3,294 matches
-
îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară și o găsi pe bătrână dormind îmbrăcată, în odaia ei. Când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tu... Altul deschide fără cheie ușile cele mai încuiate, descleștează țâțânile cele mai fioroase. Când îl simt, yalele cele mai îmbîrligătoare se îmblînzesc și torc ca niște pisici. Nu pune decât un deget pe ele. Și broaștele cele mai nocive gem în călduri. Și își desferecă înaintea lui mecanismele, ca niște fufe, grisinele... 60 DANIEL BĂNULESCU - La ce număr zici că-i livrezi?... - Taci că-ți spun. La 245... O poartă cât o hulubărie. C-o cârcă de fier forjat descărcată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de a cerceta, cu egală competență, Știința, Religiile și Literatura, împinsă înapoi la proporțiile netede și neliniștitoare ale bustului fetiței de 13 ani ce deprindea planorismul și parașutismul pe aerodromul IAR din Brașov, fermecătoarea își mușca buzele. Necutezând nici să geamă, atunci când Maestrul îi mângâia c-o baretă a ochelarilor pielița unei gambe. Necutezând nici să se miște, pentru a nu o trezi pe infama Christinel, ipocrita soție a Savantului, dormind încolăcită la picioarele patului. Dar neîmpăcîndu- se nici să tacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din cap că nu. Nu pricepea. De acolo, tocmai din brațele lui Celestin, unde se cuibărise de câteva bune minute, se simțea foarte bine. Nu pricepea, iar Celestin, lăsînd-o absolut liberă să nu priceapă, nu părea impresionat chiar deloc. - Domnule, gemu el, ăsta chiar a prins niște gusturi prea hotărâte în viață. Dacă gândești în felul ăsta. De unde să găsești cameră d-aia zugrăvită-n portocaliu, cu steluțe albastre, de care vrea el? Și, chiar dacă tot faci rost, de ce să stai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jos și râdeau de se spărgeau de mine, jurîndu-se că arătam leit ca o caracatiță. Ne-am dat seama târziu că inundația asta de mâini nu era lucru curat și, după ce ne-au prins, am anunțat la poliție." "Niște tîmpiți", gemu, mai neînduplecat ca niciodată, Ulpiu. Dinspre Palatul Regal, simțea cum soarele îi bombarda creștetul cu cocoloașe de căldură. Vipia îi schilodea florile. Detaliile planșelor schițate până atunci nu-l ajutau la nimic. Dacă ar fi dorit să surprindă un indiciu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a Imperiului mașinilor de cusut Singer. După care, direct de la cortina și costumele pictate special, la sfârșitul anului 1923, de către Fernando Leger, pentru spectacolul "Facerea lumii", al Baletului suedez, sora cea suplă translată conversația abrupt, la timpul prezent, spre congelatorul gemând de pipote și gheare de pui, aparținând doamnei Andronache. Va manifesta Cocondy o minimă deșteptăciune în comerțul tradițional, dar uneori nociv, cu întreprinzătoarea vecină?!... Doamna Andronache era o persoană mărunțică, destul de în etate și agreabilă, rotunjindu-și veniturile, vânzând locuri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
n-a mai întâlnit așa ceva! Deci sunt adevărați și aceștia și n-are de gând să protesteze, lăsându-se dezmierdată. O sărută din nou, de data asta cu patimă< ea îi răspunde abandonând-și total dulceața gurii tremurânde. Auzi cum geme fericită, un geamăt firesc, obișnuit din rărunchi, pornit din adâncuri, de nicăieri și- încet, încet își dă seama cât o dorește< o pasiune ieșită de undeva din străfundurile timpului, trupului< memoriei. Când îi prinde din nou mâinile, le cercetă neștiut
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
intuiește cum s-a încolăcit și încleștat peste el făcându-se o singură ființă. Îl strigă puternic sărutându-i fața udă de lacrimi amestecate cu apa mării sărat-amară. S-au agățat unul de altul, nu își mai dau drumul, amândoi gem marea îi ignoră dar universul e al lor! - Ești al meu iubitule, pot să mor acum, nu-mi pasă! Și el dorește să sfârșească în această stare de neînțeles a împlinirilor. Stau clipe înlănțuiți, nu mai doresc să iasă din
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
