KorAP: Find »[drukola/base=colonizare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...106 >

2,638 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

meșteșugarii lucrau cu tehnici avansate. Colonizarea germană în Răsărit a avut un dublu caracter: în timp ce coloniștii germani au favorizat în unele state dezvoltarea societății ( economiei), nobilimea și patriciatul au exploatat timp de secole populația locală din zonele respective. În Transilvania, colonizarea germană a avut caracteristici sociale și politice parțial diferite-aici s-a produs o colonizare normală, pașnică, sașii fiind chemați de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
coloniștii germani au favorizat în unele state dezvoltarea societății ( economiei), nobilimea și patriciatul au exploatat timp de secole populația locală din zonele respective. În Transilvania, colonizarea germană a avut caracteristici sociale și politice parțial diferite-aici s-a produs o colonizare normală, pașnică, sașii fiind chemați de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii sociale productive, și doar ca excepție, nobili. O trăsătură a colonizării sașilor în Transilvania a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a produs o colonizare normală, pașnică, sașii fiind chemați de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii sociale productive, și doar ca excepție, nobili. O trăsătură a colonizării sașilor în Transilvania a fost și așezarea lor de către regalitate într-un teritoriu cucerit de puțin timp sau în curs de cucerir, locuit în cea mai mare parte de români (autohtoni). Sașii au fost așezați în enclave regale, alături de care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în curs de cucerir, locuit în cea mai mare parte de români (autohtoni). Sașii au fost așezați în enclave regale, alături de care se aflau ținuturi românești ce își păstrau, în secolul al XII-lea, parțial, autonomia. În concepția regalității ungare, colonizarea sașilor trebuia să contribuie la consolidarea stăpânirii sale în Transilvania. Beneficiind de largi privilegii economice, sașii au fost antrenați și în apărarea regatului, cu rol defensiv, de protejare a trecătorilor din sud și est. Originea teritorială a sașilor nu se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nu se cunoaște prea bine, ei au venit din regiuni întinse ale Germaniei. Emigrările germane spre Ungaria au început încă din secolul al XI-lea, dar ele au crescut în amploare în secolul al XII-lea. O dată certă a începutului colonizării este anul 1148, în timpul domniei lui Geza II (1141-1161), de când se cunoaște numele țăranului Hazelo-primul sas cunoscut. În privința originii sașilor, se impune precizarea că dialectul săsesc se aseamănă cel mai mult cu cel din Luxemburg, de aceea majoritatea lingviștilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvania s-a încetățenit numele de sași (Sachsen), așa cum au fost numiți și coloniștii germani din Slovacia și Croația. Numele acesta a fost folosit mai întâi de unguri, apoi a fost preluat de slavi, români și chiar de sași.46 Colonizarea sașilor s-a produs în mai multe etape, în grupuri mai mari sau mai mici, conduse de greavi, țărani sau meșteșugari înstăriți sau chiar mici nobili. Ei au dus tratative cu regele, stabilind condițiile de colonizare pe domeniile regale din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
chiar de sași.46 Colonizarea sașilor s-a produs în mai multe etape, în grupuri mai mari sau mai mici, conduse de greavi, țărani sau meșteșugari înstăriți sau chiar mici nobili. Ei au dus tratative cu regele, stabilind condițiile de colonizare pe domeniile regale din Transilvania. Cei dintâi coloniști s-au așezat, în prima jumătate a secolului al XII-lea, în jurul episcopiei de Alba, la Cricău, Ighiu și Romos. În privilegiul primit, în 1206, de la regele Andrei II, ei sunt numiți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au fost chemați de regele Geza II, care le-a acordat o serie de privilegii menționate în diplomă. La început, ei s-au constituit în capitlurile Sibiu, Nocrich și Cincu, din care s-a format prepozitura Sibiu (1188-1191). De-aici colonizarea a continuat până la începutul secolului al XIII-lea-teritoriile (regiunile) colonizate în Transilvania alcătuiesc, în 1224, o fâșie îngustă ce se întinde de la Orăștie până la Baraolt. Prin diploma acordată, regele a unit toate comitatele din acest teritoriu într-unul singur, cel al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și pecenegilor" împreună cu aceștia. Privilegiile acordate sașilor din ținutul Sibiului a dus la dezvoltarea economică a acestei zone. Alte grupuri de coloniști sași s-au stabilit, în secolul al XII-lea, în regiunea Bistriței și Reghinului, precum și la Rodna, iar colonizarea a continuat aici și în secolul următor. În urma invaziei mongole din 1241-1242, carea provocat mari daune, regele Bela IV a colonizat noi enclave cu germani. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, s-au așezat sași și în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regele Bela IV a colonizat noi enclave cu germani. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, s-au așezat sași și în regiunea Târnavelor, în scaunele Sighișoara, Mediaș și Șeica. Pentru economia Transilvaniei, s-a dovedit însemnată și colonizarea de mineri la Cojocna, Turda și Remetea. Colonizarea sașilor s-a încheiat pe la 1300, când ei s-au mai stabilit în alte 40 de localități dintre cele două Târnave. Sașii au fost a treia populație importantă numeric, după unguri și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
germani. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, s-au așezat sași și în regiunea Târnavelor, în scaunele Sighișoara, Mediaș și Șeica. Pentru economia Transilvaniei, s-a dovedit însemnată și colonizarea de mineri la Cojocna, Turda și Remetea. Colonizarea sașilor s-a încheiat pe la 1300, când ei s-au mai stabilit în alte 40 de localități dintre cele două Târnave. Sașii au fost a treia populație importantă numeric, după unguri și secui, așezată în Transilvania. La venirea lor, sașii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Sibiului și în alte depresiuni de la poalele Carpaților. Prezența obștilor românești în interiorul enclavelor colonizate cu sași este pusă în evidență și de numeroasele toponime românești preluate de sași în mod direct (Bistrița, Brașov). La rândul lor, românii au păstrat amintirea colonizării săsești, de pildă, satul Cristian din zona Sibiu, alte așezări românești în ținutul Brașov, la Vințu de Jos, Apoldu de Sus. După 1200, regalitatea ungară a depășit linia Oltului și a pătruns în Țara Făgărașului, unde a înființat mănăstirea cisterciană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
constituite în comitate, grupate în "universitas nobilium" și reprezentate în congregația voievodatului, s-au dezvoltat autonomiile coloniștilor aduși aici, sași și secui. Începuturile autonomiei săsești datează încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea, la scurt timp după colonizarea lor pe scară largă în sudul și răsăritul Transilvaniei. Evoluția sașilor spre autonomie s-a manifestat în organizarea bisericească și cea laică. La baza acestor autonomii se aflau privilegiile acordate coloniștilor germani la început de regele Geysa II (1141-1162). Autonomia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și românii și ungurii. Dacă lăsăm deoparte acțiunile Ordinului teutonic (vezi mai jos), nobilii germani sosiți în Transilvania (puțini) și formarea patriciatului urban săsesc, care își va extinde stăpânirea asupra unor obști libere românești și săsești, putem spune că colonizarea sașilor a fost una pozitivă, contribuind la dezvoltarea economică a Transilvaniei, în cadrul regatului ungar. (DIR C, sec. XI, XII, XIII, p. 28; DIR C, sec. XIII, II, p. 187, 190-191, 193-194, 309-310; DIR C, sec. XIV, III, p. 134, 137

