43,048 matches
-
Hortensiei Papadat-Bengescu, de apariția revistei Sburătorul, de eflorescența avangardei. Tudor Vianu în calitate de cronicar al ideilor, Liviu Rebreanu în cea de cronicar dramatic și Emil Ciomac în cea de cronicar muzical completează tabloul noului canon cultural. E. Lovinescu, în speță, modifică discursul critic autohton, grație istoricizării valorilor estetice, a încercărilor de epistemologie culturală (analiza fenomenului estetic în conexiune cu ceilalți vectori spirituali ai momentului), a deconstrucției istoriei în istorism (reîntoarcerea la trecut, sub pana tradiționaliștilor, n-ar putea produce decît un mimetism
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
mecanismelor de clasă, a factorilor instituționali și a "structurilor de sensibilitate" în geneza operelor. D. Caracostea e contemporan cu Noua critică, dovedindu-se un investigator, ca și E. Lovinescu, al genezei textuale și al intertextului, precum și un precursor al "analizei discursului". Ceea ce ne miră însă e adeziunea cercetătoarei la o datare "recentă" a modernismului, care ar acoperi exclusiv perioada 1890-1940. Ce urmează după această dată? Controversatul, oricum fluidul, dificil delimitabilul postmodernism? Luînd cunoștință de trăsăturile acestuia, enumerate de Frederic Jameson (în
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
lucrurile, în această privință, la noi? Pe unde trece granița, dacă graniță este, între modernism și postmodernism? Sînt întrebări la care nădăjduim că Maria-Ana Tupan va răspunde în cartea d-sale viitoare, pe care o anunță, dedicată postmodernismului. Maria Ana-Tupan: Discursul modernist, Ed. Cartea Românească, 2000, 338 pag., preț nemenționat.
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
iluminării; necontenit își împrumută elementele unul altuia moartea. Reînturnate la timp în fruntariile Absenței din care au purces" (Vina de nespus). Logica omului al cărui exponent ni se înfățișează poetul e, așadar, dispariția. De-a dreptul sau pe ocolite, prin intermediul discursului înfiorat de sensuri "ultime", ținta sa o reprezintă sinuciderea, "singura problemă filosofică serioasă", în optica lui Albert Camus: "Te simți aidoma celui care și-a împrumutat otrava unui sinucigaș" (Turnul febrelor). Dacă, așa cum arată I. Negoițescu, într-un comentariu dedicat
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
La un moment dat, știa bine că îl imitam, îl parodiam, și cu toate acestea nu a dat prea mare importanță acestei obrăznicii imberbe... Dimpotrivă, îmi oferea compania lui neprețuită, ne plimbam printr-un București care se năștea altfel sub discursul lui atît de doct și amuzant: clădiri, personaje, împrejurări înviau ca să se topească la capătul periplurilor... Tot el m-a învățat să-l recitesc pe Caragiale într-o altă notă, uneori mult mai dramatică și universală. Era încîntat de proiectul
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
Renașterii, scriitor excepțional, critic și morfolog al culturii (Meteorologia lecturii mi-e și acum carte de căpătîi!). Omul era gata să se ascundă înapoia lui însuși, ca și cum n-ar mai fi rămas nimic în loc, dar rămînea, rămînea atît de mult; discursul, întrebările, uneori jenante pentru mine, căci se refereau la lucruri pe care nu le citisem sau la care nu mă gîndisem niciodată... Sinesteziile subtile, trecerile amețitoare de la literatură la muzică, pictură sau arhitectură toate acestea nu le voi uita vreodată
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
manieră obositoare, într-atît stă pe muche de cuțit ingeniozitatea. Practicînd această orfevrerie a cuvintelor rare, mai ales din registrul neologistic (cum făcea, memorabil, G. Călinescu și cum reușesc și astăzi cîțiva critici, extrem de puțini, cei ce pot să-și rafineze discursul, astfel încît să ilustreze realmente critica expresivă), iubind, cum spuneam, scriitura poeților, Al. Cistelecan trebuie să recunoască de multe ori (așa cum i se pare a se întîmpla și în poezia lui Romulus Bucur) o prezență insidioasă a ceva ce se
Aproape totul despre "recenzioară" by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/15939_a_17264]
-
jurnal al unei deportate în Bărăgan, poemele lui Ion Horea și altele. Cronicarul a fost un pic șocat de lipsa reacției critice a d-lui Traian Ștef în comentarea dialogului dintre d-nii Adrian Marino și Sorin Antohi intitulat Al treilea discurs. Carte incitantă și contestabilă, care merita, pe lîngă laude, obiecții serioase. Cronicarului îi sună încă în urechi afirmații precum acelea că noi ne-am grăbit a vorbi despre canon fără să fi avut unul sau că am devenit postmoderni fără
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15927_a_17252]
-
nu doar proliferant, ci și monstruos diversificat. "Paradisului în destrămare", schemă oarecum prea generală, îi succede meditația existențialistă asupra condiției umane, ecloziunea absurdului, perspectiva nihilului care absoarbe orice efort omenesc, nelăsîndu-ne, aparent, nici o șansă. Altfel mobilat conceptual decît lirica interbelică, discursul lui Dan Damaschin e mai apropiat de cel al "ruralilor" noștri șaizeciști. Străbatem un timp al crizei tuturor valorilor, înregistrăm o absolutizare a rătăcirii care ar fi destinul astrului pe care călcăm: Rătăcirea ignoră orice adevăr al ființei... Pămîntul apare
