KorAP: Find »[drukola/base=data & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...588 >

14,695 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

episcopie, pentru hirotonirea preoților, sfințirea bisericilor și rânduiala slujbelor la "curtea"voievodală. Astfel, o primă episcopie a putut exista la Dăbâca, reședința voievodului Gelou, unde s-au descoperit fundațiile mai multor biserici, cea mai veche fiind din piatră (biserică voievodală), datând, probabil, din secolul al IX-lea, înainte de cucerirea maghiară. S-au aflat aici urme de locuire pe o suprafață întinsă, morminte, ceramică smălțuită, monede și o cruce din bronz, toate de factură bizantină, ceea ce denotă legăturile politice, economice și bisericești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Dobrogea, despre care nu avem mărturii sigure, cu centrul în unele așezări medievale timpurii, precum Dinogetia, Noviodunum sau Axiopolis. De pildă, la Bisericuța-Garvăn (jud. Tulcea), s-au descoperit o serie de urme creștine și ruinele (temeliile) unei mici biserici, datată în secolele XI-XII. Urmele creștine, o cruce pectorală și un sigiliu de plumb cu inscripții, sunt indicii ale existenței unei episcopii și a unui episcop în așezarea de la Dinogetia-Garvăn, poate sub jurisdicția mitropoliei de la Dârstor. Și la Niculițel, pe dealul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și un sigiliu de plumb cu inscripții, sunt indicii ale existenței unei episcopii și a unui episcop în așezarea de la Dinogetia-Garvăn, poate sub jurisdicția mitropoliei de la Dârstor. Și la Niculițel, pe dealul "Cetățuia" (jud. Tulcea), s-a aflat o bisericuță, datată în secolele XI-XII, cf. monedelor și ceramicii descoperite-se pare că era o așezare mânăstirească, potrivit denumirii Mânăstiriște. Poate aici, la Noviodunum (Isaccea), a fost scaunul lui Satzas-Saccea. Mitropolia Vicinei Numeroasele episcopii existente în Scythia Minor, în secolele IV-VI

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de la Dinogetia (Garvăn), unde s-au aflat urme creștine din secolele XI-XII, ca și în zona Isaccea-Niculițel, ce continuă pe cea antică de la Noviodunum, dar dovezile nu sunt sigure. În schimb, posedăm dovezi sigure despre existența unei episcopii în Dobrogea, datând din secolele XIII-XIV, și anume Arhipiscopia (Mitropolia) de Vicina. Cea mai veche știre despre Vicina o întâlnim la Anna Comnena, în opera sa, Alexiada, sfârșitul secolului al XI-lea, care arată că Sestlav și Satzas stăpâneau "Vicina și celelalte". Următoarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anume Arhipiscopia (Mitropolia) de Vicina. Cea mai veche știre despre Vicina o întâlnim la Anna Comnena, în opera sa, Alexiada, sfârșitul secolului al XI-lea, care arată că Sestlav și Satzas stăpâneau "Vicina și celelalte". Următoarea mențiune despre acest oraș datează de la mijlocul secolului al XIII-lea, când Vicina figurează în listele episcopale sau în portulanele vremii. Orașul a înflorit mai ales după 1204, datorită genovezilor care au deschis aici factorii comerciale. Problema localizării Vicinei a fost intens discutată, cei mai mulți istorici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atunci 90 de călugări, printre ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm nimic despre el. Ulterior, s-a urmărit reînființarea ei. Situația bisericească a românilor extra-carpatici se reflectă și în Scrisoarea papei Grigore al IX-lea (1227-1241), datată 14 noiembrie 1234, adresată principelui coregent al Ungariei, Bela. Este un document însemnat al istoriei noastre medievale, din care rezultă stadiul organizării politice și bisericești în secolul al XIII-lea. Scrisoarea preciza că "în Episcopia cumanilor" se află niște populații

