4,790 matches
-
fost teribil de scurt, sigur. Dar și foarte intens și cumva minunat într-un fel. Mă tot uit la lucruri, vrând să mi le întipăresc în minte: halatul de mătase bleu șters pe care Sheba îl lasă mereu drapat pe canapea sau grămadă în hol; faianța marocană antică din bucătărie; cuierele îmbrăcate în catifea din dulapuri. Sigur, memoria nu e o facultate prea obedientă. Nu poți să hotărăști exact ce să ții minte. Anumite lucruri te pot lovi la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Trei luni ? Șase ? Îi era dor de tropăitul lor de picioare, de efectele sonore de mitralieră, de râgâiturile forțate urmate de hohote de râs. Casa lor fusese, la vremea respectivă, cunoscută pentru jocul nesupravegheat pe Nintendo, pentru floricelele mâncate pe canapea și pentru grădina neîngrijită, perfectă pentru jocurile de-a războiul. În ultima vreme însă, casa lor nu avea cu ce să se mai mândrească decât cu liniștea desăvârșită. Lui Danny nu-i mai era frică să stea singur în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
spui ceva ? O împușcăm chiar acolo, în fața poterei de editori aroganți. Crede-mă, acum știu cum să țintesc. O să-i trimit un glonț chiar între ochi. Of, Irene, a suspinat Jina. Iar ai început. Danny să cățărat călare pe spătarul canapelei. Mike măcar a încercat să-și îndepărteze privirile de la sânii lui Irene, pe care Naji îi crescuse cu două numere înainte s-o ia de nevastă. Danny însă nu avea atât autocontrol. Du-te să te speli pe dinți, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
palme. Vai, scumpa mea, dar asta e minunat ! Nu era limpede dacă Irene se referea la demisie sau la prima exprimare neacademică a lui Mary. Cele două prietene au dezlipit-o pe Mary de lângă draperie și-au dus-o la canapea, acolo unde femeia a început imediat să plângă. Mi-am dat demisia de la căcatu’ ăla de serviciu, a murmurat ea cu fața ascunsă în palme. Jina nici nu și-a dat seama că Danny dispăruse până nu l-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
filmele. Și Ellis a zâmbit din nou. Și, din când în când, pe Helena o apucă dorul de suc de fructe cu lapte și-atunci punem și blenderul în funcțiune. Întorși în camera de sus, Zach s-a așezat pe canapea, iar Ellis a acoperit fereastra cu o pătură. Zach s-a pregătit pentru un documentar de vacanță plicticos, dar, în numai câteva minute, era deja captivat. Ellis filmase douăzeci de role de film cu râul, în ani diferiți și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fiecare dată când Jina aduce vorba de posibilitatea de a se înscrie la școala de arte din San Francisco, Earl îi mai ardea o mamă de bătaie. Jina își masca vânătăile cu farduri și s-a mutat să doarmă pe canapea, dar, la momentul respectiv, era deja prea târziu. Earl a primit bine vestea sarcinii. Poate că tocmai de-un copil aveam nevoie, a spus el. O să ne luăm o casă a noastră. Eu o să mă angajez undeva. Asta o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o casă a noastră. Eu o să mă angajez undeva. Asta o să fie adevărata poezie. O viață romantică. Mai bună decât orice-aș fi putut eu să scriu vreodată. Jina s-a uitat împrejur, la casa demodată a părinților lui, la canapeaua verde deșelată, la scaunele furioase, așezate într-un colț spate în spate. Nu sunt pregătită, a spus ea. Iartă-mă, dar nu sunt pregătită pentru asta. Earl a privit-o îngrozit. N-ai de ales. Dar bineînțeles că Jina putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Încălțat cu galoși, arăta jalnic. Faptul că nu s-a arătat deloc emoționat cînd a fost prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă mine pe canapea, la capătul dinspre ușă, și-și tot Împingea ochelarii pe nas. Avea vocea nazală și pițigăiată. Îmi răspunse la Întrebari fără pic de șovăire. — Nu, nu știu de ce. Poate o fi considerat că e pierdere de timp să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu sigiliul personal, ceea ce nu se putea rezolva la telefon... sau chiar și semnate. Mare șmecher, tînărul ăsta! Întorcîndu-mă cu 90°, l-am privit drept În față, dar el Își ținea privirea ațintită Înainte. Rămăsese În aceeași poziție, nemișcat. Doar canapeaua scîrțîi sub el. — Da, s-ar putea să ai dreptate și, dacă-i așa, Încearcă să schițezi pe o hîrtie locul Întîlnirii din dimineața aceea, că tot vorbim despre el. Vreau o schiță simplă. TÎnărul consimți din cap, făcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
