3,527 matches
-
lumea cauzală a ideilor, numai în legătură cu un principiu de la care capătă potențialitate, capătă viață, capătă ființă și de care este dependent. Principiile există prin ele însele și ne sunt deci mai mult decît necesare. Prin esența lor, ele conferă ființă efemerului. Și atunci, de ce lepădați principiile și vreți să slujiți efemerul ? Principiul impune prin el însuși existența formei efemere, substanțiale, a ființei. Dar fiindcă ființa efemeră, sau "trestia gînditoare" a lui Pascal manifestă chipul eternului, Dumnezeu ne trimite și ne permite
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
capătă potențialitate, capătă viață, capătă ființă și de care este dependent. Principiile există prin ele însele și ne sunt deci mai mult decît necesare. Prin esența lor, ele conferă ființă efemerului. Și atunci, de ce lepădați principiile și vreți să slujiți efemerul ? Principiul impune prin el însuși existența formei efemere, substanțiale, a ființei. Dar fiindcă ființa efemeră, sau "trestia gînditoare" a lui Pascal manifestă chipul eternului, Dumnezeu ne trimite și ne permite cunoștința despre El însuși chiar prin contemplarea efemerului. Semnele sale
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
care este dependent. Principiile există prin ele însele și ne sunt deci mai mult decît necesare. Prin esența lor, ele conferă ființă efemerului. Și atunci, de ce lepădați principiile și vreți să slujiți efemerul ? Principiul impune prin el însuși existența formei efemere, substanțiale, a ființei. Dar fiindcă ființa efemeră, sau "trestia gînditoare" a lui Pascal manifestă chipul eternului, Dumnezeu ne trimite și ne permite cunoștința despre El însuși chiar prin contemplarea efemerului. Semnele sale sunt în tot ceea ce este trecător și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
însele și ne sunt deci mai mult decît necesare. Prin esența lor, ele conferă ființă efemerului. Și atunci, de ce lepădați principiile și vreți să slujiți efemerul ? Principiul impune prin el însuși existența formei efemere, substanțiale, a ființei. Dar fiindcă ființa efemeră, sau "trestia gînditoare" a lui Pascal manifestă chipul eternului, Dumnezeu ne trimite și ne permite cunoștința despre El însuși chiar prin contemplarea efemerului. Semnele sale sunt în tot ceea ce este trecător și mai ales în noi înșine, urma pașilor săi
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
să slujiți efemerul ? Principiul impune prin el însuși existența formei efemere, substanțiale, a ființei. Dar fiindcă ființa efemeră, sau "trestia gînditoare" a lui Pascal manifestă chipul eternului, Dumnezeu ne trimite și ne permite cunoștința despre El însuși chiar prin contemplarea efemerului. Semnele sale sunt în tot ceea ce este trecător și mai ales în noi înșine, urma pașilor săi dă forma lumii. Citim pe Max Weber. Plecînd de la noi îl putem concepe pe El, putem percepe Revelația Sa, Cuvîntul Său. Contemplîndu-L, ne
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
6. FORȚA PURITĂȚII 25 1.7. TRANSCENDENȚĂ ȘI INFINIT 28 1.8. SUFERINȚĂ ȘI IUBIRE 34 1.9. FIINȚĂ FĂRĂ TIMP 37 1.10. VIDUL 39 1.11. LA LIMITA CUVINTELOR 42 1.12. PRADĂ LUI DUMNEZEU 45 2. LEGEA EFEMERULUI 51 2.1. CHEMAREA 51 2.3. PASTA FILOSOFALĂ 56 2.4. CELĂLALT CA MÎNGÎIERE 58 2.5. HANUL SUFLETULUI 62 2.6. "MOARTEA OMULUI" ? 64 2.7. IRAȚIONALITATEA RAȚIUNII 68 2.8. PRIMIȚI CU APOCALIPSA ? 74 2.9. ROZA
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
într-o economie de piață, ci și faptul că victimele ne fascinează atunci când sunt în postură de victime. O situație care riscă să se autoalimenteze. Victimitatea place. Victimitatea împinge realitatea evenimentului în plan secund. Și totuși nimic nu este mai efemer decât statutul de victimă. Victimele schimbă atât de ușor tabăra! Cum empatia nu mai este stabilă, variind în ritmul informațiilor și al imaginilor primite, constatăm cum, în mod regulat, israelienii, și împreună cu ei evreii, au trecut în opinia publică de la
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
plus încă vreo 4 milioane deportați. Iar astăzi, noroc cu țarul Boris căruia, în 1991, i-a venit ideea să desființeze URSS-ul. Chiar și el, totuși, a reunit republicile cele mai dragi, Ucraina și Belarusul, alături de noua Rusie, în efemerul CSI. Acum, probabil că Putin regretă amarnic că nu s-a grăbit cu proiectul său de Uniune vamală și nu mai știu cum. Cel mai prost scenariu în continuare ar fi ca în Ucraina să se producă totuși o scindare
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
mai târziu, ceramica bogată în culori Cucuteni Tripolie s-a strecurat prin Pasul Oituz în sud estul Transilvaniei (Depresiunea Brașovului). În Antichitate, geto dacii au putut să stăpânească teritoriile intra și extra carpatice, iar Burebista să întemeieze un stat, chiar dacă efemer, având munții drept coloană vertebrală. Noi file de istorie glorioasă au fost scrise sub domniile lui Mihai Viteazul și Ferdinand I. Totuși, să nu trecem cu vederea puterea muntelui care, deși nu a fost un obstacol de netrecut, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