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prima atestare documentară certă a existenței unor episcopi ortodocși români la începutul evului mediu. Acești episcopi își aveau reședința undeva la sud și est de Carpați, și se aflau în preajma acelor conducători de formațiuni politice, cnezate și voievodate. Diploma Ioaniților datată 2 iunie 1247, pe lângă menționarea primelor formațiuni politice sigure, face referire și la organizarea bisericească din teritoriile sud-carpatice. Veniturile teritoriilor cedate urmau să se împartă între rege și cavaleri, dar se specifica faptul că în ceea ce privește "bisericile clădite și cele ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 1353, este menționat documentar episcopul Chiril Românul, în Przemysl, undeva în nordul Moldovei sau sudul Poloniei. Pe lângă izvoarele scrise, și cercetările arheologice aduc mărturii despre viața bisericească la est de Carpați. Au fost descoperite 20 de cruci-relicvar sau cruci-engolpioane, datând din secolele XII-XIII. Unele cruci sunt de factură bizantină, precum cea aflată la Bâtca Doamnei, lângă Piatra Neamț. Au fost descoperite cruci de origine veche rusească la Cândești-Neamț, Șipot-Suceava, Botoșani, Ibănești (jud. Botoșani), Băiceni (jud. Iași), Dănești (jud. Vaslui), Căbești-Bacău, la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ce se încheagă în aceste părți dunărene, Iorga nu ezită să o numească "Vlașca de la Dârstor", o "țară" românească aflată în sudul fluviului, pentru a o deosebi de cea din nord.17 O scriere bizantină, Fragmente ale toparhului grec, ce datează din secolul al XI-lea, face referire la împrejurările de la Dunărea de Jos. Cadrul istoric al evenimentelor înfățișate de "toparh" este asemănător cu acela descris de cronicarii bizantini despre revolta din zonă. Astfel, autorul arată că populația aflată pe malul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ospitalierilor Sf. Ioan, Rembald, cu care se hotărăște să trateze regele și baronii săi. Gravitatea situației, depopularea regatului, veniturile neîncasate, prevenirea unor noi atacuri din partea mongolilor și a altor necredincioși au dus, după discuții, sfaturi și înțelegeri, la întocmirea documentului, datat 2 iunie 1247, cunoscut în istoria medievală românească, sub numele de "Diploma Ioaniților". Actul acesta este un tipic contract feudal, cu clauze reciproce de sfat și ajutor ("consilium et auxilium"), unele economice, dar și politice, militare și juridice, prin care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lupta de la Chiraleș din 1068), printre care Dăbâca, Șirioara, Morești, Moldovenești, au fost refăcute și întărite. Astfel, la Dăbâca, se ridică noi valuri de pământ, înalte de 5 metri și șanțuri de apărare late de 30 metri. Din perioada aceasta datează și primul document cunoscut referitor la Transilvania, cel al regelui Geza (1075), unde este menționată cetatea Turda, cu vama salinelor, care ajungea până la mănăstirea Sf. Benedict (Slovacia). Sunt amintite în continuare orașul (civitas) Biharea și cetatea (castrum) Biharea (jud. Bihor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
timp de o jumătate de secol nu se mai înființează alte comitate, datorită rezistenței vechilor instituții românești. Arheologia ne oferă date ajutătoare: două tezaure au fost descoperite la Cârțișoara și Făgăraș, plus un tezaur la Amnaș (jud. Sibiu). Aceste tezaure datează de la mijlocul secolului al XII-lea și aparțineau unor persoane influente, poate conducători ai Țării Făgărașului. Numeroasele monede bizantine denotă intensele legături economice, politice și culturale cu Bizanțul din secolele XI-XII ale ținuturilor din sudul Transilvaniei. La acestea se adaugă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o cetate la Breaza. 47 În paralel cu autonomiile teritoriale ale nobilimii ungare din Transilvania, constituite în comitate, grupate în "universitas nobilium" și reprezentate în congregația voievodatului, s-au dezvoltat autonomiile coloniștilor aduși aici, sași și secui. Începuturile autonomiei săsești datează încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea, la scurt timp după colonizarea lor pe scară largă în sudul și răsăritul Transilvaniei. Evoluția sașilor spre autonomie s-a manifestat în organizarea bisericească și cea laică. La baza acestor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
până în estul Bărăganului (cîmpia munteană), pe malul opus al Dristrei, foarte aproape de Bulgaria. În Bugeac (sudul Basarabiei) se afla un trib peceneg, iar ceva mai la nord, între Prut și Nistru, un alt trib, după cum precizează Masudi. Lexiconul lui Suidas, datat a doua jumătate a secolului al X-lea, susținea că, la nordul Dunării de Jos, supremația politică și militară era deținută de pecenegi, lumea lor (Patzinakia) era situată în nordul Bulgariei, la Dunăre.2 Astfel, sudul Moldovei și estul Munteniei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o vreme în stepele nord-pontice, apoi, pentru a nu fi nimicite de cumani, în înaintarea lor, au intrat în serviciul cnejilor ruși și s-au așezat în sudul Rusiei, împreună cu uzii și berendeii. În letopisețele rusești, ultima atestare a pecenegilor datează din 1169, dar ei erau deja incluși alături de alte popoare în uniunea de triburi a "tichiilor negre", subordonată cnejilor din sudul Rusiei. Uniunea aceasta a supraviețuit până în secolul al XIII-lea, mai precis, 1239, când mongolii au ocupat Rusia, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stâng a comunităților autohtone. Aceste ambarcațiuni nu puteau fi furnizate decât de localnici, căci, în zonele de câmpie precum cele din preajma Dunării expuse raidurilor migratorilor, își ducea traiul populația autohtonă. S-au aflat urme de incendiu și distrugere la Garvăn-Dinogetia, datate după 1160, unde au fost îngropate tezaure și obiecte de podoabă, ca și la Păcuiul lui Soare, toate acestea legate de invazia uzilor aici. Aceste urme sunt o dovadă că uzii au pătruns în Paristrion (Dobrogea) prin Bugeac (sudul Basarabiei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și corturi. Din datele pe care le deținem, la est de Carpați (Moldova) s-au descoperit 60 de morminte ce pot fi atribuite triburilor nomade turanice, aflate în 36 de puncte diferite. Complexele funerare (mormintele) aparțin pecenegilor și cumanilor și datează din secolele X-XIII, dar unele morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au stabilit aici. Pe lângă o colonizare spontană, a existat și una dirijată, din inițiativa vârfurilor societății locale. Odată cu elementele românești din Transilvania (Maramureș), în Moldova s-au stabilit, în grupuri mici, sași, unguri, secui, eventual. Cele mai vechi informații datează din 1234 și se referă la așezarea populației germane (Theutonici) și ungare (Ungari) în sud-vestul Moldovei și nord-estul Munteniei. Anterior, după 1211, au avut loc infiltrări ale cavalerilor teutoni dincolo de curbura Carpaților, dar acestea nu au lăsat urme durabile în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dar o parte din coloniștii germani puteau să provină și din Rusia haliciană. Toponimele și hidronimele maghiare din partea de vest a Moldovei indică faptul că aici se stabiliseră și comunități ungurești la Bacău, Bârgău, Cuejd, Cracău, Hindău, Hârlău, localități ce datează dinainte de descălecat și tot acum, în secolul al XIII-lea, ciangăii s-ar fi așezat între Carpați și Siret. În extremitatea nordică a Moldovei, în vecinătatea Haliciului, populația românească a conviețuit vreme îndelungată cu rutenii, ceea ce a lăsat urme în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
el se transformă într-un centru cu atribute urbane, dar are și un rol politic și militar, precum Baia sau Suceava. Cetatea Albă, ca centru urban, era cel mai important oraș, dar și cel mai vechi-având o fundație bizantină și datând din secolul X, ea este menționată ca Mavrocastro sau Asprocastro (Cetatea Albă). La sfârșitul secolului al XIII-lea, Cetatea Albă era un centru însemnat, iar populația sa era eterogenă: bizantini (greci), români, evrei, tătari, orașul avea o reședință episcopală ortodoxă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în plină expansiune. Această stare de lucruri a dus la reanimarea vieții urbane. Însă urbanizarea s-a desfășurat lent, fiind stânjenită de ultimele valuri migratoare ale populației turanice, șocul provocat de pecenegi, cumani și mongoli. Astfel, așezarea de la București ce data încă din secolul al XI-lea, ocupa o mare suprafață. În procesul de accelerare a urbanizării, un rol l-au avut factorul politic și cel bisericesc, voievodatele și episcopiile existente au impulsionat viața urbană. Concret, la Curtea de Argeș, încă de la sfârșitul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici se afla reședința, prima capitală a Țării Românești. Argeșul oferă un model de habitat urban pentru secolele XIII și XIV și nu este o întâmplare că aici s-a instalat prima reședință domnească. Un alt centru urban, Câmpulungul, ce datează din secolul al XIII-lea, era situat pe drumul de legătură cu Brașovul, unde se afla o colonie săsească. Orașul este atestat la 1300 (după inscripția "comes Laurentius") și era un important punct comercial în secolele XIII-XIV. În apropierea localității

