KorAP: Find »[drukola/base=drept & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...1495 >

37,362 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

dimineață foarte devreme ca să schieze pe pârtia proaspătă, să ne Întâlnim la prânz la un restaurant de pe versantul muntelui, La P’tite Ravine, ca să luăm masa Împreună. Trei ore mai târziu, cu o durere intensă În picioare și cu glezna dreaptă blocată În unghi ascuțit față de gambă, nu aș fi avut cum să fiu mai dornică decât eram deja să scap de pe pârtie. „De ce o numi lumea așa ceva o vacanță la schi, nu puteam să pricep: aia nu mai era vacanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
formează numărul Sophiei. Câteva secunde mai târziu, Marci a articulat din buze „ea e“ și și-a petrecut următoarele cinci minute șoptind În telefon. Eram atât de nervoasă, că simțeam cum o durere Îngrozitoare de cap cobora către ochiul meu drept. În cele din urmă, a Închis și s-a Întors la masă. Părea tulburată. —Ce-a zis? Hai odată, făcu Lauren pe șefa. — Păi... cred că a spus... Marci părea confuză. Își duse o mână la frunte și o presă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
divertisment facil (Charlie Rose/Bloomberg/Oprah) decât sunt la unul dintre summiturile din Sun Valley organizate de Rupert Murdoch. Sanford Berman murise de vanitate. Acum era la dentist și i se punea o coroană din aur pe un molar inferior drept - pentru care făcuse o adevărată pasiune estetică -, În clipa următoare se Îneca și murea din cauza ei. Lauren mă implorase să o Însoțesc la Înmormântare. Spunea că, aproape la fel de rău ca o mahmureală de după Marquee Club, o loviseră regretele - regretul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

o întreb dacă îi sună cunoscut. În cartea de pe biroul ei este o frază subliniată cu markerul: Magia însemnă ajustarea energiei necesare pentru schimbările naturale. Parcurge poemul cu ochii ei de chihlimbar. Chiar deasupra decolteului portocaliu al rochiei, deasupra omoplatului drept, și-a tatuat trei steluțe negre. Stă picior peste picior în scaunul rotativ. E desculță, cu picioarele murdare; la degetele mari are câte un inel de argint. — Știu ce este, zice, și ridică mâna. Înainte să strângă degetele, împăturesc hârtia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
întinde buzele în sus și în jos, ca să atingă cu rujul rujul care e deja pe ele. Mă apropii de ea cu un pas, șchiopătând, și o întreb: Oare acum sunt suficient de rănit în ochii ei? Își ține umerii drepți și-și freacă buzele între ele. Și le deschide încet; rămân lipite până în ultimul moment. Doamne ferește să sufere cineva vreodată mai mult decât suferă Helen Hoover Boyle. Și zic: Poate că și eu am pierdut totul, ca și ea. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Doamne ferește să sufere cineva vreodată mai mult decât suferă Helen Hoover Boyle. Și zic: Poate că și eu am pierdut totul, ca și ea. Și răsucește rujul la loc. Își pune rujul în poșetă și se întoarce cu fața la mine. Stând dreaptă, strălucitoare și calmă, zice: — Ipotetic vorbind? Și-mi lățesc fața într-un zâmbet și zic: Desigur. Sprijinindu-se cu palma de șifonier, scrijelește o săgeată cu vârful spre dreapta și pornește, încet, trecându-și mâna de-a lungul zidului de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

