2,684 matches
-
să se predea în martie 1634. În timpul campaniei, Vladislav a început programul de modernizare a armatei sale, punând accent pe infanterie și artileria modernă. Vladislav s-a dovedit a fi un tactician bun, iar innovațiile sale în utilizarea artileriei și fortificațiilor s-a bazat pe ideile occidentale care a contribuit la succesul final al polono-lituanienilor. Regele Vladislav a vrut să continue războiul, după ce Tratatul polono-suedez Altmark expira curând, aliându-se cu rușii pentru a lovi Suedia. Cu toate acestea, Seimul nu mai
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
părăseau și începeau altă. Așa au extras românii sarea peste tot in Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri. Volker Wollmann în monografia să asupra mineritului subliniază prezenta în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații române. Castrul român Praetoria Augusta de la Inlăceni a apărat exploatările de sare de la Praid. În anul 1980, în salina s-a deschis o bază de tratament. În urmă extragerii sării, s-au format goluri subterane de mari dimensiuni, unde s-
Salina Praid () [Corola-website/Science/322831_a_324160]
-
romană. Anul 106 a însemnat pentru Potaissa, debutul unei noi epoci istorice. Deja în vara anului 106 se întreprinde o intensă explorare a noii provincii înglobate Imperiului Roman (marcarea punctelor strategice, înregistrarea surselor naturale, amenajarea rețelelor rutiere, stabilirea garnizoanelor, edificarea fortificațiilor). Evenimentul care a impulsionat cel mai mult dezvoltarea vechii așezări dacice Potaissa, înainte de staționarea aici a Legiunii a V-a Macedonica în anul 168, a fost apariția și stabilirea unor coloniști romani, veniți din diferite zone ale Imperiului Roman. Aceste
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
1285) Turda a fost supusă invaziilor devastatoare ale tătarilor. În anul 1287 regele Ladislau IV Cumanul a întreprins o acțiune militară contra tătarilor, care a afectat și Turda. Documentele consemnează faptul că Banul Mikud a donat în jurul anului 1288 mica fortificație (cetate) de la Sânmiclăuș (Szentmiklós) din Turda episcopiei din Alba-Iulia (ca răscumpărare pentru faptul că nu luase parte la o cruciadă). Coloniștilor Germani și Austrieci li s-a acordat în anul 1291 dreptul de a-și alege un jude (primar), fiind
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
de “"Civitas Tordensis"”. În secolele XIII-XIV cronicile amintesc de existența unei așezări numită Turda Nouă (“Uj-Thorda”) în zona actualelor străzi: Salinelor - A.I.Cuza - S.Bărnuțiu, cu locuitori germani, austrieci și maghiari. “Turda Nouă” a dispus chiar și de o mică fortificație (pe amplasamentul actual al Bisericii Reformat-Calvine). In secolele XIV-XV Turda se extinde neîncetat, contopindu-se, cu timpul, așezările învecinate Turda Veche și Turda Nouă. În jurul anului 1400 se ridică în centrul Turzii actuala Biserică Reformată-Calvină (până la Reforma protestantă - Romano-Catolică), iar
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
permițând Romei să controleze mai eficace Europa Orientala. În campaniile sale, Iulius Caesar obișnuia să-și ducă legiunile la iernat, la "Aquileia". Grecul Strabon, geograful acelei epoci, într-o secvență a operei sale, notează că portul Aquileia (colonie „edificata că fortificație contra barbarilor”), centru comercial pentru populațiile ilirice care locuiau de-a lungul Istrului. Actualul Ordezo, fondat de paleoveneti, a trecut treptat sub control român devenind "municipium", prin hotărârea lui Iulius Caesar. Era un centru de mare importanță stratregică, la egală
Regio X Venetia et Histria () [Corola-website/Science/322147_a_323476]
-
politică și bunul simț au cerut ca palatul conducătorilor din Monaco să fie fortificat. Această cerință unică, într-un stadiu târziu al istoriei, a făcut din palatul de Monaco unul dintre cele mai neobișnuite din Europa. În mod ironic, cănd fortificațiile lui au fost în sfârșit destinse, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost cucerit de către francezi și lăsat fără bogățiile sale, si a căzut în declin, în timp ce familia Grimaldi a fost exilata pentru o perioadă de peste 20 de ani
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
parterul lor. Această arhitectură renascentista pare să mascheze fortficatiile timpurii, ale căror turnuri se ridică în spatele diferitelor fațade clasice. Aceste turnuri- multe îmbogățite cu creneluri - au fost în mare parte reconstruite în secolul IXX. În partea din spate a palatului, fortificațiile medievale par a fi neatinse de timp (ilustrația 4). O armonie arhitecturală mai mare a fost realizată în Curtea de Onoare în jurul căreia a fost construit palatul. Aici, două treimi din arcadele deschise, cu fresci, servesc atât că și că
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
Ranier I, a lărgit semnificativ fortăreața, adăugând două clădiri mari: una în continuarea meterezelor din est și a doua spre mare. Această a schimbat aspectul fortăreței, făcând-o să pară mai mult ca o reședința fortificata decât că o fortăreața. Fortificațiile au rămas foarte necesare. Pentru următoarele trei decenii, fortăreața a fost ba pierdută ba recâștigata de către cei din familia Grimaldi în favoarea Genoezilor. În 1341, cei din familia Grimaldi au cucerit Menton și apoi Roquebrune, și și-au consolidat puterea în
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
pierdută ba recâștigata de către cei din familia Grimaldi în favoarea Genoezilor. În 1341, cei din familia Grimaldi au cucerit Menton și apoi Roquebrune, și și-au consolidat puterea în zonă. După aceea și-au îmbunătățit nu doar apărarea portului, dar și fortificațiile pe Rocher (Stâncă). Fortăreața Grimaldilor era acum o bază de putere din care familia conducea o arie de pământ largă, dar vulnerabilă Pentru următoarea sută de ani familia Grimaldi și-a și teritoriul de atacurile altor aparat, prințe ele numărându
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
împlinirea acestui plan. În 180, imperatorul roman Commodus a încheiat cu ei pacea cu condiția restabilirii hotarelor dintre Imperiul Roman și triburi de până la război. Romanii au fost nevoiiți ca urmare a acestor evenimente să construiască o nouă rețea de fortificații defensive la hotarul de pe Dunăre. Episoade parțiale ale acestui război sunt reprezentate pe basoreliefurile Coloanei lui Marc Aureliu de 30 de metri din Roma.
