280,392 matches
-
predicate polare ale substanței istorice. (Accidentele sunt întotdeauna polare). Nici un fel de senectute fără juvenilitate - și invers. Bătrân corespunde solidului. Tânăr fluidului. Bătrânețea este ceea ce-i format - plastic. Tinerețea, ceea ce e mobil - în comun. Când două istorii se ating, ele devin polare" (trad. Viorica Nișcov). În paginile de jurnal ale lui Julien Green, cu un secol și jumătate mai târziu, polaritate bătrân / tânăr, dar și ideea de vârstă dispar cu totul, însă nu de la sine, ci în perspectiva unui eveniment insolit
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
discutabile, opțiuni și transformă ceea ce ar putea părea numai silnică trecere prin mașina fără oprire a timpului, în curajul, chiar riscant, de a o lua mereu de la capăt". La urma urmei, dacă nu putem să ne naștem bătrâni și să devenim tot mai tineri, cum visa Eugen Ionescu și nici să obținem tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, putem, în schimb, să sărbătorim Anul Nou, adică momentul când ne facem curaj să o luăm de la capăt, în oricare zi a
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
băieților mei, ușor trecuți de adolescență în momentul de față, atitudine normală din punctul lor de vedere, pentru că așa e cool. Dacă ești critic domle, păi atunci, trebuie să critici! Cine rezista acestui ritual de inițiere în urma căruia ar fi devenit bărbat chiar și într-un trib din Africa era, de cele mai multe ori, destul de repede asimilat grupului la Martin, dacă bineînțeles voia și timpul și distanțele geografice îi permiteau să vină suficient de des la cenaclu. Asta nu însemna neapărat o
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
valorii, un fel de... ok, ce a citit azi nu e chiar strălucit, dar... până la urmă, vorbim de Cristi Popescu pe care îl cunoaștem! Mecanismul criticii în cenaclu avea și o dimensiune mai amplă și mai profundă, de care am devenit conștientă abia ulterior, când am perceput-o ca fiind o formă de rezistență la propaganda de afară. Pe vremea aceea, toți trăiam o epocă luminoasă de mari împliniri, îndrumați de luceferi scriitori, care străluceau pe cerul patriei mai ceva decât
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
abia ulterior, când am perceput-o ca fiind o formă de rezistență la propaganda de afară. Pe vremea aceea, toți trăiam o epocă luminoasă de mari împliniri, îndrumați de luceferi scriitori, care străluceau pe cerul patriei mai ceva decât Eminescu, devenit un fel de Luceafăr-Șef menit să gireze în concepția oficială, lipsa de valoare a celorlalți luceferi mai mici, iar în această atmosferă, tovarășa Clătici ne cenzura atunci când opera noastră minoră nu reflecta luminozitatea intensă și pozitivă în care trăiam
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
cenaclu timp de mulți ani, ca și cum scopul fusese atins și restul venea de la sine. Așa că am tăcut urcând scara până la ultimul etaj în fiecare săptămână, am tăcut mult și bine, dar cu fiecare comentariu căruia i-am fost martoră, am devenit insesizabil pe atunci, dar foarte clar mie acum, dintre cei care mergeau la Martin. Prin '88, când a apărut și volumașul meu, în cartea cea mai mică, aveam deja sentimentul de apartenență la un grup mai mare, amestecând optzeciști și
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
să aibă un jurnal, căruia să i se adreseze, la nevoie, ca unui prieten, "dragă jurnal, azi m-am întîlnit cu...". Era un jurnal fără date, făcut mai mult din vagi aforisme și din referințe codate care, după o vreme, deveneau ininteligibile chiar și pentru mine. Mai era și altceva: în psihoza colectivă a suspiciunii, generată de regimul represiv-stalinist, a ține un jurnal intim era - cum glumea răutăcios Paul Georgescu - "o formă de delațiune". Cîți oameni nu fuseseră arestați pentru că numele
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
în stare, dacă se poate spune așa, să citească nu numai cartea, ci și... lectura, care izbutește să atingă - cum? prin ce misterioasă tehnică interioară? - acea stare de grație pe care aș numi-o atenție inspirată. Cititorii buni tind să devină nici mai mult, nici mai puțin decît autori virtuali ai textului pe care-l parcurg. Ei se simt liberi, în imaginația lor, să rescrie acel text altfel, atunci cînd văd în el posibilități nefructificate, zone deschise, fascinante, dar lăsate neexplorate
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
