5,962 matches
-
cimitir (Cimitirul Buna Vestire), ca să nu mai vorbim de proiectele edililor, ale savanților și ale miniștrilor din Țara de Kuty. Iată, de pildă, planul de renovare al orașului, gândit de entuziastul primar kut: El dorea să strângă și să sorteze edificiile de același fel într-un singur loc, bisericile cu bisericile, grădinile cu grădinile. Statuile, adunate din toate părțile într-un Parc al statuilor, și de asemeni canalizările și bulevardele, fiind mai lesne de îngrijit și de administrat laolaltă de cât
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Tare.) Mergem și noi încotro merge toată lumea.87 Aplatizarea și masificarea nu mai apar aici drept consecințe ale unui proces treptat și natural de acută dezumanizare agravată într-un secol al științei înrobitoare, al bombei atomice și al seismelor din edificiile credinței în religie sau în rațiune, ci sunt impuse prin mecanismele terorii. Primejdia deportării, magistral redată în piesă prin amara ironie din parabola "gunoierilor", înfometarea, esențializată în cruntul paradox aparent dintr-o replică de tipul "Poate ar trebui nici să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scindarea eului care își autopersiflează condiția tragică, sunt elemente ale morfologiei dramatice specifice teatrului absurdului, regăsibile în Iona și în cea de-a doua piesă a trilogiei soresciene, Paracliserul. În mijlocul singurătății totale, în care irumpe ca o săgeată spre cer edificiul pustiu al Domnului, Paracliserul își dedică viața transformării noii catedrale într-un veritabil lăcaș al credinței, prin patina dată de fumul lumânărilor sale, care suplinesc prezența rugăciunilor dintr-o biserică obișnuită. Absurdul se întrevede în autoasumarea unei sarcini derizorii, simbolică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vindicativă a nedreptăților din planul existenței cotidiene, ci manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului contestatar decis să corijeze prin ricoșeu parodic ridicolul surprins în "spanacografia" momentului. În cazul lui Urmuz, parodierea este dispozitivul cel mai uzitat de dinamitare burlescă a edificiului literar chiar din interior. Prin ludicul deformărilor răzbate revolta, care nu țintește la o simplă reașezare a valorilor, ci la o radicală reducere a lor la absurd, prin dislocare și anamorfozare extremă. Această ducere la extrem este, așa cum am văzut
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este nimic în stare să aducă un moment măcar de escepțiune în viața voastră calmă și neofensivă: nici rachitismul primatur al micelor chineze, nici legenda bietului Pim-Pim, fidelul vizitator matinal al Casei Justiției, nici crâmpeiele de banan încrucișate pe ușa edificiului Mumei Tutulor, nici chinul sărmanului Chinez care este condamnat la intrarea Pungei-publice să-ncerce a sătura pe nesăturabilul monstru; nici tăierea limbei din jurisdicțiunea voastră. Vouă, ceaiul și opiul să vi se dea... și'ncolo, pace! O, de trei ori
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
presiunea acestuia, ori dacă va exista o cale de compromis, cu ambele sisteme de structuri continuând să coexiste (deși actualmente pare greu realizabil), este o miză a viitorului imediat, în care factorul mitic deține un rol de primă importanță, susținând edificiul cultural: "sub logica declarată a instituțiilor, nu trebuie să vedem la lucru un imaginar politic, care, departe de a nu juca decât un rol de parazit, contribuie la activarea, la regularizarea, chiar la realizarea formelor și scopurilor politicii? Țesătura de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
o Reabilitare a Evului mediu. Căci "noaptea Evului mediu" constituie, mi se pare, una dintre cele mai încăpățînate platitudini didactice. Giotto și Dante nu pot fi decât abuziv anexați Renașterii, ca precursori. Și cum să împăcăm setea de absolut din edificiile gotice cu ideea că în afara Renașterii n-ar exista decât barbarie și confuzie? Poate greșesc și merg prea departe afirmând că Renașterea este o oboseală luminoasă a Evului mediu, dar, oricum, sunt convins că, împotriva prejudecăților curente care reduc Evul
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
-și cina; vânzători de bilete de loterie care trag de mânecă pe trecători, îndemnîndu-i să nu dea cu piciorul norocului; bicicliști care duc pe cap, într-un echilibru miraculos, pachete de ziare sau altă marfă, strecurîndu-se printr-o circulație aiuritoare; edificii ultramoderne, pe scările cărora somnolează uneori un bătrân, privind strada fără s-o vadă, ca statuile sculptate de strămoșii săi; o catedrală unde printre băncile de lemn lustruit simți fantomele zeilor azteci... nu poți să confunzi această atmosferă cu alta
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
