6,844 matches
-
presiunea constantă a unui regim totalitar) prin identificarea în versurile unor scriitori ca Marin Sorescu, Mircea Ivănescu sau Mircea Cărtărescu (pentru a-i aminti doar pe cei mai importanți) - acelor indicii care demonstrează că „ficționalitatea” nu are doar o funcție de „evaziune”, ci și una implicit subversivă. În legătură cu această funcție a „imaginarului mimetic” (adeseori trecută cu vederea), Matei Călinescu făcea o remarcă extrem de pertinentă: Ludicul și ficționalitatea nu sunt lipsite de riscuri direct proporționale cu suspiciunile grave pe care le pot provoca
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
până la urmă, rezistă și scapă numirii. În mod paradoxal, tocmai prin obstinația cu care această „poezie a obiectului” nu urmărește să spună mai mult decât ceea ce spune, ea își dezvăluie resursele halucinatorii, spectrale. Mai mult decât atât, elementul care favorizează evaziunea în ficțiune și stârnește verva imaginativă pare a fi tocmai această asumată (jucată?) literalitate. Pe scurt, tocmai onestitatea descriptivă cu care este înfățișat obiectul îl situează, în ultimă instanță, la granița dintre două teritorii: lumea scrisă și lumea nescrisă. Din
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
scindate (schizoidie care nu are practic prea multe în comun cu lumea occidentală a simulacrelor, în afară de aceeași inaderență la real). În poemele lui Mircea Ivănescu s-ar părea că avem de-a face cu o gamă largă de forme ale evaziunii. Toate referințele intertextuale, toate aluziile livrești și ingenioasele mises en abyme, luate împreună, nu aveau practic - cum observa Matei Călinescu - „nici o atingere cu lumea înconjurătoare, ba chiar puteau fi folosite, împreună cu alte mijloace poetice și lingvistice pentru crearea unei lumi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
conservator-patriarhale (ca protecțiexe "„protecție" a bărbaților de riscurile la care îi supun prostituatele)46 și tendința de a o legifera cu accent asupra drepturilor prostituatelor și clienților 47. În toate cazurile însă, discuția publică insistă, în mod deosebit, fie pe evaziunea fiscală a peștilor și a prostituatelor, fie pe faptul că dezincriminarea conduce la creșterea veniturilor din taxe. Ca în cazul trecerii femeilor pe piață în condițiile privatizării, ele sunt tratate și în contextul prostituției ca potențiale contribuabile, și nu ca
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
gîndind: Așa făptura Cine-or fi-nvîrtind de sus?” Aici se oprește gîndul Îndrăzneț al lui Iancu. Nu trece hotarul ce desparte tărîmurile. Este mulțumit cu ceea ce poate stăpîni: „Ș-Însumi mulțumit cu mine Mă duceam și mă culcam” și, după evaziunea provocată de Amor, se Întoarce la peisajul său intim: cîmpurile smălțuite, iarba pe care strălucesc bășicuțele de rouă, turmele de oi care zbiară plăcut, taurii care mugesc apăsat, călușaua care nechează, albinele, rîndunelele, ciobănițele care cîntă etc. Nu se poate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă, cînd vede vijălii; Așa și eu acuma, În viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste vin păreri, Nici muzelor, cîntare, nici milă voi din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
privirea, ușor Înfiorată, străbate drumul invers. Există, e drept, și cerul, ca element cosmic, Însă cerul nu tulbură În nici un fel acest peisaj. Singura lui Însușire În Înserare este aceea că „s-arată acum mai cu răcori”. Nici un gînd de evaziune, nici o dorință de a depăși ordinea normală a lucrurilor. Ceea ce s-a putut remarca la alți romantici (propensiunea spre Înălțimi, tulburarea În fața transcendentului!) nu există În poezia lui CÎrlova. Expansiunea lui este limitată, privirea nu trece dincolo de limitele peisajului, privirea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dintre nădejde și jale. Trista și desfătătoarea vale dispare Înghițită ca o luntre de furtună. Introducînd, În finalul poemului, imaginea luntrei „slobodă pe mare”, CÎrlova evadează din spațiul poemului său și, totodată, din paradigma tristei (dar, totuși, ocrotitoare!) văi. O evaziune care corespunde estetic pătrunderii Într-o convenție literară prestigioasă. Luntrea bătută de furtuni este o imagine curentă În poezia timpului. CÎrlova a ținut astfel să Încoroneze poemul său și să-și Înnobileze jalea printr-o referință din afara spațiului său de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
