14,797 matches
-
insomnie care-l obligase să se răsucească nu de puține ori în pat, prelua personal comanda totală a operațiunilor, cedând generos cezarului ceea ce nu i se putea refuza cezarului, dar lăsând să se înțeleagă clar că, la urma urmelor, către dumnezeu și către autoritate, celălalt nume al său, vor sfârși prin a se întoarce, mai devreme sau mai târziu, toate beneficiile. Prin urmare, cei doi adjutanți somnoroși găsiră un om liniștit, sigur de sine, când apărură, la rândul lor, câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-și miște devreme fundul din pat și, mai mult, trebuiau să aibă masa pusă și servită când ar fi ieșit șeful din cameră, în halat și pijama, dacă avea chef, dar noi, nu, noi, îmbrăcați și pieptănați așa cum a poruncit dumnezeu, aceste mici crăpături în lacul comportamentului și nu revoluțiile pompoase sunt cele care, încetul cu încetul, repetate și constante, sfârșesc prin a ruina cel mai solid dintre edificiile sociale. Înțelept e vechiul dicton care ne învață, Dacă vrei să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu m-ați întrebat cum am aflat că sunteți medic, Pentru că mi se pare timp pierdut să întreb un polițist cum a aflat el lucrurile pe care le știe sau afirmă că le știe, Bun răspuns, da, domnule, nici pe dumnezeu nu-l va întreba nimeni cum a devenit omniscient, omniprezent și omnipotent, Să nu-mi spuneți că polițiștii sunt dumnezei, Suntem doar modeștii săi reprezentanți pe pământ, domnule doctor, Credeam că erau bisericile și sacerdoții, Bisericile și sacerdoții constituie doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
imaterial; și ți se pare că ești în stare să atingi frumusețea de parcă ar fi un lucru palpabil; și simți, un fel de comuniune intimă cu adierea vântului, cu copacii care înfrunzesc, cu irizațiile apelor râului. Te simți ca un Dumnezeu. Îmi poți explica acest fenomen? Și-a ținut ochii ațintiți asupra mea până când am terminat de vorbit, apoi a întors capul. Pe fața lui era o expresie ciudată și m-am gândit că poate așa arată un om când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai un chibrit? Glasul lui Strickland, venind din bezna aceea și atât de aspru, m-a făcut să tresar. Stroeve a scos un strigăt: — Doamne Dumnezeule, credeam că ai murit. Am aprins un chibrit și am căutat o lumânare. În clipa aceea am zărit o încăpere micuță, pe jumătate locuință, pe jumătate atelier, în care nu erau decât un pat, niște tablouri întoarse cu fața la perete, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
portului avea să fie cules cadavrul unui vagabond fără nume. În seara următoare Nichols se duse până la casa lui Bill și făcu oarecare cercetări. Era încă la spital, dar nevastă-sa care-l văzuse spunea că el jură pe toți Dumnezeii că-l ucide pe Strickland de îndată ce-i dau drumul din spital. Trecu o săptămână. — Asta e vorba mea dintotdeauna, reflectă căpitanul Nichols, dacă tot îl pocnești pe un ins, lovește-l cât mai zdravăn. Asta îți dă niscaiva timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
oroarea aceea zdrobită. Apoi tresări cumplit și spaima îi fulgeră inima căci simți pe cineva în spate. Era Ata. N-o auzise când se ridicase de jos. Acum stătea lângă el și se uita la ce se uita și el. — Dumnezeule mare, mi-au slăbit de tot nervii! zise el. Era cât pe-aci să mă sperii de moarte. Se uită din nou la bietul obiect care fusese cândva un om și apoi se trase îngrozit înapoi. Dar era orb! — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu dânșii? Poetul se uită În jur, nehotărât. Nu mai putea face nimic pentru acei nenorociți. Dar nu i-ar fi lăsat acolo să putrezească În lanțuri. - Dați foc corăbiei. Să se preschimbe Într-un rug funebru și fie ca Dumnezeul nostru și al lor să le primească Împreună sufletele, porunci el. Și să se știe cât mai puțin despre povestea asta, deocamdată. - Dar galera era goală. Nici o Încărcătură de preț, numai hârburi. De ce atâta secret? obiectă șeful gărzilor pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și mâinile sau nasul. Însă, În esență, imaginea pe care mintea noastră o extrage din ceea ce simțurile Îi indică trebuie să fie aceeași: pentru că mintea noastră e oglinda minții lui Dumnezeu, care este unul. - Și dacă nu ar exista un Dumnezeu? Îi replică Arrigo calm. - Hulești, Arrigo! Îl amenință Dante cu degetul, pe un ton glumeț. Nu credea că un om care ținea catedra la Facultatea de Teologie putea nutri acea Îndoială. Dar celălalt nu se alătură veseliei sale. - Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