o bluză albă, pe gît, arcuită ispititor la piept, un palton albastru închis cu guler mare din blana unei vulpi polare, a cărei coadă a ajuns căciulă o femeie mică de statură, ce vrea să-și completeze înălțimea cu poziția dreaptă a spatelui și fața ridicată puțin în sus, trădînd mai degrabă ambiție decît lăsînd să se vadă mîndrie și prestanță, așa cum ar vrea. Își aranjează paltonul, ia din mașină poșeta, apoi se întoarce spre șofer, care i-a sărit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la poala fustei, de care trage în speranța s-o mai lungească. Merge în față, rotește puțin scaunul de lîngă șofer, pe care stă, de obicei, ghidul, se așază căutînd o poziție cît mai comodă și-și aruncă dezinvolt piciorul drept peste stîngul, bătînd aerul, în ritmul chitarelor, cu pantoful ridicat. Frumoase picioare! spune șoferul încet, alintînd cu privirea coapsele dezgolite pînă spre șolduri, a căror culoare de un roz deschis, în lumina palidă din mașină, par două flăcări mocnite, încrucișate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
femeie. Nici nu-i pare rău; păstrează trei amintiri frumoase. Peste care, ca o constantă a gîndului, domină imaginea Mariei Stăteanu, femeia văzută prima oară cu un an în urmă în foaierul teatrului din localitate: mîndră, frumoasă, cu o ținută dreaptă, aproape împărătească, îmbrăcată elegant, cu niște cercei superbi, în care se ghicea aurul de cea mai bună calitate; a străbătut foaierul de parcă ar fi fost singură. S-a oprit la garderobă, și-a dezbrăcat pardesiul, apoi a întins mîna și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se scutură ca de friguri, trezindu-i pe toți. Pasagerii privesc un timp înainte, ori spre fereastră și, cînd mașina s-a statornicit în mersul ei de pînă acum, sigur, cu zgomot monoton, moțăiala îi cuprinde din nou. Pe partea dreaptă, la o intersecție, mai mulți oameni ies dintr-o gheretă și fac din mîini, dar cursa își vede de drum, fără să-i ia în seamă. Din sens invers, fiecare nouă mașină trece ducînd pe ea cîte un strat tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gură de cafea, și-aceea în fugă. Fratele meu omul, înclină chelnerul capul într-un gest cucernic o carte de rugăciuni ți-ar prinde foarte bine. Rugăciuni pentru postul mare. Lazăr se uită lung în ochii chelnerului în timp ce degetele mîinii drepte se joacă nervos cu brățara ceasului scos între timp de pe mîna stîngă. Chelnerul surîde scurt, aprobator, observînd marca ceasului, gîndindu-se că-l va putea scoate la un preț de nimic. În lipsa cărții de rugăciuni, spune Lazăr, trăgîndu-și înapoi ceasul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în discuțiile elevate, folosește-l pe este, nicidecum e-ul de maidan și să nu te mai aud cu asta! Te doare gura să pronunți corect și elegant aceasta?" O să vă dezamăgesc surîde Maria Săteanu, dominîndu-l atît prin statura ei dreaptă, dincolo de măsuță, cît mai ales prin privirea-i îndreptată pieziș în jos -, dar și aceasta are năut. Înseamnă că măiestria dumneavoastră de-a o prepara a înnobilat-o răspunde Mihai simplu, ridicînd privirea, înfruntînd-o pe-a femeii. Maria Săteanu scapără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai fi conducînd?... Își mai toarnă un sfert de pahar, îl soarbe tăcut, ca atunci cînd bei de unul singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
atunci cînd bei de unul singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în ce bătăile se amplifică, se stabilesc într-un ritm anume, brațul stîng descrie nervos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
unul singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în ce bătăile se amplifică, se stabilesc într-un ritm anume, brațul stîng descrie nervos un arc de chemare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un ritm anume, brațul stîng descrie nervos un arc de chemare, oprindu-se întins, parcă ar sta sprijinit pe umărul vecinului, capul plecat al lui Săteanu se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer, talpa lovește mai repede mocheta, iarăși lovitura de călcîie odată cu mișcarea capului în dreapta ca o zvîcnitură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer, talpa lovește mai repede mocheta, iarăși lovitura de călcîie odată cu mișcarea capului în dreapta ca o zvîcnitură, genunchiul sus, talpa, călcîiele, trupul zvîcnit, brațul întins, dreptul îndoit, pumnul strîns pe pahar ca pe mănunchiul cuțitului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Tot face el un gest rotund -, tot e al tău! Tata... îngînă fata pierdută. Ăsta-i de-al meu arată Săteanu cu privirea spre Mihai. Nu-ți fie rușine. Unde pupă tata fata? întreabă rar, șăgalnic. Doina ridică încet mîna dreaptă și-și lipește vîrful arătătorului de obraz, plecîndu-se spre tată el. Săteanu își țuguiază buzele, atingînd cu vîrful lor locul indicat de fată. Și unde bate tata fata? întreabă el pe același ton. Tata! rîde încet Doina, trecîndu-și brațul după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-sa-i ochioasă, dar... Eah! face el un gest de lehamite. Am s-o las să aleagă singură, să nu se pripească, să nu facă pasul de dragul tentațiilor; o căsnicie trebuie să fie ca... Vreau ca Doinița mea să... Mîna dreaptă a lui Săteanu coboară încet pînă ce paharul atinge luciul mesei. Capul, lăsat pe spate, sprijinit de fotoliu, cade într-o parte, lipind obrazul de umăr. Mihai crede că a adormit și se gîndește cum să facă să plece; nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a teatrului, zăpada s-a înălțat peste genunchi. Mihai răzbate cu greu pînă la trotuar, unde s-a format o urmă de la cei ce trec. Un plug mare, cu lama cît jumătate de șosea, vine dinspre gară și curăță partea dreaptă, înălțînd și mai mult zăpada de pe margine, din care vîntul mușcă furios, învăluind-o. Brazii din parc nu mai sînt la fel de frumoși ca aseară; vîntul îi aruncă în toate direcțiile, măturînd văzduhul cu crengile lor. Un autobuz de transport local

