3,612 matches
-
după-amiază surprinzător de plăcută, și se înfiorase. Dar de când se așezase pe dig, începuse să se încălzească. Și, în mod ciu dat, căldura nu venea din afară. Un val mai îndrăzneț se năpusti asupra picioarelor ei, încolăcindu-i-se în jurul gleznelor și retrăgându-se apoi la fel de brusc, cu un hohot tunător. Clara îl privi cu un amestec de mi rare și părere de rău. Ar fi vrut să-i răspundă provocării și să se arunce în mare, să se ia la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În duduit armonios de alămuri, Păun cel blând și de treabă, cum îl numeau oamenii din Goldana, păși, de nevoie, în vestonul lui, nemaivăzut, roșu, ca drapelul clasei proletare, spre mama Kaliei, țiganca cu glezne subțiri, târșiind mereu târlici de căpătat și sugând dintr-o țigară fumegândă, uitată permanent între buze. O roti convingător și cu foc, sub stejar, pe mama Kaliei doar și ea îi era fină de cununie! iar fina jucă rușinoasă, ținându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dintr-un loc înghețat, un sentiment plăcut de bine îl cuprinde și inspiră adânc aerul plăcut răcoros al dimineții. Ce reală desfătare să calce din nou pe asfaltul curat fără să mai fie nevoit să stea cu cizmele înfundate până la glezne în mocirla și mizeria frontului! Pe Calea Griviței, două tramvaie pline ochi cu călători se hurducă zgomotos pe șine. Automobile, birje și camioane militare curg în ambele sensuri într-un du-te-vino permanent, dominat de claxoanele șoferilor grăbiți. Strecurându-se cu abilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un dulce abandon al epuizării, pare replica vie a celebrei Maja desnuda a lui Goya. Întreaga ei făptură îi aduce aminte lui Marius de o căprioară văzută când fusese prima dată la vila ei din Sinaia. Aceleași încheieturi fine și glezne delicate, aceeași expresie gingașă precum a micului animal. Stinge țigara în scrumieră și se îndreptă cu pași leneși către mica încăpere a băii să facă un duș. Revine în cameră cu prosopul înfășurat în jurul taliei și câteva momente stă nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unei țigări. Țăranii încă nu plecaseră, dimpotrivă, vin din ce în ce mai mulți. Unii dintre ei aruncă priviri curioase peste pervazul scund al geamului către chipurile celor dinăuntru. O bătrânică ce ține de mână un copilaș îmbrăcat cu o cămășuță largă, lungă până la glezne, întreabă cu glas șoptit un vecin mai tânăr, ascunzându-și gura cu un capăt al basmalei albe de pe cap: "Au venit americanii, maică?" Chiar când strivește sub talpa cizmei chiștocul țigării, un Volkswagen marcat cu însemnele LW81 oprește în fața clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unei banchize polare. Coapsele pline, ademenitoare, ale fetei, se mișcă în dulci promisiuni ascunse sub austeritatea fustei cazone atunci când pune picior peste picior în căutarea unei poziții mai comode în fața mașinii de scris. Ochii lui alunecă spre pulpele bronzate și glezna subțire. O fantasmă erotică începe să prindă contur în mintea înfierbântată. "Cum ar fi să te trântesc cu picioarele în sus? Îndărătnică la început, mai mult ca sigur, dar în final vei necheza ca o iapă!". Surâde ușor stârnit acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o face sieși poeta, că știe, simte corect pulsul poetic. Iată, în Creștere, ce sugestie de preț: "Mi-e teamă de ceea ce ar opri/ din creștere firul ierbii.// Altfel cum ar ști să spună povestea,/ când și povestea crește până la glezne/ până la genunchi?" Aș mai transcrie aici și poemul Singur: "Oricât de părăsit s-ar simți,/ oricât s-ar fi risipit orele/ ca și când nimic nu ar fi fost,// el nu este singur// Nu va fi niciodată singur.// Orele vor trece și
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8365_a_9690]
-
o privire. Stătea nemișcată ca o statuie, cu obrajii în palme, părul bogat, castaniu, i se revărsase peste mâini. Taiorul negru i se mula pe corp, genunchii stăteau strânși unul lângă altul, și privirea mea piezișă întîrzie căutând frumoasele ei glezne. Ca un val care spală în câteva clipe o plajă murdară și îi redă frumusețea ei de la începuturi, amintirea primelor clipe când o zărisem pe Matilda prin ninsoare șterse această zi din prezent și o dorință vie mi se urcă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se aruncă înainte și se târî pe coată și genunchi pentru a nu o pierde din vedere. Hicks se deplasă lateral căutând frenetic. Găsi o trecere îngusta între două dulapuri de stocaj și întinse mâna. Degetele se strânseră pe o gleznă micuță. Imediat îi dădu drumul. ― Ah! drace! Atenție, mușcă! Ripley încercă să prindă celălalt picior, dar îl scăpă. După o secundă, fetița era la o conductă de aerisire al cărei grilaj fusese scos. Până ca Hicks sau Ripley să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în conducta de aerisire: ― Ripley. Ripley?... E-n ordine acolo? ― Da. (Conștientă că poate nu o auzise, adăugă mai tare:) E-n ordine. Amândouă suntem bine. Ne întoarcem. Fetița nu se împotrivi când Ripley făcu drumul îndărăt, trăgând-o de glezne. 