4,420 matches
-
cât se poate de grea, sub toate aspectele. Cea de a doua perioadă începe din 1863, anul secularizării averilor mănăstirești. Abia atunci ospiciul poate fi considerat ca o unitate de asistență medicală. Asupra acestei perioade ne oprim cu mai multă insistență, folosind unele date de arhivă încă inedite, în intenția de a reconstitui imaginea caracteristică acestei unități, în perioada de început a psihiatriei românești. Pentru curățenia corporală a bolnavilor erau pieptănate cu "peptene des", aflate doar în număr de 4, și
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
coridoare). Fiecare dintre secții urma să aibă o viață separată, unirea într-o perspectivă de ansamblu fiind realizată, pentru Lukaszewski, prin arbuști verzi în permanență. Sunt prevăzute pavilioane cu destinație de distracții, club și servicii speciale. Lukaszewski se pronunță cu insistență pentru ergoterapie, căreia, în spiritul psihiatriei germane, de care credem că aparține ca formație îi atribuia un rol deosebit de importat în tratamentul unor alienați. El critică, în lucrarea sa, pe doctorul A. Șuțu, profesor de psihiatrie la București, care era
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
slavă, precum Basarabia. Pe 2 februarie, generalul Ignatiev făcea presiuni diplomatice asupra Vienei de a-și preciza poziția în legătură cu intrarea în război a Rusiei 48. Între timp însă Serbia și Muntenegru negociau cu Turcia, prin intermediul Vienei, apropiindu-se de o înțelegere, încât insistențele lui Ignatiev aveau noimă, fiindcă tocmai slavii sud-dunăreni puteau strica planurile Sankt-Petersburgului. Diplomația, spune Eminescu, la 6 februarie, e cuprinsă "de cutremur nervos"49. O telegramă a agenției Havas anunță, pe 12/24 februarie, că pacea între Serbia și Turcia
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
un document CIA, redactat cu două săptămâni înaintea semnării Actului Final, se precizează: "Singura excepție evidentă la docilitatea est-europeană a fost România. (...) Românii au deviat de la poziția sovietică într-o varietate largă de probleme. De exemplu, Bucureștiul a încercat cu insistență să întărească stipulările ulterioare, cu intenția evidentă de a-i face pe sovietici responsabili de eventuale violări ale acordurilor."303 Emil Bodnăraș motiva astfel insistențele României, în 1974, în fața ambasadorului american Harry Barnes: "în timp ce cuvântul unui gentelman englez sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
de la poziția sovietică într-o varietate largă de probleme. De exemplu, Bucureștiul a încercat cu insistență să întărească stipulările ulterioare, cu intenția evidentă de a-i face pe sovietici responsabili de eventuale violări ale acordurilor."303 Emil Bodnăraș motiva astfel insistențele României, în 1974, în fața ambasadorului american Harry Barnes: "în timp ce cuvântul unui gentelman englez sau chiar al unui comunist chinez era o garanție, nici măcar un raft întreg de dicționare nu era de ajuns să-i faci pe sovietici să respecte vreo
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Wittgenstein însuși își amintea că a fost un copil și un adolescent lipsit de încredere în sine și, de aceea, foarte preocupat să facă o bună impresie celor din jur. Mințea uneori din dorința de a răspunde așteptărilor celor apropiați. Insistența lui înverșunată de mai târziu de a mărturisi prietenilor adevăruri neplăcute despre sine poate fi înțeleasă drept o reacție extremă față de o asemenea purtare. Cum a fost posibilă o transformare atât de radicală? Există motive serioase pentru a presupune că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
intriga. La Trattenbach și, mai târziu, la Otterthal, un alt sat sărac de munte în care Wittgenstein a funcționat ca învățător, ei erau foarte nemulțumiți îndeosebi pentru că îi reținea după-mesele departe de casă pe elevii mai dotați și motivați. Iar insistența lui Wittgenstein de a i pune la treabă pe copiii leneși și neinteresați a dus la incidente. Ceea ce îl indigna pe învățător în comportarea unor copii erau cu deosebire minciuna și răutatea.56 Pierzându-și răbdarea, trecea uneori la corecții
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fascinantă a unora din implicațiile filozofice ale operei logice a lui Frege și Russell. Trebuie să reținem însă din capul locului că nu distincția dintre ceea ce „se poate spune“ și ceea ce „se arată“, pe care Wittgenstein i-o semnala cu insistență lui Russell, a fost cea care le-a stârnit interesul, ci, cu deosebire, consecințele antimetafizice ale delimitării domeniului a ceea ce se poate spune prin caracterizarea dată propozițiilor cu sens drept „imagini“ ale stărilor de lucruri. Astfel, în textul lui programatic