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
C. Rogozanu Trei tipuri vitale de discurs au explodat după '89: religios, memorialistic și "sexual". Primul n-a adus nimic bun în literatură, al doilea a însemnat reorientarea cititorului către documentar, către mărturie, al treilea a invadat cultura populară (sau subcultură - nu voi folosi acest termen pentru că
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
bun în literatură, al doilea a însemnat reorientarea cititorului către documentar, către mărturie, al treilea a invadat cultura populară (sau subcultură - nu voi folosi acest termen pentru că la noi are încă o puternică nuanță peiorativă). Evoluția acestui ultim tip de discurs interesează în cazul romanului Lia Mora de Dumitru Ungureanu. Nu e prima încercare de apropiere de riscantul limbaj liber, dezinhibat. Doar că, de data aceasta, avem de-a face cu un progres semnificativ. Pentru a consemna calitățile acestui roman, este
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
un progres semnificativ. Pentru a consemna calitățile acestui roman, este necesară mai întîi o trecere în revistă a pericolelor pornografiei aduse în literatura "mare" sau cu pretenții "mari". Redundanța este prima mare piedică. Cum reușești să eviți repetiția într-un discurs destul de limitat ca tematică și ca posibilități lingvistice? Al doilea obstacol este cititorul. Cum faci să-l convingi de reușita artistică printr-un text care poate fi ușor calificat drept vulgar, pornografic etc. Iar a treia dificultate, care le agravează
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
ele nu instituie o direcție, oricît de ștearsă. În al doilea caz, limbajul cu totul aparte și viziunea singulară asupra pactului ficțional fac problematic însuși conceptul de literatură pornografică. Așadar, este destul de riscant să încerci ceva în cadrul unui astfel de discurs, fără rădăcini la noi, și după o perioadă în care el a dispărut cu desăvîrșire. Lipsa de tradiție a generat o sărăcire drastică a lexicului pornografic, a posibilităților lingvistice - scriitorul care se apropie de acest teritoriu trebuie să aibă o
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
însoțit mai ales de aură tragică, de damnare etc. Toată această paradigmă este exploatată "sexual" - gravitatea rămîne, apare însă și elementul nou, voluptatea incestului. Alterarea profundă a toposului este deja un cîștig, distrage atenția de la duritatea unor pasaje. Într-un discurs pornografic, disimularea este foarte importantă. Tema "gravă" trebuie tot timpul să echilibreze frivolitatea fără limite. În Boccaccio planează amenințarea cu moartea și chiar Sade simte nevoia să dea încărcătură filosofică discuțiilor dintre orgii. Cartea începe cu... sfîrșitul: poliția constată moartea
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
romanul său este plin de astfel de intuiții. Se poartă, spre exemplu, secta: nu mai există film de acțiune la televizor sau roman contemporan fără o mică sectă ciudată. Se poartă ficțiunea fără limite, fantasticul amestecat cu realismul, proza ritmată, discursul psihotic etc. Defectele nu lipsesc. În primul rînd autorul nu încalcă nici o limită, nu mizează pe spiritul de frondă care ar fi fost necesar pentru "trezirea" cititorului (un exemplu sugestiv: unele cuvinte grele apar cu toate literele, altele cu celebrele
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
la nuanțe și la straturi, cum e Marcel Corniș-Pop. Tema demersului teoretic este interpretarea ca rescriere critică în poststructuralism, și noțiunile adiacente (relectura, revizuirea). O critică tranzacțională, în care lectura este de la început activă și creatoare, "un interspațiu producător de discurs", pentru că citind configurăm, conceptualizăm, rescriem. Dar, tocmai pentru că e activ, acest fel de a reacționa la stimulii textului nu lasă opera intactă, o deconstruiește benign, o reface apoi în discursul critic. O schimbă. în același timp, interpretarea este, toată cartea
Cartografii și (re)orientări critice by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15996_a_17321]
-
este de la început activă și creatoare, "un interspațiu producător de discurs", pentru că citind configurăm, conceptualizăm, rescriem. Dar, tocmai pentru că e activ, acest fel de a reacționa la stimulii textului nu lasă opera intactă, o deconstruiește benign, o reface apoi în discursul critic. O schimbă. în același timp, interpretarea este, toată cartea susține această idee, o examinare de sine critică, "parte într-un proces de explorare de sine". între criticii-detectivi, căutători ai desenului din covor, descoperitori ai adevărului amușinînd urme textuale, și
Cartografii și (re)orientări critice by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15996_a_17321]