Războiul marcoman 166-180 () [Corola-website/Science/322285_a_323614]
-
țintă este Charleroi, care datorită locației sale pe Sambre, domină legătura dintre sudul și nordul posesiunilor spaniole. Marchizul de Castel-Rodrigo nu dispune de mijloacele necesare pentru a păstra această poziție importantă și este nevoit să o abandoneze după distrugerea tuturor fortificațiilor. Turenne ocupă Charleroi pe 2 iunie și apoi este chemat inginerul șef Vauban, pentru a decide în ce ordine vor fi atacate Namur și Mons. Această decizie necesită timp, astfel armata franceză campează 10 zile lângă Charleroi. În cele din
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
acestei cetăți de către sultanul mameluc Baibars în 1271. Baibars a înaintat spre nord pentru a ocupa Crac des Chevaliers după moartea regelui Franței Ludovic al IX-lea, survenită pe 29 noiembrie 1270. Înainte de a porni spre castel, Baibars a capturat fortificațiile mai mici din zonă, inclusiv Chastel Blanc. La 3 martie 1271, armata lui Baibars se găsea în fața zidurilor Crac des Chevaliers. Există trei surse arabe despre asediu, însă numai una, cea a lui Ibn Shaddad, a fost scrisă de un
Căderea Crac des Chevaliers () [Corola-website/Science/329731_a_331060]
-
război, generalul Gheorghe Slăniceanu: „"Școala militară de infanterie și cavalerie era organizată până acum în prevederea ca ofițerii ieșiți din această școală să posede elementele trebuitoare pentru a putea servi în toate armele, precum și partea teoretică din cursurile de artilerie, fortificație și mai cu seamă cursul complementar de matematici, fiind predate pe baze mult superioare pentru această școală. Pe de o parte aceste cursuri ocupau fără vreun folos real timpul elevilor ce se destinau infanteriei și cavaleriei, împovărându-i cu lucrări
Școala Specială de Artilerie și Geniu () [Corola-website/Science/329793_a_331122]
-
algebră superioară, geometrie analitică și în spațiu, calcul integral și diferențial, geometrie descriptivă, plane cotale și ordine de arhitectură, mecanică rațională, fizică generală, chimie generală, limba franceză, limba germană și scrimă. În ceilalți ani ofițerii-elevi de geniu aveau următoarele cursuri: fortificații, construcții, topografie, științe aplicate, mecanică aplicată, artă militară, artilerie, drept internațional, limba franceză, limba germană, hipologie, scrimă. Educația și nivelul de cunoștințe acumulat de către absolvenții școlii a făcut ca, deși armele infanterie și geniu aveau o pondere redusă în efectivele
Școala Specială de Artilerie și Geniu () [Corola-website/Science/329793_a_331122]
-
ca ofițeri în armele infanteriei și cavaleriei, precum și pregătirea, într-o etapă ulterioară, a ofițerilor-elevi care urmau specializarea în armele artileriei și geniului. În programa acesteia, cursurile erau predate atât de profesori militari cât și civili. Profesori militari predau disciplinele: fortificație, instrucția infanteriei, tactică, strategie și geografie militară, administrație și legislație, hipologie și instrucția cavaleriei. Profesorii civili predau: geometrie descriptivă, mecanică și lucrări grafice, topografie și științe aplicate, două limbi străine și gimnastică.
