KorAP: Find »[drukola/base=disprețui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...134 >

3,349 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

Aldaya, ca unul dintre ei (ba chiar ca cel ales), nu i-a trecut prin minte că acesta nu dorea de la el nimic, doar pe Penélope. Nu i-a trecut nici o clipă prin minte că, În sinea lui, Julián Îl disprețuia și că toată farsa aceea nu era pentru el decît un pretext ca să se afle aproape de Penélope. Ca să o posede pe deplin. În această privință, Într-adevăr, cei doi se asemănau. CÎnd soția l-a anunțat că Îi descoperise pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
sub cheie În dormitorul de la etajul al treilea a fost ziua În care a Început să moară. Tot ce a făcut de atunci Înainte n-au fost decît horcăituri ale autodistrugerii. În Înțelegere cu pălărierul cu pălărierul, pe care Îl disprețuise atît de mult, a plănuit ca Julián să dispară din scenă și să fie trimis În armată, unde el urma să dea ordine ca moartea lui să fie declarată un accident. Le-a interzis tuturor, și medicilor, și servitorilor, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
nu-l credea. Era convins că demonii aceia Îl urmăreau pe el. „Mă așteptați“, se gîndea, văzînd În ei adevăratul chip al lui Dumnezeu. Atunci l-a pus să jure pe fiul său Jorge, pe care de atîtea ori Îl disprețuise și la care acum se vedea obligat să recurgă În lipsă de altă soluție, să-i Îndeplinească ultima dorință. — Ai să-l găsești pe Julián Carax și ai să-l ucizi. Jură-mi. Într-o dimineață, cu două zile Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

poți pretinde același lucru surorii tale... — Aha, iar ea! strigă Ganea, privindu-și sora cu ironie și ură. Mamă, jur încă o dată, îți făgăduiesc ceea ce ți-am mai făgăduit: nimeni și niciodată, atâta timp cât trăiesc eu, nu va îndrăzni să te disprețuiască. Oricine-ar fi, voi insista să-ți arate cel mai deplin respect; dacă ne-a trecut pragul... Ganea era atât de bucuros, încât își privea mama aproape împăciuitor, aproape duios. Nu pentru mine m-am temut de ceva, Ganea, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ia pentru „noblețea inimii și suferințele ei“, în timp ce tot banii ei i-ar râvni. Eu nu-i sunt pe plac pentru că nu vreau s-o scald; poate că ar trebui. Dar ea ce face? Nu același lucru? Atunci de ce mă disprețuiește și joacă toată această comedie? Nu-i nimic, vedem noi! — Chiar ați iubit-o înainte de asta? Am iubit-o la început. Ajunge însă... Există femei care doar de amante sunt bune și atât. Nu zic că mi-a fost amantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înjosiți fără nici un rost, rugându-vă să fiți primit la o serată, într-o încântătoare societate de camelii, generali și cămătari. Dacă ar fi fost așa, scuzați-mă, prințe, aș fi râs de dumneavoastră și aș fi început să vă disprețuiesc. Aici sunt teribil de puțini oameni cinstiți, așa că nici măcar n-ai pe cine respecta. Fără voie îi privești de sus, iar ei toți pretind să-i respecți; Varia e prima. Și cred că ați remarcat, prințe: în secolul nostru toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dispozițiile trebuincioase; acum rămâneți cu bine! Ești fată cinstită și te-am pus să mă slujești pe mine, care-s o destrăbălată... E mai bine așa, prințe, zău că-i mai bine, altfel mai târziu ai fi început să mă disprețuiești și tot n-am fi avut parte de fericire! Nu jura, căci nu cred! Și ce prostește ar fi ieșit!... Nu, mai bine să ne despărțim prietenește căci și eu sunt visătoare și n-ar merge! Crezi că eu n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să mă hărțuiască. Și m-am mirat atunci de ea, de ce n-are deloc ciudă pe mine? Căci ține minte răul, mult timp ține ură pe cei care au jignit-o. Uite, atunci mi-a trecut prin cap că mă disprețuiește atât de mult, încât nici nu poate fi mult timp supărată pe mine. Și ăsta-i adevărul. „Știi tu, zice, ce înseamnă papa de la Roma?