amenință Dante cu degetul, pe un ton glumeț. Nu credea că un om care ținea catedra la Facultatea de Teologie putea nutri acea Îndoială. Dar celălalt nu se alătură veseliei sale. - Vreau să spun: dacă nu ar exista un singur Dumnezeu. Dacă, așa cum se Întâmplă cu lumina și cu Întunericul, principiul divin ar fi și el scindat Într-o Împărăție a Binelui și una a contrariului său? În acest caz, ceea ce am văzut căruia dintre cele două domenii i-ar aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e unul din mulții drumeți care se duc la papă, ca să capete de lucru pentru Jubileu... Privirea poetului alergă spre mâinile mortului. Noduroase, acoperite cu petele Întunecate ale unei vârste Înaintate. Dar Încă puternice. - Ai luat ceva de aici? - Nu, Dumnezeule! N-am avut nici curaj să intru când am fost anunțat că... că... - Cine a descoperit crima? - Una din târfele monnei Lagia. Urcase până aici ca să vadă dacă nu cumva vreun oaspete avea chef să... Mă rog, știi domnia ta cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
necredincioșilor? Dante tresări la zisele acelui păgân. Dar se abținu: pe chipul tânărului se deslușeau semnele unei mâhniri sincere. Și poate că o jignire adusă lui Dumnezeu era cu adevărat ca atare În orice limbă. - În graiul meu, insulta adusă dumnezeului tău va fi mai mică. Dă-i drumul! - Alah e mare, se hotărî până la urmă să Înceapă sarazinul, dar al-Jazari... e și mai mare. Își Îngropase capul Între umeri, de parcă s-ar fi temut că Alah Îl asculta. - Al-Jazari? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
religioasă, Îi stârni râsul. Pesemne că sclavul Îl auzise pufnind, Întrucât se Întrerupse și Îl fixa dușmănos. - Vorbește-mi despre paradisul tău, păgânule. Ce e scris În carte? Îl Întrebă Dante. Și iartă-mă că ți-am Întrerupt dialogul cu dumnezeul tău. În adâncul conștiinței, simțea că Îl jignise. Dar de ce, la urma urmei? se Întrebă el furios, alungând de Îndată acel sentiment. Dialogul pe care Îl Întrerupsese era doar o convorbire cu neantul. - Prin cele șapte ceruri, Profetul ajunge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ce are atât de ieșit din comun această combinație? - Vrei să spui octogonul? Potrivit tradiției păgânilor de peste mare este forma pe care și-a luat-o Dumnezeu atunci când a vrut să se reveleze oamenilor. El constituie dublarea lui Tetragrammaton, numele Dumnezeului inefabil, dublul cub pe care se sprijină lumea. Este forma pe care cei din vechime au conferit-o edificiilor menite a păstra lumina lui Dumnezeu. - Lumina Lui? - Desigur... spiritul Lui. Sau urmele trecerii Sale. În opera poeților pe care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
făcu nevăzut. - Disputa dintre Constantinopol și Vatatzes al Niceei? repetă Dante după un moment de pauză. Arrigo zâmbi slab. - Da. Să nu ți se pară ciudat, messer Alighieri. Erau ani neliniștiți, dominați de demonul multiplului. Multe domnii, mulți Împărați, mulți dumnezei. Dante strânse din buze. - Dumnezeu este Unul, Arrigo. Celălalt izbucni În râs. - Se pare că nimic nu te poate urni din certitudinile dumitale. - Cu siguranță, nu din aceasta. Mai curând, m-a făcut curios Întrebarea pe care le-ai formulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
va tăia vițelul cel gras, Întrucât fiul risipitor pierdut era și a fost regăsit. - Un vițel În schimbul unei averi e o Învoială care cu siguranță i-ar plăcea lui Bonifaciu. - Hulitorule! Dumneata nu crezi În nimic. - Cred Într-un singur Dumnezeu care mișcă Întregul și nu e mișcat. Care domnește În trei persoane, unul și trei. Cognoscibil nu prin probe, ci prin credință și prin iluminare. Celălalt izbucni Într-un râs sarcastic. - Un patarin sau un albigenz ar putea subscrie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
