3,057 matches
-
unitate a românilor? A fost un condotier, sau un precursor al României Mari? Istoricii romantici ai generației care a făcut la 1859 România au pus În evidență ceea ce credeau ei a fi proiectul național al lui Mihai. Interpretare abandonată de istoriografia critică de la 1900, dar reluată și amplificată o jumătate de secol mai târziu de ideologia național-comunistă. Apele sunt atât de agitate, Încât și astăzi cu greu se poate vorbi fără patimă despre „unirea de la 1600“. În fapt, nu a fost
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
și vreme de un deceniu, a circulat un manual unic (pentru elevi, studenți și profesori În egală măsură): Istoria R.P.R. (România devenise R.P.R. — Republica Populară Română), apărut sub direcția lui Mihail Roller (istoric improvizat, ajuns un fel de „dictator“ al istoriografiei românești). Istoria „burgheză“ de până atunci pusese accentul pe ideea națională și pe legăturile cu Occidentul. Acum, naționalismul era prohibit, singurul acceptat fiind cel rusesc (deghizat În „internaționalism“ sovietic). Accentul s-a deplasat pe „lupta de clasă“ (Între burghezul român
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
17-23, și Le Mythe de Zalmoxis, ibidem, 1993-1994, pp. 23-36. 4. Mircea Eliade, The Romanians. A Concise History, București, 1992, p. 13. 5. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. I, Iași, 1888, p. 307. 6. Ioan Bogdan, Istoriografia română și problemele ei actuale, București, 1905, p. 21; Însemnătatea studiilor slave pentru români, București, 1894, pp. 17-19 și 25; Românii și bulgarii, București, 1895. 7. Marc Bloch, Apologie pour l’histoire ou Métier d’historien, Paris, 1964, p. 15
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
eminesciană, Leonida Maniu • Eminescu și cultura indiană, Demetrio Marin • Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței, Henri Bergson • Evoluția creatoare, Henri Bergson • Existențialismul francez, Andrei-Iustin Hossu • Fals tratat de jurnalism, Alexandra Hasan • Introducere în metafizică, Henri Bergson • Istoria flirtului, Fabienne Casta-Rosaz • Istoriografia română la vârsta sintezei: A. D. Xenopol , Al. Zub • Începuturi și sfârșituri, Lev Șestov • Jurnalul de călătorie al unui filosof, Hermann Keyserling • Mântuirea prin evrei , Léon Bloy • Memoria colectivă, Maurice Halbwachs • Mihail Kogălniceanu: un arhitect al României moderne, Al. Zub • Revelațiile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Hreasca, lângă Doljești. Acolo a bătut Ștefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din țară și el însuși a rămas stăpân cu putere”. În Letopisețul de la Putna nr. I se pomenește o a doua luptă la Orbic (Arbic), pe care istoriografia recentă n-o mai pomenește. Grigore Ureche, după aproape două veacuri, avea să scrie: „Déciia Ștefan Vodă strâns-au boiarii țării și mari și mici și altă curte mărunte dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
un glas: În mulți ani de la Dumnezeu să domnești.» Și décii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan Vodă steagul Țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” În istoriografia noastră relatarea cronicarului a fost primită ca atare, iar majoritatea istoricilor români au crezut că „ridicarea în domnie a lui Ștefan cel mare” s-a făcut la Direptate, un câmp pustiu. Într-un studiu ceva mai recent, Constantin Rezachevici s-
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
evita, ne îndeamnă să credem că toate acestea nu sunt altceva decât mărturii ale talentului de diplomat, cu care Mihul era înzestrat din plin. Încă un amănunt care a trecut neobservat ne face să ne întărim această convingere. În unanimitate istoriografia noastră a condamnat actul de închinare (formulă de altfel exagerată) a Moldovei față de turci, iar Mihul a fost făcut răspunzător pentru faptul că a dus tratativele și, mai mult chiar, i s-a pus în seamă inițiativa acestei noi orientări
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a fost făcut răspunzător pentru faptul că a dus tratativele și, mai mult chiar, i s-a pus în seamă inițiativa acestei noi orientări în politica externă a Moldovei. Nu vrem să aducem o notă discordantă în felul în care istoriografia noastră l-a privit pe Mihul, dar ni se pare surprinzător faptul că nimeni nu s-a gândit să disocieze pe executant de inspiratorul actului. În această privință documentele și știrile pe care le avem sunt suficient de limpezi, pentru
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
