușelule. Ca să nu mai vorbim de profeția bătrânei Livia. Chicotele lui Deggle s-au auzit mult timp după aceea. Mediterana era liniștită, întunecată și calmă. Nici o adiere. Un cer senin. Stele. Vultur-în-Zbor a ațipit o clipă. Când s-a trezit, a simțit o rafală de vânt izbindu-l în față, un nor năpustindu-se pe deasupra capului său, o descărcare electrică în aer. De-acum stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pădurile îi înconjurau, iar trupul său încă mai desena mișcările metodice, circulare, ale Dansului Putinței. Simțea în membre povara cumplită a epuizării, dar mânia îl făcu să uite de ea. — Unde ești? strigă el. Unde? „Vocea“ gorfului nevăzut se auzi calmă dinspre pădure: — Salutare, domnule Jones. Virgil se îmbrăcă în grabă. Vultur-în-Zbor se trezi cu o durere de cap înfiorătoare. Cuvintele Unde mă aflu? îi veniră pe buze pentru a doua oară pe insula Calf. Le alungă cu o grimasă crispată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cureaua. Spre deosebire de Virgil, el nu avea nevoie de curea pentru a-și ține pantalonii. Și tot spre deosebire de Virgil, el nu era gras, deci cureaua lui nu era îndeajuns de lungă. — Cred că astăzi o să mă descurc și fără, a spus calmă Dolores O’Toole. Pe jumătate amuzat, pe jumătate speriat de bătrâna nebună, Nicholas Deggle o urmă, urcând pe poteca de pe faleză până la micuța colibă. Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu Virgil Jones, se gândi el în sinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
eu cunosc numele ăsta... Sora ta? Vultur-în-Zbor a încuviințat și a văzut cum Elfrida își regăsește siguranța de oțel când îi spuse: Mi-e teamă că am niște vești proaste pentru tine. Prepelicarul a murit. Vultur-în-Zbor zise cu o voce calmă: — De unde știi? — Ignatius, spuse ea. Ignatius zicea... că a dispărut... trebuie să fi murit. îmi pare rău. îi evită privirea, îngrijorată, și lăsă să-i cadă pe jos trusa de cusut. — Treci în după amiaza-asta pe la noi, să jucăm crichet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ne vor mai da de mâncare și, oricum, probabil că tot vor încerca să ne izgonească. Nu putem înfrunta un oraș întreg. — Dacă pleci, iubirea mea, bineînțeles că te voi însoți, i-a spus ea. Chipul femeii era încrezător și calm, iar atitudinea ei era reținută, chiar dacă lingușitoare. — Atunci plecăm, a zis el. — Unde o să mă duci? l-a întrebat ea. Unde? într-adevăr. Ea avea forța ce i-o dădea obsesia și care-i permitea să reziste coborârii de pe munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ta. Răul. A închis ușa, după care el nu a mai văzut-o niciodată. Exact la cea de-a șaptea bătaie ușa s-a deschis. Madame Iocasta i-a privit cu uimire pe cei doi. Elfrida i-a întors privirea calmă, învârtindu-și umbreluța de soare. Era îmbrăcată numai în dantelă albă. — Doriți ceva? a întrebat descurajator Iocasta. — Da, a răspuns Vultur-în-Zbor. Nu era momentul să fie mândri. Căutăm adăpost. Iocasta a zâmbit fără chef. — Nu, a zis ea și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
puternic unul de celălalt, aproape, atât de aproape, fiorul creștea înăuntrul lui, iar momentul a fost... Ea s-a smuls din el, dur și fără vreun avertisment, apoi s-a ridicat în picioare pe pat l-a privit de sus, calmă, netulburată, iar ultramarinii ei au lucit triumfători. — Liv e cea care rupe legământul, a spus ea. Răzbunarea lui Liv asupra lui Grimus, urzită timp de secole întregi de chibzuială pe un scaun, în întuneric. Acum, apucată, vrăjită, o pusese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
poate un film străin de artă. Dar Sebastian era o ființă de pe altă planetă, omul de pe planeta costumelor, și toate presupunerile cădeau. De exemplu, el chiar a sunat când spusese că va suna. Am răspuns la telefon cu cea mai calmă voce, lăsând să se simtă o vagă urmă de surpriză când s-a prezentat, revenind imediat la tonul inițial. (Dumnezeule, ce voce frumoasă avea!) Da, încă eram liberă pentru cină. (Am încercat să dau de înțeles că e mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