exotice în locuri în care nici nu le înțelege sensul. Sub pretextul modernizării comportamentului său, societatea de consum a modelat omul, scoțând la suprafață chipul lui hidos. Egoismul a devenit unicul reper după care omul se orientează în trecerea lui efemeră prin această lume. Își concentrează întregul efort al existenței spre propria mărire. Și-a golit ființa aproape de tot ce este spiritual pentru a face loc în interiorul lui unei statui care nu contenește să se ridice în fiecare clipă. Nu-și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
viață al mărfurilor, demodarea lor prin înnoirea rapidă a modelelor și a stilurilor. „Complotul modei”, afectând de-acum universul industrial, face obiectul a numeroase denunțuri. Deși de natură esențialmente fordiană, ordinea economică își adaptează parțial funcționarea după principiile seducției, ale efemerului, ale diferențierii piețelor: marketingului de masă, tipic pentru faza I, îi succedă strategii de segmentare centrate pe vârstă și pe factorii socioculturali. Asistăm, de fapt, la momentele inaugurale ale unui ciclu intermediar și hibrid, care combină logica fordiană și logica-modă
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
turbo-consumerism, datorită mai ales caracterului fluid, instabil, individualist care le este specific. Nimic nu mai seamănă cu configurațiile rigide și etajate de altădată: în aceste comunități „se intră” sau „se iese” după plac, prin tatonări identitare, adeziuni și opțiuni personale efemere, aflate la antipodul impunerii „mecaniciste” din epoca anterioară: hipermodernismul comunitar nu se înscrie în contracurent cu cultura individului autonom, el constituie una dintre figurile paradoxale ale acesteia. Fragmentată, dereglementată, volatilă, etapa care se anunță instituie un comunitarism fondat pe preocuparea
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
greu să subscrii la afirmațiile potrivit cărora am fi martorii unei schimbări radicale de logică în raport cu anii 1980. Conform acestor teze, începe o nouă epocă, marcată de triumful „consumatorului-antreprenor”, care înlocuiește individualul cu familialul, egoismul cu solidaritatea, inutilul cu esențialul, efemerul cu durabilul 36. A trecut vremea consumatorului individualist, a venit cea a consumatorului „expert” și responsabil. Să ne fie clar: chiar și atunci când sunt corecte și precise, descrierile acestui neoconsumator nu reușesc să acrediteze ideea depășirii „individualismului triumfător”. Interpretarea care
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
se justifică ideea „virajului la 180 de grade” al consumatorului 37 când chirurgia estetică, refuzul de a accepta semnele vârstei, practicile de întreținere și de menținere a formei, dorința de a avea suveranitate personală asupra trupului se banalizează? Dă înapoi efemerul? Ciclul de viață al produselor nu încetează să se scurteze. Oare faptul că sectoarele educației, călătoriilor, comunicării, formei fizice și mentale se dezvoltă înseamnă că am lăsat frivolitatea în urma noastră? Nu asta sugerează jocurile video, chatul pe Internet, travestiurile electronice
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
universului mediatic având mai multe șanse să mărească importanța trăită a contactelor directe decât să le deprecieze. Dacă relațiile de vecinătate slăbesc, aceasta nu se petrece în beneficiul claustrării domestice, ci în cel al unei „sociabilități lărgite” mai selective, mai efemere, mai emoționale, altfel spus, în ton cu etosul hiperconsumativ. Anihilarea valorilor?tc "Anihilarea valorilor ?" Consumul-lume abolește oare încrederea socială, altruismul și empatia? Nu există nicio îndoială că în societățile noastre vedem răspândindu-se o largă neîncredere în responsabilii politici și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Bineînțeles, în anumite cazuri, divertismentul-spectacol suscită emoții colective, creând o legătură socială. Dar se înșală cei care-i atribuie funcția de a se substitui religiei. Pentru că, dacă divertismentul poate reafirma coeziunea comunitară, e important să-i subliniem și caracterul labil, efemer, adesea superficial. Pe de o parte, divertismentul poate produce unitate și coeziune socială, dar, pe de altă parte, el generează mai ales disociere, diseminare, eterogenitate socială, gusturile unora nefiind câtuși de puțin împărtășite de ceilalți. Via divertisment se constituie însuși
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
sunt orice în afară de semne de dezindividualizare, într-atât se exprimă în ele primatul gusturilor și al opțiunilor personale. Nimic nu mai este impus din afară, adeziunile și despărțirile sunt libere, cu geometrie variabilă, fără constrângeri instituționale. De unde și caracterul punctual, efemer, frivol al acestor identități de grup. În spatele lui „noi”, comunitarii, operează, mai mult ca oricând, individul aflat la comenzile propriei ființe. Contrar interpretării dionisiene, în neotribalism trebuie să vedem o etapă suplimentară a procesului de individualizare. Deși reale, comportamentele și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