acest platou ca să creeze soarele și luna. "Al cincilea soare" ar fi strălucit prima oară aici... Soarele care încălzește acum piatra și șopârlele, ca într-o idilă arheologică... Săpăturile sunt departe de a fi terminate. Pe măsură ce avansează, sunt descoperite alte edificii, fundații de temple, palate sacerdotale, coloane sculptate, fragmente de fresce, obiecte de ceramică, de os, măști funerare din piatră. Unii cred că Teotihuacanul a fost abandonat în plină dezvoltare. Arheologii n-au descoperit în ruine nici un semn de decadență. Ce
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de telepați, de posesori ai Enigmei. Noi eram generația care îi va-ntîlni când pecețile se vor desface și ei vor ieși, în hoarde triumfătoare, cu ochi teribili, plete de lumină albă, palme împrăștiind 82 flăcări, ca să spulbere dintr-o dată nenorocitul edificiu al civilizației noastre. Subteran, subteran - cuvântul ăsta ne fascina. Dedesubt se aflau gnomii, blajinii, atlanții, vrăjitoarele, zânele, hipogeii, morții, nenăscuții, precum și dublul fiecăruia dintre noi. Căutarea trebuia să se-ntoarcă spre pământ, să dea în lături humusul plin de râme
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
din templul de pe deal, cine știe de ce, îl ajutase să învingă. Și a ridicat în cinstea lui un altar. De fapt, era un monument închinat lui însuși. La acele cuvinte, vântul risipi ceața și dădu la iveală, pe deal, un edificiu solemn, terasat, din marmură albă. Pe prima terasă se aflau greoaiele rostra - pintenii de metal cu trei vârfuri folosiți pentru a sparge chila corăbiilor dușmane - de pe cele treizeci și șase de navae rostratae pierdute de Marcus Antonius. Erau zdrobite, făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sigur că de-acolo nici măcar vulturii n-ar fi putut zări lupta dintre Achilles și Hector. Marinarii deveniră neliniștiți, pentru că râsese atunci când vorbise despre zei. Încet-încet, deasupra apei se ridicau zidurile ciclopice ale singurei cetăți din Samothracia și se distingea edificiul masiv al templului. Vântul era din ce în ce mai puternic și aduna tot mai mulți nori pe cer. Gajus se întrebă ce căuta tatăl său pe insula aceea întunecată, și-și dădu seama că gândurile întunecate de la Roma îl însoțiseră pe tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
devenea tot mai înalt, ocupând tot spațiul vizual. Un șir lung de trepte cobora în partea laterală a templului până la apele lente ale fluviului; pe treptele de sus se vedeau resturile ultimei revărsări, în colțuri erau grămăjoare de nisip. În jurul edificiului nu se mișca nimic, nici un animal, nici un om. Barca acostă, și începură să urce treptele. În templu puteai intra numai dacă străbăteai un drum larg, printre două șiruri de animale înaripate - sfincși și lei - sculptate în granit. Doi piloni titanici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cel mai de sus, am trecut prin cel de-al șaselea și cel de-al cincilea și am ajuns la nivelul al patrulea, am văzut gravat numele lui Kheops. Atunci am înțeles că Ab-du e mult mai vechi decât marele edificiu magic, cu patru fațade și fără locuri de trecere, cel mai mare construit vreodată de oameni, pe care voi, grecii - tot în glumă -, l-ați numit pyramis, adică tort; dar numele său sacru este altul... Continuând să cobor, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ascultându-l, se simțiră rușinați de acea victorie. Dacă astăzi mie mi-ar fi îngăduit să mă întorc la Ab-du, n-aș mai găsi nimic, încheie el ca și cum ar fi închis o ușă. Pe-acolo a trecut războiul, a distrus edificiile și plantațiile de palmieri, a surpat malurile lacurilor sacre; și apoi, deasupra ruinelor și morților vântul a adunat munți de nisip. Memoria sa îndurerată făcea ca toate cuvintele să-i fie reproșuri, și le rostea pe tonul nestăpânit al celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l anunță: — Vom intra în marele port de răsărit pe apă. Printr-o rețea de canale înguste, ajunseră, asemenea unor modești negustori sau pescari, în marele golf al portului dinspre răsărit. Văzură, neîntreruptă de-a lungul malului, albă, procesiunea zidurilor, edificiilor și porticurilor cu coloane care făceau ca Alexandria să fie renumită în toate mările. Multietnică, multireligioasă - cel mai mare emporiu din lume, aveau să scrie mulți călători faimoși -, Alexandria deschidea două porți enorme, care puteau înghiți caravane întregi: Poarta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ucis, în orașul acesta trebuiau să se alăture spiritele orașelor Athenae, Roma, Jerushalem, Antiohia și Memphis. Apele portului de răsărit erau foarte liniștite. În apropierea golfului unde se afla fostul port regal erau două insule mici pe care se zăreau edificii ce păreau