elementelor, de a impune legi, chiar dacă legile lui dau uneori naștere unui vocabular haotic. Niciodată delirul său nu este Însă atît de mare Încît să nu se simtă În poem dorința de a supune obiectele, cum zice el, „În sfadă”. Evaziunile onirice (În poemul În XX de părți: Visul) sînt bine supravegheate, zborul se Încheie de regulă cu o morală foarte terestră. Este dificil de a desprinde din aceste planuri grandioase un proiect intim, acela care să traducă exact demersul liric
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
regulă este un zbor, o plutire peste greaua materie, nu apare decît rar și superficial În aceste poeme ce fac elogiul tihnei casnice. Versurile: „Ți-ndreptezi zborul fără așteptare/ Și iar la postu-ți drept te oprești” nu arată o dorință de evaziune, de plutire, cum se zice, cu capul În nori. Așezat, mulțumit, Îndrăgostitul elegiac se gîndește deja la moarte: „sosească ceasul, noi ne gătim”. O moarte calmă, un sfîrșit aproape mulțumit. Figura esențială a erosului heliadesc este, În fond, conjugalitatea. Simbolul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
au propus un mit al căsătoriei ideale. Literatura caută, În genere, simboluri erotice În afara spațiului conjugal. Nici Barthes nu trece conjugalitatea printre figurile discursului Îndrăgostit. Căminul este cu precădere spațiul unui lung război de hărțuială. El poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă nerăbdător la porțile templului familial. Simțul datoriei primează În raport cu simțul erotic. Pasiunea n-are pentru Heliade
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ordonare a ideilor pe axul verticalității. În toate mitologiile turnul reprezintă o poartă a cerului. Prin poziția lui, turnul indică la romantici legătura dintre două universuri, un zbor Împietrit, o ascensiune ratată. În versurile lui Grigore Alexandrescu, turnul simbolizează o evaziune, dar În trecut, o desprindere de concret spre a accede la o istorie grandioasă. Este simbolul unui zbor În amintire. Turnul este ruinat, părăsit și, În starea lui jalnică, veghează la perpetuarea unui trecut mare. „Privit de departe” sugerează poetului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acest romantic, urmărit de blestemul soartei spațiul maximei contestații. Natura nu-l tămăduiește de tristețe, natura Îl reface energiile spiritului. Într-un poem (Întristarea) se arată, În stilul celui, mai fidel lamartinism, scîrbit de zgomotul cetății. Vrea liniștea, singurătatea naturii. Evaziune cunoscută: „Scîrbit peste măsură De zgomotul cetății Eu caut În natură Un loc făr’de murmură Supus singurătății.” Acest loc este schitul cu tăcerea mormintelor și șoapta rîului apropiat. Aici petrece poetul acele, „dulci (...) ceasuri de extaz și gîndire”, aici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
marin. Primul, vreau să spun, pentru care marea este și altceva decît un element de comparație: este un obiect liric, un obiect de contemplație, un peisaj interior. Peisajul Începe prin a fi un cadru: scenă de cruzime pasională, mijloc de evaziune, spațiul unde erosul află un regim de plenitudine. Marea este, În fine, și locul unde se sfîrșește, de regulă, aventura: mormîntul Îndrăgostiților fugari. TÎnăra sultană Leili fuge pe mare cu Ali-bei și moare, bucuroasă, cînd află că moartea poate s-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În care transparența, fluiditatea, cețurile azurate ale mării se conjugă cu culoarea, corespondențele secrete, extazul vieții din serai. Marea și Seraiul sînt cele două spații (cronotopi) ai lumii bosforiene. Unul concentrează splendoarea și moliciunile de orient, celălalt reprezintă spiritul migrator, evaziunea, deschiderea imaginației. E spațiul singurătății mîndre, al melancoliei ce trece prin vecinătatea marilor mituri. Deplasîndu-se spre zona alpină, fantezia lui Bolintineanu caută locurile Închise și Încearcă o penetrație dincolo de linia vizibilului, realului. Fantasticul pătrunde În poem și, odată cu el, o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gîndește, așadar, la sobele temeinice de acasă. Soba, ca și căminul, focul, ceaiul, blana groasă intră În seria obiectelor favorabile scrisului. Obiecte-refugiu, obiecte ocrotitoare În fața naturii rele. Alecsandri se apără de ea În două feluri: prin retragerea În cămin sau evaziunea spre locurile Însorite. Corespondența către amicul Ghica este plină de proiecte de fugă din fața vîntului, ceții, frigului. „Este frig, bate vîntul și plouă!” - Îi scrie la 21 iunie 1885, de la Paris - anunțîndu-l totodată că se pregătește să plece la Aix-les-Bains
