2,498 matches
-
Turnu-Severin în 1908, prilej pentru Caragiale de a ține discursuri ditirambice și, din perspectiva timpului, întristătoare: "Domnule șef rostea cel care dăduse viață lui Cațavencu și Farfuride ești un erou care pornești în fruntea unei armate devotate către o țintă glorioasă (ovațiuni). Nu te opri dacă, în calea uneori aspră, calci peste șerpi și peste reptile (ovațiuni). Ești un om de geniu politic. Fiindcă orele sunt destul de înaintate, dați-mi voie să vă fac istoria țării de la 1866 încoace (ilaritate). Voi
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
schiloade, știrbe, cocoșate sau borțoase și mai ales peste măsură de grase și de trupeșe, huidume și namile"; se adaugă și figuri memorabile ca Mariuca Dringeanu divina țață, femeile din casa Arnotenilor adevărații Arnoteni și Pena Corcodușa complet decăzută din glorioasa apropiere de prințul Serghie "bătrînă și veștezită, cu capul dezbrobodit și numai zdrențe toată, cu un picior desculț [...]. Beată moartă, vărsase pe ea și o trecuse neputința..." Mateiu aduce din veacul romantic acea "atracție specială pentru excepțiile morale. Pe el
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
ca specie reprezentativă). Această triada nu prevede o funcționare de la sine, ci, dimpotrivă, presupune o adecvare între istoria evenimențiala, cea a mentalităților și cea a formelor artistice. Secolul al XIX-lea este cunoscut ca unul dintre cele mai agitate și glorioase în istoria Franței: marele secol al Franței, al revoluțiilor, al Parisului, al femeilor. Literatura face din femeia pariziana o constantă pe care Balzac o eternizează prin majuscula la Parisienne. În viziunea conceptului propus în lucrare, Pariziana este produsul mentalității franceze
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mai are nimic din eroismul "de sânge și de spadă". O ultimă incarnare a eroului modern este figură dandy-ului, caracterizat de Baudelaire drept "un Hercule fără întrebuințare". Baudelaire mai consemna că eroismul modern nu se mai întâlnește în bătălii glorioase, ci mai mult în cele interioare 72. El exemplifică prin tipul de personaj dandy un anumit eroism nobil. Parizienei, care poate fi asimilată acestui personaj, i se poate atribui același eroism straniu, calificat cu referință la dandy nu că victorie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
noi am putea numi fenomenul dublului sau multiplului adulter 233. El se deosebește de adulterul doamnei Bovary, care nu are mai mulți amanți în același timp, ci doar depășind criză decepției față de fiecare. În tradiția franceză, amantul face parte din gloriosul catalog al erorilor. Cum explică Michel Butor [p.73, 116], avem în opera lui Balzac un nod de relații sentimentale de o extremă complexitate: femeia mondenă are, de regulă, un protector oficial, amant în titlu, dar și un tanar protejat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
agresiv-defensivă, când nu de-a dreptul soteriologică (dar e vorba de mântuiți care nu se mulțumesc cu pacea interioară și spațiul privat, ci se duc în agora pentru a se bate cu pumnul în piept), și dau novicelui iluzia ieșirii glorioase din rând. Această formă de contracultură s-a instituționalizat oarecum după 1989, când în fond toți românii pot adera public la orice doresc, păstrându-și însă vehemența contestatară împotriva culturii oficiale, împotriva grupurilor deja consolidate, acuzându-le pe acestea din
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o secvență tipic propagandistică, pe care o vom întâlni adesea în imagini de-a lungul abia începutului secol XX : unitatea de „monolit” dintre conducerea țării și popor. Un bătrân cu plete, barbă și mustăți colilii, simbol al trecutului voievodal de glorioase lupte, vine agitând hârtia de la stăpânire. La auzul știrii, sar în aer și căciulile, și pălăriile. Volintirii dau năvală. Doar femeile - de, simțitoare - se iau cu mâinile de cap la auzul cuvântului război. Totuși, își dau și ele, patrioate, binecuvântarea
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
lupta contra bolșevismului, documentar de propagandă realizat în 1942, la glorificarea lui „Stalin și poporul rus, Libertate ne-a adus”. Faptul nici nu părea prea grav din punct de vedere moral. Literatura română, de pildă, avea în 1950 un trecut glorios. Eminescu, Caragiale, Arghezi, Sadoveanu, Blaga, Bacovia, Barbu, Rebreanu ar fi putut să dea oricând un Premiu Nobel pentru literatură. Marii scriitori fixaseră repere estetice și de libertate a expresiei peste care nu se putea trece decât cu tancul. Ceea ce s-
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
libertatea. Or, esența adevărului este libertatea. Dacă le-ai fi spus această frază heideggeriană marilor ideologi comuniști, ți-ar fi replicat că ea aparține unui filosof nazist. Valurile Dunării (1960) sau Casablanca Sfârșitul primului deceniu de cinema socialist e marcat, glorios, de Valurile Dunării. Scenaristul Titus Popovici reușește, după La Moara cu noroc, să contribuie la însă mânțarea în pătratul dictaturii a încă unei opere viabile. Și acum n- o mai face sub scutul unui clasic al literaturii, ci pe un