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
localității Cetățeni, pe cursul superior al râului Dâmbovița, se afla Cetatea Dâmboviței, în jurul căreia se va dezvolta orașul București, atestat după descălecat. Alte orașe românești din spațiul sud-carpatic erau: Severinul, Râmnicul (Vâlcea), Tg. Jiu, Slatina, Pitești, Târgoviște, Craiova, Buzău, toate datate în secolul XIV. Acestea sunt menționate ca târguri și centre urbane. Apoi, pe lângă acestea, erau orașele de la Dunăre: Severinul (amintit deja), Turnu, Giurgiu, Brăila, iar între Dunăre și Mare (Dobrogea), erau amintite următoarele așezări urbane: Hârșova, Păcuiul lui Soare, Isaccea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
desfășurat după 1241, nu s-a limitat la Țara Severinului, ci includea și aria episcopiei cumanilor. Papa Nicolae III, cf. doc. din 7 octombrie 1278, încerca să reactiveze această episcopie misionară (Milcovia), într-un cadru politic favorabil. Din anii 1276-1277, datează și prima documentare sigură referitoare la românii de la est de Carpați:o cronică contemporană îi menționează ca fiind în conflict puternic cu rușii apuseni (cei din Halici). Astfel, cronicarul Thomas Tuscus notează: "...rutenii aflându-se în conflict cu românii (blaci

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aflau colonii bizantine de unde se aduceau grâne și pește sărat pentru hrana populației Constantinopolului. Pătrunderea italienilor în Marea Neagră este urmarea cruciadei IV (1202-1204), când Constantinopolul a fost ocupat de latini și venețieni. Prima știre (informație) despre comerțul venețian în Cumania datează din 1206, la Soldaia-oraș comercial al grecilor din Trebizonda. Faptul politic care a dat un mare avânt comerțului italian pe Marea Neagră a fost invazia mongolă din 1241. Stăpânirea mongolă a unificat drumul stepelor de la Dunărea de Jos până în China, sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]