I-a zis: mă salvați! — „Mă salvați!“ — Da, chiar așa. Încă unul care are și alte gânduri... — Ce gânduri? — Sărmana de tine! Gândurile din pantaloni, dacă preferi, doar îți cunoști stăpânul, e bărbat. — Păi ce să caute gândurile în pantaloni? — Dumnezeule, nătângă mai e! Și copilul tău din flori, cum l-ai făcut, cu un curent de aer? Jignită, Louisette le întoarse spatele și plecă. Cele două bătrâne erau mulțumite. Aveau despre ce să vorbească toată seara, despre nord, bărbați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spre ea, dar nu se ridică de pe fotoliul din nuiele împletite, ce treabă mai am eu acolo? Nu trece gardul spre casă, o iau când termin poveștile astea, dar semn bun nu este, să moară o pasăre pe scările mele, Dumnezeule!!! Femeia oftează, întoarce ochii spre drumul de departe, nu trece nimeni, suspină iar: și tot nu vine bărbatul meu!!! Lasă pasărea acolo, pe scări, se uită lung, din nou, la casa din stânga ei, apoi la Neli și continuă insistent, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
secolul XXI vine cu retro cât încape, aduce căutările de rigoare, e un amestec de stiluri care echivalează cu multiculturalitatea, așa simt eu, regizor român, în România anului 2005. Apoi, eu cred că Regizorul vine de sus, e ca un Dumnezeu, ca, am zis, trebuie să facă totul cu smerenie și modestie, el doar aduce energia cosmică în actori, care actori o transmit mai departe publicului. Un catalizator, asta e să fii regizor. Ăsta e Teatrul, căci o piesă bună cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
iert... La sfârșitul cu să te bat și să te iert, toți râd, e o romanță de mahala, o știu foarte bine, au lălăit-o de multe ori, îi trezește din melancolii. Vocea Maestrului e parcă de-acolo, din țigănie, Dumnezeule, mare actor!, cum de poate face așa de autentic pe nefericitul ăla de mahala? — Cânți foarte bine, complimenteză a nu știu câta oară Căpșuna, i-ar plăcea să-l aibă partener într-o piesă, să joci cu Maestrul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
bărbat, că fidelitatea e caracteristica ei principală. Ea, dacă o întreabă cineva cum stă cu iubiții, zice mereu că ea e femeia unui singur bărbat, că eu sunt unicul; asta îmi place într-un fel. Mă apără. Dar cum minte, Dumnezeule, e beton armat! N-are expresia ta de inocentă, unică ești, de-o infantilitate de necrezut în lumea asta. Loredana e rodată în minciună, nimeni nu poate scoate ceva de la ea. Dacă nu vrea nevastă-mea, nu afli nimic... Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
întâlnit cu un om c-o mare mâhnire-n coastă, bărbatul era așezat pe un pietroi și plângeaaa, de se udase cămașa pe el. De ce plângi, omule, l-a întrebat Dumnezeu cel blând și bun. Că nu pot să văd, Dumnezeule, nu pot vedea lumina, florile, femeile, marea, munții, știu numai că ele există, dar cum să existe dacă eu nu le văd? Atunci, Dumnezeu i-a pus mâna pe cap și bărbatul a început să vadă... Au plecat mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te mai vezi... Se uită la fată, tânără, fără experiență, ai tăi știu că ești prin București?, îîî, nu contează, răspunde tânăra, ține pleoapele plecate, el se uită numai la fața ei, nici un rid, Dumnezeule!, ce copil!, crede că povestea lor e la început și-i propune repede: tu o știi pe nevastă-mea?... puțin... și, nu ți-ar plăcea o pizdă?, Maestrul e puțin jenat, dar vorbele i-au ieșit, i-a propus un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
altele și altele, un nume unguresc, „Ildi-cea-durdulie, cu bretonul în formă de V”... și „Anita, care merge de parcă doarme în ea”, era și ea acolo, în șirul ca un burghiu, ce-i cu femeile astea?, sunt, au fost ale lui?, Dumnezeule!, nu face el așa ceva, vrea să mă facă geloasă, doar să mă facă geloasă, dar nu țineeeeeeeeeee!, băiete, nu ține!... dar gândul... a pus carnetul la loc, așa de repede, ca pe un clește înroșit în foc... Trebuia să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
onorariul pe care-l plătește pentru pielea în care-a intrat devine tot mai greu de-adunat, ceva nu e bine cu ea, a obosit de când vorbește, se uită din nou la mâinile ciudate, parcă nu ar fi ale ei, Dumnezeule!, sunt mâini de femeie bătrână, le-oi fi ținut prea mult în jos, se mai schimbă și ele, dar... femeia suspină din nou, parcă locul ei nu ar mai fi în livada cu meri, parcă și-ar fi terminat misiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]