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un timp urît” și la o oră tîrzie de noapte constituie un dezastru. O cameră mică, rece și obscură reprezintă tot ce poate fi mai mizerabil. „S-a isprăvit, orașul este dinainte condamnat În ochii tăi!” - notează memorialistul. Soluția este evaziunea, fuga continuă, căutarea unui adăpost comod, cald. O soluție ce nu angajează totuși literatura. Literatura redevine o preocupare numai În sezonul hibernării. Aici poetul se retrage În „odaia Încălzită” și drumurile fanteziei se desfundă pe măsură ce drumurile reale sînt acoperite de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spațiul Închipuirii („văd insule frumoase și mări necunoscute și splendide orașe, și lacuri de smarald...”), spațiul deschis, spațiul drag, dulce și lin, acela ce satisface integral „dulcele farmec al vieții călătoare”. El sugerează o promisiune de libertate. Este simbolul unei evaziuni salvatoare. Spiritul voiajor se pierde Însă Într-o reverie din ce În ce mai vagă și inconsistentă (Închipuirea „Își strînge a sa aripă”) și peste tablourile Însorite, iritant de poetice, se suprapune un peisaj mai dur și mai convingător liric: peisajul (spațiul) refuzat afectiv
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Percepția este aici mai fină, mai nuanțat materială. Oroarea de natura sălbăticită găsește imagini mai convingătoare decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul de Întîlnire și conciliere Între o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două elemente (spații) aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În pace”, Într-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și Înfrînge teama de nemărginit. Reveria pietrificantă și reveria cristalizantă se unesc Într-o reverie a monumentalului strălucitor cu vaste deschideri spre universul mare. Frigul provoacă, În planul imaginarului, două figuri: una a retragerii, a solitudinii tihnite, alta a plutirii, evaziunii sub forma plimbării. Pentru cea dintîi caracteristică este imaginea cabinetului (iar În interiorul cabinetului imaginea ocrotitoare, stimulativă a focului), pentru cea de a doua este imaginea saniei ușoare. Cabinetul este, cum am discutat deja, un spațiu ocrotitor și un cronotop al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a intimității fecunde (În planul imaginarului). Mirajul din natură, monumentul sclipitor, pustietatea albă stimulează Însă și altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care-l alungase pe poet În solitudinea biroului, protejează acum o evaziune voioasă: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori - ............................................................... Gerul dă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante. * Alecsandri găsește energii proaspete să celebreze apariția luminii și renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un pălmaș harnic și exigent, atent să nu calce măsura gramaticii, să afle «cuvîntul creștinescă care exprimă mai lămurit ideea (...) A scrie bine este, În aceste condiții, a scrie pe larg și pe Înțeles”. În versurile lui „turnul simbolizează o evaziune, dar În trecut, o desprindere de concret spre a accede la o istorie grandioasă. Este simbolul unui zbor În amintire”. Poetului Îi este caracteristic „un spațiu de refugiu și de meditație incitantă, insecurizantă”: „Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă beatitudine”. „Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sincretic. Spațiul securizant: „vîrful de delișor”. Poet al juxtapunerii. Nesațiul familiei. V. Vasile CÎrlova. „Mila” față de lucruri. Poezia ca ușurare a spiritului. O euforie a „dulcelui”. Amorul ca izvor de Întristare. Petrecerea În singurătate. „Valea tristă” și sentimentul securității. O evaziune și un eșec. VI. Ion Heliade Rădulescu. Trei verbe esențiale: a crea, a plasma, a edifica. Impaciența și lăcomia acumulării. Poezia Începe cu treapta zero a existenței. Tema plenitudinii, tema informului. Nevoia de ordine. Scrisul ca datorie sacră. Figura Părintelui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]