4,704 matches
-
există nu poate fi cunoscută, iar dacă poate fi cunoscută atunci nu poate fi comunicată, și în cazul în care ar putea fi comunicată nu ar putea fi înțeleasă. 3.5.4. Intenționalitatea cognitivă a locutorului Atunci când produce o secvență discursivă, locutorul este triplu orientat, spre locutor și spre lumea la care face referire în enunțurile sale, dar și spre propria producție lingvistică. La nivelul dimensiunii referențiale a limbajului, locutorul este în mod deosebit orientat spre lumea pe care o evocă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
orientat, spre locutor și spre lumea la care face referire în enunțurile sale, dar și spre propria producție lingvistică. La nivelul dimensiunii referențiale a limbajului, locutorul este în mod deosebit orientat spre lumea pe care o evocă în intervenția sa discursivă, dar nu este mai puțin adevărat că această „referință discursivă” stă pentru cineva sau este produsă pentru cineva. Putem spune, mai întâi, că, conștiința locutorului - pe dimensiunea referențială a enunțării - este orientată spre sau vizează (în sens husserlian) un obiect
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în enunțurile sale, dar și spre propria producție lingvistică. La nivelul dimensiunii referențiale a limbajului, locutorul este în mod deosebit orientat spre lumea pe care o evocă în intervenția sa discursivă, dar nu este mai puțin adevărat că această „referință discursivă” stă pentru cineva sau este produsă pentru cineva. Putem spune, mai întâi, că, conștiința locutorului - pe dimensiunea referențială a enunțării - este orientată spre sau vizează (în sens husserlian) un obiect al lumii reale (lucru sau stare de lucruri), pe care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
raportării acestuia - prin limbaj - la lume sau la un segment al lumii, a cărei reprezentare sau cunoaștere vrea să o prindă în entitățile lingvistice pe care le produce. O a doua determinare a intenționalității cognitive a locutorului într-o intervenție discursivă, ar fi aceea că - prin dimensiunea referențială a limbajului - aceasta vizează, la interlocutor, o finalitate cognitivă: înțelegerea. Într-o intervenție discursivă predominant referențială, „atenția se concentrează asupra transmiterii exacte a informațiilor, a legăturilor dintre ele în vederea înțelegerii unui proces sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în entitățile lingvistice pe care le produce. O a doua determinare a intenționalității cognitive a locutorului într-o intervenție discursivă, ar fi aceea că - prin dimensiunea referențială a limbajului - aceasta vizează, la interlocutor, o finalitate cognitivă: înțelegerea. Într-o intervenție discursivă predominant referențială, „atenția se concentrează asupra transmiterii exacte a informațiilor, a legăturilor dintre ele în vederea înțelegerii unui proces sau fenomen.” (C. Sălăvăstru, 1996:170). În anumite intervenții discursive, înțelegerea este asumată doar ca mijloc și nu ca scop. Spre exemplu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
limbajului - aceasta vizează, la interlocutor, o finalitate cognitivă: înțelegerea. Într-o intervenție discursivă predominant referențială, „atenția se concentrează asupra transmiterii exacte a informațiilor, a legăturilor dintre ele în vederea înțelegerii unui proces sau fenomen.” (C. Sălăvăstru, 1996:170). În anumite intervenții discursive, înțelegerea este asumată doar ca mijloc și nu ca scop. Spre exemplu, într-o secvență discursivă predominant performativă, prin care se urmărește convingerea sau determinarea comportamentului interlocutorului, înțelegerea slujește acestor finalități. Intenționalitatea cognitivă a locutorului, în practica discursivă, presupune că
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
se concentrează asupra transmiterii exacte a informațiilor, a legăturilor dintre ele în vederea înțelegerii unui proces sau fenomen.” (C. Sălăvăstru, 1996:170). În anumite intervenții discursive, înțelegerea este asumată doar ca mijloc și nu ca scop. Spre exemplu, într-o secvență discursivă predominant performativă, prin care se urmărește convingerea sau determinarea comportamentului interlocutorului, înțelegerea slujește acestor finalități. Intenționalitatea cognitivă a locutorului, în practica discursivă, presupune că acesta vizează o „înțelegere - scop” și nu o „înțelegere - mijloc”, altfel spus înțelegerea este un scop
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
anumite intervenții discursive, înțelegerea este asumată doar ca mijloc și nu ca scop. Spre exemplu, într-o secvență discursivă predominant performativă, prin care se urmărește convingerea sau determinarea comportamentului interlocutorului, înțelegerea slujește acestor finalități. Intenționalitatea cognitivă a locutorului, în practica discursivă, presupune că acesta vizează o „înțelegere - scop” și nu o „înțelegere - mijloc”, altfel spus înțelegerea este un scop în sine. Înțelegerea, într-o situație de comunicare presupune atât discriminare și recunoaștere lingvistică, adică înțelegerea spusei, cât și sau mai ales
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