pustii, căzute în ruină. Preotul zise: — După noaptea de la Sais, nimeni nu l-a mai văzut pe roman. Arătă spre prima insuliță: — Acela era palatul lui; îl numise Timonium. Acolo s-a închis, până în ultima lui zi. Palatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ridicase în jurul templului un fel de sanctuar, palatul imperial, cu terase în trepte, grădini, porticuri și atrii, soiuri rare de marmură, stucaturi și fresce pe bolți și pe pereți. Înainte de a fi surghiunit în îndepărtata Tomis, poetul Ovidius cântase măreția edificiilor, transformându-le, din inițialul palatium, în somptuosul plural palatia. Lumea șoptea că la Roma se ajunsese să se depășească opulența suveranilor orientali; într-adevăr, reședința imensă, având mai bine de douăsprezece mii de metri pătrați, semăna cu celebrele palate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un ținut unde nu plouă; spuneau că Alexandria era cel mai însemnat centru de schimburi culturale și științifice; susțineau că în școala religioasă și filosofică de la Heliopolis se născuse intuiția divinității. Arhitectura, muzica, științele speculative, medicina se îmbinaseră într-un edificiu umanist. Cu o mie de ani în urmă, faraonul Ramses al III-lea făcuse daruri imense marelui centru al gândirii din Mediterana preelenică. — La Roma însă, nimeni nu voia să asculte toate astea, continuă Antonia. Noi eram singurii supraviețuitori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cinci tineri, evident străini. Nu-l recunoscu pe nici unul, dar observă că ei știau foarte bine cine era și-i cunoșteau povestea, fiindcă se adunară în jurul lui, salutându-l fericiți, cu cuvinte de adorație. Astfel, Gajus descoperi că, în acel edificiu misterios, cei cinci tineri trăiau într-un soi de prizonierat de lux. Rhoemetalkes din Thracia, Kotys din Armenia, Polemon din Pontus, Dareus din Parthia, fii ai unor principi și regi străini, deși tineri, trecuseră prin războaie, revolte, înfrângeri, perioade de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și-n alta. Nu poți să-l lași la galop. Nu zâmbi. Nu mai spuse nimic tot restul drumului. Mitul unei insule inaccesibile ajunsese să-l obsedeze pe Tiberius. Neîncrezător, ridicase Villa Jovis după o idee arhitectonică nemaiauzită: construise un edificiu în trepte, sprijinindu-l pe coasta și vârful celei mai sălbatice stânci de pe insulă, înconjurată de surpături de netrecut. La capătul unui lung urcuș se deschidea pe neașteptate o piață; ajunși acolo, tribunul împiedică înaintarea escortei cu un gest brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o scară încărcată cu statui de marmură; și ea se pierdea acolo sus, într-o curbă largă, încât nu puteai bănui încotro duce. Dădea senzația unei intangibilități olimpiene, care îl intimida pe vizitator. Pentru Gajus însă - care, în adolescență, văzuse edificiile și templele suveranilor din Aegyptus -, singura emoție, ca o lovitură de pumnal, fu aceea că lui, fiul lui Germanicus, i se impunea să urce pe scări. Puse piciorul pe prima treaptă. Se gândi că și fratele său, Nero, mersese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
își spuse că nu putea să întrebe și să facă confidențe nimănui. Întreaga insulă era proprietatea imperiului, ca și Pandataria și Pontia; nici un străin nu putea debarca acolo. Marea lovindu-se de stâncile inaccesibile era ca un zid lichid. Douăsprezece edificii înconjurau Villa Jovis, o capitală mică, absurdă. Dar Gajus se plimba prin galeriile vilei, fără să treacă de granița reprezentată de atrium. Date fiind condiția lui ambiguă de oaspete prizonier, tragica moștenire a numelui și amintirea fratelui ucis, era slujit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el. După atâta căldură, ploua, o furtună pe mare care făcea valurile mari, înspumate să se izbească de stânci. Își petrecu după-amiaza desenând. Apoi deschise un mic codex șifonat, îl răsfoi și văzu un desen cu linii imprecise: părea un edificiu pe malul unui fluviu. — Ce-i asta? întrebă Helikon întinzându-se alături de el. Erau Nilus-ul, Iunit Tentor, zilele adolescenței, când el desena în barcă, iar Zaleucos îi ținea călimara cu cerneală. — Îți amintești de templul pe care Marcus Antonius și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alertă și se puse de acord cu ei înainte ca vestea acelei morți să provoace agitație în oraș. Apoi dădu fuga la Curie, către care senatorii treziți brusc se grăbeau, lovindu-se la fiecare colț de stradă și în fața fiecărui edificiu de neașteptate grupuri de pretorieni. Mulți senatori se aflau în prag când Macro, înainte ca vreunul dintre ei să apuce să vorbească, îi anunță că „după o lungă luptă cu boala, împăratul Tiberius și-a dat ultima suflare sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]