7 Ghemuită pe un scaun, copila își ținea genunchii strânși la piept și privea în gol; nu-i vedea pe adulții care o observau curioși. Un manșon de biomonitor, al cărui diametru fusese redus de Dietrich, îi încingea brațul stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a incendiilor și difuzoarele de apă deversară un potop. Apa îi udă până la piele pe caporal și pe colegii săi, pătrunse în ordinatorul central al coloanei și îl dereglă pentru totdeauna. Dar, cel puțin nivelul ei nu le trecu peste glezne. Acidul perforase destul podeaua pentru a facilita drenarea ei. O sirenă mugea fără încetare, împiedicându-i să vorbească și de a stabili un plan de acțiune. Apoi Hudson urlă cât îl ținură plămânii, iar vocea-i ascuțită se auzi în pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
strângă degetele pe cordonul fetiței care trecea pe lângă el. Vântul fu nevoit să renunțe la pradă și se mulțumi s-o șfichiuie sălbatic. Capul lui Ripley ieși din puțul sasului. Urma să urce pe punte, când ceva se frecă de glezna stângă. Și se agăță de ea. Zdruncinătura era să o facă să-i smulgă brațele. Se prinse cu disperare de ultima bară a scării, care se afla la vreo treizeci.de centimetri deasupra punții. Ușile interne ale sasului continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să-i smulgă brațele. Se prinse cu disperare de ultima bară a scării, care se afla la vreo treizeci.de centimetri deasupra punții. Ușile interne ale sasului continuau să se apropie uruind și dacă nu reușea să-și elibereze repede glezna, va sfârși ca Bishop. Să se lase să cadă pentru a scăpa? Sub ea, ușile externe ale sasului gemură. O parte din învelișul lor ros de acid se surpă. Încă încâlcite într-un oribil amalgam, încărcătoare și regină se îmbrânciră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ale americanilor - europeni de vest, de pe Pământ, așa cum îi avea Gosseyn în memorie. Și îmbrăcămintea le era absolut ridicolă: mulate pe corp, niște cămăși cu aspect metalic, se încheiau cu un guler foarte strâns la gât. Pantalonii bufanți, albi, până la gleznă, le făceau picioarele mai scurte. În plus, fiecare dintre ei purta un fel de căciulă peste părul galben-auriu. Aceasta părea foarte umflată. Ceea ce dădea căciulii un aspect atât de voluminos era un instrument complicat instalat în vârful ei. Sau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
său, vasele de pe masă. Desigur, curățenia includea și îndepărtarea cu grijă a bucății de hârtie care fusese cu atâta discreție identificat ca fiind identitatea cele mai importante mașini care existase vreodată pe Pământ. Îi legară picioarele cu o sfoară la glezne și la genunchi. Încheieturile și brațele îi fură încătușate la spate. Și fu întins pe sofaua care se afla lângă peretele din fața celui unde se așezaseră din nou acei indivizi. - Să stai acolo! comandă rotofeiul. Domnul Blayney trebuie să sosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
dulapul din spatele biroului. Wittenberg, din Curtea-Veche, mă lăsa-n depozit să forfotesc cu scărița printre teancuri. Matache, de la Universitate, suna noaptea: „Domnu’ Robe, mâine vine un lot!“ (îmi și imaginam revistele aduse cu duba, claie peste grămadă, cu lanțuri la glezne și basmale negre pe ochi, apoi împinse brutal pe raft, la vorbitor). Scurtu, lângă „Luceafărul“, avea un tunel sub chichineața lui: trăgea zăvorul, ridica mușamaua, apoi capacul trapei pe care-și sprijinea scaunul și împreună coboram în pivniță; acolo păstra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iubeam, cu-o seriozitate care creștea cu cât părinții mei întârziau mai mult la serviciu. Eram un pupăcios și, dacă stau să mă gândesc bine, nu unul oarecare. Căpătasem anvergură, știam să mă gudur în așa fel încât să obțin glezne și coapse, umeri și-ncheieturi. Cu un zâmbet și puțin noroc, mi se dădea voie să trec sub masă: acolo, printre pantofi și