la concluzia că Ștefan contracta prea multe obligații de vasal față de regele polon. Ele sunt prea generale ca să ne îngăduie o asemenea concluzie. Asemenea acte de credință, pe care Ștefan le-a dat cu prodigalitate suveranilor vecini, au constituit în istoriografia noastră un motiv de lungi explicații, pentru a se demonstra că, prin ele, independența și considerația de care se bucura voievodul Moldovei, n-au fost știrbite cu nimic. Dar asemenea acte scrise, în jurisdicția relațiilor dintre vasal și suzeran, contează
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
oameni porneau spre Dunăre sub comanda sultanului. În timp ce Vlad Țepeș trebuia să înfrunte cea mai numeroasă și cea mai puternică oaste pe care o cunoscuse Europa până atunci, Ștefan cel Mare se hotărăște să atace și să cucerească Chilia. În istoriografia noastră s-a discutat acest episod și s-a încercat să se explice cum de a fost posibil ca Ștefan cel Mare să atace pe omul care-l ajutase să ia scaunul Moldovei, într-un moment în care acesta înfrunta
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
lui Ștefan cel Mare depășește cu mult atât ca efective, cât și ca rezultate bătăliile celebre din secolul al XV-lea care s-au purtat în Occident. De aceea, unii istorici străini se îndoiesc sau nu pun temei pe afirmațiile istoriografiei noastre, considerându-le exagerări, pornite dintr-un sentiment firesc de exaltare a eroismului național. Campania din anul 1475 s-a desfășurat după sistemul clasic de luptă al românilor, pomenit pentru prima dată la asediul Adrianopolului, în 1205, și pe care
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a-i avea cu sine, ținând sfat cu boierii săi, le dădu slobozire ca la vreo cincisprezece zile, dar așa că erau ținuți a se întoarce la Dunăre, după acel răgaz cu merinde”. În general, (scriam acum 40 de ani), în istoriografia noastră a fost acceptată părerea potrivit căreia, Ștefan cel Mare a fost constrâns să-i slobozească pe țărani ca să-și caute familiile și să vadă ce-a rămas în urma invaziei. Este un punct de vedere care pornește de la relatarea lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
relatarea lui Baltazar de Piscia. Iorga a fost de această părere, dar, ulterior, a considerat că domnul a luat această măsură în mod deliberat, care avea ca scop împrospătarea proviziilor, oastea sa aflându-se în tabără de două luni. Dacă istoriografia comunistă considera că Ștefan cel Mare a fost trădat în mod sistematic de boieri, în istoriografia „postrevoluționară” s-a ajuns la încheierea că țăranii l-au trădat, l-au părăsit pe Ștefan. Această interpretare absurdă s-a inspirat tot din
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
domnul a luat această măsură în mod deliberat, care avea ca scop împrospătarea proviziilor, oastea sa aflându-se în tabără de două luni. Dacă istoriografia comunistă considera că Ștefan cel Mare a fost trădat în mod sistematic de boieri, în istoriografia „postrevoluționară” s-a ajuns la încheierea că țăranii l-au trădat, l-au părăsit pe Ștefan. Această interpretare absurdă s-a inspirat tot din relatarea lui Baltazar de Piscia, forțând însă limitele unei interpretări decente și pertinente. Planul sultanului era
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a toată țara Moldovlahiei”, formulă pe care o întâlnim pentru prima dată în diplomatica medievală a Moldovei, formulă ce va reveni abia peste un secol, cu voievozi care vor domni pe rând în Moldova și Muntenia. S-a afirmat în istoriografia noastră că unitatea de luptă românească împotriva turcilor nu s-a putut realiza în secolul al XV-lea, pentru că, uneori, s-au aflat pe scaunul țării domni care n-au avut calități politice și militare deosebite, dar, mai ales, pentru că
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cunoscut conținutul Cronicii moldo-germane în traducerea lui C. Chițimia, nu au acordat nici o importanță amănuntelor pe care le cuprinde aceasta în legătură cu lupta de la Baia și cu lupta de la Șcheia. Erau plăsmuiri ce nu meritau să fie luate în seamă. Noua istoriografie marxistă, prin pana lui Barbu Câmpina, a dat o importanță deosebită acestei cronici, deoarece oferea argumente pentru a vorbi despre trădarea boierilor lui Ștefan cel Mare. Rezumând în Istoria României, se menționa că „nu se poate explica alăturarea cetelor boierești
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
surse, acest boier e numit Muha (quidam Muha de Valachia), în timp ce Liborius Nacker îl socotea un rus intrat în solda lui Ștefan cel Mare, devenind un dregător cu însărcinări militare. Lui Muha i s-a acordat o atenție sporită de către istoriografia marxistă, deoarece el a fost considerat ca fiind șeful unei răscoale antifeudale a țăranilor români și ruteni din Pocuția. În ultima sinteză de istorie a românilor se vorbește despre „o puternică răscoală izbucnită în teritoriile ruse ale Poloniei, condusă de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