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că termeni ca timp sau cunoaștere au, ca și cuvintele obișnuite, folosiri dintre cele mai diferite drept un „neajuns“ este comparată cu afirmația cuiva „că lumina lămpii mele de citit nu este lumină adevărată pentru că nu are o graniță netă“. Insistența lui Socrate de a ridica termenul cunoaștere la rangul de „supranoțiune“, printr-o definiție, este comentată astfel: „Așa cum se pune problema s-ar părea că este ceva greșit în folosirea obișnuită a cuvântului «cunoaștere». Se pare că noi nu știm
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ordine și că această folosire va trebui să constituie baza clarificărilor pe care le oferă cercetarea filozofică. Jocurile de limbaj, pe care le imaginează Wittgenstein, au menirea să o facă cât mai transparentă. Pe de altă parte, se semnalează cu insistență că multe încurcături și confuzii conceptuale, acele confuzii pe care Wittgenstein le numește de obicei „gramaticale“, devin posibile, ba chiar de neevitat, deoarece suntem induși adesea în eroare de formele noastre comune de exprimare, de analogiile pe care le sugerează
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în ceea ce privește limba română este aceea a modului în care vede el că se construiește și se evidențiază orizontul stilistic românesc în și prin această limbă. Filonul filozofic al acestei gîndiri este în mod evident marcat de kantianism, printr-o perpetuă insistență asupra problemei cunoașterii, deși numeroase precizări încearcă o delimitare de acest sistem în varianta lui originară. Este frecventă și încercarea de delimitare față de concepția postkantianului Ernst Cassirer, dar modelul acestuia este detectabil în distingerea formelor culturale și în conceperea investigației
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de sine", numai a sa, atunci fiecare om vorbește limba sa și numai a sa, individul vorbitor plasîndu-se în plin solipsism, fără a putea comunica eficient cu alții, fără a fi înțeles și fără a-i înțelege pe ceilalți. Totuși, insistența pe faptul că, prin limbă, fiecare neam își caută deschiderea în cultură, se stabilește uneori mai precis că, prin "om", Noica înțelege o comunitate umană care vorbește o anumită limbă. Soluția nu are însă valabilitate generală, fiindcă deseori se relevă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să întârzii aici, / pe treapta supremă la care / ființa nu scade ca umbrele, nici prezența nu trece-n mișcare..." Parabole, balade, ditirambi, psalmi, sonete, elegii, invocații modurile cele mai variate se rotunjesc finalmente într-o amplă monadă cogitativă; însă prin insistența în filozofare fluxul liric devine exsanguu. Cicluri precum Cele șapte vămi ale văzduhului, Logosul, Psalmii la televizor, Cvadratura cercului și nu numai, dintr-un volum ori altul, pot ademeni pe puțini. O echilibrare fericită era de găsit în 1990 în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
existențialist, ființa era "fără rațiune, fără cauză, fără necesitate" (L'Etre et le néant). Nu găsim la acest Ioan Alexandru depresiv ("Poate și acuma-s în pământ") linia sobră a lui Blaga. Expresia nu validează totdeauna ideea. Prozaisme, supărătoare prin insistență, produc denivelări; deliricizat, discursul cedează pasul retoricii conceptuale, demonstrative; utilizarea lesnicioasă a versului liber favorizează adesea redundanța, totuși poetul cu certe disponibilități e o figură de prim-plan. După Infernul discutabil, o altă apariție relevantă, Vămile pustiei (1969), consolida poziția
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
așteptarea poetului blestemat). Te poți descoperi în câteva stihuri (inspirate); respiri în fraze rotunde, dar și extratextual. "Poemul e o concentrare de energie cu ajutorul căreia știu mai multe despre mine însumi, despre lume". Frapantă, la întâia-i apariție editorială, era insistența cu care debutantul își gândea instrumentația verbală; mefient, incisiv, obstinat, îl absorbea asediul îndelungat al cuvântului; îl tenta o poetică personală tranșantă, dinamică, franc opusă locurilor comune. Frontiera dintre cuvinte (titlul plachetei din 1988) devenea obiect de aprige explorări; interesau
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a făcut zeci de demersuri birocratice pentru a fi lăsat să se întoarcă să-și caute ochelarii săi speciali (în lipsa cărora abia de vedea la doi pași) fără a fi oprit de grănicerii statului fost dușman. După doi ani de insistențe, în sfârșit i s-a dat voie și miracol! și-a recuperat minunații săi ochelari de la un sătean care i-a găsit și n-a reușit să-i vândă nici măcar la un preț modic. (Ochelarii aceia erau atât de speciali
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