gentuțe, primeam acces liber la rochiile cu bumbi și ciorapii de nailon. Mă strecuram sub primele, terfelind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a apărut și fata. M-am frecat la ochi, iar dacă n-am făcut-o, gestul tot merita consemnat. Se purtau niște chestii ciudate pe vremea aia: ba pantofiori plați, cu fundiță colorată, ba niște dresuri negre și lucioase, până la glezne (bănuiam că se lipeau ca prenadezul de picior, altfel nu le-ar fi zis „colanți“), ba jachete scurte, din imitație de blugi, ba fuste trei sferturi, umflate ca un gogoșar furios, ba câte-un tricou de bumbac cu litere sclipicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
n-am mai găsit-o pe Maria în bancă. Îmi călărea dezinvolt catedra, cu picioarele strânse într-o fustă lungă, gri, ticăloasă. Zâmbea, dar nu spre mine. Stătea picior peste picior, cu capul aplecat, frunzărindu-mi fișele. Nu-i descopeream gleznele, dar simțeam în palme rotunjimea genunchiului. M-am oprit în ușă. Imaginea curgea perfect, sobru, calculat. Mi se-ofereau o jumătate de profil, părul desfăcut pe umeri, un braț subțire, nevrotic, mulat într-un pulover negru, cu degetele sprijinite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
afacerist turc. Mai târziu, când am atașat și-o voce la corpul ăsta nerușinat, cu fundul ușor împlinit, cum îmi plăcea mie (îl urmăream oricum pe-ascuns în pauze, indiferent că dansa în blugi sau într-o fustă lungă până la glezne), am știut de ce mă îndrăgostisem. Vocea era puternică, încrezătoare, ascundea multe slăbiciuni. Le-am aflat pe toate, în timp: discuțiile despre Renașterea italiană sau saloanele lui Mützner, ciocolata dietetică, Minulescu (mereu îmi reproșa că nu-l predau la ore), chiloțeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
picioarele nervoase. Aș fi îngenuncheat în fața mătăsii și-a ligamentelor. „Te văd!“, a protestat Maria, „Nu mai trage cu ochiul!“ Mă amuza expresia asta, întotdeauna când o folosea mă gândeam că-mi simte ochiul sărind din orbită, năpustindu-se asupra gleznelor ei și rămânând fixat acolo, ca un tatuaj viu. Eram admiratorul etern, lupul grobian și hulpav din desenele lui Tex Avery. O devoram zi și noapte, îmi făcusem un fetiș din fiecare parte a corpului ei (Bismarck știa mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru bărbați, și pentru femei. Maria proba de zor, nu-i plăceau, dar așa arăta moda, trebuia să te conformezi și să ieși măcar o dată pe stradă cu două trompe de-alea oribile și inutile, gata să te ciupească de glezne. Prin mâna ei treceau zeci de perechi, identice, diforme, hidraulice; doar nuanțele se schimbau, ca pielea unui cameleon bătrân: roz, maro, vișiniu, bleu, galben, lila. Nici anul ăsta, creatorii nu făcuseră economie de materiale, așa că se purta aproape orice, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Abdomenul ferm, fără pic de burtă. Sexul mare, energic. Lipsa feselor (o dramă pentru femei, pe care, și dacă ar scrie zeci de tratate, tot n-ai înțelege-o: ce le trebuie lor fund la bărbați?!). Picioarele de fotbalist, lăudabile. Gleznele subțiri. Tălpile cuminți, fără monturi, aliniate pe gresie. Despre degetele de la picioare, ce să mai zic: multe, normale, inerte. Ce poate fi mai trist decât o asemenea priveliște? În tot infernul ăsta de piele și oase, pâlpâia o salvare. Căpătasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lua sfârșit brusc și delicios: tot ce îmi era accesibil se-oprea aici, la doi pași de locul după care bărbații ar face orice să-l poată întâi privi, apoi mângâia. Eram pedepsit: n-aveam permisiunea să mă mai uit. Gleznele rămâneau ascunse, atinse doar de norocoasa căptușeală de fetru; dincolo de fermoar, nu puteai decât să bănuiești ce te-așteaptă. Parfumul prelungea firesc ținuta. Îl adulmecam cu nările larg deschise: discret, dulce-amărui, ușor bărbătesc - cât să mă scoată din minți. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pufuleți și batoane, în slujba amplei investigații detectivistice. Halatul se balona la locul potrivit, stătea așa din cauza țâțelor. Mai sus și mai jos, observai totul: gâtul gros, ochii negri, părul negru-albit, strâns cu-o agrafă metalică la spate; picioarele strâmbe, gleznele umflate, șlapii de plastic gri, rupți la baretă. Tanti Leana transpira des. Când se întorcea cu spatele, să ia o pâine din raft, halatul i se lipea de fund. Nu nimereai o ocazie mai bună. Leana se ridica pe vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]