feudale românești, Moldova și Țara Românească (197), am arătat că feudalismul românesc are particularități care îl deosebesc de feudalismul apusean. Problemele ridicate în cărțile citate nu au fost puse în discuție. S-a preferat ocultarea lor, pentru a nu stânjeni istoriografia oficială. Concluzia la care a ajuns Florin Constantiniu, într-un studiu care părea să inițieze o dezbatere pe tema feudalismului românesc, a fost aceea potrivit căreia unii istorici români, aruncându-și ochii asupra instituțiilor feudale din Apus și făcând ochii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
marilor dregători organizați pe cete, cum sunt, de exemplu, păhărniceii, spătăreii, vistierniceii, armășeii intrau, în Moldova, în rândul curtenilor. Ei formau miezul armatelor lui Ștefan cel Mare și, pentru că îndeplineau și alte servicii, li s-a spus și slujitori. În istoriografia noastră de după 1950 s-a afirmat că în Țările Române “erau două oști: oastea domnului, cea care depindea direct de el, formată din recrutarea țăranilor liberi, a nemeșilor și a micilor stăpâni de pământ și oastea feudală a boierilor mari
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
desăvârșit în Italia, Franța, Spania, Portugalia, Anglia și Germania, cele mai frumoase opere ale Renașterii. Paralelismul, care poate fi constatat între aceste opere și avântul cultural al Țărilor Române din acea vreme, nu poate lăsa indiferent un istoric și nici istoriografia culturii. Ba constituie chiar un îndemn pentru stabilirea unui contact între apusul și răsăritul Europei, adâncind studiul influențelor care ar fi putut să interfereze în ambele sensuri.” Pe marginea unor observații făcute de Paul Henry în legătură cu unele influențe italiene asupra
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a fost scris într-o mânăstire și atunci l-a intitulat Letopisețul anonim, deși anonim era și când a fost numit Letopisețul de la Bistrița. C. Chițimia a afirmat că Ștefan cel Mare s-a dovedit a fi ctitor în domeniul istoriografiei. Prima scriere despre trecutul Moldovei s-a făcut la inițiativa domnului și la curtea sa. Dar, “spre deosebire de stilul prolix și anecdotic al cronografelor și cronicilor bizantino-slave, letopisețul lui Ștefan cel Mare este sobru, laconic, așa cum sunt și celelalte inscripții de pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
spre deosebire de stilul prolix și anecdotic al cronografelor și cronicilor bizantino-slave, letopisețul lui Ștefan cel Mare este sobru, laconic, așa cum sunt și celelalte inscripții de pe mormintele înaintașilor și cele de pe alte monumente.” În anul 1972, G. Mihăilă, într-un studiu despre istoriografia românească veche, era de părere că Letopisețul lui Ștefan cel Mare a fost scris din inițiativa domnului și a stat la baza celor trei variante cunoscute: Cronica moldo-germană, Cronica moldo-rusă și Cronica moldo-polonă. Într-un studiu din 1971, Ștefan Gorovei
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
simpli martori, din diverse domenii de activitate. În ceea ce privește personalitățile politice, mai ales cele care au activat în perioada interbelică, ele sau bucurat de atenția specialiștilor. Mai rare, cele din perioada anterioară anului 1914 prezintă un interes chiar mai mare. Dar istoriografia noastră suferă serios din lipsa unor surse memorialistice care să surprindă lumea rurală românească de la finele veacului al XIXlea și începutul celui al XX-lea, cu realitățile, năzuințele ei dar și problemele și dificultățile cu care s-a confruntat. Având
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
timp, forurile decizionale de la București au stat pe această poziție. * Volumul de față, întocmit de mine la îndemnul Domnului prof. univ. dr. Emilian Bold de la Universitatea „A. I. Cuza” din Iași, cunoscut specialist în istoria relațiilor internaționale, cu importante contribuții în istoriografia românească, formator de specialiști, dar și de conștiințe, la îndemnul onorant al Casei Editoriale „Demiurg” - editură care deține un loc aparte în lumea publicisticii românești -, am îndrăznit să mă apropii din nou de acest subiect care are încă multe necunoscute
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
de noi tehnologii în perioada interbelică (când fabrica ajunsese la vreo 2 000 de angajați) aduce cu sine și întărirea mișcării muncitorești, coordonată din anul 1929 de un sindicat. Intrăm aici pe terenul minat al unei istorii mistificate de forjorii istoriografiei comuniste, în încercarea de a legitima triumful clasei muncitoare de după 23 august 1944. Abordarea doamnei profesor Serinela Pintilie devine acum instructivă istoriografic și arată utilitatea unor astfel de studii aplicate referitoare la implantarea la nivel local a directivelor „orwelliene” de
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]