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tot se mai face. Nici chiar așa, să stați pînă cădeți jos. Unde coborîți? La Valea Brândușelor răspunde încet Aura, începînd să-și revină din leșin. Femeia mai în vîrstă o ține de după umeri cu brațul stîng, în timp ce cu palma dreaptă îi cuprinde tîmpla, obligînd-o să-și plece capul pe umărul ei. Scoate dintr-o geantă un măr și i-l pune în mînă, îndemînd-o să muște, la care Aura se supune, simțind un gol imens în stomacul învățat în ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să încerc un gest de reabilitare, să... Doamne! Bătrîna vrea să mă abată din drum, asemeni zgripțuroaicei din poveste..." O durere ascuțită îi încinge capul, se amplifică la tîmple, mutîndu-se lent, ca o scurgere, spre ceafă, adunîndu-se toată în partea dreaptă a creierului. Profesorul murmură ceva neînțeles un fel de scuză, căreia bătrîna nu-i răspunde și se ridică. Durerea din ceafă se împrăștie dintr-o dată în tot capul, ochii prind ceață iar gîndurile lui, obsesive, se adună ca niște săgeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vărsa cafeaua pe genunchi. Mihai rămîne cu privirea ridicată spre ea, calm, așteptînd parcă un răspuns la întrebarea de ce-i ironică. Fata se așază pe celălalt scaun, continuă să surîdă, întinde apoi palma stîngă și-i cuprinde strîns degetele mîinii drepte, șoptindu-i: Nu mă privi așa; n-am altă ieșire. Credeam că n-ai să mai vii. De ce-aș fi făcut-o? Poate pentru... pentru că stau la gazdă și stau departe... Mihai ridică mîna eliberată de degetele nervoase ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în semn de rămas bun. "Nu, își zice cînd ajunge în hol, în îmbulzeala celor ce intră și ies n-a fost cinstit ce-am făcut! În fond, e o fată simplă, absolventă de liceu comercial, puțin mai dezghețată, e drept, ajunsă aici..., nici prea frumoasă, nici prea urîtă, dar cu un ce aparte, ce-l ghicești cînd... O fi avînd și ea vreun prieten, poate urîțel, dar care s-o vrea de soție, să-i ofere siguranța unui cămin... La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]