despre el. Vreau o schiță simplă. TÎnărul consimți din cap, făcu o plecăciune spre director, fără să scoată nici un cuvînt și părăsi Încăperea În tăcere, cu pas ușor, datorită poate și galoșilor lui silențioși. Urma lăsată de greutatea trupului pe canapea se șterse Încet. Gerul Întunecat părea și mai apăsător din cauza geamurilor murdare... o lumină de un roșu-maroniu care nu arunca nici o umbră. Deodată, directorul ținti o pisică de pe scrumieră și-și stinse țigara pe fața ei izbucnind În rîs. — Păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și Îmbrăcăminte confecționată la comandă. Alături de ele, cutii din sticlă cu nasturi, bucățele de blană și podoabe. În dreapta, o masă rotundă de culoarea marmorei sprijinită pe picioare metalice subțiri, Între două fotolii de culoarea fildeșului. Și mai exista și o canapea. Pereții și tavanul aveau aceeași culoare ca și draperia care mă despărțea de atelier, făcută dintr-un material mai gros, dar cu un imprimeu plin de gust: floricele maronii răspîndite pe un fond galben. Iluminarea simplă contribuia și ea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
momente Îi indiviez pe cei care poartă ochelari, pentru că aceștia se aburesc și astfel mai cîștigi timp bătîndu-ți capul cu ei ca să-i ștergi și să-i așezi la loc. Neavînd așa ceva, am luat-o, aparent nepăsător și tăcut, spre canapea. M-am așezat În colțul dinspre ușă. Un arc gemu sub greutatea mea și, pînă să-mi dau seama, m-am și trezit Îngropat În canapea. Arcurile sînt rupte. Trebuie să trimit după cineva să le repare, spuse soția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-i așezi la loc. Neavînd așa ceva, am luat-o, aparent nepăsător și tăcut, spre canapea. M-am așezat În colțul dinspre ușă. Un arc gemu sub greutatea mea și, pînă să-mi dau seama, m-am și trezit Îngropat În canapea. Arcurile sînt rupte. Trebuie să trimit după cineva să le repare, spuse soția mea rîzÎnd. Se așeză și ea În fotoliul din colț, picior peste picior. Genunchii ce i se zăreau de sub fusta scurtă arătau chiar mai bine decît mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
În cap. De ce?... Poate pentru că mi-am dat seama că mă intersectam undeva cu EL, cel pe care-l căutam. Afară, soarele strălucea tot mai puternic și ușa se colorase parcă În verde. Umbra mi se proiecta În paralel cu canapeaua și umărul mi se suprapuse peste brațul celălalt, iar capul nu mi se mai vedea deloc. — Da, așa e. Părerea mea este că ai fugit de acasă. Soția mea dădu din cap satisfăcută și mă privi pe furiș. Aveam impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
le fâțâiau de colo-colo să le vadă lumea calitatea diamantelor cu care erau tivite vălurile de pe față. La noi în grup se dăduse plecarea. În sfârșit, toate achizițiile celor zece zile de orgasm comercial au trebuit să devină publice. Lângă canapelele îngropate din hol, alături de mesele transparente și în lumina strălucitoare a cristalelor geometrice, râdeau, ca să zic așa, printre șeici și Șeherazade, zeci de canistre argintii. De 5 sau de 20 de litri, după câte perechi de adidași avusese întreprinzătorul român
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu relecturarea Sinegrafiei, adică, pe scurt, cu retrăirea subiectivă a anului 1997. Și am terminat-o cu o păcăleală. Am dat 16,5 dolari pe patru ciuperci de la prăvălia ecologistă. Cu altă prostie, în alt registru. M-am întins pe canapea la întoarcere să „procesez” starea în care mă aflu și am înțeles că fiecare cui se scoate cu alt cui. Sinegrafia era un jurnal al unei depresii deznădăjduite. Jurnalul american vrea să fie cronica unei singurătăți alese, adesea dorite, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la gherghef ori cu fețe brodate naiv, închipuind nimfe și fauni, luminări de animale exotice ori seraiuri cu cadâne culcate în ierburi moi, odihnitoare, la care se adăuga și prezența acelor femei, stând uneori într-o rână pe cele două canapele afunde, că toate la un loc anunțau începutul Levantului, încât nu-i trebuia închipuirii decât un pas ca s-audă cântecul tamburinat al Chirei Chiralina. În afară, orașul venea din Orient, cu florărese oacheșe ducând coșuri din rafie pline cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
