2,606 matches
-
subtilă tehnică a autoapărării. O platoșă paradoxală, În care cuvintele se ascund Îndărătul altor cuvinte, iar imaginile se cheamă, peste obstacolul atât de fragil al timpului, al datei, unele pe altele. O cursă nebunească, iscată ca din senin, din Înseninarea involuntară a spiritului care se mărturisește Într-un confesional obscur, neștiut, ce-și construiește propria biserică pe măsură ce prinde el Însuși contur. Enigma jurnalului intim - dacă există vreuna - nu poate fi descifrată dacă nu vom Începe investigarea cu exteriorul: cu nevăzuta, mortuara
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
aproximabilă prin simțuri. Inventarul morții De ce relația dintre jurnalul intim și moarte este, totuși, atât de importantă? În primul rând, pentru că moartea e parte a acestuia, un main ingredient, o componentă de bază, dacă nu chiar punctul de fugă, ținta involuntară spre care se Îndreaptă. Când Jean Rousset avansa ipoteza absenței destinatarului În cazul jurnalului intim 6, el viza, desigur, pactul secretului care, mai ales În secolul al XIX-lea, intra În regula jocului. Chiar În cazul jurnalelor intime necunoscute, păstrate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
contextul amorf În care existase până atunci, cuvântul ascuns intră Într-un fel de alergie la singurătate, creîndu-și propria lume. Intimul e „În altă parte”! Structură secretă și centru invizibil, intimitatea devine personajul central, obligatoriu și esențial al unui text involuntar, În care nevoia de auto-scrutare a scriitorului produce și un efect paralel, neluat inițial În considerare: efectul de real este dublat de un efect de ficțiune. Jurnalul intim e, probabil, singura formă literară În care ficțiunea nu e un dat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intimă”, „scrutarea subiectivă” aduc la același numitor aspirația constructivă și rapacitatea micilor Întâmplări cotidiene. Ca Într-o cutie cu fund dublu, tensiunea acumulată a zilei Își creează un spațiu al refugiului din care va trimite spre exterior semnale derutante. Expresivitatea involuntară a intimității deturnează dorința inițială de ordine Într-un factor perturbator și Într-un agent al dezordinii. Incoerențe și miopii Fără Îndoială, ar trebui urmărite mutațiile petrecute În decursul scurtei evoluții Între negarea realului și recolonizarea lui cu fantasme extrase
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ca o realitate ireductibilă și ca un punct de răscruce dintre Înăuntru și În afară, e de la sine Înțeles că el nu-și poate justifica nici una din prejudecăți. Secretul, Închiderea, opacitatea se dovedesc forțe inerte, pasive, ușor Înfrânte de un involuntar dar atotprezent instinct al comunicării. Intimul (și intimismul) nu se epuizează niciodată În spațiul limitat al paginii. Formule comunicaționale prin excelență (ne relevăm intimitatea nu pentru a o ascunde imediat În adâncimi Încă mai mari - ar fi mai simplu să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
biografia scriitorului - o anumită transparență. Deși inițial jurnalul intim pare să opacizeze fluxul de Întâmplări și amănunte ce izvorăște necontenit din biografie, În cele din urmă el va acționa ca un mecanism de amplificare a gestualității (auto)biografice. Mizând pe involuntara lui transparență, intimul Își relevă rolul de mediator, fiind poarta prin care spiritul Își apropriază o parte din real: partea cea mai neînsemnată, În aparență, partea cea mai vie din ființa și din gândul scriitorului. Subiectul confesiunii intime e atât
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a convenției instaurate mai Întâi de limbaj și apoi de funcția acestuia de a comunica, autoadresarea (teoretică, firește) relaxează instinctele agresive care fac din scriere o formă de alienare a subiectului de propria sa substanță. În acest imperiu al democrației... involuntare, rearanjarea temelor, a subiectelor și a obsesiilor Îngăduie instituirea unor relații În care lucrurile obiectiv grave se așază firesc alături de cele evident frivole. Or, tocmai alternanța aleatorie, combinațiile șocante Între mărturisirea plină de tensiune și Înregistrarea aproape mecanică a detaliilor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
zi, ci și prin ierarhizarea lor În interiorul aceleiași zile. Intimitatea este, așadar, un element de echilibrare a forțelor centrifuge ale jurnalului și de stabilizare a tensiunilor produse de impactul fragmentelor brute decupate din realitate. Apanaj al textului literar și excrescență involuntară a acestuia, ea se transformă, pe nebăgate de seamă, Într-o instanță care validează ori sancționează succesiunea incontrolabilă de Întâmplări. Chiar dacă, În evoluția lui, jurnalul cunoaște și formule care se Îndepărtează de modelul inițial (jurnalul de călătorie, jurnalul scrierii unei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