1,3 Etimologic termenii performativ, performativitate își află originea în verbul englezesc perform(a îndeplini, a săvârși) și substantivul englezesc-performance(îndeplinire, realizare, performanță), termenii originari punând în evidență sensul acțional al celor dintâi. Temenii performativ, performativitate se impun în universul discursiv odată cu cercetările lui John Langshaw Austin, care caută să argumenteze, prin teoria actelor de limbaj, că a spune înseamnă, totodată, a face. Cercetările sale au fost reunite, după moartea sa în trei volume: Philosophical Papers (1961), Sens and Sensibilia (1962
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Cercetările sale au fost reunite, după moartea sa în trei volume: Philosophical Papers (1961), Sens and Sensibilia (1962), și How to Do Things with Words (1962), ultimul fiind și cel mai relevant pentru încercarea sa. Termenul performativ intră pe scena discursivă prin distincția pe care o face Austin între enunțuri PERFORMATIVE și enunțuri CONSTATATIVE. Un enunț constatativ descrie, constată un eveniment, fapt fără a avea pretenția de a modifica o stare de fapt. Un enunț este performativ în momentul în care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
o noutate, deoarece încă din antichitate retorica a pus-o în evidență, „căci ce înseamnă să produci, prin tehnica discursului, diverse efecte asupra auditoriului, dacă nu să acționezi prin limbaj?” (Romedea, 1999:17). Prin urmare, performativitatea este „marca oricărei intervenții discursive ce stă sub semnul retoricului”, accentul căzând pe „impactul pe care discursul îl are asupra auditoriului său, rezultatul obținut prin punerea în scenă a unei intervenții discursive” (Sălăvăstru, 1996:61, 98). Întreprinderea retoricii tradiționale a avut în centrul atenției, în
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acționezi prin limbaj?” (Romedea, 1999:17). Prin urmare, performativitatea este „marca oricărei intervenții discursive ce stă sub semnul retoricului”, accentul căzând pe „impactul pe care discursul îl are asupra auditoriului său, rezultatul obținut prin punerea în scenă a unei intervenții discursive” (Sălăvăstru, 1996:61, 98). Întreprinderea retoricii tradiționale a avut în centrul atenției, în special un aspect, anume cel perlocuționar, din spectrul teoriei actelor de limbaj, care conține și aspecte locuționare, accentuând forța ilocuționară a discursivității. Austin va dizolva oarecum distincția
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ceva”, datorită aspectului retic, poate avea un conținut propozițional, adică un sens și valori de adevăr. Termenul locuționar provine din latinescul locuțio, care înseamnă vorbire, ultimul reprezentând în viziunea lui Saussure un „act individual de utilizare a limbii” în practica discursivă, situație pe care Benveniste o surprinde prin termenul de enunțare. În timp ce enunțarea este „un act individual de utilizare a limbii” și prin acesta un „eveniment istoric”, produs într-un anumit loc și într-un anumit moment, enunțul este rezultatul acesteia
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
În timp ce enunțarea este „un act individual de utilizare a limbii” și prin acesta un „eveniment istoric”, produs într-un anumit loc și într-un anumit moment, enunțul este rezultatul acesteia. Enunțul, ca „structură semnificantă”, reprezintă un element „static” al activității discursive, având un „caracter procesual”.(Bidu Vrânceanu,1997:185). Rostul intrării în scenă, pe lângă termenul de enunț, suficient oarecum din punct de vedere logico-semantic, și a celui de enunțare, este acela de a pune în evidență faptul că sensul și semnificația
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și exprimând modul,atitudinea, intenția sub care este pus în circulație unui enunț (drept solicitare, promisiune, scuză, etc). (cf. Ducrot, 1996:505 și Bidu Vrânceanu, 1997:242). Aplicându-se conținutului propozițional, forța ilocuționară a unui enunț este dependentă de contextul discursiv, același conținut propozițional putând fi asociat cu forțe ilocuționare diferite, funcție de situație. Astfel enunțurile: “Va veni Alina?”, “Alina va veni.”, “Să vină Alina!”, deși au același conținut propozițional “viitoarea venire a Alinei”, primul enunț are forța ilocuționară a unei întrebări
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
altele, de faptul identificării, interpretării corecte a forței ilocuționare a enunțului de către receptor; cu alte cuvinte interlocutorul trebuie să recunoască dacă enunțul are valoarea unei solicitări, promisiuni, scuze, etc. pentru a ști cum să reacționeze la acest tip de intervenție discursivă. Cel care adresează o solicitare pe calea limbajului nu poate spera ca aceasta să se realizeze dacă nu este mai întâi înțeleasă ca atare de cel căruia îi este adresată. Deoarece apar dificultăți în a face o distincție clară între