două fotolii, secționați de vraja altei lumi. Alături, numai doamna Carolina Pavel, pe scaunul capitonat de lângă noi, privindu-ne și ascultându-ne, cu mica ei ceașcă cu cafea în față, în timp ce domnul Pavel dormea, încă de la plecarea ultimilor musafiri, pe canapeaua din camera mea. La un moment dat o întrebai: - Care poeți francezi vă plac mai mult, domnișoară? întrebarea n-o surprinse. Zâmbi: - Când eram în liceu, îmi răspunse, îmi plăcea Lamartine, v-aduceți aminte Lacul de pildă, în timpul facultății m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tânăra profesoară care reteză sentențios: - Mai dă-o-ncolo de politică, unchiule; măcar acum de sărbători! Mie nu-mi rămase decât să rostesc neutru: - La mulți ani! La aceeași oră, dincolo, departe, la țară, Ana, stând într-o rână pe canapeaua largă, acoperită cu un pled de lână roșu, mițos, din camera ei și a surorii sale, răsfoia (dulce lene a după-amiezilor de iarnă în odăi încălzite de sobe străvechi, lipite cu lut), colecții desperecheate de reviste românești, apărute înainte de război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
susținători din lemn, le privii uimit: erau nemișcate, cele două becuri tremurau, în adierea ușoară a serii, lumini înșelătoare, că în jurul capetelor celor trei femei se iviră aureole, ca altădată pe frunțile trimiselor lui Dumnezeu. În noaptea aceea dormii pe canapeaua largă din salonul casei învățătorului, visând zodiacul. A doua zi la orele 11 furăm cu toți la primărie. Se oficia căsătoria civilă. Primarul, venit de la oraș cu două ore înainte cu o mașină de ocazie, se afla acum în ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
marfa pe strada vag luminată tremura de umezeala intrată în trup. Când mă apropiai, mă privi cu ochii puțini speriați: E adevărat, domnule? - Adevărat. PARTEA A DOUA 1. „Ninge. Ți-am spus că voi veni acum, în iarnă, aici pe canapea, lângă șemineu, în camera aceasta dinspre stradă unde ai dormitorul, unde totul e cald și odihnitor, persanul imens și blana aceasta de urs, lățită, servind de covor, el care a fost mândria pădurii altădată, cele două tablouri pictate de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
construit pentru captarea acestei realități. Iată că știința - ceea ce nu se știe, vădește sublimul, din care cauză este vecină cu poezia. La fel și cu undele telepatice. Realitatea materiei e așadar mult mai complexă decât se crede. Se așeză pe canapea, îmi puse capul pe coapsele ei, eu îmi petrecui mâna prin pletele ce-i luceau în reflexe roșii din cauza flăcărilor domoale din șemineu, iar umbrele noastre se profilau, mișcătoare pe peretele din spatele nostru ca o altfel de Piétà, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în fața porții, ne despărțirăm îmbrățișându-ne. Când intră din sufragerie în camera de bibliotecă, rămase puțin în prag, privi cărțile înșirate pe rafturile de pe peretele din față cu sentimentul inutilității. „Prietenii mei de-o viață”, rosti. Apoi se întinse pe canapea. Bravase, dar nu avu curajul să și-o spună, i se părea o dovadă de slăbiciune. Rămăsese totuși ceva care nu înțelegea; pentru că era singur se întreba de ce anume fusese înlăturat, socotea măsura ca un abuz. „Trebuie instaurată teama. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ceva care nu înțelegea; pentru că era singur se întreba de ce anume fusese înlăturat, socotea măsura ca un abuz. „Trebuie instaurată teama. Asta e” își repetă concluzionând, el care trăise numai între cărțile acestei biblioteci. Uitându-și de sine, adormi pe canapeaua pe care era întins, îmbrăcat, cu mâinile sub cap ca-n tinerețe. Când am deschis poarta, mai devreme ca de obicei, Rex mi-a sărit înainte, cu labele din față proptindu-se vesel de mine; îl mângâiai; zăpada era spulberată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
număram printre ei -, lașitatea lua locul demnității 3. Era acum la mijlocul lui martie, un soare lânced dislocase gheața fluviului în mari rupturi mânându-le spre răsărit, se anunța venirea înceată a primăverii, când în după-amiaza acelei zile, stând întins pe canapeaua din camera mea de la față, cu mâinile sub cap, și gândind, așa deodată, la Marga Popescu, prezența ei mi se arătă mai luminoasă decât în realitate, cu un ușor zâmbet ce mi se păru ironic, însă nu cred că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]