4,059 matches
-
continuă să se pună întrebarea "ce e de făcut?". Simpla punere a acestei întrebări trădează o zbatere, o neacceptare și o stare de veghe; ea păstrează intactă perspectiva facerii. Când această întrebare nu se mai pune, drama renunțării este consumată. Infernul este locul în care întrebarea "ce e de făcut?" nu se mai pune. Când însăși întrebarea "ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?" nu se mai pune, atunci abia înseamnă că nu mai e nimic de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
el fiind consacrat familiei prezidențiale, în care presa, teatrul și filmul erau supuse celei mai teribile cenzuri, în care viața își pierduse idealul și sensul, Jurnalul deschidea deodată o fereastră înlăuntrul unui univers care avea compactitatea unei monade oarbe. Orice infern devenea suportabil dacă paradisul culturii era cu putință. Și paginile Jurnalului dovedeau că paradisul era cu putință; chiar și în România lui Ceaușescu. Ele descriau drumul către acest paradis ca pe un drum al eliberării și al libertății interioare. Lumea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
supraviețuire. Sânt deci tentat uneori să circumscriu această expectorație azvârlită, prin jocul urii și al întîmplării, pe obrazul oricărei fapte care nu are de partea ei decât "forțele plăpânde ale veșniciei". Însă aș greși făcând astfel. Când Odiseu coboară în Infern, umbrele morților se îmbulzesc în preajmă-i să primească sânge pentru a învia o clipă, pentru a reveni o clipă la cuvânt. Toate aceste sanguine luări de cuvânt sânt false înființări; fiecare umbră bea sângele, vorbește și apoi pleacă de unde
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și părul.") La pagina 222 din De l'inconvénient d'être né, portretul pe care Cioran i-l face lui Noica: D. este incapabil să asimileze Răul. El îi constată existența, însă nu-l poate încorpora gândirii sale. Și din Infern de-ar fi să iasă, nimeni n-ar ști-o, atât de sus rămâne, în spusele sale, deasupra a tot ce-l lezează. În ideile sale ai căuta în zadar cea mai mică urmă a încercărilor prin care a trecut
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
renunțării la propria-i ființă morală, îi rămâne șansa de a trăi mai autentic, adică mai aproape de esența umană, într-un confort al spiritului. Și tocmai acest lucru i-a apărut lui Noica a fi "binecuvîntarea Romîniei". Orice coborâre în infern poate fi suportată, dacă paradisul culturii e cu putință. Și în mod paradoxal, paradisul culturii putea fi găsit mai lesne aici. " Aici" nu înseamnă nici o clipă credința naivă în superioritatea esticului sau a românescului față de cultura bimilenară a vestului european
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să mă cert singur, ca în liceu, întrebîndu-mă în seara de dinaintea tezei ce Dumnezeu făcusem cu cele două zile de dinainte. Frisonul de atunci era acum la altă scară: ce Dumnezeu făcusem cu viața mea? 23 mai Am trăit toată viața cu infernul conștiinței mele. Lucrul acesta sună, desigur, patetic, dar din nefericire el exprimă o stare de fapt. Fiind melancolic și depresiv, în ciuda exuberanțelor periodice și a unor înclinații ludice evidente., tot ce am încercat să fac, susținut și pe termen lung
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cerșetor tânăr, cu figura rătăcită, săruta parbrizele, portierele, oglinzile retrovizoare ale mașinilor care opreau, apoi se închina și întindea mâna. Ce face "discursul umanist" în fața acestui spectacol? Cum te poți strecura în sufletul și mintea acestei ființe? Ce e acolo? Infernul, liniștea sau nimic? Cât de largă trebuie să fie definiția omului ca să încapă în ea un asemenea personaj? Pesemne că din cauza asta literatura izbutește acolo unde filozofia eșuează. Pentru că literatura nu-și propune să definească, ci doar să "descrie". De
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
chemată să ridice la răstimpuri vălul care acoperea prăpastia lăsând ca ceea ce este cumplit ― și eventual uitat ― să țâșnească la suprafață. Tragedia devine memento-ul prăbușirii oricând posibile: în orice clipă poți să ajungi de la liniștea călduță a existenței la infernul ei. Grecii știau asta, știau că fiecare ins are prăpastia vieții lui și că, într-o bună zi, vălul care o acoperă se va da la o parte. Noi, în schimb, trăim cu ideea că prăpastia este a altuia și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Iar la dispoziție pot fi puse emoții, experiențe, gânduri, cunoștințe. Toate cărțile adevărate sânt la origine cărți de călătorii: autorul lor pătrunde pe un teritoriu necunoscut, indiferent care este acela ― insula Galapagos, atomul, sufletul, celula, războiul