-
în fața spectacolului unei lumi tulburi, în schimbare, al unei lumi neinteresate de artă, de poezie: " Un vers în plus, în minus, nu-i tot aia? Și cine mai citește poezie În jocul tot mai dur de-a puia-gaia?" În ciuda gravității discursului poetic, a întrebărilor despre viață, creație (mai ales), despre necruțătorul timp sau despre moarte, ironia îmbracă totdeauna versul (detașarea ironică), forma fixă a sonetului a cărei virtuozitate este neîndoielnică: " Așa până-ntr-o zi, mânat de gândul Că timpul poate
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
Bachelard"... etc. Dincolo de toate aceste scăderi și de o anume fluiditate a metodei, există în carte și sugestii interesante, unele foarte tehnice, cum ar fi cele grafice, inspirate de lucrul autoarei cu studenții săi. Se simte, de altfel, în coerența discursului, disciplina celui obișnuit să se facă înțeles. Carmen Maria Mecu, Nichita Stănescu prin lentile de psiholog, col. "Eseuri și studii", Editura Național, 2001, 211 pag. Ce ne poate spune arta despre psihanaliză Ideea de autor a Ancăi Oroveanu, de a
Bazele unei noi științe by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15979_a_17304]
-
o psihanaliză în absența psihanalizei, mai mult, într-o psihanaliză a psihanalizei. În acest travaliu referința preferată este (explicabil) Jung, deși nu-i imposibil ca Freud să fie invocat totuși mai frecvent. Cartea atrage prin curajul ei, dar cele două discursuri (de teorie a artei și psihanalitic) par a stabili contacte mai curând întâmplătoare. Excepțiile - ca Pollock - sunt rare, cel puțin aici. Cu toate acestea nici o promisiune nu e încălcată, autoarea rămânând cu consecvență sub semnul conjuncției separatoare din titlu. Anca
Bazele unei noi științe by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15979_a_17304]
-
unor astfel de eforturi, acolo unde ele mai există); lenea intelectuală programatică, trîndăvia boemă deliberată ca stare de grație întru așteptarea nu știu căror divinus influxibus ex alto, imprecizia scriiturii sau excesul de expresivitate chiar și în acele zone ale discursului teoretic unde se impune mai cu seamă evitarea lor..." Or, Maiorescu, crede autorul nostru, a fost primul care a oferit suportul - alibi teoretic care justifică și încurajează astfel de atitudini. Să observ că acest literaturo-centrism e o stare de fapt
Între originalitate și citare by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16000_a_17325]
-
modernizarea de tip occidental a cugetării românești. Alții ca, repet, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, apoi Const. Noica, M. Vulcănescu (aceștia din urmă nefiind, totuși, filosofi de catedră) s-au ridicat împotriva influenței culturale și a standardelor apusene pentru constituirea unui discurs teoretic românesc. "Cel mai important reprezentant al acestui curent este Nae Ionescu, căruia i s-ar putea adăuga, într-o anumită măsură, și unii dintre discipolii săi care au practicat, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, profesoratul (Mircea
Între originalitate și citare by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16000_a_17325]
-
succinte, incursiuni voite caracterizante despre principalii filosofi de catedră de pînă la 1940-1947, încercînd să-i găsească fiecăruia diferența specifică, fără, cred, a reuși cum se cuvine în această temerară întreprindere. (Bine găsită este dimensiunea sacerdotală-liturgică, venită din teologie, a discursului filosofic al lui Blaga, de unde G. Liiceanu, peste cîteva decenii, va emite ipoteza ratării acestui tip de filosofie). Un capitol special - deși deloc analitic - e intitulat "O generație cu (z)gardă de fier", în care sînt succint surprinși reprezentanții știuți
Între originalitate și citare by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16000_a_17325]
-
avangardist. O libertate care se manifestă prin apelul la asociațiile cele mai diverse, prin recursul la un limbaj insolit, răspunzînd iluziei unei asimilări a realului grație dispariției normelor ce prevedeau abordarea lui doar pe anumite secțiuni și în temeiul unui discurs canonic, ceea ce duce la conștiința tot mai accentuată a depoetizării, recte a îndepărtării de o tradiție anchilozantă. E o libertate meditată, elaborată. O libertate ce constă în aplicarea, nu lipsită de acuratețe, a unui set de procedee decelabile. Cu cît
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]
-
caricaturii: "noi sîntem scriitori pentru urechi, sîntem artiști ai pupilei, noi înfiorăm creierul, noi nu scriem nimic. noi căzusem într-o zare unde viziunile ne încleștaseră gura. atunci a năvălit mam' mare: maică, săriți că moare literatura" (ibidem). Subtextul acestui discurs încă suculent, capabil de asocierile remarcabile ale ilogismului revelator, este ludicul: "aveam insuficiență a sufletului și sub unghii aveam vulturi și-n carnea mea aveam acoperișuri zbîrlite iar pe limbă mieji de vocale. iar umbra iubitei tremura pe zidul ciuruit
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]