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
de cazuri, mi s-a spus că le- a modificat în bine părerea despre comunism. Apărut în 1972, după celebrele teze din iulie 1971, prin care Ceaușescu trântește ușa întredeschisă către comunismul „luminat”, „cu față umană”, Puterea și Adevărul marchează glorios începutul cultului de tip stalinist al personalității. În 1974, cu tricolorul pe piept și sceptrul în mână, înconjurat de portretele voievozilor, Ceaușescu devine împăratul național-comunist al României. Ceea ce reprezintă în această sintagmă Puterea și Adevărul pentru componenta comunistă, fusese în
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
devenire caracteristice vieții: O! Sieși centrat, adunat și de piatră, colo un cer obosea prin scăpărarea-i unică. Profundul, declinatul anotimp al acestei naturi cogitale se preamărea, din învălite roduri. Potir propagat. Insomnie concentric scuturata a Principiilor, îmbrăcare simultană a glorioase, certe geometrii 106. Din nou, comentariile barbiene asupra congenerilor săi pot aduce clarificări asupra sensurilor de aici. În recenzia, deja menționată, asupra poeziei lui Lucian Blaga, Barbu vorbește de faptul că "cerul în care se petreceau [statuile-idei] rămânea ignorat; predicat
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de panică provocată de virulența acestui bizar episod al "teroriștilor" a putut servi, în fine, și drept justificare pentru lichidarea Ceaușeștilor la 25 decembrie, cum a servit fără niciun dubiu difuziunii unui sentiment popular exaltant, de participare colectivă la o glorioasă faptă istorică. Procesul care se petrece în România în decembrie 1989 nu poate fi înțeles, de aceea, în afara recunoașterii modului în care dubla sa realitate, cea a revoltei spontane și cea a loviturii de stat, cea a revoltei anticomuniste și
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
prăpădiți ai sălilor de clasă deveneau iconostas de chirpici pentru sfinții războinici și mucenicii eroici ai istoriei naționale. Întunericul fizic ce domnea în cocioabele tenebroase care erau cele mai multe școli sătești era contracarat în acest mod de străluminarea simbolică iradiată de gloriosul trecut românesc depictat în tablourile istorice. În acest tulburător clarobscur trebuie să se fi desfășurat orele de clasă la țară, în care pruncii de țărani se căzneau să dezlege slovele de aur cu care era scrisă, în abecedare și cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și destin suprem. Copii, uitați-vă la Patria cea mai elocinte din lume [Franța]. [...] Copilul măcelarului din piață cu urmașul nobilului din vremea lui Henric al IV stau alături, luptă alături și mor alături, cuprinși de frenezia morții, a morții glorioase pentru patrie. [...] Copii, învățați din fiorul care a cuprins Franța și-a înălțat-o în iubirea lumei, cum se apără scumpele amintiri ale trecutului, cum trebuie să murim pentru țara părinților, a moșilor și a strămoșilor noștri! (Delavrancea, 192-, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
monstruozitate, ce nu poate subzista decât prin forță brutală și împrejurări" (Arifeanu, 1921, p. 9). Națiunea Românească este definită ca fiind "totalitatea oamenilor cari vorbesc limba românească, au religia creștină-ortodoxă, au aceleași obiceiuri moștenite de la strămoșii Romano-Daci, au același trecut glorios, aceleași speranțe, aceleași aspirații pentru viitor" (p. 13). Deși definiția este turnată într-o formă maximalistă, astfel încât să stea la baza formării "Imperiului tuturor Românilor", "în vinele cărora curge acelaș dor frățesc" (p. 13), nu putem ignora detaliul, deosebit de important
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
merită subliniată încă o dată tensiunea funciară ce subîntinde memoria națională în interbelic, care se configurează pe fondul dialogului tensional dintre naționalismul critic, orientat înspre demitizarea parțială a metanarativei istorice naționale, și fanatismul naționalistic, orientat către exaltarea virtuților românești arătate în gloriosul trecut național. Merită de asemenea subliniată legea actualizării politice a memoriei colective, așa cum o arată evoluția ideii de regalitate (elaborată în memoria națională în trena ridicării principatului România la regat în 1881) în principiul dinastic (ulterior momentului încoronării regelui Ferdinand
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Două mențiuni merită reliefate: în primul rând, borna temporală care divide orânduirea capitalistă ("regimul burghezo-moșieresc") de orânduirea socialistă ("regimul de democrație populară") este singura datată cu maximă precizie cronologică. Data de 23 august 1944, care marchează "eliberarea țării noastre de către glorioasa Armată Sovietică" (Roller, 1952, p. 11), este investită simbolic cu statutul de moment fondator al noii epoci istorice de construire a societății socialiste în RPR "după exemplul și cu ajutorul" URSS. În al doilea rând, evidentă este rejectarea sistemului creștin de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de ostași [români]" (Roller, 1952, p. 665). Până la urmă, prin lupta eroică a Partidului Comunist Român, înființat în 1921, eroarea istorică și catastrofică de a lupta împotriva rușilor a fost reparată, fapt ce a ocazionat "eliberarea națională a României de către glorioasa armată sovietică" (Roller, 1952, p. 694). Succesiunea de momente eliberatoare rusești aruncă din nou lumină asupra angrenajelor simbolice puse la lucru în procesul de construcție mitică a memoriei naționale. Observăm în plină funcțiune aceeași "lege a concentrării spațiale" teoretizată de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