merge mai puțin dintr-o aventură sexuală în alta, cât dintr-o poveste de iubire în alta. Pe de o parte, idealul de iubire pune un fel de opreliște consumului; pe de alta, viața sentimentală tinde să se alinieze temporalității efemere și accelerate a hiperconsumului. Nu anularea dimensiunii afective, ci o viață afectivă pe cale de a se structura ca turbo-consumerism, prin estomparea mitului iubirii eterne, descalificarea idealurilor de sacrificiu, înmulțirea relațiilor temporare, a instabilității și a dispoziției pentru schimbare. Consum sentimental
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
se „întâmplă” sau ne părăsește, în mare parte fără noi, este prin excelență ceva ce nu posedăm. Pe cât de mari sunt puterile celuilalt asupra fericirii noastre, pe atât de slabe ne sunt puterile atunci când e vorba să-i controlăm cursul. Efemeră, vai, este experiența fericirii! Firește, nimeni nu va respinge ideea că eforturile pentru cizelarea propriei persoane, spiritualitățile religioase sau filosofice pot reconforta, ne pot redesena orizonturile, ne pot ajuta să trăim mai bine. Așa stând lucrurile, a crede că un
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
dorințe și niște centre de interes ca munca, angajamentul public, creația? Viitorul presupune inventarea unor noi moduri de muncă și de educație, care să le permită oamenilor să-și găsească o identitate și satisfacții în altă parte decât în paradisul efemer al consumului. Epoca posthiperconsumuluitc " Epoca posthiperconsumului" A spune că în acest moment nu există o soluție alternativă pentru faza III nu înseamnă nicidecum că ea reprezintă un „sfârșit al istoriei”. Reflecțiile precedente sunt, poate, menite să aducă o anumită clarificare
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
incarnării, dar și al dematerializării; al apariției, dar și al dispariției implacabile. În opinia lui Zeami, actor este doar acela pe care spiritul unui mort, al unui zeu ori al unui demon poate pune stăpânire în scurtul răstimp al unei efemere reincarnări, al unei apariții/dispariții clădite pe tensiunea dintre material și imaterial, substanțial și nesubstanțial, ca să reluăm propriii termeni. În concepția teoreticianului, materialul are la bază un principiu imaterial, tot așa cum substanțialul (ceea ce apare ca vizibil) are la bază nesubstanțialul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce era vorba în spectacolul regizat de maestru. Textul lui Strindberg nu ne indică decât prezența unui sentiment de „déjà-vu” și de „mai mult decât adevărat”, sentimentul a ceva apăsător și înfricoșător totodată, dar greu de analizat, din pricina caracterului său efemer. Sugestia pare însă destul de limpede: spectacolul acestui „déjà-vu”, văzut cu ochii unui mort, dezvăluie- chiar dacă nu pe de-a-ntregul, căci rămân destule lucruri învăluite în mister - adevăruri crude, ca și cum, privită din perspectiva morții, viața ar căpăta, în sfârșit, înfățișarea ei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
special, Craig își alege ca moto un citat din Bhagavadgita despre perisabil („creaturile”) și peren (memoria și cunoașterea). Urmează o pledoarie pentru necesitatea de a face o distincție clară între două tipuri de teatru: „Un teatru durabil și un altul efemer, tot așa cum există un suflet nepieritor și un trup condamnat să piară”. Teatrul durabil nu poate fi, așadar, conceput în afara sufletului. Memoria și cunoașterea se află, pentru el, în psyche-ul individului. Craig refuză, de la bun început, să identifice „sufletul” cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de la Lycosura descris de Pausanias, exista o oglindă în care cel ce se privea nu vedea decât imaginea încețoșată a propriului chip, în vreme ce figurile zeilor apăreau cu o extremă claritate. Vernant ne explică ambiguitatea imaginii reflectate în luciul metalului: umbră efemeră, golită de realitate, pe de o parte (cel ce se oglindește e un spectru lipsit de substanță și de formă), și contur limpede, pe de altă parte (cel ce se oglindește e o putere dintr-o altă lume, dintr-o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este imaginea lumii despre ea însăși nu în sens material, al forței oarbe, mecanizate, ci ca autoproiecție în timp real a gesturilor, gândurilor, sentimentelor, emoțiilor, idealurilor, acumulările materiale și spirituale, a regulilor conviețuirii universale cu naturalul și universalul, a instituțiilor efemere și a reperelor de stabilitate inculcate în procesul hominizării, a libertăților echilibrate și a conștiinței întregului univers (întreg și ca multivers) și a proceselor pe care le conține. Sistemul este o metaforă atotcuprinzătoare nu doar prin sugestie ca declic al
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]