născut și idila cu sora lui Julius, Magdalena Vera Sara. Julius a ținut și pe mai departe legătura cu Ramon, vorbeau pe skype de două ori pe săptămână (până când, din cauza relațiilor tensionate cu republica soră, li s-a recomandat cu insistență s-o mai slăbească, "nefiind deloc indicate asemenea convorbiri cu dușmanii patriei"). Cum cei doi locuiau foarte aproape de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
Zimberlan, lucrurile au evoluat, iar hotarul dintre cele două republici surori a devenit permeabil parcă numai dinspre sud spre nord și nu și invers. Asta a fost, pentru un timp, norocul lui Julius. Norocul că n-a putut, cu toate insistențele, să treacă în Republica Democratică Vandana pentru a-i arăta lui Tibi că nu e cu nimic mai breaz decât el. Da, dar a venit Tiberius (Tibi) în Republica Umanistă Vandana, în localitatea Crăcile de Sus, cu limuzina sa strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
numite religii de martiri, impregnate cum erau de acest fel de stoicism. Martiriul capătă aura unui ideal popular, exprimând o dorință arzătoare de sacrificiu din partea credincioșilor evrei și creștini. Cursul evenimentelor consacră modelul profetului-martir, care se cristalizează după perioada macabeeană. Insistența midrashică pe figura profetului care suferă pentru credință și este persecutat de propriul popor pare să aibă mai degrabă valoare de autoacuzare cu scop didactic. Dar în perioada tanaitică, ce cuprinde primele două secole ale erei noastre, prevalează imaginea profetului-martir
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fără îndoială, cu o distorsiune culturală, dar ea introduce totodată victimele în sfera de înțelegere a ne-evreilor, furnizând un conținut suferinței și morții lor și reintroducând pe nesimțite elementul religios, căci ești martir în primul rând pentru credința ta. Insistența pe această dimensiune a martiriului se impune treptat, iar utilizarea în ebraică a unui alt termen, kedoshim "sfinții" sau "sanctificații" -, pentru a desemna victimele este un alt semn al constituirii treptate a noii religii a Holocaustului. Și totuși, dacă examinăm
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
a făcut zeci de demersuri birocratice pentru a fi lăsat să se întoarcă să-și caute ochelarii săi speciali (în lipsa cărora abia de vedea la doi pași) fără a fi oprit de grănicerii statului fost dușman. După doi ani de insistențe, în sfârșit i s-a dat voie și miracol! și-a recuperat minunații săi ochelari de la un sătean care i-a găsit și n-a reușit să-i vândă nici măcar la un preț modic. (Ochelarii aceia erau atât de speciali
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
născut și idila cu sora lui Julius, Magdalena Vera Sara. Julius a ținut și pe mai departe legătura cu Ramon, vorbeau pe skype de două ori pe săptămână (până când, din cauza relațiilor tensionate cu republica soră, li s-a recomandat cu insistență s-o mai slăbească, "nefiind deloc indicate asemenea convorbiri cu dușmanii patriei"). Cum cei doi locuiau foarte aproape de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
Zimberlan, lucrurile au evoluat, iar hotarul dintre cele două republici surori a devenit permeabil parcă numai dinspre sud spre nord și nu și invers. Asta a fost, pentru un timp, norocul lui Julius. Norocul că n-a putut, cu toate insistențele, să treacă în Republica Democratică Vandana pentru a-i arăta lui Tibi că nu e cu nimic mai breaz decât el. Da, dar a venit Tiberius (Tibi) în Republica Umanistă Vandana, în localitatea Crăcile de Sus, cu limuzina sa strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
a primit acei bani, pentru că banii erau blocați, din porunca Divanului Domnesc, după cererea lui Constantin Hurmuzache. Pentru familia Eminovici, Ipoteștiul era ca și pierdut. Încă de la 10 iunie 1849, Raluca Eminovici ceruse Tribunalului și cererea a repetat-o, cu insistență, la 2 iunie 1850, la 1 decembrie 1850 și la 21 decembrie 1850, să-i "ocrotească" acei 1400 de galbeni "din zestrea sa", care intraseră în cumpărarea Ipoteștiului 43. Raluca știa bine că, prin paragraful 1640 din Condica "țivilă", soțul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
justiție democrate. Și totuși, globalizarea și democratizarea sunt adesea procese complet separate. Guvernul Statelor Unite și alte „democrații” dezvoltate s-au arătat adesea dornice să sprijine și dictatori care susțineau capitalismul global. Chiar și atunci când aceste economii industriale încurajează și democratizarea, insistența lor cu privire la procedurile democratice trece rareori de fațadă, care include prea rar cererea de participare egală a femeilor. Acest lucru se datorează în parte faptului că și țările capitaliste „democratice” avansate, care impun agende pe scena internațională, sunt incomplet democratizate
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]