luat receptorul de la ureche și l-am ținut pentru o secundă în fața ochilor, holbându-mă la el fără să pot crede ce aud. Apoi mi-am dat cu el în cap de câteva ori. Când m-am simțit puțin mai calmă, l-am dus la gură și am spus: — Știu cum să o fac, nătărăule, nu trebuie să practic. Ce crezi că sunt? Vreun personaj din The Deer Hunter? —Ai fi cine? Tom pe care-l știam eu ar fi prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
verdictul? L-a câștigat deja? Mi-a atras atenția o mișcare bruscă în spatele lui James. M-am uitat și l-am văzut pe Sebastian înmărmurit, cu o expresie îngrozită pe față. — Bineînțeles că am aflat, am spus pe un ton calm. Ne-am înțeles să împărțim câștigul. Dar spune-mi, James, m-am aplecat înspre el, ai specificat că trebuie să fie în pat sau se pune și capota mașinii lui? James a devenit de culoarea unui moț de curcan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
M-am uitat fix la el: —Și să nu te aud că faci bancuri pe seama trecutului meu sângeros, că va fi rău de tine. Și-a ridicat mâinile. Nu te lega de mine, OK? Ochii lui albaștri erau clari și calmi. Uite, acum, că te-ai descărcat, vino și stai jos puțin. Trebuie să știi ceva. M-am urcat pe marginea unui fotoliu. —Ce e? Rezultatul autopsiei? Dar au grăbit-o destul, cu Sir Richard Fine și Mowbray Steiner împingându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a-și cumpăra bilet și a-l introduce în aparat. M-am îndreptat către aceeași intrare și mi-am introdus cartela. Mașinăria prăpădită a scuipat-o înapoi disprețuitor. Impacientată, am încercat din nou, însă cu același rezultat. Încercând să rămân calmă, am îndreptat cartela și am încercat iarăși, adăugând ceva înjurături. Într-un final, mașinăria s-a îndurat să mă lase să trec. I-am dat un șut să o învăț bunele maniere. Capul lui Simon dispărea în fața mea în josul scărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nimic. Nu, nu în sensul ăsta. Mă distrez, atâta tot. Această indiferență cu care mi-a răspuns m-a încurajat să continui. —Charles este acum mort. Suki mi-a spus că el era furnizorul tău... —Săracul Charles, a spus Belinda calmă. Pot să spun că eu sunt singura căreia îi pare rău că este mort. — Nu se prea înțelegea cu oamenii? A râs. — Poți să spui și așa. —De ce? Însă Belinda se gândea la altele acum. Parcă nici nu aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
care nu promitea eficiență era starea ei de spirit. A întins elegant mâna pentru a o strânge pe a mea, privindu-mă în ochi într-un mod care-mi spunea „putem face afaceri împreună“, însă degetele nu erau atât de calme pe cât ar fi trebuit să fie, iar ochii săi inspirau aceeași încredere în sine ca ai unui escroc ratat. Intră, i-am spus, conducând-o la canapea. Nici nu a privit bine în jur, ceea ce era destul de ciudat pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pentru prezența lui acolo, dar tot nu l-am crezut. Pot spune că a fost din instinct. A frământat în mâini paharul gol, uitându-se în jos la el și, când a vorbit din nou, vocea îi era mult mai calmă. — Merg până în pânzele albe pentru a mă asigura că Richard nu este supărat sau îngrijorat. Munca este teritoriul lui. Dar casa este teritoriul meu. Și acolo vreau să mă asigur că îl apăr de orice supărare pot. Și-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
M-am Întins pe calea ferată, așteptând ca trenul să mă tăie În bucăți. De zeci de ori m-am urcat pe un scaun și mi-am lipit mâinile de firul de la bec...” „Și?” Îl Întrebă Noimann cu o voce calmă. „Și”, răspunse cu emfază celălalt, „de fiecare dată, În ultimul moment, În ultima secundă, a intervenit ceva care m-a salvat....” „Sunteți, am putea spune, un sinucigaș de profesie...” „Ca și dumneavoastră, de altfel”, replică celălalt. „Eu, deocamdată, nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Poate ați dori să vă fac și un portret?” „De ce nu”, spuse inginerul, stând impozant pe scaunul său. „Am să vă pictez În chip de Iuda”, Își ieși din țâțâni pictorul. „V-aș fi profund recunoscător”, spuse cu o voce calmă Satanovski. „Dar, parcă”, remarcă inginerul, „cândva aveați o altă opinie...” „Atunci a fost atunci, iar acuma e acuma... Dacă v-am apărat În fața starețului Pafnutie, asta nu Înseamnă că trebuie să vă apar și acum. Nu-mi place să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]