Școala Militară de Infanterie și Cavalerie () [Corola-website/Science/329792_a_331121]
-
<br> a fost un sistem de fortificații de frontieră construite de Uniunea Sovietică în perioada 1940-1941 de-a lungul frontierelor sale vestice rezultate în conformitate cu prevederile protocolului secret sovieto-german din 1939 care a dus la ocuparea de către URSS a statele baltice, Polonia răsăriteană și Basarabia. Numele „” este neoficial
Linia Molotov () [Corola-website/Science/329898_a_331227]
-
fiecare grup formând un centru de rezistență. Fiecare UR era deservită de o unitate militară permanentă. În momentul în care Germania Nazistă a atacat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941 în cadrul așa-numitei Operațiuni Barbarossa, cea mai mare parte a fortificațiilor Liniei Molotov nu era terminată și din acest motiv a reprezentat o piedică ușor de depășit de forțele invadatoare. Doar cele patru raioane din extremitatea sudică, care erau terminate în bună parte, au reușit să întârzie câteva zile înaintarea Wehrmachtului
Linia Molotov () [Corola-website/Science/329898_a_331227]
-
de depășit de forțele invadatoare. Doar cele patru raioane din extremitatea sudică, care erau terminate în bună parte, au reușit să întârzie câteva zile înaintarea Wehrmachtului. Fortăreața Brest a rezistat mai mult (22 - 29 iunie 1940), dar aceasta era o fortificație mai veche și nu era practic parte a Liniei Molotov. Multe dintre ruinele fortificațiilor Liniei Molotov sunt bine păstrate și pot fi găsite azi în Lituania, Polonia, Belarus și Ucraina. Frontierele actuale nu mai corespund în totalitate cu cele din
Linia Molotov () [Corola-website/Science/329898_a_331227]
-
terminate în bună parte, au reușit să întârzie câteva zile înaintarea Wehrmachtului. Fortăreața Brest a rezistat mai mult (22 - 29 iunie 1940), dar aceasta era o fortificație mai veche și nu era practic parte a Liniei Molotov. Multe dintre ruinele fortificațiilor Liniei Molotov sunt bine păstrate și pot fi găsite azi în Lituania, Polonia, Belarus și Ucraina. Frontierele actuale nu mai corespund în totalitate cu cele din 1941 și unele secțiuni ale Liniei Molotov nu se mai află în zone de
Linia Molotov () [Corola-website/Science/329898_a_331227]
-
A fost construită la confluența râurilor Muhavieț și Bug. Fortăreața are o suprafață totală de 48 km. Planurile inițiale au fost concepute de generalul rus K.I.Opperman în 1830, iar prima fază a construcției a durat din 1836 până în 1842. Fortificațiile au fost modernizate și extinse continuu de-a lungul secolului al XIX-lea, fiindu-i adăugate forturi și ziduri defensive. Ultimele lucrări de consolidare și modernizare au aut loc în anul 1914, la începutul primei conflagrații mondiale, ajungându-se ca
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]
-
rezistență. Intrarea în citadelă se făcea inițial prin patru porți. Cum cea mai mare parte a cazarmei este ruinată în zilele noastre, în zilele noastre mai pot fi văzute doar porțile Holm și Teraspol. Apărarea citadelei era asigurată de 3 fortificații construite de-a lungul brațelor râului Muhaveț, apărate șanțuri și metereze din pământ de 10 metri înălțime, cu cazemate din cărămidă. Cele trei fortificații primiseră numele a două orașe Kobrin din Belarus și Terespol din Polonia și a regiunii Volânia
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]
-
noastre mai pot fi văzute doar porțile Holm și Teraspol. Apărarea citadelei era asigurată de 3 fortificații construite de-a lungul brațelor râului Muhaveț, apărate șanțuri și metereze din pământ de 10 metri înălțime, cu cazemate din cărămidă. Cele trei fortificații primiseră numele a două orașe Kobrin din Belarus și Terespol din Polonia și a regiunii Volânia. Fortificația Kobrin plasată în nord-est era cea mai mare dintre cele trei. Ea avea formă de potcoavă, avea patru ziduri de apărare, trei turnuri
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]
-
construite de-a lungul brațelor râului Muhaveț, apărate șanțuri și metereze din pământ de 10 metri înălțime, cu cazemate din cărămidă. Cele trei fortificații primiseră numele a două orașe Kobrin din Belarus și Terespol din Polonia și a regiunii Volânia. Fortificația Kobrin plasată în nord-est era cea mai mare dintre cele trei. Ea avea formă de potcoavă, avea patru ziduri de apărare, trei turnuri de apărare solitare și trei redute. Fortificația Terespol, aflată la apus, avea patru turnuri separate de apărare
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]
-
din Belarus și Terespol din Polonia și a regiunii Volânia. Fortificația Kobrin plasată în nord-est era cea mai mare dintre cele trei. Ea avea formă de potcoavă, avea patru ziduri de apărare, trei turnuri de apărare solitare și trei redute. Fortificația Terespol, aflată la apus, avea patru turnuri separate de apărare. Fortificația Volânia avea două randuri lucrări genistice cu două redute. În jurul vechii citadele a fost construit mai târziu un cerc de forturi. Granița posbelică polono-sovietică trece în zilele noastre prin
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]