deschide o fereastră prin care pot fi examinate operațiile desfășurate în laboratorul ideologic de re-semantizare a trecutului românesc. Cazuistica proletarizării unirii naționale nu se oprește aici. Finalul celui de-al Doilea Război Mondial, sfârșit prin "eliberarea națională a României de către glorioasa armată sovietică", a ocazionat două evenimente cu valențe simbolice divergente, naționale, respectiv sociale: i) unificarea național-teritorială, prin redobândirea Transilvaniei de Nord, atribuită Ungariei prin Dictatul de la Viena din 1940, în urma Tratatului de Pace de la Paris din 1947; ii) unificarea sindicală
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
frunte cu Gh. Gheorghiu- Dej, umple o altă pagină tragică a istoriei străbătute de momente jertfice ale partidului. Lupta continuă prin crearea Frontului Popular Antifascist și apoi prin lupta PCR împotriva războiului hitlerist. Mântuirea a venit odată cu "eliberarea fascistă de către glorioasa armată sovietică" la 23 august 1944, eveniment pregătit de acțiunile partidului orchestrate din "lagărul dela Tg. Jiu" de către "tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej" (Roller, 1952, p. 693). O dimensiune aparte a martirologiei partidului comunist o reprezintă experiența carcerală axată pe teroarea îndurată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
preluate apoi de culturile occidentale. Dezagregând analitic constelația de motive mitice configurată în paradigma protocronismului românesc, A. Tomiță (2007) degajă zece "mitologeme" fundamentale ale discursului autohtonist: a) geniul național; b) specificitatea și originalitatea; c) maturitatea culturală; d) continuitatea; e) trecutul glorios; f) organicitatea culturii; g) aspirația și dreptul la universalitate; h) complexe de inferioritate nejustificate; i) noua conștiință de sine a culturii române; și j) autonomia culturală (p. 22). Teme centrale ale retoricii protocroniste, cum ar fi cea a continuității, a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
culturii; g) aspirația și dreptul la universalitate; h) complexe de inferioritate nejustificate; i) noua conștiință de sine a culturii române; și j) autonomia culturală (p. 22). Teme centrale ale retoricii protocroniste, cum ar fi cea a continuității, a exaltării trecutului glorios ori cea a cultului geniului național exprimat în istorie au o relevanță istorică nemijlocită, fiind dispozitive tematico-discursive de modelare a memoriei naționale într-un cadru protocronist. Celelalte laitmotive, cu accente mai pregnant culturale decât istorice, au contribuit indirect la reformularea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de modelare a memoriei naționale într-un cadru protocronist. Celelalte laitmotive, cu accente mai pregnant culturale decât istorice, au contribuit indirect la reformularea memoriei istorice românești pe coordonatele autohtone stabilite de doctrina național-comunismului. Excavarea protocronistă a pionieratelor culturale autohtone din gloriosul trecut național avea să corecteze "conștiința retardatară" generată de "blestematul complex de inferioritate" (Papu, 1977, p. 9) care apasă asupra sinelui colectiv românesc. Conștiința superiorității culturale românești, izvorâtă din evidențele și probatoriul alcătuit din suma de precursorate indigene, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
orchestrarea "insurecției armate" din 23 august 1944. Cascada de revoluții social-naționale este finalizată cu "insurecția armată națională antifascistă" (Almaș și Fotescu, 1979, p. 152). Trebuie subliniată indigenizarea momentului 23 august: prezentată anterior de pe o perpectivă externalistă, ca "eliberarea României de către glorioasa Armată Sovietică", ieșirea din blocul Puterilor Axei și câștigarea războiului alături de Aliați este acum interpretată internalist, ca evenimentul lansator al "revoluției de eliberare socială și națională" (Petric și Ioniță, 1983, p. 7). PCR devine astfel purtătorul torței în care arde
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
derulate sub zodia naționalismului, trecutul a continuat să fie, ca întotdeauna, "slujnica autorității" (Plumb, 1969, p. 33), folosit ca instrumentum regni, ca unealtă simbolică de legitimare politică a autorității prezente. În acest mod, națiunile și-au prelucrat, invariabil, un trecut glorios, încărcat de fapte de vitejie și sacrificii de sânge, ca temelie eroică a ordinii socio-politice prezente. Trecutul monumental legitima politic un prezent care aspira la un viitor de o monumentalitate similară. Aceasta este paradigma eroico-celebrativă în care a fost elaborat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]