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
DIR C, sec. XIV, III, p. 134, 137; DIR C, sec. XI, XII, XIII, p. 31-32; Ibidem, I, p. 150-151; Ibidem, p. 208). 49 Instalarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei Acest fapt s-a petrecut aproximativ în aceeași vreme a colonizărilor inițiate de regii unguri. Ordinul teutonic a luat ființă în Țara Sfântă, în 1190, în timpul cruciadelor pentru eliberarea Ierusalimului. Ordin militar-religios, el era format din "frați cavaleri" care aparțineau nobilimii de origine germană și patriciatului urban, din "frați preoți" (călugări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 237-238. 41. Istoria Românilor, vol. III, p. 398-404; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 238-242. 42. Istoria Românilor, vol. III, p. 404-412; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 242-244. 43. Istoria Românilor, vol. III, p. 412-414; I. Moga, Contribuțiuni la istoria colonizărilor din Transilvania, în AIIN 9, 1943-1944, p. 448-476; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 244-247. 44. Ș. Papacostea, op. cit., p.158-160; P. P. Panaitescu, op. cit, p. 235-236; G. Bako, Evoluția socială și economică a secuilor în sec. XIII-XIV, în Studii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Oradea, Cenad, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, centre politice, administrative și bisericești; după 1241, apar noi târguri și orașe (oppida et civitates) ca urmare a progresului societății transilvane. Unele orașe precum Sighișoara, Mediaș, Brașov, Bistrița își leagă întemeierea și dezvoltarea de colonizarea săsească desfășurată după invazia din 1241, așadar, a doua jumătate a secolului al XIII-lea. O categorie aparte de așezări urbane o reprezentau localitățile miniere: Rodna, Turda, Baia Mare, Baia Sprie, Baia de Arieș. În ceea ce privește mărimea așezărilor urbane, în secolele XIII-XIV