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ilocutoriu constă în “pretenția de a modifica situația interlocutorilor”, situația lor imediată. Actul perlocutoriu, „servește unor scopuri mai îndepărtate, pe care interlocutorul poate să nu le sesizeze chiar cunoscând perfect limba”. (Ducrot, 1996:502-505). 4.3. Aspecte perlocuționare ale practicii discursive Pe lângă actul locuționar și cel ilocuționar, Austin propune și actul perlocuționar ca element al unui act de limbaj. Dacă actul ilocuționar se produce în faptul de a spune ceva (rugămintea, promisiunea se produc în însăși verbalizarea acestora), fiind considerat “actul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acționa asupra celorlalți și prin ei asupra lumii fizice. 4.3.1. Argumentarea ca strategie perlocuționară Conceptul de strategie are un sens mai general sau global, prin el “înțelegem modalitatea în care un locutor (autor, orator) combină, în construcția sa discursivă, enunțurile în secvențe discursive, forme discursive raționale unele cu altele, tipurile de argumente, modalitățile de descripție și explicație, procedurile stilistice, astfel încât poate fi determinată o tonalitate dominantă a tipului de discurs propus în fața receptorului și se pot îndeplini cu profit
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
prin ei asupra lumii fizice. 4.3.1. Argumentarea ca strategie perlocuționară Conceptul de strategie are un sens mai general sau global, prin el “înțelegem modalitatea în care un locutor (autor, orator) combină, în construcția sa discursivă, enunțurile în secvențe discursive, forme discursive raționale unele cu altele, tipurile de argumente, modalitățile de descripție și explicație, procedurile stilistice, astfel încât poate fi determinată o tonalitate dominantă a tipului de discurs propus în fața receptorului și se pot îndeplini cu profit maximal intențiile pentru care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
asupra lumii fizice. 4.3.1. Argumentarea ca strategie perlocuționară Conceptul de strategie are un sens mai general sau global, prin el “înțelegem modalitatea în care un locutor (autor, orator) combină, în construcția sa discursivă, enunțurile în secvențe discursive, forme discursive raționale unele cu altele, tipurile de argumente, modalitățile de descripție și explicație, procedurile stilistice, astfel încât poate fi determinată o tonalitate dominantă a tipului de discurs propus în fața receptorului și se pot îndeplini cu profit maximal intențiile pentru care discursul a
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de descripție și explicație, procedurile stilistice, astfel încât poate fi determinată o tonalitate dominantă a tipului de discurs propus în fața receptorului și se pot îndeplini cu profit maximal intențiile pentru care discursul a fost conceput”. (Sălăvăstru, 2001:121). Argumentarea ca fenomen discursiv se înscrie destul de bine într-o astfel de “clasă”, răspunzând cerințelor acesteia, aduce chiar și o anumită “tonalitate” discursului și anume cea argumentativă, vorbindu-se până și de o tipologie în acest sens, discursul argumentativ. Odată cu “renașterea retoricii”, în special
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cea argumentativă, vorbindu-se până și de o tipologie în acest sens, discursul argumentativ. Odată cu “renașterea retoricii”, în special în spațiul socio-uman, a fost acreditată ideea că argumentarea este parte integrantă din viața noastră zilnică, că este inevitabilă în practica discursivă din orice domeniu sau situație de comunicare. Ducrot afirmă chiar că “originea argumentației se află în limbă”, că fiind “înscrisă în limbă”, rezultă că “a argumenta înseamnă a vorbi și nu poți vorbi fără să argumentezi”. (Ducrot, 1996:365). Argumentarea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
teza propusă sau prin respingerea, refuzul acesteia. Prin acțiunea asupra interlocutorului, locutorul poate viza și o schimbare în lumea socială sau fizică. Spre deosebire de rugăminte, ordin sau interdicție, care acționează într-un mod direct, efectele perlocuționare fiind obținute printr-o intervenție discursivă directă, actul argumentativ face un “ocol justificativ”. Astfel, vom avea la îndemână două posibilități de intervenție discursivă într-o anumită situație („consumul de droguri”): modul direct, “își interzic să te droghezi!” și modul indirect, în care interlocutorului i se argumentează
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în lumea socială sau fizică. Spre deosebire de rugăminte, ordin sau interdicție, care acționează într-un mod direct, efectele perlocuționare fiind obținute printr-o intervenție discursivă directă, actul argumentativ face un “ocol justificativ”. Astfel, vom avea la îndemână două posibilități de intervenție discursivă într-o anumită situație („consumul de droguri”): modul direct, “își interzic să te droghezi!” și modul indirect, în care interlocutorului i se argumentează faptul că “este nesănătos să te droghezi”, locutorul încercând să-i modifice convingerile, credințele, dorințele, plecând de la
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
să ajungă la concluzia că acest sfat este legitim, justificat și dezirabil. Cele spuse mai sus sunt o ilustrare a definițiilor date argumentării și argumentului, produse de autori consacrați. Astfel, pentru Perelman și Olbrechts-Tyteca, “obiectul acestei teorii este studiul tehnicilor discursive care permit provocarea sau creșterea adeziunii spiritelor la tezele care li se prezintă în vederea asentimentului lor”, argumentul fiind “un răspuns dat pentru a persuada sau pentru a convinge”. Pentru Jean-Blaise Gize, argumentarea este “un ansamblu de strategii discursive ale unui
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]