“ „Am auzit“, îi spun. „Tu, zice, Parfion Semionâci, n-ai învățat nimic din istoria universală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ea singură spune... n-am știut... Gavrila Ardalionovici nu mi-a spus mai înainte totul... sunt vinovat. Am îndrăznit să vă ofer zece mii, dar sunt vinovat, nu trebuia s-o fac așa, iar acum... nu se mai poate, pentru că mă disprețuiți... — Păi e-o casă de nebuni! strigă Lizaveta Prokofievna. — Chiar așa, o casă de nebuni! nu se mai abținu Aglaia, rostind vorbele cu voce tăioasă, însă spusele ei se pierdură în larma generală; toți discutau de-acum zgomotos, toți judecau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Mortul nu are vârstă, știți și dumneavoastră. Încă de săptămâna trecută m-am gândit la asta, când m-am trezit într-o noapte... Știți de ce vă temeți cel mai mult? De sinceritatea noastră vă temeți cel mai mult, deși ne disprețuiți! Și la asta tot atunci, pe pernă, m-am gândit... Credeți că am vrut să-mi râd de dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna? Nu, n-am râs de dumneavoastră, n-am vrut decât să vă laud... Kolea zicea că prințul a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-te», fără să se supere absolut deloc. Demnitate avea, chiar multă, chiar care nu i se potrivea deloc (așa că, sincer să fiu, era chiar foarte comic), dar răutate nu avea. Poate că, pur și simplu, a început deodată să mă disprețuiască. De atunci, de două-trei ori când l-am întâlnit pe scară, a început deodată să-și ridice pălăria în fața mea, gest pe care nu-l făcea mai înainte, dar de-acum nu se mai oprea ca altădată și trecea, jenat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
l-am întâlnit pe scară, a început deodată să-și ridice pălăria în fața mea, gest pe care nu-l făcea mai înainte, dar de-acum nu se mai oprea ca altădată și trecea, jenat, în fugă pe lângă mine. Dacă mă disprețuia, o făcea în felul lui: mă «disprețuia cu umilință». Sau pur și simplu își ridica pălăria de frică, întrucât eram fiul celei care-l împrumuta cu bani, fiindu-i mereu dator mamei și neputând nicicum să scape de datorii. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
deodată să-și ridice pălăria în fața mea, gest pe care nu-l făcea mai înainte, dar de-acum nu se mai oprea ca altădată și trecea, jenat, în fugă pe lângă mine. Dacă mă disprețuia, o făcea în felul lui: mă «disprețuia cu umilință». Sau pur și simplu își ridica pălăria de frică, întrucât eram fiul celei care-l împrumuta cu bani, fiindu-i mereu dator mamei și neputând nicicum să scape de datorii. Și asta chiar că-i cel mai probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aparține și că degeaba mulți susțin și predică acum că o faptă bună, singulară, nu înseamnă nimic. Și eu aveam un chef grozav de vorbă. Cine atentează la «pomana» singulară, am început eu, acela atentează la natura omului și-i disprețuiește demnitatea personală. Dar organizarea «pomenei obștești» și problema libertății personale sunt două chestiuni diferite și nu se exclud reciproc. Binele singular va rămâne întotdeauna, pentru că este o necesitate a persoanei, este necesitatea vie a unei persoane de a influența altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o ființă atât de inocentă și ciudată ca Aglaia. Se căia amarnic; renunțase la serviciu și se cufundase în decepție și amărăciune. Trăia în casa lui Ptițân, care îl ținea pe socoteala lui, întreținându-i mama și tatăl, însă îl disprețuia pe Ptițân pe față, deși în același timp asculta de sfaturile acestuia și uneori era atât de chibzuit, încât chiar i le solicita. Gavrila Ardalionovici era supărat, de pildă, și de faptul că Ptițân nu ține să fie un Rotschild

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plus, știa că, măritându-se, le asigură un colțișor mamei ei, tatei, fraților. Văzându-și fratele la ananghie, dorea să-l ajute, în ciuda fostelor încurcături din familie. Câteodată, desigur prietenește, Ptițân îl trimitea pe Ganea la serviciu. „Văd că-i disprețuiești pe generali cu toată tagma lor, îi spunea el uneori în glumă, dar ai să vezi că «dumnealor» vor sfârși, la rândul lor, prin a ajunge tot generali; ai să ajungi s-o vezi și pe asta.“ „De unde și până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îi spunea el uneori în glumă, dar ai să vezi că «dumnealor» vor sfârși, la rândul lor, prin a ajunge tot generali; ai să ajungi s-o vezi și pe asta.“ „De unde și până unde au mai născocit că-i disprețuiesc pe generali cu toată tagma lor?