mai întrebă Sandu. Bozoncea tăcea mut și încruntat. - Cât iei? - Cinci sute... - Cît? - Nu-l dau! - Nu-l iau! Cumpărătorul se făcu că pleacă, privind la alte vite. - Patru, lăsă celălalt turtindu-și pălăria pe urechi. - Tu n-auzi că geme, ăsta-i bou? se întoarse clientul. - Da ce, n-oi vrea să zici că-i de cișit? - Două sute! aruncă negustorul. - Trei sute... - Nici un leu mai mult! Cirezarul se ținea dîrz: v - Că nu -loi vrea de pomană!? -Atît! -Trei sute! -Am
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era adăpost. Gheorghe și-a făcut o cruce mare: - Doamne, iartă-mă! Oacă a aprins o luminare, luminând pereții. În biserică era o răceală de ziduri și mirosea a untdelemn. Au pășit spre altar. Viscolul zgflțîia cercevelele. Bolțile de piatră gemeau. Codoșul s-a mai închinat o dată. Au urcat niște trepte scunde și au dat la o parte o perdea de catifea. Pe o măsuță ședeau cărțile sfinte cu pecețile lor de argint și odoarele. S-a uitat Paraschiv. Nicu-Piele le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fiecare într-un tramvai și duceau prada. Spre Calea Văcăreștilor era un târg înghesuit între două străzi murdare, unde se desfăceau lucruri de furat. Acolo nu te întreba nimeni de unde ai cămășile de mătase sau hainele scumpe de dril. Dughenile gemeau de asemenea marfă. Veneau oamenii săraci să se 180 Înțolească și luau mai ieftin costumul. Întrebau, puneau banii pe masă, plecau. Gheorghe ajunsese mai înainte. Îl așteptase pe Nicu la stația de tramvai. Merseră apoi la domnul Goldenberg. Intrară în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i trecuseră prin mână. O casă nu era mare lucru, la urma urmei, gândi. Palate ar fi avut dacă ar fi strâns și n-ar fi risipit cu muierile. Au trecut de gară și s-au amestecat în mulțime. Grivița gemea de precupeți și de țărani. Negustorii scoseseră stămburile afară, pe scaune, și strigau cât îi ținea gura: - Care mai cumperi americă, madipolon, serj! - Ia și te-ncalță! Ia și te-ncalță! - Uite ce mai costum! Extra, frățioare! Și-i trăgeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Da când ați furat, tot la Tulcea ați fost? Caii! Unde sânt caii, că vă bag în pămînt! 238 Și-i lovi pe amândoi cu pumnii, fără milă. Pe Treanță îl pălise cu cizma în boașe. Bătrânul căzu pe dușumea, gemând. - Aoleu! Aoleu! - Scoal', că te fărîm! - Dom' șef, mor! mor! se tăvălea hoțul. - Ia-l! strigă comisarul la sergent. > Paraschiv se ținea cu mâna de fălci. Scuipă pe dușumea un dinte rupt și-l cuprinse o ură oarbă și neputincioasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mor! se tăvălea hoțul. - Ia-l! strigă comisarul la sergent. > Paraschiv se ținea cu mâna de fălci. Scuipă pe dușumea un dinte rupt și-l cuprinse o ură oarbă și neputincioasă. Presarul se duse iar la fereastră.. Gheorghe tot mai gemea, ținut de subsori de sergent. - Du-i la pivniță! porunci în cele din urmă. Las', că se mai gîn-desc ei. Ieșiră. Afară, pungașilor le veni să sară gardul și s-o rupă la fugă. Beciul avea o ușă de tablă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în coaste. O durere fierbinte li se adâncea în trup. Parcă i-ar fi tăiat cineva cu briciul. Când obosiră zbirii și se așezară asudați pe ladă, Paraschiv oftă ușor. Trase cu coada ochiului la tovarăș. Caiafa clipi, începînd să geamă. Tot trupul le ardea ca o râie. Nu mișcară. Făcură pe morții. Sergentul își scosese vestonul și își strânsese cureaua. Gîfua și din cămașă îi ieșeau aburi. Se făcu iar liniște. - Nimic! rosti șeful. Ceilalți suspinară. - Pune-i la ușă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răcnea Paraschiv. - O să vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la subsoară. Pielea i se topea, arsă, sub foc și țipetele pungașului se pierdură într-un horcăit. - Spui? Ucenicul gemea. Îl dureau măruntaiele. Inima sta să-i iasă afară. - Caii! Caii! strigau cei trei. Îl udară din nou cu apă și-i împinseră țurloaiele în ligheanul cu jar. Paraschiv, negru de durere, se scutură ca de un frig mare și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se scuturau în grădini. Muierile alergau prin curți după rufe. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nu văd iarba pe pământ Și soarele luminând... Mînă-mică avea fata udă de lacrimi și nu mai spunea nimic. Paraschiv 1-a ridicat de gât, 1-a scuipat între ochi și i-a înfipt cuțitul. Când 1-a simțit moale, gemând numai ușor, 1-a zvârlit la pământ, cu scârbă. Didina a sughițat înspăimîntată și Gheorghe a aruncat o sută de lei pe lemnul lustruit. Armonistul a ieșit repede, tîrîndu-și burduful care mai scotea sunete nelămurite. De afară veneau presării galop
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în lume, ci lumea suferă în mine. Individul există doar în măsura în care concentrează durerile mute ale lucrurilor, de la zdreanță până la catedrală. Și tot așa, el nu-i viață decât din clipa în care, de la vierme la Dumnezeu, vietățile se bucură și gem în el. Nici un pictor n-a reușit să redea singurătatea resemnată din privirea dobitoacelor, fiindcă nici unul nu pare a fi înțeles incompatibilul ochilor animalici: o enormă tristețe și o lipsă de poezie echivalentă. Privirea omenească n-a adăugat decât accentul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se întîlnesc spre a-și împărtăși taine ce nu sânt totuși străine unui ochi întristat. Și când azurul împînzit al Parisului pare a-și fi condensat aburii în sonorități, tălăzuirea de motive wagneriene se-ntîlnește undeva cu cerul. Sufletul unei catedrale geme în surmenajul vertical al pietrei. Aș vrea să fiu mângâiat de mâini prin care poți strecura Timpul... ...sau să fiu plâns de ochi smulși dintr-un Paradis în flăcări. Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spre cerul tău... Singurătatea e un afrodiziac al spiritului, precum conversația al inteligenței. Sânt atâtea posibilități de a muri în muzica lăuntrică, încît nu-mi voi mai găsi sfârșitul... Nu ești cadavru decât în lipsa de sonorități interne. Dar când simțurile gem de ele, imperiul inimii depășește pe cel al ființei și universul devine funcția unui acord interior, iar Dumnezeu, prelungirea infinită a unei tonalități. Când, în mijlocul unei vechi sonate, cu greu îți stăpânești un "Doamne! de nu s-ar mai sfîrși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tuturor conținuturilor de viață; ea însă nu le poate explica diversitatea și divergența. Exuberanța fenomenală se ridică, autonomă, peste monotonia soartei. Peisajul istoric rămâne străin. În momentul în care românii vor abandona ideea de destin, ca realitate sub care omul geme, incapabil de a se mișca, ei vor înțelege istoria și poate i se vor integra. Sîntem un popor prea bun, prea cumsecade și prea așezat. Nu pot iubi decât o Românie în delir. Toți acei care iubesc poporul românesc mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
patru muchi duceau dint-o lature niște scări nalte, care ajungeau la jumătatea întregei înălțimi a casei. Nici un copaci, nici un acaret pe lângă casă; ograda cea mare cu iarba ei uscată se-ntindea gălbuie în lună și numai o fântână își mișca gemând cumpăna ei în vânt. El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. În tindă răsunară pași. - Cine-i? întrebă un glas adânc, dar liniștit. - Eu, Dan. Ușa se deschise și drept în fața lui Dan se ivi un om
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce-i deschisesem. M-am pomenit tot pe mormanul de hlei și o ploaie amestecată cu piatră îmi izbea fața, pe când norii cei negri ai ceriului se sfârtica în mii de bucăți prin fulgere roșii ca focul. Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn și toaca se izbea de stâlpii clopotniței. Am fugit de pe morman, ud și plin [de hlei ], și m-am covrigit în clopotniță, cu dinții clănțănind și muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urmări... prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pe strade despletite și palide asemenea stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, peste căruțe sfarmate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]