159. (26) Ibidem. (27) Ibidem, p. 160. (28) Ibidem, p. 161. Imaginile eului: Arta (auto)portretuluitc "Imaginile eului \: Arta (auto)portretului" Desenul din covor Transcriere sistematică a Întâmplărilor și gândurilor unui autor, jurnalul intim este o grafie a minții. Portret involuntar, el recompune din fragmente chipul ignorat al celui care scrie. Acuta subiectivitate a autorului de jurnale se vede contrariată de obiectivitatea involuntară, când nu de-a dreptul contraproductivă, a scrisului. Dorința de mărturisire și de eternizare (prin scris) a mărturisirii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din covor Transcriere sistematică a Întâmplărilor și gândurilor unui autor, jurnalul intim este o grafie a minții. Portret involuntar, el recompune din fragmente chipul ignorat al celui care scrie. Acuta subiectivitate a autorului de jurnale se vede contrariată de obiectivitatea involuntară, când nu de-a dreptul contraproductivă, a scrisului. Dorința de mărturisire și de eternizare (prin scris) a mărturisirii, de a marca trecerea clipei - toate, Însemne ale fragilității psihice - se devoalează, asemeni celebrului desen din covor al lui Henry James, recunoscând
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unei persoane apropiate, Împlinirea unei vârste rotunde sau revelația neliniștitoare a Îmbătrânirii devin pretexte pentru o scrutare atentă, melancolică, a propriului eu. Tentația auto-comunicării Așadar, autoportretul este mai degrabă o sfidare a normei, decât confirmarea intenționalității. El e o autografiere involuntară, În terminologia lui Philippe Lacoue-Labarthe2, un accident ce sfidează regula notației aparent sustrasă dorinței coerente de a semnifica. Jurnalul intim produce În mod spontan o aliniere a evenimentelor cotidiene după o lege sui-generis a selecției și a ordonării. Acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
trec În pagina de jurnal, impunând, printr-o obiectivare insesizabilă, propria variantă asupra Întâmplărilor. Pe acest traseu, În acest proces, eul creator se despică În două entități. Cea dintâi este un purtător al confesiunii, cea de-a doua un receptor involuntar al acesteia. Construindu-și, chiar inconștient și neintenționat, autoportretul, scriitorul ajunge să contemple o realitate În care nu se recunoaște, dar de care e obligat să țină seama. Din acest motiv, momentul recunoașterii este dublat de cel al contrarietății. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
obiectivității apriorice (și utopice) a jurnalului intim: dacă autorul Însuși nu-și poate recunoaște chipul sau gândurile, cu atât mai puțin va fi el capabil să tezaurizeze ceva din realitatea „obiectivă”, exterioară! Proba auto-recunoașterii subiective conduce, așadar, la ideea ficțiunii involuntare. Derularea temporală a scrierii scoate de sub autoritatea scriitorului materia textuală pe care acesta Își Închipuie că o domină până În cele mai mici amănunte. Zona incontrolabilă, aceea dintre eul privitor și eul privit, devine tocmai un spațiu al literaturii. Al ficțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de acest moment de liniște; ascultă-mă8. În acest caz, dorința de cunoaștere a eului propriu ascunde voința de a-l controla. Michelet introduce, Însă, un element cu totul surprinzător Într-un studiu „științific”: pasiunea. Perturbatoare prin excelență, sentimentele, subiectivitatea, expresivitatea involuntară a textului scot mărturisirea de sub constrângătoarele interdicții auctoriale. Acționând Însă În spațiul literaturii, scriitorul proiectează niște false imagini, care Îl trimit În zona artelor plastice. Consistența autoportretului provine din posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat. Portretistica
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Rândul alb care separă o zi de alta, segmentarea aproape mecanică a porțiunii zilnice din jurnal fluidizează până la prolixitate o materie pe care autorul ar vrea-o concentrată și plină de expresivitate. Eul privitor Un autoportret - mai degrabă un autoportret involuntar - putem descifra totuși În orice jurnal. Dar el nu corespunde liniilor pe care voia autorul să le imprime. Chiar În cazurile În care funcțiile jurnalului conțin o clară direcționare În sensul prospectării și autoscrutării (pentru Charles du Bos, de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și autoportret e diferența care, Îndeobște, poartă un nume inefabil: saltul calitativ. Pe când portretul rămâne În limitele unei presupuse obiectivități și răceli, autoportretul este Întotdeauna „fierbinte”: el adaugă liniilor și contururilor, luminilor și umbrelor un excedent de tensiune psihică. Insert involuntar și, adeseori, insesizabil, autoportretul creează o asimetrie plină de vigoare În jurul căreia se ordonează jurnalul intim Însuși. Autoportretul trimite automat la ideea de persoană, de autor și, firește, de eu. Însă atotputernicia pronumelui personal eu nu e componenta psihanalitică a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
bezna compactă În care se mișcă. Sunetele emise Înspre țintele necunoscute se Întorc modulate, iar radarul ultrasensibil nu face decât să decodifice și să sistematizeze semnificațiile acestui decupaj În real. Prin urmare, acumularea de asimetrii transformă jurnalul Într-o oglindă involuntară a eului. Adică forma cea mai complexă de autocunoaștere. (De altfel, În Evul Mediu, speculum, oglinda, oglindirea, numea sistematizarea enciclopedică a cunoștințelor.) Fără Îndoială, e vorba de o oglindă retrospectivă, Îngânând ironic inscripția de pe retrovizoarele automobilelor de azi: „Obiectele percepute