lor, să rescrie acel text altfel, atunci cînd văd în el posibilități nefructificate, zone deschise, fascinante, dar lăsate neexplorate. Poate nu fără un sentiment de vinovăție (tot virtuală) de a fi "violentat", prin lectură scormonitoare, textul în chestiune, acești cititori-scriitori devin membri de drept ai așa-numitei "republici a literelor". Aș ilustra aceste afirmații printr-un citat dintr-o scrisoare a lui Henry James, care mi s-a întipărit în minte de îndată ce am citit-o, cu ani în urmă, în vreme ce lucram
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
roman doar lizibil (adică previzibil, mediocru), un roman care să nu-i ațîțe pofta de a-l "fura" și de a-l rescrie mental pentru sine, într-o versiune personală. Concluzia care se impune e paradoxală: un text doar "lizibil" devine, pentru cititorul serios, ilizibil! Evident, nu trebuie să fii Henry James ca să citești (ca om de "meserie", dacă nu romancier măcar... critic literar) într-o manieră asemănătoare. La eterna întrebare: "De ce scrii?" aș răspunde simplu: pentru că m-am îndrăgostit de
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
franceză, am regăsit limba pierdută, limba română - limbă secretă pentru cei în mijlocul cărora trăiesc acum - " spre deosebire de engleza în care mi-am scris studiile critice universitare din ultimele decenii, și-n care mi s-a părut totdeauna că n-aș putea deveni scriitor (deși de cîte ori îl citeam pe Joseph Conrad și mai ales pe Vladimir Nabokov mă simțeam ispitit să încerc). Calea întoarsă spre limba română, după atîția ani de exil, nu e lipsită de un element paradoxal. Mulți scriitori
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
copiii învățau să citească pe păsări negre și mici, prin praful perdelelor împietrite de frica vreunui autobuz plin. Apa începea să curgă încet, după câteva zile în care viața rufelor nu mai fusese dată afară, să se albească și să devină suflet peste noapte. Lumea înnegrită până atunci se decolora trecând, fără să-l recunoască, pe lângă noroiul tânăr: numai femeile se gândeau cu tristețe cum, poate, din dragoste, în prima primăvară de armată, sus, într-un rond, și-ar fi tras
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
ușă: îi era frică să nu fie prinsă scriind cu greșeli, după ce amestecase cerneala din stilou cu două picături parfumate, smulse cu greu din dosul genunchilor îndoiți sub catedră. Știa că până jos se va face noapte, iar ea va deveni destul de ușoară pentru firele de iarbă, încât să rămână deasupra lor ca un verde prea tare să nu treacă puțin peste margini. Rămânea acolo de rușine, mai ales când a doua zi ningea, și o țigară de sus, stinsă la
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
spre scârțâitul fierbinte al roților, dar numai primăvara, când începeau toate să fie pe jos: asfaltul se înroșea, cât era de lung, iar apoi pleca mai departe, albastru și tăcut, să o viseze încet, printre foșnetele dintre vârste. Atunci, țipătul devenea al unei femei, dar își jura să se întoarcă într-o zi, puternic și al nimănui. Zburau, în toamna ca zahărul de pe fundul ceștilor de cafea, păsările uitate odată cu anii domniei: vara murise tânără și blândă, chiar dacă plopii nu plecaseră
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
și acum, când sunt om în toată firea, aș renunța la mâncarea omenească și m-aș întoarce bucuros la prima mea hrană minunată și care mi se potrivește, cuvintele. Cred însă că între timp chiar am pierdut războiul și am devenit altul, mă hrănesc și eu cu ce se hrănesc toți. Tanti marioara Tanti marioara a spus visătoare: "Eu uit totul, încurc totul, nu țin minte nimic, nici măcar suferința, sunt ca râul pe luciul căruia nu rămâne nicio urmă, curge înainte
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
veghea tăcut. N-am fost în stare nici măcar să plâng. Mi se încleștaseră dinții, gata-gata să o iau și eu razna. Însă povestea ei nu s-a încheiat. După o vreme tanti marioara mi-a reapărut în fața ochilor. Apoi, a devenit o regulă: Când și când, se ivește și zice "Eu uit totul, încurc totul, nu țin minte nimic, nici măcar suferința, sunt ca râul pe luciul căruia nu rămâne nicio urmă, curge înainte senin, netulburat." Pe urmă râde. Alteori zice Angelo
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