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împrejurări istorice diferite. În afară de mongoli (tătari), care au persistat în sudul și sud-estul Moldovei, după invazia din 1241, și a populațiilor aduse ulterior de ei, ca elemente militare sau meșteșugărești, și alte grupuri etnice s-au stabilit aici. Pe lângă o colonizare spontană, a existat și una dirijată, din inițiativa vârfurilor societății locale. Odată cu elementele românești din Transilvania (Maramureș), în Moldova s-au stabilit, în grupuri mici, sași, unguri, secui, eventual. Cele mai vechi informații datează din 1234 și se referă la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei pot duce mai bine lupta contra păgânilor (cumanilor) decât în orient. Aduși aici în 1211, teutonii aveau rol de avangardă a cruciatei, nu apărători de hotar-în acest fel, Transilvania de sud-est ajunge în mâna teutonilor. Lor li se datorește colonizarea intensă a Secuimii, unde cultul Sfintei Marii, în Marienburgul de la Feldioara, poartă pecetea prezenței și stăpânirii lor. Pentru teutoni, regele Ungariei era ca și regele Ierusalimului-el nu le poate impune pe episcopul lui, iar dregătorii lui n-au ce căuta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și durabilă, ca Ungaria însăși. De-aici se deduce și sensul pe care regalitatea ungurească încerca să-l imprime convertirii păgânilor, în timp ce cumanii sunt ca un neam rătăcitor și nestatornic. În urma convertirii, se construiesc cetăți și târguri, biserici, au loc colonizări de locuitori privilegiați, ocrotiți de Scaunul roman.Un statut al cumanilor fusese elaborat de rege și fiul său, a urmat un nou aflux spre botez cu principi și nobili ce se produse în 1231, urmată de situația reflectată în scrisoarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
papă, "libertatea, imunitatea și stăpânirea pașnică a țării lor". Prin urmare, la începutul secolului al XIII-lea, ungurii ajung la Carpați și apoi, treptat, încep să-și extindă influența și dincoace de munți. Această expansiune ungurească nu are aspectul unei colonizări, nici măcar forma extinderii pământurilor marilor feudali. Pecenegii și cumanii aflați la sud și est de Carpați prădau sistematic dincolo de munți, regatul ungar însuși fiind amenințat de ofensiva populațiilor turanice. În acest context, dar și la intervenția papei de la Roma și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cal (descălecarea!) a năvălitorului a fost înțeleasă ca voința (fapta) de a se așeza peste cel cotropit și a-l stăpâni... Prin urmare, a descăleca înseamnă a cuceri, a coloniza, sensul de a întemeia e doar consecința, urmarea cuceririi și colonizării". Autorul insistă și arată că un astfel de termen (descălecare) alipit de tradiția întemeierii țării de către Negru Vodă nu poate avea decât o expicație: "se ținea minte din neam în neam că Țara Românească fusese întemeiată de un voievod, venit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
neam în neam că Țara Românească fusese întemeiată de un voievod, venit cu ceata lui din afară". Cuvântul apare și în cronicile vechi, Letopisețul Țării Moldovei, Letopisețul cantacuzinesc, iar la noi se vorbește despre "descălecatul dintâi" cucerirea lui Traian și colonizarea romană și "descălecatul al doilea" întemeierea statelor românești. Dar la ce dată a fost descălecatul? În legătură cu întemeierea Țării Românești, o problemă acută este "golul documentar" dintre acțiunea lui Litovoi, din 1277 și Basarab, "marele voievod", din 1310. Nu avem nici un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stăpânirii românești asupra Ardealului. Pierderea Amlașului și Făgărașului, București, 1914. Idem, Despre stema Moldovei, în Cercetări Istorice, 1925, nr. 1, p. 401-402. Moga I., Voievodatul Transilvaniei. Fapte și interpretări istorice, în AIIN 1, 1945, p. 55-148. Idem, Contribuțiuni la istoria colonizărilor din Transilvania, în AIIN 9, 1943-1944, p. 448-476. Moisescu G., Catolicismul în Moldova până la sfârșitul secolului al XIV-lea, București, 1942. Idem, Urmările schismei la români, în Ortodoxia, 1954, nr. 2-3, p. 339-364. Munteanu Alex. A., Arhiepiscopia Justiniana Prima și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468

dintre ei obligați să-și părăsească fostele cămine din cauza înaintării națiunilor creștine. Între 1878 și 1884, guvernul a fost nevoit să aibă grijă de 812 193 de oameni din această categorie; în intervalul 1884-1897, cifra aceasta era de 202 822. Colonizarea acestor familii în tot mai restrînsele teritorii otomane era dificilă. Majoritatea acestora soseau într-o stare deplorabilă și deci fără mijloace de a-și reface viețile. Constantinopol era încă centrul guvernului otoman și al imperiului. În 1844, populația lui era

by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]