troian, o religie străină, infernul, o populație, transcendentul ― și vrea să le spună celorlalți ce a văzut acolo. Toată istoria civilizației, toată istoria "științei" și a cunoștințelor, echivalează cu istoria acestei împărtășiri care are în spatele ei ipostaza privilegiată de martor. Ceea ce vreau să spun este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din care îi cad lucruri stranii în momentele cele mai nepotrivite. Miniștri, ambasadori, televiziuni etc. Laudatio e făcută de eseistul elvețian Iso Camartin, un tip deștept cu mutră de șoricel, care își construiește discursul plimbîndu-l pe Andrei, post-mortem, prin paradis, infern și purgatoriu. Andrei, care și-a exploatat dintotdeauna surplusul de greutate pentru a obține efecte comice, asumîndu-și dezinvolt tema, îi mulțumește spunând că e prima oară în viață când cineva l-a făcut să simtă că n-are corp. Ceea ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ignorau cu desăvârșire pentru că pur și simplu nu îi privea. A trebuit să apară episodul Kosovo, în care România s-a implicat direct și în jurul căruia pasiunile intelectualilor s-au dezlănțuit, pentru a afla, opt ani mai târziu, prin ce infern trecuseră populațiile învecinate cu noi. În țările Europei isprăvile lui Miloșevici și ale generalilor lui îi umpleau pe oameni de stupoare, în vreme ce noi brodam pe tema ortodoxiei care ne înfrățea cu ei. Această plasare placidă în mijlocul lumii, în care dezinteresul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de o viață. Numai așa injuria poate să devină cordială, pentru că se bucură de imunitatea iubirii care o precedă. Cioran despre felul în care Noica nu și-a "valorificat" experiența de viață: "a trecut prin comunism ca un turist prin Infern". Noica despre aforismele lui Cioran: "sclipitoare ca un fulger după care nu mai vine tunetul". Pesimismul nu este o viziune asupra lumii, ci ocuparea unei poziții strategice în fața imprevizibilului. Pesimistul e de fapt un tip care se menajează: când pui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu atât sensul vieții tale este mai bine conturat. Exilații, cei care își părăsesc lumea lor, sânt nefericiți, se usucă și mor sufletește pentru că nu mai e nimeni care, urîndu-i, să le poată da măsura împlinirilor lor. Ei pătrund în infernul indiferenței pure. Adevărul este că bine, plin și variat nu se trăiește decât în societățile în care se urăște mult. Fericirea este indisociabilă de ura pe care o stârnești și de gândul liniștitor că, prin ceea ce ai făcut, ai lovit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-o, estremamente nobilă, servitoarea, o bunătate de femeie, ucenicii fierarului item, fetița cea de 6 ani, virtutea încarnată, păstorul luteran, un adevărat apostol, și toate aceste într-o dramă în care se petrec lucruri grozave. Această piesă curioasă este un infern plin de îngeri și de oameni de treabă. {EminescuOpIX 293} Ce sunt aceste caractere boite cu albeața morală, unse cu badanaua nobleței de suflet? Apoi ce să mai zicem de providență, care joacă rolul de mașinist. Când mama are să-și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în urmă și era încă citit și admirat, de aceea nu trebuie să ni se pară surprinzător că în jurul anilor 1307-1314, când Dante a început să redacteze celebra sa Commedia, a optat, firește, pentru latină. Din fericire, a început cu Infernul, nu cu Paradisul, și văzând că nu cunoaște și nu găsește cuvinte latine echivalente ale noțiunilor pe care dorea să le ilustreze, a renunțat și a continuat să conceapă capodopera sa în dialectul toscan.4 Autorii asupra cărora ne îndreptăm
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
vechi roman cavaleresc din ciclul Mesei Rotunde, un cavaler pe nume Galeotto ajută la înfiriparea iubirii dintre regina Ginevra și scutierul Lancialotto. Boccaccio (sau poate alții, nu se știe), gândindu-se la versul lui Dante care în Cântul V din Infern, episodul cu Francesca da Rimini, spune <<Galeotto fu il libro e chi lo scrisse>> (Galeotto a fost cartea și cel care a scris-o), și-a denumit opera astfel poate tocmai pentru a da să se înțeleagă că după cum acea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
poarta unui castel, în interiorul căruia poetul remarcă prezența a două uși, una înaltă și strâmtă, conducând spre viața virtuoasă, și cealaltă deschisă și mare, promițând bogății și glorie pământească. Fiecare ușă are o inscripție deasupra (ca și poarta iadului din Infernul lui Dante), și în timp ce femeia îl îndeamnă să treacă prin poarta îngustă, naratorul personaj o alege pe cea largă, demarând astfel o dispută între cei doi, bărbatul susținând necesitatea de a cunoaște toate lucrurile din lumea aceasta, pentru a-și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