imaginilor, senzațiilor; efecte de surpriză, noutate, varietate; hedonism estetic, anticipări ale ideii de "joc" și "gratuitate"; creație intelectuală, lucidă, opusă inspirației; noi genuri literare, tendință spre deschiderea, elasticizarea și dezagregarea formelor... Toate se regăsesc cu prisosință în Psevdo-kinigheticos. Capitolul XII devine implicit o invitație la colaborare. Doamnia ta, scumpe domnule Odobescu, te declari cu insistență "nevînător", deși i-ai însoțit încă din copilărie pe vînătorii de dropii ai Bărăganului, deși ți-l amintești cu duioșie pe "bietul Gheorghe Giantă, cel care
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
la rîndul ei, își "vînează" autorul. Matematicianul vînează soluția unei probleme, iar problema îl "vînează" pe cel chemat s-o rezolve. Ce să mai spunem despre competițiile economice, în care marii carnasieri îi vînează avid pe cei mici, spre a deveni ei înșiși, atunci cînd le sună ceasul, vînatul și hrana altora? A spori numărul exemplelor ar însemna să forțăm uși deschise. (va urma)
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
căci nici el nu s-ar fi putut sustrage hipnozei colective. Numai că verii se codeau să recurgă la așa ceva, sau, cel puțin, așa lăsau impresia. Se zvoni că se aștepta un timp favorabil, anume, miezul nopții, când puterea lor devenea nemărginită. Veni un alt zvon, cum că magicienii erau nemulțumiți de oscilația montagnarzilor. În sfârșit, al treilea: ajunși la o vârstă înaintată, și-ar fi pierdut virtuțile, așa că nu se mai încumetau să-i însoțească pe montagnarzi în Epoca de
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
Siegfried, entuziast că și ea, ca să caute - ce credeți? - arhivele STASI, adică arhivele Securității Germaniei Democrate, despre care apăruse zvonul că ar fi fost transportate în nu știu câte zeci de vagoane și ascunse la București, mai înainte că regimul Ceaușescu să devină istorie. I-am adus pe amândoi la domnul Guta și-am râs împreună pe seama lor. Nu știam cine-i trimisese și în numele cui vorbeau, dar, daca i-ai fi luat în serios, puteai să crezi că dispuneau de averile lui
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
care le primisem de la un prieten din Ardeal. Ne-a spus că se trăgea dintr-o familie de irlandezi și, după cum știa să ducă la gură, nu-și dezmințea originea. Descoperise băutură asta „de șaizeci de șanțuri“ la Timișoara și devenise fânul ei declarat. L-am descusut mai întâi în legătură cu fiul meu. Erau colegi la un liceu din New Jersey, unde Codruț preda sportul. Locuiau în apropiere unul de altul, într-un carrier plasat practic într-o pădurice, si mergeau împreună
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
i se opună pe fața lui lliescu. Strânsă cu ușa, puterea reacționase printr-o contra-manifestatie, data în grija lui Ioska, pistolarul din zilele lui decembrie de pe balconul și din măruntaiele Comitetului Central, apărut de cine știe unde, cu automatul pe după gât, si devenit unul din simbolurile revoluției. El își câștigase locul pe langă noii stăpâni ai României, apăsând pe trăgaci ori de câte ori viața acestora păruse a fi amenințată și își sporise faima prin uciderea cu sânge rece a zeci din cei pe care-i
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
la fel de bogat, în ciuda calamitaților care se abătuseră peste el. Se gindea Seniorul la o minune? Sau nu se putuse desprinde din timpul sau? Ori, poate, se lașase păcălit de cine știe ce scenarii super-optimiste, pentru a scoate capul din găoace §i a deveni astfel odios în ochii celor mulfi, care se temeau acum și de umbra lor? - E greu să-ți explic... i-am spus lui Daniel. Nici nu Știu de unde sa-ncep... - Nu vrei să mergem acolo? m-a-ntrebat el, fără să ia
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
să-i Mocuiesc păhăruțul din mână cu o cană de băut apă, si asta a fost deocamdată tot ce-am putut să fac pentru el. Dar, în mod curios, cu cat sticlă dată în grija lui se golea, cu atat devenea mai lucid și mai interesat să înțeleagă ce se petrecea în această fără în care toată lumea îi așteptase și îi mai aștepta încă pe americani. - Ce-i cu nebunia asta a voastră? m-a-ntrebat el din nou, după ce dăduse gata încă
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
cu Ceaușescu, folosindu-1 că mijlocitor în aplanarea conflicted lor cu chinezii și rușii și copleșindu-1 cu cele mai nerușinate onoruri, fapt de natură să-i întărească pozifia nu numai în lume, dar mai ales în țară, unde fusese ajutat să devină un nemilos stăpân de sclavi. Dar nici atunci când se saturaseră de el și se hotarîsera să i-o tragă, americanii nu se gândiseră la noi, la cei care-i așteptăm, ca eliberatori, de-o jumătate de veac. Anularea clauzei națiunii
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]