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții de obiectivitate al scriitorului, la cealaltă, de expresivitatea involuntară a decupajului zilnic - conferă jurnalului, ca Întreg, rolul de conștientizare a sinelui. Adică prerogativele fantasmării În marginea a ceea ce pare cunoscut, acceptat și inamovibil. Înainte de a fi scrierea multiformă (Însă ușor previzibilă) a ceea ce se vede, jurnalul e investigarea turbulentă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și al unei previzibile subiectivități. Însă - o știm din numeroasele analize psihologice ale jurnalului intim - pactul sincerității nu constituie un impediment pentru scriitorul care Încearcă să se autoportretizeze. Mai mult, autoportretul este Întotdeauna un amestec de voință auto-descriptivă și expresivitate involuntară. Ceea ce autorul spune În mod voit și conștient e la fel de relevant - dacă nu chiar mai relevant! - ca și ceea ce ascunde sau falsifică. Capcane mentale Oricum ar sta lucrurile, jurnalul intim acționează ca un agent de stimulare a creativității auctoriale. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o parte, și a simbolicii, pe de alta, marchează limitele (ele Însele vagi!) Între care se Întinde domeniul autoportretizării. Printr-o selecție instantanee și inconștientă, textul se va ordona În jurul unor realități, și nu În jurul interpretărilor, așa cum sugerează autorul. Expresivitatea involuntară a autoportretului provine - după cum anticipam - tot din refuzul interpretării. Chiar dacă În final acel eu prin mine conține Întregul „program al imaginarului”, el ajunge să vorbească mai mult despre text, decât despre autor. Desprins de formidabila capcană a presiunii subiectivității, textul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În drumul „ficționalizării” unei realități adeseori lipsită de spectaculozitate. În final, ca o Însumare a tuturor acestor eșecuri, viața scriitorului va deveni biografia unui personaj fictiv, greu de recunoscut chiar pentru cel care scrie. După cum se știe, există o expresivitate involuntară a oricărui text, o ieșire de sub control a imaginii pe care, cu obstinație, vrea să o propună. În laborator Pentru o Întreagă categorie de autori, jurnalul intim e locul În care se produce transformarea „reprezentării-idee” În „ființă fictivă”24. Acceptând
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
specializate ce se găsesc în organele de simț, care intră în activitate emițând influxuri nervoase diferite ca frecvență, amplitudine, ca moment de declanșare și de încetare, în funcție de particularitățile stimulului receptat. Putem vorbi despre o învățare spontană, neintenționată, bazată pe atenția involuntară și o învățare intenționată, care impune concentrarea atenției, care permite prin intermediul factorilor motivaționali, dezvoltarea abilităților de a învăța, perfecționându-ne tehnicile acestui proces. Influxul nervos codificat călătorește prin axonul celulelor receptive, continuându-și drumul pe căile nervoase ascendente specifice, adică
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
celulele nervoase specializate ce se găsesc în organele de simț, care intră în activitate emițând influxuri nervoase diferite ca frecvență, amplitudine, ca moment de declanșare și de încetare, în funcție de particularitățile stimulului receptat. Există o învățare spontană, neintenționată, bazată pe atenția involuntară și o învățare intenționată, ce impune o mare putere de concentrare a atenției, ceea ce permite, prin intermediul factorilor motivaționali, dezvoltarea abilităților de a învăța, perfecționându-ne tehnicile acestui proces. Influxul nervos codificat călătorește prin axonul celulelor receptive, continuându și drumul pe
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
îi ușurează vorbirea. Se obține astfel o vorbire diluată, neclară, parafrazată. Simptomele motrice și psihice se află într-o interacțiune inductivă, căci apropierea fricii de a vorbi mărește dimensiunile convulsiei și invers, mărirea convulsiei mărește frica. Embolofrazia este o mișcare involuntară pentru a masca slaba dezvoltare a motricității vorbirii. Este un fel de reacție de apărare, de adaptare la un defect. Adesea fac mișcări însoțitoare, voluntare, ca mijloc de învingere a convulsiilor. Exemple: se mișcă de pe un picior pe altul, închid
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
a o deosebi de celelalte forme ale sindromului dislexic, aceasta fiind consecutivă afaziei sau dislaliei. Precizăm însă că cea consecutivă dislaliei este o dislexie evolutivă „de dezvoltare” deoarece dificultățile dispar parțial sau total pe parcursul terapiei, iar cea consecutivă afaziei adesea involuntară „de regresie permanentă” (Lafon R.). Și dislexia educativă (socio-culturală) are un caracter provizoriu, fiind alimentată de frecvența școlară neregulată, de tulburări comportamentale, de deficite auditive și vizuale, de condiții precare educative și economice. Aceasta se va atenua progresiv cu vârsta
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]