“ se întreba sarcastic Ganea în sinea lui. Pentru a-și ajuta fratele, Varvara Ardalionovna hotărâse să-și lărgească aria de acțiune; se băgase sub pielea Epancinilor, ajutată fiind de amintirile din copilărie: și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și-a luat angajamentul că moare în trei săptămâni, iar la noi chiar s-a îngrășat! A rărit-o și cu tusea; ieri seară mi-a spus că nu mai scuipă sânge când tușește. — Alungă-l. Nu-l urăsc, îl disprețuiesc, rosti Ganea cu mândrie. Bine, îl urăsc, fie! strigă el deodată cu o furie neobișnuită. Asta i-o voi spune verde în față chiar când va muri pe perna lui! Păcat că nu i-ai citit Confesiunea. Doamne, ce naivitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în curiozitatea sa; dar în același timp era un om destul de șiret și abil, iar în unele cazuri chiar prea perfid și tăcut; respingându-l necontenit, prințul aproape că și-l făcea dușman. Însă prințul nu-l respingea pentru că îl disprețuia, ci pentru că subiectul curiozității lui era delicat. Unele visuri ale sale, până acum câteva zile, prințul le considerase o crimă, iar Lukian Timofeici lua refuzurile prințului drept dezgust și neîncredere, pleca de la el cu inima rănită și, din pricina prințului, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Mai bine să nu mai vorbim de asta, Ippolit. — Să nu mai vorbim deocamdată. Pe deasupra, dumneavoastră nici nu puteți fără mărinimie. Da, prințe, aveți nevoie să pipăiți singur cu degetul ca să începeți din nou să credeți, ha-ha! Ce ziceți: mă disprețuiți mult acum? — Pe ce motiv? Pentru că ai suferit și suferi mai mult decât noi? — Nu, pentru că nu sunt demn de suferința mea. Cine a putut suferi mai mult înseamnă că e demn să sufere mai mult. Când a citit Confesiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu invitații. Printre ei erau inși care pentru nimic în lume nu i-ar fi recunoscut pe Epancini egali măcar pe departe cu ei. Printre ei erau unii care se urau de-a dreptul unii pe alții; bătrâna Belokonskaia o „disprețuise“ toată viața pe soția lui „moșulică-demnitarul“, iar aceasta, la rândul ei, nu o iubea nici pe departe pe Lizaveta Prokofievna. Acest „demnitar“, care, cine știe de ce, îi protejase pe Epancini încă de pe când aceștia erau tineri și care acum ocupa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
erau tineri și care acum ocupa locul cel mai de onoare, era, în ochii lui Ivan Feodorovici, o persoană atât de importantă, încât protejatul, în afară de venerație și spaimă, nu putea simți nimic în prezența lui și chiar s-ar fi disprețuit sincer dacă măcar o clipă s-ar fi simțit pe picior de egalitate și n-ar fi văzut în el cel puțin un Jupiter din Olimp. Printre cei prezenți, erau oameni care nu se întâlniseră câțiva ani la rând și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vis, acum stătea în picioare, privea și asculta, ca și cum ar fi presimțit de mult totul. Visul cel mai fantastic se transformase deodată în realitatea cea mai pregnantă și mai precis conturată. În clipa aceea, una dintre cele două femei o disprețuia atât de mult pe cealaltă și atât de mult ținea să-și arate disprețul (poate că nu venise decât cu acest scop, cum avea să se exprime Rogojin a doua zi), încât, oricât de fantastică era cealaltă, cu mințile ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu, nici așa nu-i bine... pentru că sunteți egoistă până la... nebunie, lucru dovedit și de scrisorile pe care mi le-ați trimis. Fiind așa de simplist, cum este, nu l-ați putut îndrăgi și chiar, poate, în sinea dumneavoastră îl disprețuiați și râdeați de el; nu puteați iubi decât dezonoarea și gândul permanent că cineva v-a făcut de rușine și v-a jignit. Dacă v-ați simți mai puțin sau chiar deloc dezonorată, ați fi și mai nefericită... (Aglaia rostea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zilele acestea a ajuns cu logodnicul ei în fața judecătorului de pace. Până și ea ar fi înțeles mai bine decât dumneavoastră... — Probabil, e o fată cinstită și trăiește din munca ei. De unde atâta dispreț pentru o cameristă? — Nu munca o disprețuiesc, ci pe dumneavoastră când vorbiți de muncă. — Dacă ați fi vrut să fiți cinstită, v-ați fi făcut spălătoreasă. Amândouă se ridicaseră și, palide, se uitau una la alta. — Aglaia, oprește-te! E nedrept ceea ce spui! strigă prințul pierzându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]