legende, povestiri care par mai degrabă niște schițe, pentru că nu sunt trasate decât sumar anumite aspecte legate de viața unor personaje reale sau mitologice, fără a fi dezvoltate în toate detaliile 674. Inspirația vine 671 „Poarta, amintind de cea din Infernul lui Dante, are două inscripții - una lăudând, alta avertizând în legătură cu iubirea.” William D. Reynolds, The Parliament of Fowls: Overview, în Reference Guide to English Literature, 2nd ed., edited by D. L. Kirkpatrick, St. James Press, 1991. Este vorba despre două tipuri
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a Tarquinilor și au impus republica. De la Fericitul Augustin înainte, ea a fost percepută ca o figură centrală pentru definirea eticii seculare și a ideologiei Romei, în special atenția exagerată acordată onoarei și faimei. Dante însă nu o plasează în Infern, personajul feminin cunoaște o existență oarecum binecuvântată, portretizată fiind în mijlocul unui cor care glorifică noțiunea de onoare. Dacă la începutul Evului Mediu credința și dorința ei disperată de a-și păstra onoarea au fost apreciate, pe parcurs însă intenția și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fiind unul dintre acești daimoni „izgoniți de la zei”4. Urmează grupul daimonilor funcționali, personali sau psihopompi, unii (cel bun și cel rău5) fiind Însărcinați să Însoțească sufletul pe toată durata incarnării sale, iar ceilalți având Îndatorirea să-l călăuzească În Infern. Cea de a treia accepțiune, după interpretarea lui Detienne, care se bazează pe o mărturie a lui Porphyrios 1, va fi cea de daimon ca „putere supranaturală” nedeterminată, sens pe care Îl Îmbracă termenul cam peste tot la Homer. Exemplul
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sunt descriși ca personaje „Înspăimântătoare la vedere”, supuse, de altfel, marilor daimoni Adrastos, Dike, Poine și Erinys, care Îi Înșfacă pe păcătoși, Îi jupoaie și, apucându-i cu un clește, Îi cufundă În metal topit. Toate acestea se petrec În infernul sublunar pe care Îl invocă, după cum am văzut, și dialogul De facie... Dar daimonii osânditori sau salvatori nu sunt feriți de a face ei Înșiși greșeli În timpul misiunii lor terestre, ceea ce atrage asupra lor o pedeapsă (dike) pe care și-
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
în urmă și era încă citit și admirat, de aceea nu trebuie să ni se pară surprinzător că în jurul anilor 1307-1314, când Dante a început să redacteze celebra sa Commedia, a optat, firește, pentru latină. Din fericire, a început cu Infernul, nu cu Paradisul, și văzând că nu cunoaște și nu găsește cuvinte latine echivalente ale noțiunilor pe care dorea să le ilustreze, a renunțat și a continuat să conceapă capodopera sa în dialectul toscan.4 Autorii asupra cărora ne îndreptăm
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
vechi roman cavaleresc din ciclul Mesei Rotunde, un cavaler pe nume Galeotto ajută la înfiriparea iubirii dintre regina Ginevra și scutierul Lancialotto. Boccaccio (sau poate alții, nu se știe), gândindu-se la versul lui Dante care în Cântul V din Infern, episodul cu Francesca da Rimini, spune <<Galeotto fu il libro e chi lo scrisse>> (Galeotto a fost cartea și cel care a scris-o), și-a denumit opera astfel poate tocmai pentru a da să se înțeleagă că după cum acea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
poarta unui castel, în interiorul căruia poetul remarcă prezența a două uși, una înaltă și strâmtă, conducând spre viața virtuoasă, și cealaltă deschisă și mare, promițând bogății și glorie pământească. Fiecare ușă are o inscripție deasupra (ca și poarta iadului din Infernul lui Dante), și în timp ce femeia îl îndeamnă să treacă prin poarta îngustă, naratorul personaj o alege pe cea largă, demarând astfel o dispută între cei doi, bărbatul susținând necesitatea de a cunoaște toate lucrurile din lumea aceasta, pentru a-și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
legende, povestiri care par mai degrabă niște schițe, pentru că nu sunt trasate decât sumar anumite aspecte legate de viața unor personaje reale sau mitologice, fără a fi dezvoltate în toate detaliile 674. Inspirația vine 671 „Poarta, amintind de cea din Infernul lui Dante, are două inscripții - una lăudând, alta avertizând în legătură cu iubirea.” William D. Reynolds, The Parliament of Fowls: Overview, în Reference Guide to English Literature, 2nd ed., edited by D. L. Kirkpatrick, St. James Press, 1991. Este vorba despre două tipuri
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]